1,300 matches
-
lebedelor...”, „jocul veverițelor / și chiotul copiilor...”, la care, firește-ar trebui s-adăugăm spectralul vegetativ, fremătător. O altă secvență care impresionează este garda regală. Ritualicul devine vis erotic, ipostază a lăcomiei carnale, simbioză fantasmagonică: „ia, în copitele cailor, istoria. / tunicile răvășind a sânge proaspăt tulburarea...” în răcoarea ceții, imaginarul poetic devine revărsare fulgurantă: „scârțâie în nechezatul cailor răcoare ceții / apa Tamisei foamea unei haite de lupi / agonia din bucuria armăsarului / răpândește strălucirea lacrimei în ochii negresei”. Incitantă este prezența negresei în
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
tehnici literare, ca în următoarea descriere: Dolly era o fată crescută lângă apă, cu pielea arămie, cu umerii largi, ascunzând în trupul ei colțuros forța unei pantere, și posedând una din acele fețe care în aceeași măsură atrag și te răvășesc prin unicitatea lor - o față care poseda un farmec straniu văzut din anume unghiuri, mai ales dintr-o jumătate de profil, și care putea să pară foarte moale și tânără dacă nu ar fi fost umbrele de la sprâncenele mari și
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
El își dezvăluie strategia la începutul narațiunii: "Haldele (de cărbune) stăteau aplecate pe spatele dealurilor și în vale, asemeni unor monștri enormi care se rugau mâncând din lumina soarelui, din iarbă, din frunzele verzi. Fumul care ieșea din nările lor răvășea aerul rece și înmiresmat. Tot ceea ce mai amintea a vegetație arăta întunecat, mizerabil, pe jumătate sufocat. De-a lungul crestei munților, câțiva copaci nefericiți se desenau pe fundalul norilor. Deasupra se desprindea un cer de un albastru imperial, incredibil de
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Schița (Cerul din priviri, n.E.D.) mi-a plăcut. Părerea mea este că se putea specula finalul: după plecarea ființei dragi, momentul tragic de ruptură și înstrăinare față de tot ce era înainte cadrul obișnuit și drag eroului. Apariția ființei dragi a răvășit tot, a rupt atașamente trainice și a dat nostalgii nebănuite. S-au trezit potențe de trăiri... elanuri... Reflecții asupra instabilității sufletului omenesc. „Il ne faut jurer de rien”. Omul cel mai echilibrat și onest este smuls din banalitate, din platitudinea
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
că pocăința reprezintă doar etapa tristă dintr-o transformare subiectivă care aspiră la seninătate. Ca să înțelegi asta trebuie să ieși din cadrele legalismului. Nu ar fi decât o biruință a răului să credem că miracolul binelui cotidian nu răscumpără anii răvășiți de acute infidelități. Trecutul nu este definitiv și nici prezentul mai mult ca perfect. Îndârjirea vindicativă nu înnoiește, ci surpă temeliile adevărului. Din pragul înfrângerilor recunoscute trebuie declinat verbul cu cel mai mult viitor: a spera. Presiunea externătc " Presiunea externă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
josnice ispite, lupta se dă mai întâi în gând. Astăzi, vorba lui Edmund Burke, all that is required for evil to triumph is for good men to do nothing... De ce abhor acest potențial je-m’en-fiche-ism? Pentru că știu prea mulți tineri răvășiți de inepțiile epistemologiei relativiste, având suflete cinstite, dar minți necatehizate. Am vorbit cu prea mulți doctoranzi încercând mariajul imposibil între Derrida și mistica dionisiană ori între Levinas și creștinism, pocind în cele din urmă ambele subiecte? Tu îmi spui de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rememorare a istoriei naționale ne convinge că numai acele perioade au însemnat un real progres când resursele naturale și potențialul creativ autohton au fost dirijate după conceptul „prin noi înșine”. Supraviețuirea românilor dealungul a două milenii în spațiul carpato dunărean, răvășit de valurile migratoare, jefuit de imperiile învecinate - turc, rus, austro-ungar, a însemnat după exprimarea istoricului Gh. Brătianu „o enigmă și un miracol”. Fără îndoială religia ortodoxă a fost elementul esențial al acestei uimitoare rezistențe dar tot ortodoxismul a delimitat și
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
vederii mai mult decât vuietul apelor prăvălite din înalt, focurile inundate de această rupere a cerului? Căci de o ruptură este vorba, în miezul naturii mișcate, pusă în situația primirii unui dar sfâșietor, a experierii unei întâlniri nemaiîntâlnite. Natură spartă, răvășită de ceea ce îi e dat să simtă atunci când e deschisă, dăruită, când e mai mult decât o natură-de- ființă sau o putere de dispunere inițiatoare: "Un cântec minunat crește prin mine-n lume/ Un cor de fluturi, uriaș, răstoarnă universul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
