902 matches
-
înșel sunteți unul dintre ofițerii români decorați de comandamentul german pentru bravură extraordinară dovedită pe front în luptele contra inamicului nostru comun, bolșevismul. Sunt onorat! Probabil că unui adevărat războinic cum sunteți, departamentul în care activez poate părea plictisitor și prozaic. Dimpotrivă. Cred că un serviciu de spionaj militar care culege și fructifică date despre organizarea și tactica inamicului, poate provoca pierderi mult mai semnificative decât o întreagă divizie blindată. O armată fără spioni este ca un om fără ochi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ani... rămâne trunchiul gol, simplu și indelicat. Quinquagenarii cultivă cu conștiință senzualismul. (La 18 ani unii nu-și mai dau seama că frunzele înflorite sunt purtate de un trunchi. Ar jura că sunt fără suport și fără legătură cu pământul prozaic și fecund.) 28. În adevăr, într-o căsnicie când și bărbatul și femeia duc o viață laborioasă, când n-au imaginația bolnavă, când toată vremea sunt cu treabă și când caută o fericire curată în tovărășia soțului în ceasurile de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și mai exagerate față cu cei douăzeci și cinci ai nimfei cu rochia vișinie. Slujnica aștepta cu aerul impertinent cu care intrase. (Desigur că nu venea în magazie pentru întîia oară.) După ce negustorul înțelese, în sfârșit, sensul cuvântului "zahar", își îndeplini oficiul prozaic de a cântări marfa, și slujnica îi întoarse partea rochiei fără șorț și plecă dreaptă, străpunsă de razele X țâșnite din ochii, deveniți sașii, ai comerciantului muncit de tiranul zeilor și al oamenilor. Am însoțit pe Adela în câteva magazii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu ezitări și cu păreri de rău de la priveliștile care ne dăduse puțin senzația și a eternității, și a vremelniciei. Pe aceeași cărare, mai repede decât la urcuș, ne-am coborât la trăsură. Dar n-aveam nici un zor să reintegrăm prozaicii noștri penați. Și, de comun acord, ne oprirăm asupra unui plan îndrăzneț și grandios. Să cinăm în târg și să ne întoarcem acasă la lumina stelelor. Adela, de bucurie, își juca umerii pe rând, repede, cum făcea în copilărie când
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
forța unui răspuns. (Asta-i o frază literară, prefabricată, să sune bine și profund. O subminez prin paranteza de față!) După ce vezi ritualul de alungare a ploii, intervenția ajutătoare a oficialităților, cu elicoptere care aduc alimente, medicamente etc., pare o prozaică acțiune de propagandă electorală... Gestul acelei fete care străbate mulțimea și dăruiește iubitului un fruct are mai multă forță de convingere (artistică) decât desfășurarea desantată a armatei salvării... VERBA WOLANd Stâlcire, stâlceală Ruxandra CESEREANU Titlurile stâlcite intenționat (și nu în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
de democratizare a culturii, petrecute în alte părți simultan cu mișcările de emancipare și liberalizare din jurul anului '68. Au încercat să facă lucruri oarecum consonante cu arta pop, cu muzica rock, cu toate mișcările estetice alternative, o poezie orală și prozaică, ironică și sarcastică. A fost un efort aproape eroic de debarasare de prejudecățile și reziduurile artei "mari". Din anii '80 încoace fața poeziei românești este complet schimbată. Dar publicul nu a fost recâștigat. Cărțile nu se vând în tiraje mai
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
da seama câtă poeticitate cuprinde volumul Simonei Popescu. Poeta nu comentează imagini, ci ajunge acolo cu toată ființa ei. E o reconstrucție din mii de senzații retrăite, tactile, vizuale, cenestezice, a unui timp pierdut, cu limbajul și mitologia lui. Biografismul prozaic este împins aici la limita limitei, acolo unde, neașteptat și paradoxal, ajunge la lirism, pe alocuri la marea poezie. Poeta scapă de tot ce e predeterminare, de orice culturalism, de orice artificiu. Prin amintire pură, empatică, ajunge la senzația pură
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și dintr-o tradiție a intertextualității în poezia românească mai recentă, pe filieră optzecistă (Florin Iaru, Ion Stratan). Urmîndu-i pe aceștia din urmă și, prin ei, pe Brumaru, Dimov sau Foarță, tânărul poet este un rimator prin excelență, opus tradiției prozaice și biografiste a celor mai mulți poeți de azi. Deși apare el însuși ca personaj în poeme ("Ce-mi pasă mie, nea Gherguț, dacă sânt eu sau altul?"), deși prietenii și cunoscuții săi năvălesc și ei, făcând cu mâna din cîte-un vers
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
