10,701 matches
-
sărbătorește ceva, își are locul în sfera sărbătorii și în cea a cultului, adică în sfera sacră"5. Putem conchide că Emil Botta imaginează o lume exacerbată, colorată, frenetică, unde până și abstracțiunile cele mai impalpabile, cele mai nerușinate cu putință îți pot da cu tifla, te pot fenta într-un mod surprinzător, îți pot face cu ochiul, te pot linguși, îți pot înșela așteptările sau te pot ucide. Ele devin personaje ("palpabile") ale unui teatru în negativ. Este un teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
care se vede reflectat fără încetare, în fel și chip, și pentru fiecare imagine trebuie să găsească o replică, să întrebe, să răspundă, să gesticuleze, să pareze lovituri. Astfel jocul se perpetuează la nesfârșire, în modul cel mai absurd cu putință, în timp ce el, "producătorul", "regizorul" se simte înghițit de propriile imagini, de nemiloasele creații, în totală confuzie. La ce bun atâta risipă de energie și strălucire, când nimeni nu se alege cu nimic? Primejdia oglindirii este totodată și cea a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
se transforme moral și fizic în altcineva. Pentru ca metamorfoza să fie cât mai spectaculoasă, îl alege pe Hyde drept "mască", "oglindă" sau alter-ego. Transformarea începe să se facă de la sine, până când băutura magică se termină și Jekyll devine Hyde fără putință de revenire. Disperat, se sinucide. Nu întâmplător imploratorul la ușa metamorfozei este atât de preocupat de această poveste fantastică. Actorul se "sinucide" în personaj. Devine celălalt într-un mod fatal și, uneori, ireversibil. Poetul "se sinucide" în poezie. Acestea sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
fete tot câte doi viței că-i rasă bună!, dar vezi, colectivul a spulberat orice speranță de mai bine. La judecătorul literar Alo? Da! Bună ziua! Ghiță vă deranjează. Salut! Ce e? Știți, domnul, aș vrea și eu, dacă e cu putință, să mi scrieți și mie câteva cuvinte. Aa, vrei să-ți faci testamentul? Te simți slab? Te dai cumva danie? Aa, nu mă simt slăbit. Ce danie? Nu cumva mă vedeți deja mort? Ți-ar surâde agoniseala mea de o
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Moldovei Centrale, valea Lohanului este considerată ca o apariție morfologică târzie. Formarea ei s-ar fi produs în Cuaternar. Acest fapt morfologic a fost în legătură cu prăbușirea părții de nord a Câmpiei Române, care prin joasa ei altitudine ar fi dat putință unei artere hidrografice din sud - vestul Moldovei actuale să înainteze adânc în coline și podiș, captând prin eroziunea ei regresivă aproape toate râurile acestor regiuni care, primitiv, curgeau spre sud - est. Așa ar fi luat naștere râul Bârlad, care prin
BAZINUL LOHAN Studiu fizico-geografic. Scurte consideraţii asupra vechimii locuirii şi evoluţiei utilizării terenului. by DANIELA BRĂNICI () [Corola-publishinghouse/Administrative/530_a_940]
-
de cumpănă a apelor dintre Siret și Prut la nord de Pașcani. Valea Crasnei, a cărei albie majoră între Bunești și Stroești este cam cu 70 - 80 m mai joasă decât aceea a Lohanului superior vecin, a dat și ea putință afluenților săi localizați pe coasta de răsărit, să pătrundă adânc în bazinul vestic al Lohanului, sub formă de văi torențiale prăpăstioase, săpate cu destulă ușurință în argilele și nisipurile sarmațiene și meoțiene. Cursul inferior al Lohanului, de la Dobrina la vale
BAZINUL LOHAN Studiu fizico-geografic. Scurte consideraţii asupra vechimii locuirii şi evoluţiei utilizării terenului. by DANIELA BRĂNICI () [Corola-publishinghouse/Administrative/530_a_940]
-
iar preotul știa foarte bine și motivele lui. Cum putea face așa ceva surorilor lui, nu putea Înțelege. Când a ajuns la biserică se terminase slujba și preotul de rit vechi se pregătea de plecare. Părinte, spusese Feodor, cum este cu putință să-mi dați afară din biserică surorile când știți foarte bine cum trăiesc eu cu Letiția. Unde s-a mai pomenit așa ceva? Nu vreau să dai un exemplu rău, pentru alții care nu știu ceea ce știm doar noi doi. Nu
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
