714 matches
-
că viitorul este fără speranță și lucrurile nu se pot îmbunătăți. 4. Nu mă simt un ratat. * Simt că am dezamăgit mai mult de jumătate din persoanele din jurul meu. * Uitându-mă în trecut văd multe rateuri. * Simt că sunt un ratat ca și persoană. 2.2.7. Inventarierea personalității Interviurile legate de personalitate sunt de obicei niște chestionare care sunt folosite pentru a evalua modul tipic de gândire, sentimentele și comportamentul oamenilor. Aceste chestionare sunt parte a procedurii de evaluare pentru
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
depresive. Beck distinge două tipuri de conținuturi informaționale specifice schemelor cognitive: credințele (convingerile) și supozițiile disfuncționale. Credințele reprezintă structuri de bază de natură profundă, necondiționale și care sunt percepute de subiect ca fiind "adevăruri incontestabile" cu privire la sine însuși ("sunt un ratat"; "sunt lipsit de valoare"; "sunt o ființă inferioară"). Supozițiile, sunt structuri condiționale cu caracter instrumental care pot fi privite ca reprezentând niște legături ce se stabilesc între evenimente și aprecierile referitoare la propria persoană (de ex: dacă nutresc gânduri rele
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
Al patrulea pas în terapia cognitiv-comportamentală este acela de a ajuta pacientul să își recunoască gândurile și convingerile iraționale de bază care îi generează și mențin depresia. Aceste convingeri iraționale pot fi: Dacă nu sunt iubit de cineva sunt un ratat" sau "Dacă nu am succes în tot, viața mea nu are sens". Terapeutul va ajuta clientul să-și dea seama că aceste convingeri sunt iraționale și să decidă dacă vrea cu adevărat să își trăiască viața conform acestora. Așa cum am
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
propriei existențe. Aceste idei pot fi raportate spontan de către persoană sau aceasta poate confirma existența lor atunci când este chestionată direct despre ele. 9.2. Deznădejdea ca factor mediator între depresie și suicid După cum știm, depresivul se consideră pe sine un ratat. Mai întâi el crede că a pierdut ceva de valoare substanțială, cum ar fi o evoluție personală, sau crede că a eșuat în a atinge un scop considerat important. Apoi, el se așteaptă ca rezultatul oricărei activități întreprinse de el
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
tipul omului hotărât, cu succes în societate), va exploata din plin avantajul studiilor în străinătate, ajungând, după voința sa, profesor și academician. Acestui prieten (și lumii pe care el o reprezintă, simbolic) Bizu îi lasă impresia unui învins, a unui ratat 38, deși eșecul lui, din altă perspectivă privind lucrurile, ascunde satisfacția renunțării și a unei superioare predispoziții contemplativ-ataraxice. În fapt, ratarea "presupune dorința de a ajunge ceva, încordarea, dinamismul", fiind "un inconformism între realitate și voință", inconformism tradus "printr-o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de Stefan Zweig, unde e vorba de un individ care înnebunește jucând șah orb. Student în drept, renunță la ultimul examen gândind că „într-o lume în care chiar dreptatea e ratată, îmi puteam îngădui și eu să fiu un ratat”. Așadar: forța de a eșua, libertatea de a merge împotriva destinului. Asta amintește de literatura lui Malraux și de tipologia romanelor din anii ’30. Totuși P. nu scoate din eșecul existențial o morală a tragismului eroic. El vrea mai degrabă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
masa care se-ntindea pînă dincolo de odăi, în veranda cu vitrouri. Taifasurile erau în voia lor, dulce-moldovenească. Pînă în momentul cînd... cineva pomeni de Rege. Din grupul pestriț dinspre bucătării, sări unu' cu gura. Un fost fotbalist (unul dintre cei ratați). Phii, ce era la gura energumenului hirsut! Toate spurcăciunile lumii. Parcă-l apăsase un alde Vadim pe buton și-acum își ținea preabineștiutul discurs imund. Muțenie generală și stînjenitoare. Marele poet, în dreapta mea, își duse paharul la gură și, înainte de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
trotuare. E și ăsta un fel de a-i cere celuilalt părerea. Ce s-o fi declanșînd în făptura bîntuită de orgolii, de îndoieli, de reușite și insatisfacții, încît confruntarea cu celălalt de ce nu firească nu numai la modeștii sau ratații artei, ci și la marii infatuați, siguri pe ei să se consume în atare ton ultimativ? Dacă nu e formă bine deghizată de histrionism sau de farsă burlescă în genul celei practicate, cu declarat sadism, de avangardiștii începutului de secol
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
