953 matches
-
păcate, s-au smintit, crezând că monahii o duc bine. Atunci bătrânul Ioasaf a considerat că este bine să-i ducă pe la colibele din Kapsala, ca să se folosească În alt mod, de vreme ce nu aveau gânduri bune. După ce au cercetat câțiva pustnici, care i-au uimit pe mireni, i-a dus și la sihăstria Bătrânului Trifon. Când l-au văzut pe bătrânel În acea sărăcie, aceia au rămas fără glas. Atunci bătrânul Ioasaf le-a spus mirenilor: Eu, care cunosc atâția oameni
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
În Întregime dărâmată și intra apă În ea prin toate părțile, numai un colț era puțin mai uscat, unde avea niște paturi zdrențuite. Locul unde stătea semăna mai mult cu un cuib de vulturi iar nu cu o chilie de pustnic. Atunci l-am Întrebat pe bătrân. Cum poți să stai aici? Toată chilia este spartă și intră Înăuntru ploile și vânturile. Bre, eu stau În celalalt colț, mi-a răspuns arătându-mi cuibul său. Din pricina multei umezeli a chiliei, a
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
la faptul că nu este nesimțitor). Aici este starețul meu, Mihail, care cu rugăciunea sa a făcut dintr-un cotor o căpățână mare de varză! Și părintele Xenofont vrea să mă Îngrijească? Este adevărat că n-am văzut un alt pustnic la această vârstă, nouăzeci și trei de ani, să aibă o atât de mare râvnă și să trăiască În atâta sărăcie cu noblețe duhovnicească. Peste puțin timp am aflat că Bătrânul Trifon adormise. Am mers Îndată la coliba lui și
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
pus zălog coroana strămoșilor ca să poată purta războaie și să prade ținuturi străine. Bertold Îl privi zâmbitor pe fratele lui, ai cărui ochi vizionari sclipeau În semiobscuritatea Încăperii: — Tu, frate, tu ai să apuci acele timpuri. Mie mi-a prezis pustnicul de sus din pădure că voi muri tânăr. Dar că voi muri cu spada În mână, așa cum se cuvine unui cavaler, așa că nu mi pare rău! — Pustnicul a prezis și pieirea Staufenilor. Vorbea de un eșafod ridicat undeva Într-un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Încăperii: — Tu, frate, tu ai să apuci acele timpuri. Mie mi-a prezis pustnicul de sus din pădure că voi muri tânăr. Dar că voi muri cu spada În mână, așa cum se cuvine unui cavaler, așa că nu mi pare rău! — Pustnicul a prezis și pieirea Staufenilor. Vorbea de un eșafod ridicat undeva Într-un oraș depărtat la marginea mării albastre, pe care se va rostogoli capul ultimului lor urmaș, suspină Bodo. Nu la malul mării, ci aici, În piața orașului nostru
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pricina era sfânt, mai sfânt decât cel de la Sfântul Petru, și amărâții din satele vecine duraseră acolo din trunchiuri de brad o bisericuță și o fântână. Cu timpul, nimeni nu-și mai aducea aminte când se aciuase acolo și un pustnic. Bătrânii po vesteau că asta se Întâmplase În vara când molima cea nouă secerase multe vieți. Pe neașteptate, aripa morții se Întinsese peste ținutul muntos cu aer curat și ape limpezi, unde oamenii mureau de bătrânețe, dacă nu-i ucideau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
decât să-i ia În primire pe păcătoși. Fără să se sfiască, Îi certa pentru păcatele lor cele mari și grele și le cerea să se pocăiască cât mai era vreme. Oamenii plecau cutremurați, și mai Întăriți În convingerea că pustnicul lor este un mare sfânt, dacă nu cumva chiar un Înger al Domnului, trimis pentru a-i aduce pe calea mântuirii. Încet-Încet, cu toții voiau să se spovedească la sfântul, dar acesta nu-i primea pe toți. Unii intrau imediat În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
neîntrerupt, silindu-și calul pe cărări pe care puțini le cunoșteau, și ajunse curând la chilia prietenului ei. Nu mică Îi fu spaima când bătrânul o Întâmpină mirat, fără să știe nimic de iubitul ei. În câteva cuvinte Îi povesti pustnicului toată istoria: primise de la Bodo o scrisoare scur tă, În care el o ruga să se ostenească În mare taină până la sihăstrie, pentru că voia să-i Împărtășească ceva foarte important. Povesti și ciudata Întâmplare cu calul care aproape o răpusese
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pitic mincinos și mârșav! Ai noroc că nu sunt un bărbat, să te iau În vârful sabiei, ca să te Învăț să mai minți. Spune-mi cine te-a trimis la mine, trădătorule. Abia acum Înțelegea Adelheid cuvintele de despărțire ale pustnicului: — Copila mea, poate te vor mira vorbele pe care le auzi acum din gura unui om care crede În Domnul și În creaturile Sale. Nu te Încrede În nimeni. Ești Înconjurată de trădare și ticăloșie. Fii Înțeleaptă ca șerpii. Pândește