discriminare”). Partenerii așteaptă mereu, unul de la altul, cam aceleași lucruri, ce se cuprind în străvechiul și banalizatul cuvânt Iubire. Ea începe (dar nu se termină!) cu dorința aceea simplă, organică, exprimată de poetul popular la modul cel mai direct cu putință: „Foaie verde abanos / hai, lele, pe vale-n jos / să găsim un loc frumos / să ne-așezăm amândoi jos / tu să numeri stelele / și eu floricelele.” P.H.Lippa citează din colecția de folclor a lui G.Dem. Teodorescu (are grijă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mărturisi această impresie ceva mai târziu. Iarăși intervine „atotștiutorul” autor! Dar nu văd nimic rău în asta, mai ales că nu a făcut vreun efort de a se sustrage total din această poveste, pentru a fi „cât mai obiectiv cu putință”.) Naratorul nu-și ascunde mirarea față de rapiditatea cu care Profesorul s-a prins în joc. „Parcă ar avea 20 de ani!” exclamă P.H.L. După care admite totuși că bărbatul este un „animal ciudat”: în fața unei femei care îi place se
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
despre credință, iubire și speranță, dar nu a făcut efortul de a căuta și defini aceste valori dincolo de țarcul îngust al propriei gândiri. I-a venit mult mai ușor să trăiască dragostea pentru Teodora, la modul cel mai concret cu putință (și, evident, pe cât l-au ajutat... puterile nota mea). Totuși, trebuie să recunoască, toate momentele de bucurie petrecute lângă ea au fost umbrite mereu de o teamă: teama de apropiatul sfârșit al timpului, timpul acela „material” ritmat de freamătul cărnii
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
prînz și făcu semn spre șura de unde tocmai ieșea vaca. Nea, haram! puse punct la toate glasul mamei lui Vlad. Ca tras de o funie nevăzută, Virgil s-a trezit deodată lîngă Vlad. Trebuia să facă tot ce era cu putință pentru a-l convinge să meargă după comoară. Mergem azi, Vlad! Altfel sîntem pierduți! Cum? Tu vrei să nu mă mai primească acasă? Du mai repede vaca! se auzi porunca mamei. O duc, mamă, o duc! Ce mai vrei?! răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cu ele! Iar pe șoferi să-i tragă pe râzătoare, că tare-s ai focului! Păi nu? Bărzăunul se umflă de bucurie cînd văzu că reușise s-o stîrnească la vorbă. Așa că se hotărî să fie cît mai amabil cu putință: Ai mare dreptate, tanti... Mă uit eu cînd vin ai mei de la combinat. Nu-i zi să nu se plîngă ori că-i fum înăuntru, ori că-s stricate scaunele, ori că... Ce scaune, Ticule? se stropși mama Ilincăi de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de mică pentru scopul cu care urcaseră un asemenea munte. Atît de ușor renunțaseră toți!... Locul marii descoperiri visate fusese luat de gîndul la mîncare, de aruncatul pietrelor după păsări, ori de molfăit vorbe despre frumusețea împrejurimilor. E oare cu putință ca unii oameni să renunțe așa de ușor la un vis drag? Ilinca pricepu, probabil, frămîntarea Bărzăunului și se apropie de el căutîndu-i privirile. Dar ochii Bărzăunului erau deschiși doar în întunericul sufletului său, în care nu mai putea pătrunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
organizat după o cât mai perfectă ordonare internă, care este armonia. Corpurile ființelor, florile, lumea astrală, tot ce se află în natură constituie un complex universal de armonii, armonia fiind acea alcătuire a finitudinii care, excluzând informul, dispersia, face cu putință existențialul și, în modul acesta, conferă certitudine onticității în ordine umană. Din acest motiv, nevoia omului de armonie este vitală: ea însemnează nevoia de existență. Ca atare, conform acestui apriorism sine qua non, într-o poezie, într-o operă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care el ar constitui orizontul matricial specific culturii românești) reprezintă poarta de aur prin care are loc trecerea într-un cosmos feeric, de legendă. Căci în viziunea populară integrarea cosmică este posibilă sub semnul miticului. Numai în mit este cu putință comuniunea cu lumea, numai așa lucrurile dobândesc același limbaj spiritual, numai așa păstorul poate vorbi cu oaia năzdrăvană și se poate uni cu "mireasa" lumii. Viziunea din Miorița cuprinde planuri multiple: macrocosmosul și microcosmosul, realul și legendarul. Măreția unică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Heraclit, Leonardo da Vinci, Rimbaud, Eminescu. Nu izbutesc să-mi aflu hodină. Mi-e sete de nemărginire. Sufletul meu năzuiește spre neștiutele depărtări. O, Mare Dincolo, ... Sunt un străin în țară străină ! Tu murmuri la urechea mea o nădejde peste putință. Inima mea cunoaște glasul tău ca și cum ar fi al ei. O, Mare Necunoscut, O, chemarea sfâșietoare a flautului tău ! Nu-mi pot afla liniștea; Sunt străin propriei mele inimi. În ceața însorită a orelor grele de dor, Ce imensă viziune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai mult încă, dintr-o construcție ermetică: este vorba de sonetul lui Stéphane Mallarmé, Une dantelle s'abolit: un lucru atât de fragil și spumos, cvasimuzical, dantela, fluturând la o fereastră, devine o metaforă