1,446 matches
-
perpetuă sărăcie sunt teme curente ale liricii lui C. Reproșul către semeni, avertismentul către burghezi, cu o fibră disperat-mesianică, se exprimă deseori în vers abrupt, alb, cu lexic dur, laitmotive fiind „groapa”, „dricul”, „viermii”, „ploșnițele”, iar în registrul moral, „paranoia”, „ratarea”, „eternul exilat”, „culmile și prăbușirea”. Dacă autorul izbutește mai puțin în factura titaniană a unui Arghezi blasfemiator, trubadurul din el cere să fie recitit în șoaptă; lângă ibricul de aramă care bolborosește basme bătrâne și amărui, cana de cafea „fumegă
CAROLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
într-o țară tristă. * „Leneșul mai mult aleargă” Până cade mort pe targă. Din ce strâns-a ca nimicuri, Încap bine-n două dricuri. * Fac cu toții pariul mare, De aici sau depărtări, Că-n oricare guvernare Suntem ași, ași în ratări. 10 aprilie 2005 Oricât de-adânc am suferi, Nu ne sporește dota Și orice preț am oferi, Nu egalăm Golgota. Cu mâna - nu sloi de gheață, Chiar de nu-i așa și-afară, Scriu în mica fortăreață, Vers să torn
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
brilianți, repartizați în sate fără lumină electrică, cu prima șosea sau cale ferată la zeci de kilometri, absolvenți de medicină străluciți, care ar fi putut face chirurgie cardiacă, îndobitociți într-o circă de întreprindere, alcoolizați, cu mâinile tremurânde, contemplându-și ratarea lentă în rotocoale de fum de țigară. Mă întâlneam cu foștii mei colegi, rar, în vacanțe. Îi vedeam chinuiți, cu fața trasă, îmbătrâniți... Mă luau fiori reci pe șira spinării când mă gândeam că și eu, poate, sunt la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
el un om plin de farmec și cultură, care ar fi putut oricând să ilustreze cu brio o catedră universitară. Dar el înghițea praf de ciment și se bălăcea în viermuiala unsuroasă a orașului, reflectând cu ironie la propria lui ratare lentă, inevitabilă. „Tu nu vezi că am pierdut până și L-ul nobiliar din numele de familie? Pe tata îl cheamă Breazul, pe mine m-au înscris la primărie Breaz, parcă sunt cal.” Se apăra și el cum putea față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
te mai spăla cu apă de la fântână. Îți aduc eu apă de ploaie din pimiță ș-on ștergari de ăl adevărat. Sapă morminte cu o viteză foarte mare. Și el, și Nelu, o frumusețe locală din care se alege praful ratării. Multă țuică, mult nonsens. Femeile sunt mai puternice fiindcă fac terapie de grup. Fiindcă își împart tristețile, nu și le beau, dându-se mari când sunt slabe. Și se țin de ritualuri: naștere, creștere, moarte, pomenire. Chiar dacă multe dintre ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
urmat nu au făcut decât să-mi perpetueze amărăciunea de demult. Am dat neputinței mele literare de mai târziu o aură falsă de oarecari izbânzi, de false succese. Știam că toate sunt false. Știam că îmi trăiam, de fapt, o ratare frumos poleită. Înțelesesem, târziu, cât de ușor poți pierde totul, în beția unei nopți despre care niciodată nu-ți vei mai aminti ceva. Sau înconjurat de o șleahtă de țigănci guralive agitându-și puradeii atârnați de țâțe. Că ajungi, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din pragul cârciumii este mereu (cu excepția primei relatări) filmată oarecum din spatele protagonistului. Luminarea lui Simion, naratorul, nu este altceva decât coborârea în infernul textual al propriei vieți. Iubirile sale, în special cea cu Ester (un alt centru al textului), sunt ratări pe drumul către Luminare. Există ceva în afara voinței, un drum care necesită la fel de multă abnegație precum o viață „normală“ o cere. Vă amintiți chinurile Consulului din Sub vulcan? Scrisorile sale, de dragoste, din cârciumă, niciodată trimise? Personajul lui Ioan Lăcustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care vorbeam este singurul mod de a hrăni organismul textual. De aici și permanenta pendulare între cele două spații sacre. Sunt sigur că va suna ca o banalitate, însă acesta este adevărul ascuns și în textul de față: nu există ratare, doar răscruci. Orice cale ai alege, drumul va ascunde bucurii pe care trebuie să le descoperi. Chiar nedescoperite, ele rămân acolo, în pliurile Textului. Romanul lui Ioan Lăcustă aduce, pentru mine, ceva cu totul nou: problema tipului moral. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de aur pe care taică-său i-l dăruise cu prilejul primei sale Împărtășanii. Mulțumită acestuia și-a putut cumpăra biletul de Întoarcere. Omul care a ajuns Înapoi În Spania era aproape un cerșetor, un sac de amărăciune și de ratare ce nu mai păstra decît amintirea a ceea ce simțea că Îi fusese furat și ura față de cel pe care Îl considera vinovat pentru ruina lui: Julián Carax. Încă Îi ardea În amintire promisiunea făcută tatălui său. De cum a sosit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe scenă Sunt taurul și sunt ucis Hebdomadar într-o arenă Un pictor parkinsonian Ce-împroașcă pânza cu vopsele, Un astronom buimac, miop, Holbându-se pierdut la stele Sun fals precum o tobă spartă Sunt putred ca un măr stricat, Ratarea unei lumi banale În mine parcă-am adunat Să fugi dacă îți ies în cale Din fața mea să te ferești Și numai dacă-auzi de mine Să scuipi în sân și să crucești
