KorAP: Find »[drukola/base=psihosomatic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...33 >

815 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

dintre medic (M) și bolnav (B) este posibilă prin intermediul „corpului”, a „Eului corporal” care în cazul acesta poate deveni inteligibil prin asocierea dintre „privire” și „ascultare”. Obiectul psihopatologiei Obiectul medicinei îl reprezintă omul bolnav și boala acestuia (somatică, psihică sau psihosomatică), iar scopul pe care și-l propune este vindecarea sau restabilirea stării de sănătate. În psihopatologie, obiectul are un înțeles mult mai larg. Persoana umană are mai multe registre de manifestare ale suferinței. În sensul acesta distingem mai multe niveluri

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de a fi” care se impune ca „drepturi ale bolii” în societate, cerând a fi recunoscute, respectate și recuperate. Psihologia bolnavului Bolnavul este persoana care acuză o suferință subiectivă sau care prezintă semne obiective ale unei suferințe somato-fiziologice, psihice sau psihosomatice. Statutul de bolnav este atribuit unei persoane de către medic, și sunt mai multe moduri de a eticheta ca bolnav o persoană, așa cum se poate vedea mai jos: a) Cazuri obișnuite, tipice, nesemnificative sau considerate ca fiind „neinteresante” din punct de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de a nu ajunge dependent de alții. - boala apare ca un atac asupra perfecțiunii, a imaginii de sine; - creștere a efortului de a-și manifesta forța și independența. Admițând faptul că orice boală, indiferent de natura ei (somatică, psihică sau psihosomatică) modifică atitudinile, reacțiile, conduitele personalității individului, A. Păunescu-Podeanu, plecând de la tipologiile bolnavilor, propuse de Schweisshamer, izolează următoarele cinci tipuri de personalități de bolnavi: 1) Nepăsătorul - este tipul de bolnav indiferent față de suferința sa, pe care o privește și tratează cu

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sau de tulburare patologică a personalității individului respectiv. Gândirea medico-psihiatrică, se înscrie în cadrul raționamentului clinic general care nu face practic, nici un fel de distincție epistemologică (și, de altfel, nici nu urmărește acest lucru) între tulburările somatice, tulburările psihice sau tulburările psihosomatice. Gândirea clinică este bazată pe „privirea” și „ascultarea” bolnavului și a relatărilor acestuia a suferințelor sau tulburărilor sale. Prin aceasta ea este și rămâne exterioară (în sfera cunoașterii empirice) persoanei bolnavului. Cea care vine să „completeze” într-o anumită privință

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
unor tulburări neurologice sine materia, de factură funcțională, în special a celor din cursul stărilor isterice, în nevroze etc. Pe de altă parte, sugestia poate avea efecte patoplastice, de inducere, tot prin persuasiune, imitație etc., a unor tulburări psihice sau psihosomatice, la persoanele cu o constituție emoțională, sau în condiții speciale. Sunt cunoscute în sensul acesta studiile și experiențele anterioare ale lui A. Messmer cu magnetismul animal, celebrele studii și demonstrații ale lui J. Charcot asupra isteriei, ca și cercetările lui

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
constituțional reunește trăsăturile unei personalități exploziv-agresive, de factură paroxistică. El este tipul epileptoid și reprezintă terenul pe care se poate dezvolta, neobligatoriu, epilepsia, conduitele deviante violente, tulburările de caracter și comportament. d) Tipul displastic, este constituția care prin caracteristicile sale psihosomatice nu intră în nici unul dintre tipurile mai sus prezentate, împrumutând caracteristici disparate de la toate acestea. Acest tip constituțional reprezintă terenul pe care se poate dezvolta, neobligatoriu, epilepsia, tulburările de comportament, în special cele deviante antisociale. Tipologia somato-psihică a lui E.