a unei deschideri către idealul, cu putință dincolo, în vis, de a ne naște din nou din abisul neantului muzical: ...Dar cel având visarea soră, Mâhnită-i doarme o mandoră Cu-adâncul neant muzical. Încât numai din sânul său La geam deschis spre ideal Noi ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Odă (în metru antic) eminesciană: "Focul meu a-l stinge nu pot / Cu toate apele mării". În lumina viziunii lui Giordano Bruno, urmărind logica mersului ascendent al eliberării radicale posibile, în Luceafărul, sinele eminescian urma să părăsească hipostazele ontice cu putință a fi experimentate în lumea polarității pământ-cer, și după depășirea focului heraclitian, teluric, avea să se petreacă și depășirea focului înghețat, astral din finalul poemului. Astfel, sinele va medita la forme ale eliberării ultime, depășind realitățile fundamentale care aparțin ordinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu salam decât atunci când se hotăra să nu i-l mai paseze cățelei Milupa, cea cu o veșnică liotă de pui. Având în vedere faptul că era o demnă purtătoare a unei zgărzi roșii, semn că a fost deposedată de putința de a produce pui, trupa de patrupede minuscule încălca în mod categoric orice manual de biologie, legile firii și ale României, pe care, de altfel, cățeaua Milupa se pare că nu punea mare preț. Așadar, era bine că Plictiseală nu
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
cunoști un dușman este lupta deschisă cu el! Vrei să trăiești mai mult și mai bine pe pământ?! Nu călători singur într-o viață de om! Nu uita: necazurile te pândesc la orice colț de viață! Să evităm, pe cât cu putință, în drumurile noastre, „curbele periculoase”... Bucură-te cât ești tânăr, că vine ea, și bătrânețea, cu bucuriile ei ceva mai triste! Războaiele fac să crească în oameni dorința de a trăi, de a fi fericiți, de a exista! Mai bine
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
orice încercare este zadarnică - Troia va cădea, neamul lui Priam se va stinge, iar ea va fi ucisă de Clitemnestra. În piesa în 5 acte scrisă de marele nostru istoric, eroina merge la întâlnirea cu un destin bine cunoscut, fără putința de a întreprinde nimic, urcând treaptă cu treaptă spre moarte. În acest fel, eroina lui Iorga apare într-o nouă ipostază față de modelul antic. În 1939, la premiera piesei lui Victor Eftimiu, Mihail Sebastian sublinia abundența de „flamuri, stindarde, pumnale
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
genunchi în fața ei) Nu-mi ești stăpînă? (tace) EFIMIȚA: Întreabă-mă! RICĂ: Să te întreb? EFIMIȚA: Rezon, Bibicule! RICĂ: Nu-mi ești stăpînă? EFIMIȚA (topită de tandrețe): Așa! Zi-i înainte că n-ai zis destule! RICĂ: Să fie cu putință? EFIMIȚA: De ce mă ataci la la sacrul meu amor? RICĂ: Angel radios! EFIMIȚA: Monșerul meu! RICĂ: Pardon, dezbracă-te și culcă-te! EFIMIȚA (în glumă): Niciodată, domnul meu! Sunt scrupuluri de conștiință peste care nu se calcă! Im-po-si-bil! RICĂ: Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Înțelesese prea bine subtilitatea, acum Însă, pus În fața acestui pact aparent formal, amiabil, ecuația se dovedea că nu are decât o soluție, neiertătoare soluție, fără ieșire, În care el, Vasile Moare, stătea prins după toate regulile fățărniciei uni versale, fără putința de a se apăra, iar dacă va refuza... Și lașitatea este o artă, Vasile, o probă inițiatică pe care toți o trăim, dar o refuzăm cu orgoliu. Lașitatea, Vasile, poate fi răscumpărată, orgoliul, mai greu, pentru că orgoliul compromite iertarea. Din
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
lui Vasile Îi fusese rar dat să vadă. De atâta efort, individul horcăia, iar Vasile a remarcat cât de familiar Îi era horcăitul acela, cât Îl Înfricoșase cândva și cât Îl scârbea În clipa de față. — Nu, nu e cu putință așa ceva , Își zise. Vru să facă o mișcare, nici el nu știa prea bine ce intenții avea, mai bine să aștepte, poate ăla Își va fi potolit setea de răzbunare și o să plece. Cristian gemea trântit la pământ, acoperindu-și
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
a unei persoane aflate în dificultate (1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunța de îndată autoritățile de către cel care a găsit o persoană a cărei viață, integritate corporală sau sănătate este în pericol și nu are putința de a se salva, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Fapta nu constituie infracțiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viața, integritatea corporală sau sănătatea sa
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]