voia lui... Costache: Că tu nu l-ai lăsat... Marieta: Păi de la o vreme l-am lăsat și eu... Acu' e cogeamitea om și n-a ajuns la nici un capăt... și stă în cort... cu soiosul ăsta de gropar... Alt ratat! Matei: Eu mă duc să-l scol... Mai am o groază de treburi! (pe lîngă gardul cimitirului, intră Octav) Marieta: Ei, na! Noi credeam că doarme... vorbeam în șoaptă și el...! Matei: Păi vezi! Hărnicuț băiat! Și voi săpuneați că
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
gașcă": terminatul de Ion, pamfletarul de X, un retardat de coleg, nasoala de Andreea, arfista de Alexandra, sifonu' de Geany, un sifonat de copil (turnător), praful de coleg, distrusa de fată, uncool-ul de coleg ți-a făcut o farsă penibilă: ratatul de Octavian, retardul de copil, jegosul/japițone de X nu pleacă de la ore când hotărâți toți să chiuliți: un ratangiu/un loser de băiat, retardatul de coleg ți-a furat prietenul/prietena: agariciul/mârlanul/cârnatul/pamfletarul de X, ciorditoarea de
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
bun - înseamnă a merge în întâmpinarea propriului tău destin. Ratarea apare deci prin întârzierea indefinită sub o limită care nu-ți revine de drept; ea este o boală cronică a nedepășirii, o maladie de destin. Creditul pe care-l oferă ratatul este promisiunea. Posibilitatea ca el să îi amăgească pe ceilalți și să se amăgească pe sine vine tocmai din faptul că promisiunea nu poate fi niciodată un credit. Promisiunea nu este decât un avans al împlinirii, o aluzie a ei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
promisiunea. Posibilitatea ca el să îi amăgească pe ceilalți și să se amăgească pe sine vine tocmai din faptul că promisiunea nu poate fi niciodată un credit. Promisiunea nu este decât un avans al împlinirii, o aluzie a ei. Or, ratatul consacră aluzia și retrage ulterior avansul împlinirii. Din clipa în care s-a convins pe sine și pe ceilalți că realizarea ființei lui depinde de împlinirea unei promisiuni ce-i stă în puteri s-o împlinească, ratatul este ființa care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a ei. Or, ratatul consacră aluzia și retrage ulterior avansul împlinirii. Din clipa în care s-a convins pe sine și pe ceilalți că realizarea ființei lui depinde de împlinirea unei promisiuni ce-i stă în puteri s-o împlinească, ratatul este ființa care își ratează esența. Esența lui e neatingerea esenței. El devine o ființă căzută din transcendența propriului său scop, din esența sa de ființă mișcătoare. În acest univers agitat de mișcarea necontenită către țeluri situate dincolo de noi, lenea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
la spânzurătoare rămâne astfel în chip sublim fidel esenței sale și moare demn, scăldat în voluptatea repaosului absolut, pe care nici o altă dorință nu l-a putut tulbura și față de care nici o tranzacție nu a fost cu putință. Ca și ratatul, leneșul își transformă limita interioară în „destin“. Dar câtă deosebire între cei doi! Făcând astfel, ratatul își confirmă esența ca nerealizare a esenței, pe când leneșul este din capul locului în armonie cu ea: în vreme ce ratatul nu face ceea ce ar fi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
repaosului absolut, pe care nici o altă dorință nu l-a putut tulbura și față de care nici o tranzacție nu a fost cu putință. Ca și ratatul, leneșul își transformă limita interioară în „destin“. Dar câtă deosebire între cei doi! Făcând astfel, ratatul își confirmă esența ca nerealizare a esenței, pe când leneșul este din capul locului în armonie cu ea: în vreme ce ratatul nu face ceea ce ar fi putut face (abia în felul acesta devenind ratat), leneșul face întocmai și fără încetare ceea ce vrea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fost cu putință. Ca și ratatul, leneșul își transformă limita interioară în „destin“. Dar câtă deosebire între cei doi! Făcând astfel, ratatul își confirmă esența ca nerealizare a esenței, pe când leneșul este din capul locului în armonie cu ea: în vreme ce ratatul nu face ceea ce ar fi putut face (abia în felul acesta devenind ratat), leneșul face întocmai și fără încetare ceea ce vrea și poate să facă - adică nimic. Dacă într-un caz monumentalizarea limitei este resimțită ca prilej de frustrare și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