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
interese sociale, familiale și profesionale. Ea corespunde instalării crizei de involuție psiho-biologică și datorită acesteia prezintă o vulnerabilitate particulară, extrem de crescută față de bolile psihice. Acestei perioade „critice” din viața individului îi sunt caracteristice următoarele afecțiuni: stări reactive și nevroze, afecțiuni psihosomatice, tulburări psihotice endogene, în special din seria tulburărilor afective, demențele presenile de tip Altzheimer și Pick. f) Grupa de vârstă cuprinsă între 51...60 ani prezintă următoarele caracteristici: interese psiho-biologice și psiho-sociale legate în continuare de criza de involuție (menopauza

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sensul acesta notăm următoarele aspecte de tip diferențiat în ceea ce privește simptomatologia în sfera vieții psihice: - simptomatologia în psihiatrie; - simptomatologia în psihofarmacologie; - simptomatologia în psihiatria copilului și adolescentului; - simptomatologia în gerontopsihiatrie; - simptomatologia în psihiatria socială; - simptomatologia în psihiatria transculturală; - simptomatologia în medicina psihosomatică; - simptomatologia în psihanaliză; - simptomatologia în psihoterapie. În cele ce urmează, ne vom centra atenția asupra simptomului în sfera clinicii psihiatrice, întrucât acesta interesează în mod direct sfera psihopatologiei. Facem această afirmație întrucât simptomul psihiatric este expresia tulburării psihopatologice a proceselor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Boli afective (sindrom depresiv, maniacal, boala afectivă unipolară, PMD) 4) Psihoze endogene 4a) Grupa schizofreniei 4b) Grupa delirurilor sistematizate cronice, simple sau halucinatorii 5) Psihozele simptomatice exogene (delirul, amenția, obnubilarea, stuporul) 6) Epilepsia 7) Psihozele organice (PGP, demențele) 8) Afecțiunile psihosomatice 1 2 3 4a 4b 5 6 7 8 CONSTITUȚII PSIHOPATICE AFECȚIUNI PSIHICE DE TIP REACTIV AFECȚIUNI PSIHICE ENDOGENE TULBURĂRI CU O ETIOLOGIE SECUNDARĂ CUNOSCUTĂ LEZIUNI ORGANICE CEREBRALE TULBURĂRI PSIHOSOMATICE SISTEMUL PERSONALITĂȚII ȘI ACȚIUNEA SELECTIVĂ A NOXELOR Clasificarea sindroamelor psihopatologice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
stuporul) 6) Epilepsia 7) Psihozele organice (PGP, demențele) 8) Afecțiunile psihosomatice 1 2 3 4a 4b 5 6 7 8 CONSTITUȚII PSIHOPATICE AFECȚIUNI PSIHICE DE TIP REACTIV AFECȚIUNI PSIHICE ENDOGENE TULBURĂRI CU O ETIOLOGIE SECUNDARĂ CUNOSCUTĂ LEZIUNI ORGANICE CEREBRALE TULBURĂRI PSIHOSOMATICE SISTEMUL PERSONALITĂȚII ȘI ACȚIUNEA SELECTIVĂ A NOXELOR Clasificarea sindroamelor psihopatologice Sindroamele psihopatologice ireversibile Acest grup de sindroame psihopatologice privește sfera personalității și are două aspecte. Pe de o parte, aceste sindroame privesc perioada formării personalității și a sferei intelectuale (creștere

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
se centrează asupra aspectului epistemologic al temei necesitând o riguroasă precizare a obiectului și metodologiei. Importanța psihologiei medicale constă în faptul că ea vine să completeze punctul de vedere clinic referitor la boală. Indiferent de natura acesteia, somatică, psihică sau psihosomatică, boala are un dublu aspect. Pe de o parte ea reprezintă un „proces patologic” de natură organică, funcțională sau și una și alta; pe de altă parte, această latură clinico-obiectivă a bolii este dublată de latura sa subiectiv-psihologică reprezentată prin