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Urban, ucigașii trebuie să plătească. Toată averea mea, toată influența, da, toată viața mi le dau pentru aceasta. — Consiliere, mai sunt aici și alții care doresc dreptate. Te voi duce la ei și ne vom sfătui. Îl așteptăm și pe pustnicul din Lenzkirch. Cum, vine pustnicul aici? se miră Urs. Dar nu iese niciodată din sălbăticie! — Vine. Am trimis după el, ca să ne sfătuiască și să ne dea buruieni de leac pentru domnul Bodo. știm și noi, și părintele Bernhard, și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Toată averea mea, toată influența, da, toată viața mi le dau pentru aceasta. — Consiliere, mai sunt aici și alții care doresc dreptate. Te voi duce la ei și ne vom sfătui. Îl așteptăm și pe pustnicul din Lenzkirch. Cum, vine pustnicul aici? se miră Urs. Dar nu iese niciodată din sălbăticie! — Vine. Am trimis după el, ca să ne sfătuiască și să ne dea buruieni de leac pentru domnul Bodo. știm și noi, și părintele Bernhard, și Heribert al nostru câte ceva despre
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Un zgomot surd, aidoma unei păduri pe timp de furtună, Îi tăie vorba. Starețul se apropie neliniștit de fereastră, privind prin geamul Îngust. Curtea, galeriile, ferestrele mânăstirii erau pline de călugări care priveau uluiți spectacolul neobișnuit ce li se Înfățișa: pustnicul de sus, din Lenzkirch, călare pe un măgar scund, trecea printre ei, fără a Întoarce capul nici În stânga, nici În dreapta. Cu bărbia proptită În piept, cu barba albă și lungă, la fel ca pletele neîngrijite fluturând În boarea ușoară a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
toți izbucnirile de mânie ale fratelui meu. Ceea ce nu face lucrurile mai simple... Părintelui Bernhard Îi plăcea să vorbească și se pregătea să mai povestească un timp despre Întrevederea lui cu tânărul duce. — știm cine a răpit-o, Îl Întrerupse pustnicul cu voce aspră. Rămâne să aflăm unde a dus-o. Apoi... — Apoi ne va ajuta domnul Conrad s-o eliberăm, rezumă tatăl lui Bodo. Dar până atunci să nu vindem pielea ursului din pădure. Părinte, se Întoarse el spre eremitul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să mai cad prostește În capcană, acum că știu despre ce e vorba. Îngăduiți-mi să mă duc. știu să citesc urmele prin păduri. În tinerețea mea am urmărit și hăituit vânatul nu numai o dată. — Lăsați-l să meargă, spuse pustnicul. Omul are un gând bun și e cinstit și de Încredere. Cu ce mai află el, cu ce mai bănuim noi, vom dibui până la urmă, cu ajutorul Domnului, ascunzătoarea unde puiul de viperă o ține pe copilă. Se ridică și-i
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Urs să rămână pe loc, În aștep tarea veștilor de la iscoadele lui, iar părintele Bernhard se Întoarse la castel, nădăjduind că, așa cum promisese Conrad, În scurtă vreme vor afla și oamenii lui unde se afla prizoniera. Bancherul Îl urmă pe pustnic până la chilia unde zăcea Bodo. — Părinte, spuse el, aș vrea să vă vorbesc Între patru ochi. Pustnicul Încuviință pe tăcute, apoi se apropie de patul ră nitului. Scoase dintr-o desagă veche o mână de frunze proas pete pe care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la castel, nădăjduind că, așa cum promisese Conrad, În scurtă vreme vor afla și oamenii lui unde se afla prizoniera. Bancherul Îl urmă pe pustnic până la chilia unde zăcea Bodo. — Părinte, spuse el, aș vrea să vă vorbesc Între patru ochi. Pustnicul Încuviință pe tăcute, apoi se apropie de patul ră nitului. Scoase dintr-o desagă veche o mână de frunze proas pete pe care le așternu peste răni, după care le legă strâns cu o pânză curată. Apoi Îi turnă pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lângă ușă și-i spuse: — Jupâne, sunt al dumitale. Hai să facem câțiva pași prin galerie. Trecură pe lângă ușa bibliotecii și pe lângă bolniță, În fața căreia stăteau privind curioși câțiva călugări bătrâni, și se Îndreptară spre o firidă mai Întunecoasă. Atunci pustnicul se opri, privindu-l Întrebător pe cel care-l Întovărășea. — Preacuvioase, vorbi acesta grăbit. Sunt Într-o situație foarte Încurcată și vreau să vă cer un sfat. Călugărul tăcu mai departe și jupânul Urs continuă șovăind: — Ceea ce vreau să vă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