e fața întoarsă în precaritatea posibilităților de expresie, în posibilul pe care nu îl are în vedere. Nu îl are în față, așa cum ar avea obiecte ale lumii vizibile. Fața se întoarce în sine, în reversul celor pe care le răvășește, le străbate și le străvede. Fața nu e fațada inexpresivă care se dă în spectacol, în vizibilul exteriorității; ea nu se mai vede, nu e văzută - față a cui? pentru cine? - dar vede fără să fie. Căci, trecând prin lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ai invaziei, ultimele decenii ale secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea trec drept o perioadă de pace relativă”. Același lucru la Coville, op. cit., p. 165. Într-adevăr, înlocuirea lui Odoacru cu Theodoric (în 493) nu a răvășit Italia, care a trăit în liniște până la moartea celui din urmă (în 526) și chiar după aceea. Tot așa, Euric, care a dus regatul vizigot la apogeu, i-a trecut coroana fiului său, Alaric al II-lea, în 484 în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
din interior. Iritabilitatea denotă inconfundabil acest stadiu, în care cele mai aparent neînsemnate detalii contribuie la accentuarea stării nelămurite de vinovăție: simplul "glas românesc" al ordonanței "l-a scos din țîțîni, fiindcă a venit ca o mustrare peste gîndurile lui răvășite de imputări." (s. n.) O dată răul exhibat (pe calea încă șovăitoare a adevăratei convingeri), Bologa începe să se simtă eliberat: "Era întîia oară cînd se plîngea de război". Prima efuziune confraternă față de românul Petre tot din Parva, în plus -trimite, în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
importantă decît celelalte despre care s-a discutat deja. Semnificativă și anticipativă este distincția sa între lege ca "dispoziție generală aplicabilă la mai multe cazuri" și ceea ce Italia sînt numite leggine, legi minore identificate de Bagehot drept "măsuri legislative care răvășesc colecțiile noastre de legi și destramă comisiile parlamentare" și sînt "aplicabile numai unui singur caz" [ibidem, 145]. În limbaj italian, acestea din urmă sînt numite leggine fotografia. Guvernul și cheltuielile În concluzie, Bagehot consideră că ar fi necesară adăugarea unei
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
de inventar (Pl. 113/2; 163/2). Mormântul nr. 10. Înhumat, în poziție întinsă, cu mâinile pe lângă corp. Se păstrează destul de bine. Mâna dreaptă are umărul ridicat, iar umărul stâng puțin lăsat în jos. Oasele pieptului destul de prost păstrate, fiind răvășite. Craniul se păstrează destul de bine și are poziția cu fața dreaptă în sus. A fost descoperit la adâncimea de 1,52 m. Orientat cu capul VSV 46 și picioarele ENE 14. Nu a avut inventar (Pl. 113/3; 163/3
Săbăoani Monografie arheologică Vol. II by Vasile URSACHI () [Corola-publishinghouse/Science/100956_a_102248]
-
au păstrat doar câteva fragmente de craniu și de membre (Pl. 113/4; 163/6). A avut ca inventar 9 vase și două mărgele, dispuse în jurul capului, câteva fragmente de craniu aflându-se într-un asemenea vas. Probabil a fost răvășit de crotovine sau a fost reînhumat, deoarece oasele nu mai erau în poziție anatomică. Cel mai important recipient îl reprezintă un castron cu trei torți, lucrat la roată, din pastă negricioasă, cu multe ingrediente, pietricele în pastă, buza ușor arcuită
Săbăoani Monografie arheologică Vol. II by Vasile URSACHI () [Corola-publishinghouse/Science/100956_a_102248]
-
câte o nervură verticală. L = 1,8 cm; Gr = 1 cm; g = 0,8 cm (Pl. 114/8,9; 165/3,4). Mormântul nr. 12. Înhumat. Descoperit în zona de exploatare a lutului. Se păstrează destul de prost, fiind reînhumat sau răvășit de crotovine, deoarece aproape toate oasele erau împrăștiate pe o suprafață destul de mare. Aparține, probabil, unui copil sau adolescent, după mărimea oaselor. A fost descoperit la adâncimea de 0,70 m de la suprafața actuală a solului. Nu a avut inventar
Săbăoani Monografie arheologică Vol. II by Vasile URSACHI () [Corola-publishinghouse/Science/100956_a_102248]
-
29, 33, 61, 62, 77, 78, 85, 87, 92, 101; altele în care au fost reînhumate doar oasele, inventarul rămânând pe loc, M. 11, 58, iar la unele, fără inventar, au fost reînhumate doar o parte din oase, restul fiind răvășite: M. 12, 43, 44, 54. Acest proces, după cât se pare, avea loc la un interval scurt de timp de la înhumare, cei care realizau aceste ritualuri cunoscând bine mormântul, deshumarea având loc chiar pe forma gropilor de mormânt. Acolo unde acest
Săbăoani Monografie arheologică Vol. II by Vasile URSACHI () [Corola-publishinghouse/Science/100956_a_102248]
-
ceramice și câteva mărgele, a rămas pe loc. O situație aproape identică cu cea de la mormântul nr. 8 am constatat-o și la mormântul nr. 12, unde oasele erau împrăștiate și nu se mai cunoștea conturul gropii, probabil a fost răvășit de crotovine, oasele mici, de copil, erau împrăștiate; în mormântul nr. 15 poziția mâinii drepte era îndoită din cot, spre gură, acest lucru putea să reprezinte un element legat de un anumit ritual? În mormântul nr. 16, mâna dreaptă era