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ale țesutului nervos nobil (neuroni și nevroglie) de tip presenil (Pick și Altzheimer) și de tip senil (demență senilă și presbiofrenia). b) Demențele secundare unor leziuni organice cerebrale de tip vascular, infecțios (luetic), traumatic, toxic (alcoolismul) etc. II) Tulburări mixte, psihosomatice, în cadrul cărora tabloul clinic este dominat de tulburările somato-viscerale, ca o consecință a „conversiunii somatice” a tulburărilor psihice, așa cum sunt ele întâlnite în următoarele situații: a) Conversiunea somatică din cursul isteriei. b) Afecțiuni clinice sine materia, psihice, somatice sau psihosomatice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihosomatice, în cadrul cărora tabloul clinic este dominat de tulburările somato-viscerale, ca o consecință a „conversiunii somatice” a tulburărilor psihice, așa cum sunt ele întâlnite în următoarele situații: a) Conversiunea somatică din cursul isteriei. b) Afecțiuni clinice sine materia, psihice, somatice sau psihosomatice, induse sugestiv fie prin imitația altor bolnavi cu care individul vine în contact, fie prin inducție din contactele repetate cu medicii (consultații medicale repetate la diferite specialități, investigații medicale, încercări terapeutice etc.). c) Afecțiuni psihosomatice pure ca forțe de manifestare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sine materia, psihice, somatice sau psihosomatice, induse sugestiv fie prin imitația altor bolnavi cu care individul vine în contact, fie prin inducție din contactele repetate cu medicii (consultații medicale repetate la diferite specialități, investigații medicale, încercări terapeutice etc.). c) Afecțiuni psihosomatice pure ca forțe de manifestare ale unor stări de dezechilibru psihic (astmul bronșic, urticaria, ulcerul gastric, colita, dermatozele etc.). III) Suferințele psiho-morale, cuprind grupa de tulburări ale persoanei care interesează Eul acesteia, conștiința de sine, simțul și conștiința morală, responsabilitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
oferite de „modelele psihopatologice” ale bolilor psihice, în comparație cu starea de normalitate mintală. Vor fi analizate personalitățile psihopatice, stările reactive și nevrozele, psihozele organice, toxice și infecțioase, psihozele endogene (afective, schizofrenia, psihozele delirante sistematizate), stările de arierație mintală, demențele și afecțiunile psihosomatice. Ca o concluzie se vor analiza „modelele de personalitate” în condiții psihopatologice, precum și aspectele particulare „psiho-biografice” ale bolnavilor psihici. 20. PERSONALITĂȚILE PSIHOPATICE Cadrul general Personalitățile psihopatice ocupă un loc intermediar între starea de normalitate psihică și marile tablouri psihopatologice. Ele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
care nu fac parte din personalitatea sa, - perturbă moderat sau de loc experiența realității și nu alterează în mod fundamental sentimentul de identitate. În ceea ce privește clasificarea nevrozelor, există mat multe puncte de vedere, legate tocmai de aspectele doctrinare psihiatrice, psihologice, psihanalitice, psihosomatice sau psihopatologice la care se face referință. Vom prezenta, în cele ce urmează, pe cele mai importante dintre acestea. Clasificarea psihanalitică, așa cum a fost ea propusă de S. Freud, se axează, în special, pe manifestările și organizările nevrotice după cum se

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
maternitate descrise de P. Sivadon (psihozele de gestație, psihozele de lactație etc.). Tulburările psihice din cursul psihozelor exogene, sunt inteligibil corelate cu tulburările neurologice sau somatice primare, ele apărând ca manifestări clinico-psihiatrice secundare ale acestora. Ca și în cazul afecțiunilor psihosomatice, existența grupului de psihoze exogene ne obligă din punct de vedere psihopatologic să avem o viziune de factură „unitară” a personalității, viziune, în care raportul „somatic/psihic” nu mai este separat ci el trebuie înțeles ca un echilibru structurat și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Epilepsia se însoțește, în afara acceselor paroxistice anterior descrise, de tulburări permanente interparoxistice care marchează profund și specific personalitatea și comportamentul acestei categorii de bolnavi psihici. Majoritatea autorilor recunosc existența unui tip specific de „personalitate epileptică”. Fr. Minkowska, reluând tematica tipologiei psihosomatice a lui E. Kretschmer, descrie tipul epileptoid, caracterizat prin următoarele trăsături psihopatologice: a) În plan psihic se notează o bipolaritate afectivă, caracterizată prin lentoare psihică, vâscozitate, reacții explozive. b) În plan somatic, se notează o constituție de tip atletic, frunte

