988 matches
-
-lau târât pe Florea. Înțepenise. Gheorghe și-a rupt o mânecă de la cămașă și a vrut să-l lege. Era prea târziu. Se adunase lume. Trebuiau să-l lase dacă nu voiau să cadă în mâna sergenților. Paraschiv s-a răstit la ei: - Ușcheală, că ne priponește! Un mort nu mai are gură! Nicu-Piele le-a spus unde să se găsească și s-au risipit în toate părțile. La miezul nopții s-au întîlnit într-un gang, sub Hotel Nord. Erau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aer stau! Sufletu n-are cămașă și firmă la poartă: domnu cutărică, domnu cutărică! S-a zis! D-aia-i Dumnezeu mare! Că-i aduce pe toți la un fel." Mă uit la ei. Tac. "Nu mai ziceți nimic? niă răstesc la câte un bărbos. Ei, unde nu mă prindeai tu acum câteva luni?! Ce mi-ai fi făcut! Pă când așa, stai colea în fața mea cu zgaibaracele-n sus." Incai trebuie să nu mă supere. Că dacă mă supără, îl las
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
slăbeau din privit. Se dădeau în vânt. Își lăsau muierile și ieșeau afară, pe un balcon care atârna deasupra liniilor de tren, să le umble-n sui și să le făgăduiască bani. Băgau de seamă legitimele. Meseriașii se supărau, se răsteau la ele, le mai loveau, că li se făcuse de altă carne. Umblau blănării ca turbați în jurul curvelor aduse de peștii lor Ia petrecere. Aruncau polii, nu se uitau. Era ziua lor de desfrînarc, altceva simțeai să mai schimbi muierea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țineau cu mâna de burtă simigiii. Pungașii, să intre în pământ, și mai multe nu. Moarte le-ajurat ucenicul. - Am scăpat bre, ziceau grecii, legîndu-și curelele. Precupețele oftau după Gheorghe: - -Lau luat, sărăcuțul, și ce om cumsecade era! Apoi se răstiră la negustori: - Da mai tăceți dracului, că se întoarce el odată și-o să vedeți voi! Iani își mângâia gușa și striga la prăvăliași: - Scoateți, bre, plăcintele afară, că nu are cine să le mai fure! Muierile aruncară cu roșii terciuite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ochii. Comisarul se repezi și la ăl bătrân. Îl cârpi de două ori, cu dosul peste față. - Caii... spunea încet, râzând. Haide, mă, spuneți! Unde-s caii, dar repede, că altfel e vai de măiculița voastră! Caii... - Ce cai? se răsti Paraschiv. Simțise în gură gustul sărat al sângelui și încleștase pumnii. Șeful se uită la el, zâmbi și vorbi iar: - Zi, tu ai și clanță mare, ia să ți-o-nmoi eu oleacă! Dar parcă se răzgândi, se plimbă puțin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sălbatice ale bătăii. Presării se schimbau pe rând. Loveau cu sete, se aplecau mai mult, înjurau și-i udau cu apă. Sergentul căra căldările una după alta. Îi lăsară cu spinările ca piftia, cam un ceas. Comisarul se înfuriase. Se răsti la ceilalți: - Trebuie să spună unul din ei! Fumară aruncând țigările arse pe jumătate. Îi ridicară apoi pe ladă ca pe doi saci și-i așezară spate la spate. - Aprinde cărbunii! ordonă șeful. Necunoscutul dezveli ligheanul și sergentul scoase un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țină mai bine și-o plesnea pe spate și pe față: - Na! Na! striga. Na, să-ți ajungă! Ți-a trebuit corditor, ai? Curvă fără saftea! Didino, mi-ai mâncat viața, Didino... Plângea și el și nu se lăsa. Se răstea iar la lăutari: - Ce vă uitați, cântați, că bag șișul în voi! Gagica se târa pe zăpadă și-l ruga: - Nu mai da, Bozonceo, nu mai da! Iartă-mă! Iartă-mă! Avea mâinile roșii de frig și pe spinare i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de vie. Mînă-mică i-a spus: - Lasă, Stăpâne, noi să fim sănătoși, să punem laba pe ucenic, să-i plătim... Starostele nu-i răspunse. Se gândea că o să vie vremea să-l vândă și ceilalți. De-acum pierduse totul. Se răsti la Nicu-Piele: - Du-te dincolo și spune-i să tacă! Să n-o mai aud! Da-n inima lui bătrână o iertase, că-i era parcă mai dragă, nu putea s-o piardă, s-o lase altora, de-acum trebuia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
privit cu frică. Flăcările u luminau fața slabă, si privirea lui rea se plimba pe ei, să-i scormone în suflete. Au simțit hoții altă putere. Didina tot mai plângea alături, strîngîndu-și rochia ruptă și murdară. - Iar tu, s-a răstit Paraschiv la ea, dacă mă mai vinzi vreodată, știi ce te-așteaptă! Ceilalți râdeau gros. Numai Sandu se gândea că în sufletul lui tot o mai ținea pe muierea asta batjocorită pe care i-o furaseră alții. I-a întins