Săbăoani Monografie arheologică Vol. II by Vasile URSACHI () [Corola-publishinghouse/Science/100956_a_102248]
-
pare că sînt prea mulți poeți în istoria lumii, dar mai puțină POEZIE, încep cîte 5-6 cărți, le citesc sincopat, sînt rare lecturile care să mă captiveze la modul serios. De la Marquez încoace parcă nici o lectură nu m-a mai răvășit. Deși aș fi nedrept uitînd de Céline, Bellow și Preda, ca să mă refer la ultimele luni de lectură. Îmi convine singurătatea, mi-o asum, o apăr. Dar simt mereu nevoia să plec, să plec ("Să pleci, să pleci, vorbă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
zonele geografice învecinate SUA, Mexic, America Centrală, Zona Antilelor. De reținut în acest context că firmele de turism din Cuba exploatează și latura "spectaculară" a uraganelor și furtunilor tropicale, prezentându-le ca posibile "experiențe unice"! În anul 2008, Cuba a fost răvășită de 3 uragane de o forță colosală: la sfârșit de august Gustav, la început de septembrie Ike și la început de noiembrie Paloma. De reținut că Gustav a fost precedat în iulie de Bertha, iar între Ike și Paloma s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
revoluționat psihiatria, nici un personaj nu este simplu, nici sistematizat; or, nebunii, dincolo de ornamentația de suprafață, tocmai asta sunt, oameni schematizați, copaci cărora, prin frunzele agitate de furtună, li se întrevede scheletul, arborescenta. Dostoievschi dă lecții de sociologie patologică. El însuși, răvășit de căutări, angoase, fantasme, le trece în operă așa cum sunt. Este o capodoperă de suferință. Aici se ghicește autorul, cu mizeriile, promiscuitățile, problemele, dilemele, dar și înălțările lui extatice. La el, mai mult decât o lume patologică este o lume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
înlocuiește o prezență. Spațiul impune prezență. Spațiul este concret; timpul trecutul, abstract. Țara nu se iubește prin corespondență și se uită prin absență. Țara este mai ales prezența în spațiul ei. * Regăsesc, spre sfârșitul verii, Bucureștiul, oraș buimac. Totul este răvășit în București, casele vechi și frumoase au devenit antichități irecuperabile, iar construcțiile noi sar în ochi prin opulență de țață parvenită, încărcată de bijuterii excesive. I-am suspectat pe bucureșteni că ar fi unii prea snobi, alții prea "mitică". Între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de parcă am fi - iertați formularea - surori gemene, născute la o distanță de treizeci de ani. Primesc zilnic telefon și de la tulburătoarea poetă Angela Marinescu, dar ea se situează în altă zonă psihică decât Adriana Bittel. Adriana mă potolește, Angela mă răvășește. Angela este maestra complicațiilor existențiale. R.P. Trăim, doamnă Ralian, într-o lume care și-a cam pierdut facultatea admirației. Cineva vorbea la un moment dat despre felul cum Facultatea de Construcții e înlocuită de Facultatea de Demolări. Dumneavoastră mai aveți
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
uneori în funcție de materia propusă. 50. Primul punct va fi să ne folosim memoria în ceea ce priveștecel dintâi păcat, al îngerilor 4, apoi înțelegerea, asupra aceluiași lucru, chibzuind, apoi voința, dorind toată această amintire și înțelegere, spre a mă rușina și răvăși mai mult, comparând singurul păcat al îngerilor cu păcatele mele nenumărate; și cum ei au ajuns în iad pentru un singur păcat, de câte ori nu am meritat eu aceasta pentru atâtea șpăcateț. Vorbesc despre aducerea aminte a păcatului îngerilor; cum, fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
spre ceea ce voi contempla în primul exercițiu, de la miezul nopții, trezind în mine răvășire pentru atât de multele mele păcate, de pildă, ca și cum un cavaler s-ar afla în fața regelui său și a întregii sale curți, plin de rușine și răvășit din cauza multelor jigniri pe care i le-a adus șregeluiț de la care a primit mai înainte multe daruri și multe favoruri. De asemenea, în al doilea exercițiu, asemuindu-mă cu un mare păcătos înlănțuit, mă voi înfățișa ca legat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
atenție. Trage concluzia că se dă ceva și acționează în consecință, țâșnind spre sursa promițătoarelor zgomote. * Programul lor zilnic e uimitor de bine reglat, parcă pe ore, e variat și echilibrat: mănâncă, dorm, fac „gimnastică”, își ascut ghearele, se aleargă (răvășind seismic covoarele de pe hol, executând salturi de câțiva metri și chiar folosindu-ne pe noi drept trambulină), apoi, în mod obligatoriu, se odihnesc, se uită pe fereastră, se mușcă și se bat (nu prea rău însă), după care fac pace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]