4,689 matches
-
oaspetele. Eram, Într-un fel, vecini și ne Întâlneam destul de des. Pe Calea Lactee... Părea un om destul de rezonabil... Mai schimbam o vorbă Între noi, iar uneori, poposeam la una mică... Ai zis că mi-ai lăsat și o țâră de rachiu? Asta nu e rău...“ Mașa se hotărîse să nu-i mai pună nici o Întrebare oaspetelui, deși ardea de curiozitate să afle ce s-a Întâmplat cu răposatul ei soț. Vizitatorul era Într-un asemenea hal de beție, Încât sigur nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și ograda, clocotea de prezența ei. Mașa era atât de obișnuită cu aceste apariții, Încât punea În cerdac, În locul unde zăcuse mult timp cutia de violoncel, străchini de grâu fiert În miere, pâine de secară și câte o sticluță de rachiu. Babulea devenise un fel de zeu al locului, un zeu pe cât de bun, pe atâta de nebun, care apăra casa de fulgere, de tunete și de duhurile rele ce bântuiau prin preajmă. Capra nu stătea liniștită o clipă, se fâțâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de bine se trăiește-n Uniunea lor: „Nu zic, spunea, ștergându-și mereu cu batista ochii Înlăcrimați, că la voi nu e bine. Dar la noi e mult mai bine. Și o să fie și mai bine...“. Nici zece păhărele de rachiu fiert cu piper și scorțișoară nu-l scoteau dintr-ale lui. Privea cu ochii Înlăcrimați pe geam și repeta: „La noi e foarte bine, să tot trăiești“, În timp ce nevastă-sa Îi tot ținea isonul, tot dând din gură printre Îmbucături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
păhărel și o scrumbioară, care știu că v-a plăcut. Și, fără să mai aștepte răspunsul musafirului, se strecură pe lângă el În casă, aducând În scurt timp un platou cu câteva senvișuri Încropite-n grabă. Nu lipseau nici sticluța de rachiu, nici măslinuțele, nici cașul, nici scrumbioara. - Mă duc să pun la fiert și ceaiul, spuse gazda, punând platoul pe o măsuță joasă ce se afla-n cerdac. - Mulțumesc. - Poftiți, vă rog, am pus și eu ce am găsit mai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Cu toate orașele gândurilor împodobite Ca de Crăciun Cu toate livezile privirii înflorite Cărora deși le schimb locul de slujire Tot de după roșu înflăcărat răspund Tot din paharul verii sorb apa vie Dar mi-am închipuit pe cel înveselit De rachiul melancoliei Cântând la mandolină Făcând în gând socoteala lucrurilor Pe care le-am putea admira Dar le-am pierde cu ușurință Dacă le-am deține Orice închipuire E un bun strecurat în buzunarul minții Bogați în aspirații devenim rafinați Seducând
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
un moment în care ea să fie disponibilă. Mă simțeam un vânător, dar până la urmă asta eram noi, toți băieții de-acolo. Am umblat prin buzunare și de toți banii am luat biscuiți si o sticlă de un litru de rachiu din pere. Era ieftin, grețos și puțea a pufoaică scăpată-n closet, dar reușea să dea cu noi de pământ și asta era tot ce ne trebuia în acele momente. Nu-mi plăcea să mă îmbăt, dar ce rock puteam
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
să dansez. Jocul de lumini, mișcarea haotică a umbrelor de pe pereți creată de țopăiala colegilor mei, țipetele și muzica tare care nu se prea înțelegea cum ar fi trebuit, toate făceau să se amestece în mine varza cu miel și rachiul de pere. Dădeam în felul meu din picioare dar nu mai era chip de stat în mirosul de mâncare amestecat cu sudoarea care se scurgea de pe pereții plini de unsoare. Aveam nevoie de aer. Într-un minut am ajuns împleticindu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
cu Sini, mă gândeam la Creața că o să fie prinsă și la Erjika. Am trecut ca vântul prin cameră, am deschis imediat ferastra și am coborât pe paratrăsnet. Ești nebun? O să te vadă, striga printre dinți Marius. Și miroși a rachiu de la o poștă... Nu te grăbi, sa nu cazi! Trebuie să-i spun să se păzească. Cineva i-a pârât și poate să se termine totul aiurea... Geamul de la camera fetelor rămăsese deschis și când am sărit pe podea, cei
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