avânt aiuritor și să renunțe insesizabil, atingând uneori ca o boare culisele propriei existențe, pe care, încăpățânat, și-o refuză. Eugen Simion observa: "Orice element trecut în poezie capătă prin această ridicare la putere simbolică o nuanță de sublimitate metafizică. Prozaicul adverb înăuntru devine un majestuos, înfricoșător Înăuntru, vântul ia înfățișarea mitică a Vântului, o stea, care poate fi identificată cu iubirea, intră în această mitologie ce spiritualizează totul ca o zeiască Lucitoare"6. Cu alte cuvinte, refuzul teatrului în negativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
așa o chestie? — Eu zic că șobolanii sunt ceva așa de scârbos! spuse Eva, fără să stea măcar o clipă pe gânduri. Sally râse și-i puse o mână pe genunchi. — Of, Eva, draga mea! murmură ea. Ești adorabil de prozaică, pe cuvânt! Nu, n-am de gând să te duc înapoi pe Parkview Avenue. Vii la mine acasă, să bem un pahar și să luăm masa împreună. Pur și simplu mor să te văd în pijamalele alea galben-lămâie. Mașina intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
observator, e una fluidă, schimbătoare, impresia asupra ei se modifică în urma unei schimbări a perspectivei. Legătura între telefon și fading nu este nici ea la întâmplare după cum observă Eugen Simion care îl citează pe Roland Barthes în Întoarcearea autorului: “Telefonul, prozaicul, torturantul telefon? Telefonul cheamă figura fading-ului: nu este un fir inert, el este încărcat de sens, care nu este acela al joncțiunii, ci acela al distanței; este fading-ul în toată angoasa lui etc.”<footnote Eugen Simion, op.cit., p.
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Jones n-a mai făcut aproape nimic care să-i alerteze pe anglo-saxoni. Se pare că se mulțumea să-și limiteze remarcele privind problemele rasiale la ironii despre anumite cadavre făcute în camera de îmbălsămare, ironii care ar fi părut prozaice în cele mai liberale dintre instituțiile de îmbălsămare. Au fost ani de aur nu numai afectiv și financiar, ci și din punct de vedere creator. Lucrând cu un chimist numit dr. Lomar Horthy, Jones a creat Viverin-ul, un lichid pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
niște oameni zdrobiți fizicește și demoralizați ? Desigur, nu a făcut mărturisirea dejunului la Enescu față de Margot, dar nu-i aceasta esența iubirii : plăcerea de a-ți vedea idealizat propriul chip în sufletul îndrăgostit de tine și, ca atare, ascunderea lucrurilor prozaice ? După plecarea lui, m-au obsedat întunecatele imagini ale povestirii, dar mai ales sensul întreg al acestei bătălii pierdute. Odată cu ea a început retragerea noastră din Transilvania ! De trei zile ne tot retragem, cedând pământul pentru care s-a suferit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se gîndește să se plece și să încerce iar să o sărute. Îl reține însă privirea ochilor limpezi, ridicați spre el, și umerii strînși între palmele femeii. Dacă-ți spun din nou că ești frumoasă, ai să gîndești: ce scriitor prozaic! Surîzînd, buzele Lilianei se apropie, apoi, brusc, un fior trist îi taie obrazul. Cu pas domol, se întoarce la canapea. Mihai a rămas cu spatele rezemat de bibliotecă. O privește lung: Voi repeta totuși vorbele lui Marquez: "Întotdeauna am crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
aci într-un mod dovedit situațiunea mai înaltă atât a poetului tragic cât și a adevăratului spectator față cu un punct de privire care numai de-aceea nu e capabil d-a fi amăgit pentru [că] aduce cu sine simț prozaic și îndreptat numai asupra adevărului natural. Comp. Bode, Istoria artei poetice eline, III, p. 50. {EminescuOpXIV 237} legile lumei spiritelor. Acesta nu află contrazicerea acolo unde materialul deja ne amintește aparința frumoasă și ține departe cerința unei amăgiri sensuale. Arborele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
tot francezul etatea d-nei Mars și nu știe distanța dintre aceea și rolele juvenile ce ea le joacă, plină de-ncîntec, înaintea a mai două generațiuni, fără ca să-i vie publicului în minte de-a-și (ține) pune înaintea ochilor acest esemplu prozaic și de-a se răci pentru Genuss. Ba din contra te simți atins cu farmec de-acea junețe și putere a spiritului paste care a trecut timpul mai fără neci un fel de putere, pentru că nu simți în neci un
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a-l gusta în adâncimea lui spirituală și în adevărul lui poetic. În deplină consonanță cu această demandațiune a poporului grec esprima și poetul națiunei noastre, care e mai înrudit cu poporul citat când respinge această pretențiune a unui simț prozaic. ACTORUL ÎN RAPORT CU PUBLICUL Neci un artist nu se poate presupune fără un public ce-l primește și-l geniessen. Din impresiunea ce face opera sa asupra publicului el află măsura efectului său și se reprimește, cum am zice, pe sine