unui fiu pe care-l iubești nemăsurat. Pentru Bodo, pentru care speram o viață liniștită, un cămin fericit și o meserie care să-i placă. și, la urma urmelor, și pentru mine, care mi-aș fi dorit să rămân un pustnic fără nume, așa cum am jurat odinioară. N-a fost să fie. Deși Întristat peste măsură, Îmi voi călca jurământul de tăcere. Dumnezeu mi-e martor că o fac doar pentru Bodo și pentru a-i netezi drumul pe care și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
odinioară. N-a fost să fie. Deși Întristat peste măsură, Îmi voi călca jurământul de tăcere. Dumnezeu mi-e martor că o fac doar pentru Bodo și pentru a-i netezi drumul pe care și l-a ales. și nădăjduiesc, pustnicul se Înclină În fața unei mici statuete a Maicii Domnului cu Pruncul În brațe, nădăjduiesc că Sfânta Fecioară va pune o vorbă bună pentru mine În fața Tronului Ceresc, ca să-mi fie iertat acest păcat. Îl socotesc mai mic decât pe acela
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
este de a face bine celorlalți și de aceea amărăciunea sperjurului mi-e Îndulcită de nădejdea de a-l ajuta pe Bodo, pe care-l cunosc de când s-a născut. Urs făcu ochii mari și vru să Întrebe ceva, dar pustnicul Îi puse mâna pe umăr și continuă: — Poate Îți amintești prietene, de vremea dinaintea Împlinirii secolului. Eram amândoi mai tineri, desigur. Ca neguțător care călătorește mult, nu-ți puteau scăpa Întâmplările de la Curtea regelui franc, cel care a răposat de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bogăția și gloria, dacă ți piezi sufletul? Aici sunt mai aproape de Dumnezeu. și de Bodo, pe care, Într-un fel, Îl consider copilul meu. Nu-mi pot Închipui ceva mai bun decât să-mi aștept În sihăstrie sfârșitul zilelor. Ca pustnic al cărui nume nimeni nu-l cunoaște.... XIII Zilele care au urmat au fost pentru Adelheid o agonie dureroasă. Eglord nu mai apăru. Singurătatea Îi era tul burată doar de slujitorul mut cu fața Împietrită, care-i aducea o tavă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se ascund cu atâta grijă. Aduceți-i la mine... XVII Bodo se Îndrepta Încet, Încet spre vindecare. Rănile lui prinseseră a se Închide. Dormita Încă Îndelung, ceea ce părea cel mai bun leac, și tinerețea lui Își spusese și ea cuvântul. Pustnicul Îl cerceta zilnic și, după sfatul lui, jupânul Urs alese unul dintre momentele de trezie pentru a-i destăi nui taina originii sale nobile. De când negustorul aflase cine era de fapt fiul său, sentimentele lui se schimbaseră. Fără Îndoială Îl
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de impulsurile unei lucidități în tensiune ce se neagă pentru a renaște, se iscodește necontenit, creînd cercuri vicioase de lumini și umbre, de secrete disponibile, dar și de ieșiri spectaculoase în arenă. Camil Petrescu a fost în același timp un pustnic și o vedetă, un plebeu și un noocrat, un ibovnic al ideilor, dar și un plutocrat de patimi. Jurnalul e scris parcă pentru a surprinde ceea ce un filosof bine cunoscut de Camil Petrescu Léon Brunschvicg numea "fața nocturnă, uneori sinistră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
s-o dea, după prădăciunea Moldovei de tătari și cazaci, lui Timuș. Căsătoria cu Timuș s-a făcut la 17 August 1652. DIVANUL DOMNESC 1. Arhiepiscopul și mitropolitul Sucevii și al Moldovei, exarh al sfântului scaun din Constantinopol, al tuturor pustnicilor și mănăstirilor din munți. 2. Marele logofăt, cancelar. Iscălește hrisoavele, le traduce, pune pecețile. Judecățile pentru bunurile mobiliare boierești se fac la el. Ordonă hotarnicele. Toți curtenii sunt subt ascultarea lui. Poartă ca insignă un toiag verde placat cu os
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
seama că s-a depărtat mult de locurile cunoscute. A rătăcit astfel o vreme, hrănindu-se cu fructele pădurii și dormind la rădăcina copacilor, până când, într-o zi, ajuns în mijlocul pădurii a dat de o căsuță în care locuia un pustnic. Bătrânul l-a găzduit cu bunătate și i-a devenit sfătuitor. Dovedindu-se istețimea copilului, l-a îndemnat să se întoarcă în lume, profețindu-i un mare viitor. Ajuns domn și, după o luptă cu turcii, fiind înfrânt, Ștefan rătăci
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]