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
care apar în cursul evoluției clinice a unor afecțiuni somatice primare de factură endocrină sau metabolică etc. Aceste grupe de tulburări psihice traduc, așa cum spuneam deja mai înainte, o corelație strânsă între somatic și psihic. Spre deosebire însă de patologia psihosomatică, psihozele exogene, de tipul celor la care facem referință, sunt manifestări psihopatologice fie secundare unor afecțiuni somatice primitive, fie însoțesc evoluția clinică a acestor boli somatice, făcând parte din tabloul clinic al acestora. Vom prezenta în continuare cele mai importante

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
că raportul „psiho-endocrin” are un dublu sens: tulburările endocrine acționează asupra reacțiilor personalității, la fel cum, la rândul ei, personalitatea acționează asupra glandelor endocrine. Este important de subliniat și faptul că glandele endocrine joacă un rol important în configurarea tipului psihosomatic (biotipul și psihotipul) al individului respectiv. Cele mai importante glande care marchează tipologic, somatic și caracterial-temperamental persoana umană sunt hipofiza, tiroida, suprarenala și gonadele. Aceste aspecte se vor vedea mai târziu, în „dispozițiile patologice” ca potențialități de dezvoltare și apariție

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
suferințe, spre deosebire de depresie care este „fața ei interioară”, așa cum se va vedea în continuare. Stările depresive Orice slăbire trecătoare sau durabilă a stării de dispoziție afectivă, sau a tonusului psihic, este considerată o depresie. Depresia poate fi psihică, somatică sau psihosomatică (A. Porot). Depresia nu este în mod obligatoriu o stare patologică, ci este, în primul rând, o stare de dispoziție afectivă a omului, fie în raport cu circumstanțele vieții cotidiene, fie în raport cu „variațiile ciclice” ale naturii persoanei sale, sau cu natura „endonului

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de constricție toracică, - tulburări cardiace, - tulburări gastro-intestinale, - sindromul scapulo-cervical, - dureri în ceafă și în coloana vertebrală. Studiul depresiei mascate este foarte important din punct de vedere psihopatologic întrucât el explică, în mare măsură, relația trup/suflet și în particular, corelațiile psihosomatice. Termenul de depresie mascată sau echivalentul acestuia, de depresie larvată a fost introdus de W. Walcher, pentru care depresiile mascate sunt în primul rând depresii endogene în cursul cărora simptomatologia somatică este predominantă. Ulterior J.J. Lopez-Ibor va vorbi despre o

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
înrudită cu aceasta, reprezentată prin „echivalentele depresive” considerate tot niște depressio sine depressione, iar A.F. da Fonseca va propune termenul de echivalente afective pentru a desemna același grup de tulburări. P. Kielholz descrie depresia de epuizare în care manifestările psihosomatice de tip neurovegetativ reprezintă principala simptomatologie clinică. P. Berner, H. Katschning și W. Poldinger au remarcat existența unei importante relații psihopatologice între formele atinice, ca tablou clinic și evoluție a tulburărilor afective (sterile mixte, disforice și depresiile mascate) în comparație cu tablourile

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
coapselor. d) Nevritele migratorii. F. Schultze descrie o nevrită migratorie multiplă cu acroparestezii, care recunoaște drept cauză o depresie, ca și în cazul brahialgiilor și al meralgiei. Caracteristica nevritelor migratorii este labilitatea localizărilor de factură migratorie a paresteziilor. e) Tulburările psihosomatice și echivalențele depresive. În numeroase situații clinice, echivalențele depresive se asociază cu tulburări psihosomatice dintre cele mai variate, fiind adesea imposibil de etichetat cu precizie natura acestora. În toate situațiile însă, la baza lor stau tulburări psihopatologice de natură emoțional-afectivă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
recunoaște drept cauză o depresie, ca și în cazul brahialgiilor și al meralgiei. Caracteristica nevritelor migratorii este labilitatea localizărilor de factură migratorie a paresteziilor. e) Tulburările psihosomatice și echivalențele depresive. În numeroase situații clinice, echivalențele depresive se asociază cu tulburări psihosomatice dintre cele mai variate, fiind adesea imposibil de etichetat cu precizie natura acestora. În toate situațiile însă, la baza lor stau tulburări psihopatologice de natură emoțional-afectivă, de tipul depresiilor, putând lua aspecte clinice de un mare polimorfism și de un

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]