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
lăsa să pătrundă prin accentele simbolice importanța espresiunii. Cultivarea unei nobile declamațiuni de proză trebuie să fie un studiu esențial al viitorului actor. Cine esersă arta vorbirei pe culmea poeziei, de la acela se poate pretinde măiestrie și-n declamarea compozițiunilor prozaice. Accentul logic e numai prima și indispensabila condițiune pentru asta. Progresând cineva, să ia spre declamare perioade clasice, suindu-se de la cea bimembră la cele multimembre. Mai întîi simțul estetic să-și aducă la conștiință raporturile frumoase din comembrațiunea periodei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
EminescuOpXIV 319} atât de rară că o declamațiune care ar prezinta misterioasa lege ce se deschide auditorului într-o asemenea compozițiune [ar] aparține celor mai mari rarități. Complecta împlinire a legilor accentului logic nu ni dă decât o corectă declamațiune prozaică. Frumusețea declamațiunei prozaice însă se-ncepe abia cu acel profund simț pentru arte care prin ondolațiunea ritmică-i comunică întregului corp al construcțiunei un spirit ideal, ce plutește deasupra înțele[ge]rei simple și care nu se descopere decât iar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de rară că o declamațiune care ar prezinta misterioasa lege ce se deschide auditorului într-o asemenea compozițiune [ar] aparține celor mai mari rarități. Complecta împlinire a legilor accentului logic nu ni dă decât o corectă declamațiune prozaică. Frumusețea declamațiunei prozaice însă se-ncepe abia cu acel profund simț pentru arte care prin ondolațiunea ritmică-i comunică întregului corp al construcțiunei un spirit ideal, ce plutește deasupra înțele[ge]rei simple și care nu se descopere decât iar numai simțului artistic
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
tango, iubiții se găsesc, se regăsesc sau se pierd definitiv, în umbra marilor figuri tutelare ale lui Ingrid Bergman, Anthony Perkins sau Marlon Brando. Cât de vulgar m-aș fi simțit să intru, în acest scenariu înfiorat, cu cizmele adevărului prozaic, mărturisindu-i tânărului în uniformă albastră că melancolica doamnă de lângă mine merge de fapt la Paris ca să-și întîlnească soțul, după un scurt detur de afaceri prin București! N-aș fi riscat oare să-și spună în minte ― asemeni personajelor
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
gânditorului antic : cu gândul la peripețiile sufletului dincolo de trup și dincolo de moarte, acesta a căutat să pună ordine și în cele pământești imaginând o republică diriguită de un tiran filosof (p. 172). Plăsmuitorul abstracțiunilor s-a lăsat tentat de politica prozaică și a formulat idei incomode și periculoase pentru societate și pentru sine însuși când ar fi fost mai bine, mai plăcut, mai util să discute despre suflet, despre virtute, despre dragoste și despre orice altceva, în grădinile Akademiei (p. 173
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
misterul său cu subiect antic, Iosif Naghiu cercetează în manieră personală, dar fără a-și neglija precursorii, raporturile dintre realitate și ficțiunea literară zămislită din ea, care îi asigură perenitatea, dar în același timp o golește de substanță. O Medee prozaică Ca frunza dudului din rai, piesa lui Dumitru Radu Popescu jucată în premieră în 20 noiembrie 1982 la Teatrul Mic din București în regia Cătălinei Buzoianu, reia mitul Medeei oferind o replică modernă la tragedia lui Euripide consacrată legendarei infanticide
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
distribuită mai demult : Nu te mai da grande, că ești barbara Medeea ! Ai jucat și tu în piesa asta la Turda, unde e un teatru mai mult de amatori (IV, p. 661). Referințele culturale deslușesc inserția planului mitic în cotidianul prozaic. Într-o piesă în care protagoniștii au nume și, deseori, exprimare cu iz suburban, personajele nu par să prețuiască miturile. Dida nu este interesată de explicațiile pretențioase ale lui Marian care cercetează semnificațiile universale ale basmului Tinerețe fără bătrânețe și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de Liana și Viana. Asimilabil destinului, în opinia lui Marian (V, p. 675), infirmul care emite sentințe misterioase despre irepetabilitatea fenomenelor naturale (Luna care răsare în fiecare seară nu este niciodată aceeași lună - I, p. 611) constituie, parcă, o ipostază prozaică a lui Oedip însoțit în pribegie de Antigona și Ismena. Departe de a fi doar decorative, trimiterile mai mult sau mai puțin explicite la mitul Medeei asigură însă chiar suportul piesei care își lămurește sensurile prin raportare la tragedia lui
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]