722 matches
-
să îi urmeze și să se adapteze (pactul de solidaritate civilă, contractul de viață în comun, căsătoria între homosexuali etc.) -5. Căutarea echilibrului psihologic este o preocupare frecventă. Chiar cu ajutorul tranchilizantelor sau a somniferelor, în colaborare cu psihiatrul sau cu psihanalistul. Având în vedere spiritul timpului, ne spun experții, patologiile dominante nu mai sunt isteriile, ci narcisismele. -6. Căutarea sinelui poate să ducă în realitate la narcisism: A mă iubi pe mine suficient ca să nu am nevoie de altcineva care să
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Păunescu-Podeanu), reprezintă „cazuri complicate”, greu de abordat și extrem de rezistente la tratament, care sunt, de regulă, „evitate” de medicii de medicină generală, priviți destul de superficial și fără un interes deosebit de către psihiatri, dar care constituie un mare procent al clientelei psihanaliștilor și a altor psihoterapeuți, precum și marea masă a celor care se adresează „sistemelor terapeutice nemedicale”. În toate cazurile de care am pomenit, ne aflăm în fața unor suferințe sine materia, invocate strict de bolnav, dar nedecelabile la examenul clinic al acestora
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
POSIBILULUI: TRECUTUL, PREZENTUL ȘI VIITORUL O MARE DE INCERTITUDINE Cunoașterea posibilului e un exercițiu de stil, o speculație intelectuală, sau e pură visare? Să ne oprim la alt eveniment major al secolului al XX-lea, nazismul. Istorici, sociologi, politologi, economiști, psihanaliști au scris tomuri întregi menite să ne facă să înțelegem această monstruozitate, să o explice. Se iau în discuție factorii sociologici, culturali, economici, istorici, deciziile politice, datele psihologice. Demersul specialiștilor în uman constă în căutarea cauzelor care au condus la
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
întâlnirea cu el doar pantofi cu talpă plată, pentru că era cam de aceeași înălțime cu mine, iar dacă aveam tocuri deveneam binișor mai înaltă ca el. Și intuisem că avea o problemă cu asta, ceea ce îmi explica mie, filosofului și psihanalistului de week-end, înclinația lui pentru folosirea diminutivelor. Era straniu să auzi un bărbat în toată firea că vorbește de somnic, mâncărică, pupici... La Andrei, limba română se antrena să-și câștige dreptul la firescul și farmecul diminutivelor din limba italiană
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
în mână și ochii în pământ, atunci când în fața mea era vreo mărire. Stefano era precum toți acei câțiva bărbați frumoși și eleganți pe care îi întâlnisem, de-a lungul vremii, a căror frumusețe și eleganță parcă sporise odată cu vârsta. Un psihanalist ar strâmba atotștiutor din nas la chestia cu vârsta, după cum un bărbat mai de anii mei ar zâmbi cu subînțeles. E drept că, probabil, în adâncurile minții mele, stătea sădit respectul dintotdeauna pentru autoritate, de orice fel ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
asupra timpului, cât și asupra persoanei. Jurnalul se dovedește, În cele din urmă, fie o non-soluție, fie o soluție parțială: nici un jurnal nu a Împiedicat vreodată pe cineva să se sinucidă! Așadar, el nu-și motivează funcția terapeutică pe care psihanaliștii au invocat-o de atâtea ori. Oricare ar fi etapele parcursului suicidar, oricare ar fi ordinea lor („trecere de la gând la faptă”, „proces defensiv”, „proces punitiv”, „proces oblativ”, „proces ludic”, „instinct al morții”)14, ele pot fi regăsite, În doze
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
autorului. Cum ideea de intimitate o sugerează, În mod constant, pe aceea de inferioritate, discuția poate și trebuie redusă la individ și la propria sa interioritate. Adică la corpul uman. Adică la creier. Dar această „autarhie narcisică” (după cum o numesc psihanaliștii) nu conduce prea departe pe drumul stabilirii coordonatelor intimității. Cu adevărat relevant e dialogul stabilit Între cel ce se adresează (Între scriitorul de jurnal, să zicem) și cel căruia i se adresează. Or, se știe, problema adresantului este ea Însăși
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de nepedepsit, cu trecerea vremii conștiința de sine a scriitorului e dată de raportul cu propriul inconștient. Intimitatea autorului devine un spațiu În care acesta jonglează cu datele obiective ale vieții, răsturnând prejudecăți, diminuând complexe. Jurnalul se substituie, adeseori, canapelei psihanalistului 15, loc al investigării unor profunzimi nici măcar bănuite. Reprezentarea spațială a eului, propusă de psihanaliză, a coborât autochestionarea În cele mai ascunse pliuri ale conștiinței. Existentul se subordonează subiectului și subiectivității, iar lumea se comprimă Într-o imagine. Eul, la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cel care știe că vorbește fals este de-o extremă luciditate. Precizia descrierii provine din mecanica transpunerii trăitului. Scriitorul de jurnale e prea puțin atent la cum transcrie: legea de aur Îi cere să se observe doar În raport cu ceea ce scrie. Psihanaliștii cred că orice demers analitic se revendică principiului plăcerii. Discursul analizei este, Într-o anumită măsură poetic, adică pură creație. Doar că el e produs de identitatea dintre cuvânt și acțiune. Transcrierea directă, strânsă, pliată pe obiect Își găsește În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