Autoportret. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_840]
-
celălalt din teama de a nu-și pierde onoarea). Cațavencu, privitoare la restituirea scrisorii adresată de Tipătescu către Zoe și pierdută din neglijența acesteia. Respingerea pretențiilor lui Cațavencu înseamnă compromiterea Zoei și pierderea poziției în politica locală, iar satisfacerea lor - ratarea ascensiunii politice. Ținuta morală nu-l împiedică însă să tolereze generos calculul lui Pristanda cu steagurile și nu-l oprește nici de la adulterul cu soția lui Trahanache. Dacă în bilețelul Miței, Mache Răzăchescu este numit depreciativ „mangafaua”, Tipătescu păstrează pentru
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
l-am judecat nedrept, încercând să-i menajez un orgoliu pe care el nu-l avea... De-aș fi știut adevărul, schimbul de cuvinte și aducerile aminte l-ar fi bucurat mult. Mă simt realmente vinovat și mă scuz pentru ratarea ultimei întâlniri din această lume... Poate... dincolo vom rezolva și acest lucru. Prin această rememorare am dat curs îndemnului d-lui Oprea, care, cu felul de a fi mă provoacă mereu. Încă unei asemenea provocări îi voi da curs. E
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
cine știe, reînvia sub alt nume... — Biografia mă culpabiliza, deși nu-mi știam nici o vină. Reluasem facultatea de câteva ori, mereu apărea o noutate la dosar și iar mă dădeau afară. Eram în sfârșit aproape de absolvire când, din nou... După ratarea mariajului doi, chiar nu mă mai redresam. Un moment de pierdere când, dintr-odată, am dirijat furia în afară, spre cei care mă tot pândeau și mă alungau spre margine. A fost o imprudență textul pe care l-am difuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Victor l-a scos, el știe de unde, cu o viteză incredibilă, și, oricât nu-mi venea să cred, era pe picior de plecare, deși nu reușisem nici măcar o dată să stăm amândoi de vorbă, oricât am Încercat să mă apropii. Marea ratare a fost atunci când el a venit la noi acasă și eu eram la Secretariat, la Școală, iar se refăcea ancheta morții lui Mihnea, se Întorseseră babacii lui Gimmi de-afară și presau să se rezolve odată, să ne reprimească În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cerul gurii. Din cauza tensiunii nu mai saliva. Închise ochii. Respiră adânc de câteva ori, până când inima reveni la ritmul ei obișnuit. „Ce păcat că generalul Kutuzov și-a ratat momentul lui de glorie pentru eternitate: capturarea distrugătorului de lume! Ce ratare prostească!” mormăi prințul. „Dacă nu s-ar fi lăsat condus de orgoliu, dacă nu s-ar fi încăpățânat, cu siguranță ar fi reușit să pună laba pe Napoleon. Ohhh, prietene! De ce n-ai făcut-o? De ce n-ai făcut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
avut nevoie de un avocat? — Da. Asta e treaba mea aici, să intermediez. Gavin este specialistul nostru În drept penal. I-am aruncat o scurtă privire sus-numitului și l-am surprins rumegându-și cravata. Măcar nu i se mai vedea ratarea de bărbiță. Intenționasem să-i spun că exista posibilitatea ca cineva să fi intrat În sală pe ieșirea de incendiu, dar acum nici nu se mai punea problema, căci Janice avea să-l silească să-i repete fiecare cuvințel, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
pe tovarășul pe care-l căutau. Extremadurianul nu spuse nimic. Toată dimineața fuseserăm În locul acela din care plecase francezul Între două vîrste. Fuseserăm acolo, prin praf, fum, Înconjurați de zgomot, răni, moarte, frică de moarte, vitejie, lașitate, toată nebunia și ratarea unui atac lipsit de succes. Fuseserăm acolo, pe terenul acela arat pe care nici un infanterist nu l-ar fi putut străbate fărĂ să fie ucis. Te aruncai la pămÎnt și rămÎneai Întins acolo; Îți făceai o moviliță ca să-ți aperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o mîrșăvie - să echivalezi povara constrîngerii de atunci cu aceea a seducției de acum, fostele încercări de evadare din calea realității castratoare cu recentele opțiuni de confort existențial. Ceva rămîne însă comun : pentru orice individ, viața este una singură și ratarea ei are aceeași greutate, indiferent de calea pe care alege sau este constrîns să o urmeze spre ea. În final, la „judecata de apoi” (chiar dacă, vorba domnului Cosașu, se mai și exagerează în această privință), întrebarea de baraj rămîne aceeași