proprii este gustată cu rafinamentul nobil al celor care nu au nevoie pentru a supraviețui decât de ei înșiși. Ea nu generează plictisul, ci, dimpotrivă, euforia pe care ți-o poate oferi vidul sau plinul ființei proprii. Iată de ce un ratat se poate oricând sinucide, dar un leneș, niciodată. Și cum ar putea fi leneșul nefericit? El nu are proiecte, pentru a cunoaște neliniștea care se cască între neîmplinit și împlinire. El nu are dorințe, pentru că lenea îl desparte de împlinirea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care ne-a turnat natura și în care discontinuitatea actului încă nu a pătruns. Spiritul încă mai este aici aproape de inerția materiei, pe care o trăiește ca euforie a continuității și ca apologie a oricărui „înăuntru“. Și cum ar putea ratatul să nu fie un nefericit, din moment ce el este un leneș neîmpăcat cu sine, un leneș ratat? Pătrunzând în lumea proiectelor, contaminat de ideologia actului și de cea a „realizării esenței“, el nu a pierdut pe deplin vocația lenei, univocă, demnă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nefericit, din moment ce el este un leneș neîmpăcat cu sine, un leneș ratat? Pătrunzând în lumea proiectelor, contaminat de ideologia actului și de cea a „realizării esenței“, el nu a pierdut pe deplin vocația lenei, univocă, demnă și castă. De aceea ratatul are o natură impură, în care se întâlnesc în chip nefericit un leneș cu un bovaric - inerția care trimite spre înăuntru și imobil cu proiectul care trimite spre în afară și activ. Ca și leneșul, ratatul se confruntă în permanență
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și castă. De aceea ratatul are o natură impură, în care se întâlnesc în chip nefericit un leneș cu un bovaric - inerția care trimite spre înăuntru și imobil cu proiectul care trimite spre în afară și activ. Ca și leneșul, ratatul se confruntă în permanență cu prejudecata lumii că trebuie să faci ceva. Dar în vreme ce leneșul rămâne indiferent față de această prejudecată și nu vrea să-și dovedească și să dovedească nimic, ratatul o preia și o face a lui. Și tocmai
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
trimite spre în afară și activ. Ca și leneșul, ratatul se confruntă în permanență cu prejudecata lumii că trebuie să faci ceva. Dar în vreme ce leneșul rămâne indiferent față de această prejudecată și nu vrea să-și dovedească și să dovedească nimic, ratatul o preia și o face a lui. Și tocmai însușirea acestei prejudecăți nu-i dă pace. Amândoi, leneș și ratat, sunt condamnați de către ceilalți, dar numai ratatul preia, odată cu prejudecata lumii, și condamnarea ei. Nedepășirea limitei interioare e însoțită în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
față de această prejudecată și nu vrea să-și dovedească și să dovedească nimic, ratatul o preia și o face a lui. Și tocmai însușirea acestei prejudecăți nu-i dă pace. Amândoi, leneș și ratat, sunt condamnați de către ceilalți, dar numai ratatul preia, odată cu prejudecata lumii, și condamnarea ei. Nedepășirea limitei interioare e însoțită în cazul lui de o mustrare permanentă - a lui și a celorlalți. A celorlalți: căci promisiunea (care va rămâne neîmplinită) a fost făcută pe scenă și așteptarea împlinirii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
promisiunea (care va rămâne neîmplinită) a fost făcută pe scenă și așteptarea împlinirii ei a devenit la rândul ei publică. Și poate că tocmai proclamarea solemnă a unei depășiri ce ar urma să se producă ajunge să împiedice realizarea ei. Ratatul rămâne sub limita lui, pentru că ceilalți așteaptă ca el s-o depășească. „Ceilalți“, cu așteptarea lor, devin cauza ratării și teroarea ratatului. Prins între dezamăgirea celorlalți și insatisfacția proprie, lotul lui devine mila, indiferența sau uitarea. Și totuși ratatul se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
că tocmai proclamarea solemnă a unei depășiri ce ar urma să se producă ajunge să împiedice realizarea ei. Ratatul rămâne sub limita lui, pentru că ceilalți așteaptă ca el s-o depășească. „Ceilalți“, cu așteptarea lor, devin cauza ratării și teroarea ratatului. Prins între dezamăgirea celorlalți și insatisfacția proprie, lotul lui devine mila, indiferența sau uitarea. Și totuși ratatul se poate salva. Când ajunge să spună: nu voi face nimic din ce am promis și din ce se așteaptă de la mine să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ei. Ratatul rămâne sub limita lui, pentru că ceilalți așteaptă ca el s-o depășească. „Ceilalți“, cu așteptarea lor, devin cauza ratării și teroarea ratatului. Prins între dezamăgirea celorlalți și insatisfacția proprie, lotul lui devine mila, indiferența sau uitarea. Și totuși ratatul se poate salva. Când ajunge să spună: nu voi face nimic din ce am promis și din ce se așteaptă de la mine să fac, el transformă ratarea într-un act de pudoare tardiv și își dobândește față de ceilalți libertatea, ca
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]