intrat în casă și tremuram ca o vargă. M am întors ca să vă știu bine, a continuat el ca pe un fel de scuză. Tu Ileană, mă iartă, dar înțelegi, că ești femeie trecută prin toate. Ziceai ceva de un rachiu... Acu’ parcă aș be` ceva. Mâinile lui aveau urme de sânge și pantalonii erau plini de ace de brad. Mă uitam la Mătușă și ochii ei mă rugau să nu spun nimic. N-am întrebat pe unde umblase badea Vasile
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
vin... Încă l-am întrebat dacă vrea să-i dau pâne și o leacă de brânză... Nu, zice, să sorb întâi paharul ista... A băut și a picat ca un mal. Petrache! vorbi părintele, împroșcând; toarnă repede o sângeapă de rachiu, pe urmă dă fuga la primare și treci și pe la mine pe acasă, de adă psaltirea... Toarnă repede, Petrache; pe urmă, du-te! urmă popa după o clipă de gândire; de bună-samă, Petrache! Necunoscutul sta întins pe podele, cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un țăran tânăr și mărunțel; du-te până la Baba Catinca, ad-o încoace; ea poate s-a pricepe mai degrabă ce să facă. Popa Ștefan intră, cu ochii sticlind, bătând tare cu cârja în podele și scărpinându-și nasul înfocat. —Bun rachiu; are bun rachiu Petrache! vorbi el. — Care nu se mai află, părinte... răspunse Neculai, tușind cu înțeles. Părintele se opri înaintea necunoscutului, își puse cu grijă cârja dinainte și începu să se uite la el cu luare-aminte, cumpănindu-se ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și mărunțel; du-te până la Baba Catinca, ad-o încoace; ea poate s-a pricepe mai degrabă ce să facă. Popa Ștefan intră, cu ochii sticlind, bătând tare cu cârja în podele și scărpinându-și nasul înfocat. —Bun rachiu; are bun rachiu Petrache! vorbi el. — Care nu se mai află, părinte... răspunse Neculai, tușind cu înțeles. Părintele se opri înaintea necunoscutului, își puse cu grijă cârja dinainte și începu să se uite la el cu luare-aminte, cumpănindu-se ușor. —Săracul! grăi badea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am așteptat. Nimeni. Și în hanul pustiu pătrundea întunericul serii de toamnă. Pe tejghea stăteau, bine rânduite, măsurile, ulcelele și paharele; un scaun era în dosul tejghelei; în rafturi, câteva sticle - și atât. Am căutat în ulcele apă, vin sau rachiu. N-am găsit. Prin întuneric, am pășit în altă odaie. Laviți, scaune, o masă de brad. Dar nimeni înlăuntru. În a treia încăpere, păreții erau îmbrăcați cu scorțuri de lână; lângă horn, pe un pat lat, erau clădite perne, lăvicere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu pipa în gură, lângă șanțul umed de pe margine. Ce, mă? ce tot umbli încolo și-ncoace și dai drumu la apă? Ce tot îți uzi cepele și curechiul? Stai singur cuc, nici nu mânânci ca lumea, nici un păhărel de rachiu nu bei, de ce dracu mai trăiești pe lumea asta, ha? Bulgarul, încovoiat între căpățâni violete de varză, mormăi ceva neînțeles, ridicându-și sprâncenele negre. Bătrânul începu a râde, clătinându-și luleaua între dinți. Apoi strigă tare, vârându-și mânile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de unde ești? —Dă la Ciohorani... mormăi omul, ghemuit. Carul porni. Băieșu pășea pe lângă boi. Hazu se așezase iar pe draghină. Din când în când țiganul gemea, și el întorcea capul și cobora ochii spre el. — La Tupilați să bei niște rachiu cu piper, zise el; poate te-a mai slăbi... Țiganul deschise ochii mari, negri, și-și întinse gâtul o clipă afară din car, apoi iar se ghemui la locul lui. La fântână, Ion Băieșu opri boii: —Aho, aho, băieți, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fără să ne vadă, apoi se scociorî la brâu și trase punga. O deschise și scoase un gologan. Făcu câțiva pași prin holdă. Întinse banul luciu babei. Abia-i auzeam glasul: —Babă hăi, iaca, să bei desară un pahar de rachiu cu undelemn... Are să-ți facă bine... Se întoarse cu fața-i tristă la carul lui; băiatul se alătură nepăsător de boi. Doctorul zise scurt: —Mână!... Și pornirăm iar pe drumul lung, fără sfârșit, pe sub văzduhul plin de vârtejuri de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o parte, cu brațele încrucișate pe piept. — Da’ băieții unde ți-s? — Îs la treabă, cucoane, zise Gavril. Îs stoleri... Umbra odăii era rece și mohorâtă. Boierul simțea în nări un miros ascuțit de aer închis, de pulbere și de rachiu. Își lepădă mantaua grea și trecu în tindă, spre focul din