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
așteaptă nevasta, să-i aducă parale de ciuguleală. 334 - Mă, vă mai dăm trei sute de lei dacă ne mai cântați până diseară! zise ginerele. - Nimic! Mergem! Avem și noi treabă, ce credeți dumneavoastră? Ia-ți, Anghele, blestemul și haide! se răstise starostele la buzat, care ar mai fi stat de dragul câștigului. Erau morți de osteneală. Pe la patru au plecat cu o sanie. S-au uitat în sus, cerul aproape negru. Tăcuse totul înjur. Zăpada, vmătă. Peste câmpia pustie a Munteniei se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Se mișcară în neștire. După vreo jumătate de ceas, ieșiră la o margine. Nicăieri, nici o lumină. Cine știe încotro se pierduse Bucureștiul! O dată intră spaima-n țigani. - Aici ne prăpădim! făcu Neacșu. Moartea-i cât capra pe noi... și se răsti la bătrîn: Dumneata ne-ai adus aici, dumneata să ne scoți la cap, că n-ai vrut să stăm la nuntă! După o ceartă scurtă începură iar să caute. Să fi trecut un ceas, două de când se zbuciumau, când au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și Vasiloaia... - Ei, nu mai spune... - Da, Dumnezeu s-o ierte! O fi pă lumea ailaltă acum, împărțind dreptatea... - Ce să-i faci, ne ducem, ne ducem... - Ba eu una nu vreau să mă duc, mai am treabă... Afară se răsteau cocoșii la vreme, cuprinși de o frică. Pica și baba Mița. - Coană Marghioală! Coană Marghioală! - Da cine o mai fi? se mira aceasta. 345 - Mița, cine să fie, a ieșit și ea din iarnă! Chiriței parcă-i părea rău că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în ureche Mița. - Aha, liberalii, dar de ce strigi așa, că n-oi fi surdă... Bărbații, mai într-o parte, niște zidari care văzuseră multe, clătinau din capetele bătrîne: "De, numai să fie așa, că am mai auzit noi..." - Fraților, se răstise necunoscutul și mai răgușit, așa că la alegeri știți ce aveți de făcut. Votați-l cu toți pe părintele orașului nostru, domnul primar Rigo. Semnul său electoral arată așa... Scoase pe nerăsuflate din buzunar un afiș mare, în mijlocul căruia se afla
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
orașului nostru, primarul sectorului de verde! Toboșarul mai lovi de câteva ori în instrumentul lui și mulțimea se împrăștie. Lunganul intră în cârciuma lui Stere, mai bău ce mai bău cu zidarii și, când termină să le împuie capul, se răsti la nătărăul care-l aștepta afară: - Vezi, ai grijă să nu ia careva pietrele sau nisipul, că-i avutul primăriei, și dacă află domn' primar că s-a clintit ceva, ți-ai pierdut pîinea! ' Ăsta ce să zică? A dat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mariei, care era privit ca copil de casă. - A trebuit să mai vie și Rufă, șopti Ioan încrețindu-și sprâncenele, ca să n-avem [loc], să ședem la masa mâțelor. - Ești nesuferit, Ioane, zise Anica, acuși te spun mamei. - Spune, se răsti el. - Taci, zise Iorgu, ațintind ochii lui albaștri cu fermitate asupra copilului pretențios. El cîrșni din dinți. Boierul din casă obicinuia se vede a ședea cu toate rudele și cu toți servii de-o ordine superioară la una ș-aceeași
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturele lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurei se îmflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregei fețe o arătare nemulțămită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
primim comanda dacă făceam acele modificări”, răspunde angajatul. „Scuză-mă”, zice managerul, „dar de când ai tu voie să-mi modifici instrucțiunile fără a-mi cere permisiunea?”. „Eu Încercam doar să...” Înainte să termine ce avea de spus, managerul s-a răstit nervos: „Auzi, ori te conformezi, ori pleci! Eu conduc departamentul. Toată munca lui se desfășoară sub comanda mea. Treaba ta este să duci la Îndeplinire sarcinile pe care ți le dau eu, ai Înțeles?”. Angajatul dă să plece. „Stai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