el este dublul perfect al autorului: autobiografia sa inconștientă, autoportretul În mișcare, niciodată terminat. Anularea retroactivă a răului, ca și refularea, proiecția, Întoarcerea către sine, transformarea În contrariu, toate aceste recriminări profilactice Își găsesc În jurnalul intim - adevărată canapea a psihanalistului avant la lettre - locul ideal de desfășurare. Cu atât mai mult cu cât perceperea lor, declanșarea se produc În afara câmpului de bătălie. Jurnalul intim reface, În scris, chiar bătăliile pierdute, pregătind variante de interpretare ale evenimentelor care deja formează istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
modul cel mai direct, pe autorul de jurnale. Pentru acesta, fiecare zi este un timp-zero, fiecare nou rând adăugat jurnalului, o Încercare de a centra timpul descentrat, „galaxiile În derivă”65. De fiecare dată când se reușește „centrarea” timpului, scrie psihanalistul, se produce Încarnarea inconștientului Într-un corp, a unui nou zeu, a unei noi religii. Nu altceva se Întâmplă cu jurnalul intim: timpul pe care-l instituie este un timp al trăirii, suprapus timpului confesiunii. Dar simpla sa captare, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
paleta colorată de talente retorice individuale, oferită în vremurile ce au urmat de către agențiile specializate în reclame și departamentele guvernamentale de dezinformare, confirmă adevărul prezent în spusele lor. Unii scriitori, și anume filosoful Thomas Hobbes (1839: 36; 1840:25) și psihanalistul Sandor Ferenczi (1955:72), au scos chiar în evidență capacitatea de a minți ca unul din criteriile care deosebesc ființele umane de animale, deși, după cum vom discuta mai tîrziu, multe animale au alte modalități de a induce în eroare, incluzînd
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
se înșeală singur refuză cu bună știință să ia în considerare anumite gînduri a căror înțelegere deplină i-ar pune în pericol integritatea propriului eu, așa cum este conceput și construit în acel moment. Kovar scrie din punctul de vedere al psihanalistului, iar Becker (1973:51 ) consideră că psihanaliza se dedică ideii de autoamăgire. El spune: Ostilitatea față de psihanaliză în trecut, prezent și viitor va fi întotdeauna o ostilitate față de acceptarea faptului că omul trăiește prin minciunile pe care și le spune
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Dr. Relling, în piesa lui Ibsen (1960:227) Rața sălbatică, afirmă: "Lipsește-l pe omul de rînd de minciunile vieții lui (livslo/gnen) și îl vei lipsi de fericire". Între noi fie vorba, este reconfortant să întîlnești cazul rar al psihanalistului care admite în termeni uzuali că și-a mințit îndrumătorul. Farber (1974:132-133) descrie cum, pe timpul pregătirii sale în psihanaliză, a pretins că este de acord cu sugestiile făcute de îndrumătorul său numai pentru a lăsa conversația să se desfășoare
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un mod nu doar grațios, ci și necritic. Aici avem de-a face cu o înșelătorie sofisticată și, s-ar părea, fără consecințe negative, sau poate este vorba chiar de o complicitate la minciună, apărînd în contextul privilegiat al pregătirii psihanalistului. Însă, în timp ce teoria psihanalitică prevede apariția stresului și a conflictului, există puține sugestii că s-ar produce neapărat și un conflict în "procesul de negociere cu realitatea" amintit de C.R. Snyder (1989:130), un psiholog clinic, proces prin care "oamenii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de familie, abordare dominantă în terapia de familie contemporană, este interesată de impactul pe care diversele probleme cu care se confruntă societatea îl au asupra familiei, terapeuții narativi nemaifiind de acord cu aserțiunile conform cărora problemele aparțin indivizilor (așa cum afirmau psihanaliștii) sau familiilor (așa cum consideră terapeuții sistemici - Freedman, Combs, 1996). Terapeuții narativi îi ajută pe oameni să se separe de discursurile dominante, adesea toxice, existente în societate, internalizate de către aceștia și care nu mai lasă spațiu pentru povești de viață alternative
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
în afaceri) și alții. În ceea ce privește psihoterapia, acest serviciu este limitat la o clasă de specialiști pregătiți strict pentru acest domeniu, adesea practicând un anumit tip de psihoterapie, care îi definește ca atare. Psihoterapeuții sunt astfel clasificați, în interiorul clasei profesionale, ca psihanaliști, comportamentaliști, somatoterapeuți, gestalt terapeuți și așa mai departe - promovând un nivel ridicat de specializare în interiorul profesiei de psihoterapeut. 5. Timpul alocat intervenției este, de asemenea, diferit, consilierea petrecându-se într-un interval temporal bine delimitat, de regulă cât mai scurt
