1,050 matches
-
atît de preocupată de o fată care-i dăruise atît de puțin. Sentimentele dureroase se transformară treptat în rigiditate musculară, iar mișcările calculate, o modalitate de a economisi respirația. Nu renunțase s-o dorească acolo, în camera întunecată, prăfuită și răvășită, așa că aprinse lumina și se uită în jur, zîmbind. Fața lui ar rămîne aspră și imobilă, dar ea și-ar scoate paltonul, și-ar netezi ușor părul la spate și ar începe să facă ordine. I-ar pregăti o băutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și Eva? O clipă doar. O să facem o poză, pentru orice eventualitate. Cumpără ziarul sîmbătă și-l aduse la amvon nerăbdător. Articolul începea astfel: UN ATEU PICTEAZĂ CHIPUL LUI DUMNEZEU Aproape toată lumea crede că artiștii sînt nebuni. Figura cu barbă răvășită, îmbrăcată într-un halat pătat de vopsele, care bîntuie biserica parohiei Cowlairs nu ne liniștește în această privință. Și Duncan Thaw, autoproclamat ateu și marxist, recunoaște de bunăvoie că pictează fără să se gîndească la altceva decît la faimă. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care rânjea acum, sinistru, lângă obrazul ei. "Iartă-mă", strigă brusc. "Iartă-mă! Iartă-mă!" Nu striga, de fapt, erau scurte răcnete înnebunite de frică, împinse până la sfârtecarea coardelor vocale, de parcă în locul tinerei ucenice ar fi apărut deodată în patul răvășit un păianjen mare cât un om. Speriată, fata se ridică și ea în capul oaselor. "Nu!", țipă iar Mioara. "Nu veni! Iartă-mă!" Se ghemuise într-un colț, ca un copil, și-și apăra fața cu brațele îndoite. Apoi se
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fată până la paroxism, făcînd-o să urle animalic, încolăcită de umeri de Vasilica. Sora ei încerca s-o târască de-acolo, să nu mai vadă, să uite... Dar deodată, cu o crispare a mușchilor, Maria se opri din zbucium. Cu figura răvășită, cu ceva dement în priviri, apucă mâna palidă, o ridică și o duse la buze. Apoi scoase inelul de pe arătător și îl strecură în sân. Pe stradă trecea un oltean în fustanelă și ițari, cu pălăria pe ceafă, părând a
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
strecurată în pat ca să-i iscodească secretele, una dintre acele mulatre nemiloase ca moartea însăși, străbătute de la șapte ani în tunelele lor secrete de cohorte de bărbați, se lăsase iubită o noapte-ntreagă, legată cu mâinile la spate, iar dimineața, răvășită și-ndrăgostită ca ultima mironosiță, fusese dată afară brutal și niciodată nu i se mai îngădui să intre în patul lui Monsieur Monsu. Mulatra se topise de dragoste ca de un cancer înspăimîntător. Înfășurată în dantelă neagră, zăcea toată ziua
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pierdute-n crepuscul. Ușile mi se deschideau singure înainte, lăsîndu-mă să-naintez, încet și egal, prin cele trei camere. Când ușa sufrageriei se deschidea, vedeam pe fereastră soarele zorilor, mic și roșu, fără strălucire, ridicîndu-se deasupra morii Dâmbovița. Pe sofaua răvășită dormeau părinții mei, mama cu tot capul vârât sub cearceaf, ghemuită, așa-ncît părea ciudat de mică, iar tata pe spate, cu nasturii descheiați la pijamaua șifonată și cu un fes pe cap, făcut dintr-un ciorap de damă înnodat, ca să
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
colorate delicat în roz și indigo, pe lângă debarale cu biciclete demontate, grele, din cele care se foloseau în timpul războiului. Se rătăci în casa aceea pustie, reintră de mai multe ori în aceeași încăpere, ca să se trezească brusc în fața unui pat răvășit, în cearceafurile căruia zăceau încă pe spate, cu ochii goi și limpezi privind în tavan, cei doi amanți, roșcata desfăcută toată, cu un firișor de gelatină tulbure scurgîndu-i-se din cea mai minunată floare de carne pe care ochii unui bărbat
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
model care-i înlesnea atacul și că, în realitate, mintea lui nu făcea decât să dezorganizeze structura cerebrală a celuilalt. Pentru o clipă își permise luxul de a privi prin ochii lui și se văzu pe sine însuși, cu chipul răvășit și pletele în vânt, cu ochii strânși și pumnii încleștați. Speriat de propria sa imagine, se retrase din mintea celuilalt, care se prăbuși la pământ, pradă unui tremur spasmodic. Încercă să vadă dacă adversarul său mai trăiește, pătrunse din nou
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