vatră. — Te pătrunde la ciolan umezeala... zise el frecându-și mânile și întinzându-le spre flăcări. Dă, așa-i pe ploaie... vorbi chihaia privind în pământ. Apoi adăogi îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trase lângă humelnic. Boierul închise ușa. Oamenii își puseră cușmele în cap și porniră spre bordeie. Iaca, tot ai rămas la noi... zise moș Nastase vesel. —Și mie îmi pare bine, răspunse Niță. Eu zic să luăm o leacă de rachiu, să cinstim, moș Nastase... —Bine, măi băiete, bine... numai noi nu prea avem crâșme pe-aici... Da’ sâmbătă sara se duce un om calare ș-aduce. Om cinsti noi mai târziu, de bine ce ne-am văzut... De-acu eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
A cunoscut pe Gheorghe Barbă, cel mai vechi bouar, pe Mihalache Prescurie, vânătorul curții, și pe moș Irimia Izdrail de la coșerele din vale. Stăteau lângă foc ca în fiecare sâmbătă sara și așteptau pe un flăcăuaș care plecase călare după rachiu. Împrejurimile se liniștiră. Ardea o lumină la curte, ardeau câteva focuri pe la bordeie. Rareori se auzeau glasuri, și în colțul acela de lume, împresurat de toate părțile de tăcerea depărtărilor și de un ocean de întuneric, glasurile acestea moi aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dinți de sus. Am venit într-o fugă, zise el repede; tocmai de la Moara-de-Vânt... Știi cum umblă cuconu Nastratin după caii lui? lucru mare! Râdea cu poftă, și-i scăpărau ochii în cap... Se uită în juru-i; văzu ulciorul. —Aveți rachiu? întrebă el tare. Atunci treceți și la mine ulcica... După ce bău, se uită în juru-i și văzu pe Niță Lepădatu. — Da’ aista cine-i? întrebă el scurt, ridicând capul. Mărul lui Adam i se mișca în sus și în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Lepădatu. —Și cum te chiamă? —Niță. —Niță și mai cum? —Niță Lepădatu. Și de ce-ai venit la noi? — Am venit și eu la slujbă. —Așa? bine. Om vedea noi... Privea crunt spre străin. Dădu de dușcă a doua oară rachiul, și-și știri cu putere gâtul. —A! da-i tare a dracului rachiul ista!... - Și cum de-ai fugit de la Negoiești? — N-am fugit; am venit de bună-voie. —Așa? bine. Om vedea noi! Vra să zică la vite ești. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de ce-ai venit la noi? — Am venit și eu la slujbă. —Așa? bine. Om vedea noi... Privea crunt spre străin. Dădu de dușcă a doua oară rachiul, și-și știri cu putere gâtul. —A! da-i tare a dracului rachiul ista!... - Și cum de-ai fugit de la Negoiești? — N-am fugit; am venit de bună-voie. —Așa? bine. Om vedea noi! Vra să zică la vite ești. Apoi să știi flăcăule, că te afli subt ocârmuirea mea... Pe mine mă chiamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mine? strigă Faliboga mânios. Apoi începu a râde arătându-și știrbăturile. Măi Niță, strigă el, frumos buzdugan ai!... Cu așa tovarăș poți trece fără grijă prin lumea asta. Măi Niță, eu tot am să beau cu tine o ceașcă de rachiu... Măi, da’ tu tot ai s-asculți de mine, că tu ești mai tânăr și eu îs cărunt. — Bine, bădică, a fi cum îi pofti... răspunse Lepădatu luând ceașca pe care i-o întindea Faliboga. Sandu Faliboga se cinchi lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în gură. Tropotul Albei se auzi îndată grăbit, aproape, apoi mai departe, apoi se stânse în noapte. Rămași lângă foc, ceilalți păstrară un timp tăcerea. Moș Nastase mai zvârli în flăcări un mănunchi de trestie. Gheorghe Barbă aduse ulciorul cu rachiu în lumină. Scânteile de la bordeie se stânseră. Numai în întunericul de sus luceau stele. Vântul de peste zi tot sufla și fremăta ușor în perdea. Mihalache Prescurie, vânătorul, zise: —Vătav ca Faliboga n-a avut boierul nici n-a mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
râde scuturându-și pletele cărunte: — Iaca așa, măi băiete, vorbește și jâdovu ista de când îl țin eu minte, așa vorbește și oaia asta, moșneagul ista de Tentea... Spun una, spun alta, da’ toate-s la un fel... Și după ce cinstim rachiul, ne ducem și ne culcăm... Da’ eu, bre, eu îs de la munte, de unde sunt păduri... Ați văzut voi, măi, păduri ca acolo? Pune, măi, zece moșii ca a boierului, o sută de moșii cap la cap... tot pădure verde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]