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
armonios și sublim. O astfel de experiență personală, așadar, poate dovedi tuturor că fericirea, lipsită de manii și perfecționisme, este la îndemâna oricui într-un mod unic și irepetabil. Se cuvine să menționăm în această circumstanță o utilă cugetare a unui psihanalist acut și experimentat precum Carl Gustav Jung, care afirmă: «Asistăm la apariția problemei iubirii, care este una dintre gravele suferințe ale umanității și față de care nimeni nu ar trebui să se rușineze să-i plătească tribut». Reîntorcându-ne la sugestiva
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Lu-crurile stau astfel nu doar în domeniul educației, ci și în cel al muncii. B.C. Ce rol a jucat psihanaliza în Grupul celor Zece? J.R. Îi recunoșteam cu toții importanța. L-am invitat, la cererea lui Jack Baillet, pe Held, un psihanalist care ne-a vorbit într-o manieră uluitoare despre rolul banilor în viața indivizilor și în societate în general. Un alt psihanalist, Diatkin, ne-a pus la curent cu rolul fenomenelor inconștiente în timpul adolescenței. B.C. Vă amintiți de o întîlnire
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
celor Zece? J.R. Îi recunoșteam cu toții importanța. L-am invitat, la cererea lui Jack Baillet, pe Held, un psihanalist care ne-a vorbit într-o manieră uluitoare despre rolul banilor în viața indivizilor și în societate în general. Un alt psihanalist, Diatkin, ne-a pus la curent cu rolul fenomenelor inconștiente în timpul adolescenței. B.C. Vă amintiți de o întîlnire în martie 1976 la Clubul Lellouch? J.R. Făcea parte din încercările noastre de a stabili contacte cu exteriorul. Étienne Monach revenea din
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
mașinile analogice. Modelul propus înlocuia tradiționala rela-ție cauză-efect a unui stimul funcțional ce conduce la un răspuns printr-o cauzalitate circulară ce are nevoie de un feed-back negativ. Erau prezenți neurofiziologii McCulloch și Rosenblueth, antropologii Gregory Bateson și Margaret Mead, psihanalistul Lawrence Kubie, filosoful și directorul fundației, Frank Fremont-Smith, căruia Mc Culloch i-a propus, după război, să organizeze un ciclu de conferințe, care vor deveni celebrele conferințe Macy. După această întîlnire, schimburile între grupul lui McCulloch din Chicago și cel
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
și pe formarea de terapeuți fa-miliali. Proiectul dirijat de Bateson a continuat pî-nă în 1962, dată la care acesta a părăsit Palo Alto pentru Virginia Islands, unde a studiat comunicarea la delfini. După plecarea lui Bateson, Paul Watzlawick, filosof și psihanalist, a fost cel care a contribuit la difuzarea constructivismului în regiu-nea Palo Alto. Perspectiva terapeutului exterior familiei e înlocuită de cea a terapeutului care este o parte integrantă a sistemului în care intervine. Într-un cu totul alt registru decît
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
plăcerea de a schimba idei și de a discuta. Adesea ne conduceam unii pe alții în grupuri mici. După cîțiva ani de funcționare, ne-am spus: "Rezultatele grupului se vor afla în cărțile noastre". Asistam cîteodată la certuri homerice. Un psihanalist, Jack Baillet, avea un adevărat talent de a ne psihanaliza cu mult umor și ne punea la locul nostru. Era foarte caustic. Henri Laborit era mereu un pic acru, un pic frustrat deoarece fusese unul dintre pionierii ciberneticii și ai
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
lui Sartre, care considera că orice relație paternă e ratată, Mathieu Lindon învață să-și iubească și să-și accepte tatăl abia în urma transferului exaltat asupra unei terțe figuri, apropiate ca vîrstă de acesta. Poate mai interesant încă (aici, probabil, psihanaliștii se vor delecta) e modul în care stilul romancierului, altfel matur și îndelung exersat, suferă o palpabilă transformare ce urmărește în profunzime procesul reconcilierii genealogice. Lindon se lasă îmbrăcat de un stil pueril, cu naivități voluntare și sintaxă adesea aproximativă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
interpretare a rezistențelor modernității, o atitudine nici de pasivitate, nici de activitate, ci de pasibilitate, adică de expunere la evenimentele ce vin, fără a prejudeca de originea sau de finalitatea lor, doar păstrând o "atenție egal flotantă" față de ele (asemenea psihanalistului față de fragmentele de discurs ale pacientului)" (Ciprian Mihali, "Copilăria pe înțelesul postmodernilor", postfață la Jean-François Lyotard, Postmodernul pe înțelesul copiilor. Corespondență 1982-1985, p. 104). 206 Hans Bertens, The Idea of the Postmodern: A History, Routledge, New York, 1995, p. 3. 207
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]