lizierele pădurii. Nu erau pe cai, dar aveau toți arme: niște oameni slabi și îndobitociți de o viață în mizerie, cu ochii licărind de foame. Unii dintre ei purtau tunici vechi, zdrențuite, alții erau aproape goi, iar claia de păr răvășită și barba nerasă le dădea o înfățișare și mai sălbatică. Aveau un aer amenințător, dar marcat și de o anumită precauție, fiindcă înaintau prin iarba înaltă cu suspiciunea unei haite de șacali ce are de-a face cu o pradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
suflul necruțător al vântului. Tovarășii săi, împreună cu Audbert, îl imitară, deși Kayuk trebui să trudească binișor ca să tragă catârul în jos pe coasta aceea, sub plesnetele ploii. Ajunseră aproape de căsuță, dar nu găsiră pentru animale alt adăpost decât sub coroanele răvășite ale copacilor; era, totuși, mai bine decât nimic. în vreme ce tovarășii săi le legau de arbuști cât puteau de zdravăn, Balamber izbi cu piciorul în ușă, dând-o de perete. într-o clipă, mintea sa înregistră zidurile de piatră goală, vasele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
făceau să pară cumva mai impunătoare; te izbea, însă, faptul că era incredibil de slabă, iar tunica lungă din lână cenușie, singura îmbrăcăminte pe care o avea, o arăta din plin. Chipul femeii, înconjurat de o chică sură, deasă și răvășită, era alungit și viguros; mari și neliniștitori îi erau ochii, cu privirea pătrunzătoare, accentuată de albastrul foarte deschis, în nuanța cerului. Avea nasul lung, ascuțit și obraznic, iar gura, cu buze subțiri, și-o ținea închisă strâns și întinsă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lung, ascuțit și obraznic, iar gura, cu buze subțiri, și-o ținea închisă strâns și întinsă într-un început de zâmbet. Tovarășii lui Balamber îl ajunseră, vociferând, în pragul ușii, nerăbdători să se adăpostească de ploaia ce asalta vuind frunzișul răvășit al copacilor și acoperișul de ardezie. Balamber, până în acel moment incapabil să se miște, se trezi împins câțiva pași înainte, până se atinse de masă. Aproape în aceeași clipă, însă, tovarășii săi tăcură, subjugați de privirea femeii, deși ea, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Deși, din motive lesne de înțeles, hunii îl scutiseră de paza nocturnă, el veghe fără încetare, răsucindu-se iar și iar sub învelitoare, scormonind cu privirea întunericul, atent la orice zgomot, la orice foșnet de frunze. Zorile îl aflară, așadar, răvășit, cu ochii umflați și cu o față de câine bătut. Dacă până atunci semnalul de trezire i-l dăduseră ghionții lui Balamber, în dimineața aceea, însă, hunul, care făcea întotdeauna ultimul tur de pază, îl văzu ridicându-se în capul oaselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zăriră traversând un mic platou acoperit de tufărișuri. Frica îi dădea aripi, ajutându-l să treacă în saturi uriașe peste orice obstacol, peste orice denivelare a terenului, fără să se mai îngrijoreze pentru zgomotul pe care îl făcea printre arbuștii răvășiți. Pentru început, nu-și pusese problema încotro să se îndrepte; se gândea doar să scape de cei care îl voiau mort. Peisajul ce-l înconjura nu era, totuși, nou pentru el și înțelese dintr-o dată, cu groază, că alerga spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se năpusti asupra tânărului, ce îl fixa cu o expresie de ură și total dispreț, prin vălul lichid al ploii torențiale. Iute, apucă trupul lui Rutger, îl întoarse și, trăgându-l după el, trecu pe lângă un ulm înalt, cu frunzișul răvășit de furtună. Chiar acolo îl lovi trăsnetul. Cu un bubuit îngrozitor, un fulger orbitor izbucni deasupra sa și împrejurul său, în vreme ce o energie extraordinar de puternică îi lua în stăpânire trupul; zguduindu-l și străbătându-i cu fierbințeala focului fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sat, cu buze voluptoase, care, tremurând își strângea vălul sub bărbie, dar purta încă urme de farduri sub ochi și își ținea cu mare grijă rochia brodată, ca să nu și-o ude în balta unde fusese împinsă de gloată? Vieți răvășite, sărmane rămurele pe care râul, în acea revărsare de teroare, le dezrădăcina și le împingea înainte spre ruină. Cum era femeia aceea, care, apăsată de o legătură grea, făcută dintr-o pătură înnodată, ținea de mână un copil. Avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
glasuri se împletiră în tonuri de spaimă și din mai multe părți se strigă: — Repede, închideți! închideți! Apoi, în vreme ce mulțimea se însuflețea și toate privirile se îndreptau alarmate în direcția aceea, un tânăr își făcu loc dând din coate și, răvășit, veni înaintea lui Canzianus. — Hunii! strigă. Hunii sunt aici! 29 Se stârni panica. Strigăte de teroare se ridicară din mulțime, care fu parcă străbătută de un freamăt. Câțiva dintre capii de familie deja își împingeau carele către clădire, sperând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