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
au dovedit a fi, în cel mai bun caz, oameni subțiri, dar lipsiți de „modul de utilizare” a puterii pe care își doriseră și se considerau îndreptățiți să o gestioneze. Aceștia au devenit astfel „parveniții” bine-crescuți ai celei mai mari ratări naționale din ultimii douăzeci de ani. De atunci, parvenitismul cu bani, dar fără cultură n-a mai putut fi stăvilit. Nici asta nu ar fi însă chiar catastrofal. Am spus mai sus că frenezia parvenitismului a fost firească. Mai mult
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
e relativ simplu și aproape firesc. Dar imaginea de sine iese, inconștient, șifonată din această rezolvare. Povestea trebuie deci generalizată : nici o vulpe nu ajunge la struguri, sîntem un neam de vulpi ratate : „dacă s-ar institui un premiu Nobel pentru ratare, românii l-ar monopoliza pentru un secol”, ironiza Andrei Pleșu. Drept care, fie ne este rușine că sîntem români și refuzăm românitatea (cazul paradigmatic al lui Cioran), fie ne percepem ca victimă a istoriei (cazul majorității) : străinul cel rău ne-a
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
insulară ce trebuie remediată sau exclusă definitiv. Cotidianitatea vulgului mundan este astfel menținută iar suferinței umane nu îi este acordată recunoașterea sa drept una dintre experiențele fundamentale prin care omul se deschide transcendenței și își asumă abisul acesteia întru final. Ratarea sesizării valențelor profunde ale îndurerării contribuie la amplificarea și continuitatea situării lumescului cotidian în naivitatea unei percepții de suprafață, lipsită de profunzime a complexității existențiale. Dar această poziționare superficială a cunoașterii, această evitare și ocolire trepidantă a realităților prime oricât
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
prin intermediul actului ritualic al sacerdotului ca transcendență ce iese în întâmpinare, învăluie dar și palpită în profunzimea conștiinței drept energie creatoare a ființei umane, ființă pe care o cheamă lăuntric așteptându-i răspunsul, recunoașterea și trezirea din visul mundaneității înnegurate. Ratarea revelației, ne-aderarea deplină la transcendență, opturarea interiorității în raport cu ascendența ritualului, îndoiala și dramatica ezitare, toți acești factori ai eșecului mistic sunt, constant prezenți și ei în templu ca trăiri ale credinciosului ce se prăbușește temporar spre necredință sau ale
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
individuale. Ea reprezintă aici un fond primordial, o temelie spirituală vitală în absența căreia ego-ul ce intră în templu pășește în golul crepuscular al non-spiritualului, al ne-asumării dialecticii dintre credință și îndoială, dintre ascensiunea spre transcendență și prăbușirea în ratarea ei. A trece pe lângă mormântul celor care ne-au fost dragi, a străbate un peisaj viu al naturii mereu active sau a te intersecta cu spectrul unei mari creații artistice fără survenirea reculegerii interioare semnifică alunecarea pe lângă sensul și evidențele
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
are În portofoliu această excursie de o săptămînă, pentru sfîrșitul lui august. El Își trimite fiicele, studente la medicină. E o ocazie să vezi și tu un pic lumea, ți-a zis el, fără să mai facă vorbire despre măreața ratare și despre viitorul sumbru. Maică-ta, ca să-i facă concurență, așa cum s-a Întîmplat mereu de cînd erai copil, avînd un bilet prin sindicat la Eforie Nord pentru sfîrșitul lui iulie, ți-a zis că-ți aranjează să vii și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pocnește cîte un prosop peste spinarea unui răcan, se aud rîsete, sau zboară un chiștoc de țigară În capul altui răcan și se aud din nou rîsete. Cei mai mulți sînt atenți la meciurile transmise succesiv din țară și fac pronosticuri, imaginîndu-și ratarea monumentală despre care vorbește crainicul. Din păcate, meciurile nu se termină pînă cînd Îmi vine rîndul să intru. Dar cum nevoia de igienă e mai mare decît pasiunea pentru fotbal, intru fără regrete, lăsîndu-l pe micuțul atacant Ciurea să dezlănțuie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]