Întrebe În ce se băgase. La un sfert de oră după aceea, președintele a intrat În sală, a trântit pe masă un braț de hârtii și a zis: „Hai să terminăm odată”. Arătând către vicepreședintele departamentului de finanțe, s-a răstit: „Începem cu cifrele”. Apoi a adăugat: „Oricum, restul nu contează”. Pe măsură ce se derula ședința, Carol și-a dat seama că nici unul dintre colegii ei manageri nu era interesat să mai prelungească chinul. Rapoartele erau scurte și nu lăsau prea mult
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
în latină. Ceva scandalos: care era noima acelui gest? O sfidare a autorității, un omagiu căruia nu-i socotise urmările negative și care se puteau răsfrânge asupra Ordinului Dominicanilor și a lui Tommaso însuși? Sau cu totul altceva? Starețul se răsti la el, în timp ce mulți se amuzau sau se minunau: Frà Tommaso, este o gafă de neiertat! Tommaso însă se prefăcu că nu aude, premeditase acel gest și-l făcuse din inimă, dincolo de faptul că se cuvenea sau nu; ieși din
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
voce la întâmplare, poate fi chiar vocea ta lăuntrică. O lumină puternică te orbește, nici măcar închizând ochii nu te poți feri. Nu vezi nimic, lumina scormonește ca un bisturiu în ochii tăi care sângerează. Auzi doar vocea care nu se răstește, e egală cu ea însăși tocmai pentru că e neînduplecată. Cele mai multe întrebări sunt aceleași mereu. Răspunzi, firește, la fel. Numele, prenumele. Numele tatălui, al mamei. Dacă au făcut politică și de care. Dacă ai făcut politică și de care. Oricum știm
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de altă parte, multe erau rânduite altfel decât ar trebui. Privind la oamenii-păsări, la oamenii-animale sau la oameniicuvinte, nu reușea să dea mulțimilor un singur chip sau să le facă să încapă într-un singur cuvânt. — Auzi, bă Coltucule, se răsti la el șchiopul, trecându-și cârjele dintr-o parte în alta, căci de pe un picior pe altul ar fi fost prea mult pentru el. Ce nume mai e și ăsta ? Coltuc ridică din umeri, asta putea să facă. — Un nume
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lor, alungite de asfințit, cădeau spre interiorul cercului, până la câlcâiele lipite unele de altele ale celor trei, încât părea că soarele apune de peste tot, ceea ce ar fi fost cu putință, într-un loc ca acela. Ce treabă ai tu ? se răsti Pârnaie, ridicând lama cuțitului în dreptul ochilor. — Ha, ha, ha, râse Calu, bătând sec și amenințător, în ritmul hohotelor lipsite de veselie, cu palmele devenite, dintr-odată, potcoave. Întâi și-ntâi, aruncați armele aicea, la rastel... Pârnaie privi în dreapta și-n
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de tristețe. Iadeș se strecură, mai în față, pe sub subțioara lui Pârnaie. Își scoase fesul și-l mototoli, cu mâinile în față, ca la priveghi. Io zic să chemăm Poliția... spuse. — Și cum ai să chemi tu aicea Poliția ? se răsti Pârnaie. Cu porumbelu’ ăsta călător ? Ca întotdeauna când venea vorba de el, Mierlă ugui, întinzând brațele și rotindu-se. — Păi, dăm un telefon... încercă Iadeș. Am unu’ aicea... — Și poate-ți bagi și firu’ în cur, să aibă curent... spuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ajungea până la cer, de ce să-l dărâmi ? — Păi, tocmai de-aia... spuse Pârnaie, îmbufnat, amintindu-și de cuțitul pierdut. Iadeș rămăsese iar în urmă, lăsându-și sacul, când și când, la pământ. — Până acum ziceai că de ce-l cari, se răsti Pârnaie. Nici acum nu știu, răspunse Iadeș, oftând de sub sac. Când o să știu, poate c-o să-l arunc. Chisăliță se legăna de pe un picior pe altul, potrivindu-se după mersul mai larg al lui Pârnaie. Mergeau amândoi cu mâinile în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fie ție, orangutanule ! Apoi, măsurându-l cu privirea : Ce, crezi că dacă ai geacă... tot orangutan ești... Orangutan cu geacă... Hai, cară-te în altă parte ! — Macairodus, spuse Maca, nu orangutan. — Mă, tu să nu faci mișto de mine, se răsti din nou omul, dar era limpede că nu înțelesese nimic, îl irita însă că, după mișcarea buzelor, cuvântul îi păruse nemaipomenit de lung. Se întoarse la țărușul pe care se străduia să-l înfigă, bătând cu o piatră pe post
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]