altfel - ale lui Gomerius de a-l ajuta, se zbătea pradă crizei ce-l cuprinsese; spumega și un lichid albicios începuse să-i curgă din gură; aruncă apoi o privire alarmată către chipul lui Cristos; în sfârșit, ațintindu-și privirea răvășită în ochii lui Canzianus, bâlbâi: — Tu... tu ai puterea... trăsnetului! Abatele, pe care până în acel moment nu-l interesase altceva decât ce i se întâmpla lui Inisius, îl privi surprins, scrutându-l cu ochii săi pătrunzători. O străfulgerare de înțelegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dar nu simțea de fapt nici o teamă; mai degrabă, pe lângă sentimentul surd, apăsător, al propriei neputințe de prizonier, îl încerca dorința arzătoare a unei înfruntări și, mai presus de orice, un sentiment de ostilitate virulentă. Cu puțin timp înainte, Lidania, răvășită, intrase în depozitul femeilor, anunțând că Odetta își luase viața. Cineva o găsise, nu departe de tabără, spânzurată de un mesteacăn. Vestea fusese primită cu durere de către tovarășele sale, dar fără mirare, aproape ca o întâmplare obișnuită și, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
peste măsură de îngrozite, care nu înțelegea nimic din ce se întâmpla în jur. își dădu seama că, așa cum era și logic, nu construcțiile deja distruse pe jumătate ardeau, ci multe corturi de-ale hunilor. Cai înnebuniți galopau în mijlocul taberei răvășite, iar pe cer săgeți de foc străpungeau întunericul nopții. La lumina flăcărilor, într-un vacarm infernal, văzu bărbați înarmați luptând printre case și corturi. Instinctiv, izbindu-se de oameni care alergau încoace și încolo fără țintă, cuprinși de o groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se produse o confuzie, apoi Sebastianus auzi un strigăt: — Haideți Haideți! Ajunge. Să plecăm de-aici, Luați răniții. Pe cai! în câteva clipe, burgunzii și galoromanii ce luptau alături de ei întoarseră spatele dușmanului și o luară la goană printre corturile răvășite ori încolțite de flăcări, spre desișuri. Curând, trecură de lizieră și fură înghițiți de întunericul pădurii. Sebastianus era cu ei. 35 Suflând greu, Balamber ajunse în incinta unde stăteau caii. înaintea lui, dușmanul fugea spre desișul neguros, dar de jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ocupat de huni; sau poate nu voiseră ori nu putuseră să-și abandoneze animalele și să-și piardă recolta. Zumzăitul frenetic, îngrozitor, al muștelor îi atrase atenția spre stânga. Cadavrul unei femei, galbene la față ca ceara și cu părul răvășit, zăcea pe treapta casei sale, cu spinarea rezemată de ușorul de la intrare și cu capul lăsat într-o parte. Un val de sânge îi scălda tunica: probabil îi tăiaseră gâtul. Ținea în brațe, pe pântece, ceva ce Sebastianus nu reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
frunziș, cei doi nu se puteau orienta cu ușurință prin parc și înaintau repede, însă fără să alerge. Cu toate acestea, nu se găseau, probabil, la mai mult de treizeci de pași. Sunt aici! Sunt în grădină! Mă urmăresc! strigă răvășită. Cu o circumspecție care ei îi păru absurdă, soldatul îi vorbi într-un murmur confuz, pe care cu greu reuși să-l deslușească: — Câți sunt? încleștându-și brațele, ea continua să strige prostește: — Doi. Vin aici! Au ucis-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dincolo de intrare îl află pe Clemantius, cuprins de o nervozitate ușor de înțeles. — Domina! exclamă ușurat, imediat ce o văzu. în sfârșit! eram cu toții tare îngrijorați pentru tine. Nu știam unde ești și... Gâfâind, Hippolita își trecu o mână prin părul răvășit: — Flavia e moartă! anunță. Au ucis-o. Sunt deja în grădină. Alarmat, libertul aruncă o privire la fugarii care încă mai intrau prin poarta din curte și trase imediat inevitabila concluzie a acelei vești. Atunci, trebuie să închidem imediat! Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de berbec umplea noaptea și cădea lugubru asupra cetății și a oamenilor, ca o sinistră prevestire a morții, pe care urletele sfidătoare ale apărătorilor bastionului amenințat căutau să o alunge. Sebastianus îi studie cu ochii expertului: erau slăbiți, cu părul răvășit și cu bărbile lungi, în mod vizibil chinuiți de o lună de lupte și lipsuri: cu toate acestea nu aveau încă aerul de câine bătut tipic soldatului resemnat deja la gândul predării. Fiecare din ei își ținea alături arme. Văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]