7,813 matches
-
XVIII, "fără nici un viitor". Ospitalitatea a transportat într-adevăr pe erou în afara timpului, el crede că au trecut trei luni, cînd de fapt s-au scurs 300 de ani. Ospitalitatea transportă într-o sferă diferită, plăcerea, confortul, luxul sînt în afara realului. Adevărul profund exprimat aici spune că să fii bine primit înseamnă să nu vezi timpul trecînd (opusul plictiselii), să fii în continuă sărbătoare care înseamnă suspendare a timpului (vezi Odiseea) și că, pentru a fi cu adevărat unde ești și
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
considerați ca lipsiți de acces la discursul public), Iepan preferă o poziție - cred - mai subtilă: mimarea unei atitudini îndelung exersate de produsele de tip documentar ale regimului trecut: absența relației personale între cei care filmează și cei filmați, înregistrarea unui "real" consistent "ficționalizat" în prealabil. Rezultă din acest demers un fel de "documentar al salvării" de factura specială, construit pe juxtapunerea, cu parfum suprarealist, a unui număr de monologuri contextualizate aberant: monologuri stereotipe, prescrise, dezosate de umanitate și livrate pe parcursul unei
Iepan (despre curățirea privirii) by Adina Bră () [Corola-journal/Journalistic/17008_a_18333]
-
Privirea lui - bulversată cu siguranță, în proces de vindecare, poate - e aceea care ne ajută să vedem absurdul reportajului cu muncitori încremeniți în rolul de perpetuu "raportori" ai succeselor de muncă cu care am fost crescuți și, prin extensie, manipularea realului în producția documentară românească ante-'89. Situat la o fericită intersecție documentar-eseu, 10 minute funcționa, la momentul apariției, ca o ruptură necesară - din păcate fără urmări - cu estetica "documentării" tradiționale, pretins-obiective care încă predomină în produsele de gen românești. Și
Iepan (despre curățirea privirii) by Adina Bră () [Corola-journal/Journalistic/17008_a_18333]
-
interior" cît și de cea "din exterior". Pe de o parte, excesul de reportaj TV local, realizat de behalfers încrîncenați, ancorați exclusiv pe zonele dureroase de "real", la care se adaugă filmele "de ficțiune" românești recente care dublează stîngaci același "real", "documentînd" în fond incapacitatea regizorilor de a crea în conformitate cu genul pentru care au optat. Pe de altă parte, privirea documentară outsider-ilor, aproape invariabil profesionistă însă, din păcate, în aceeași măsură epidermică: ea însăși cantonată, din lipsă de timp pentru
Iepan (despre curățirea privirii) by Adina Bră () [Corola-journal/Journalistic/17008_a_18333]
-
descendență expresionistă, tratate însă cu un timbru original și într-o tonalitate care dezminte tot ce s-a scris despre "poezia feminină" și despre "candoarea" vîrstei primei cărți: sînt tema corporalității poemului, întîlnită rareori în poezia generației '80 și motivul realului opresor, al cotidianului cenușiu și inform care modifică structuri ale ființei interioare, le spulberă pentru a lăsa eului varianta recompunerii, a reconstituirii și reformării sale: "Sîngele tău/ se scurge/ prin mîna mea/ Mirosul lui/ dulce-acrișor/ se pierde în mine/ Sîngele
Un debut by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17054_a_18379]
-
Mi-au crescut cercei în păr/ și o țigancă mi-a ghicit/ destinul într-un glob de cristal: /"Vei fi pămînt"" (Desincronizare); și: "Sîngerînd mi se scurg/ mîinile/ printre degete/ Și, nefiind, își adună/ moleculele/ în altcineva". Cealaltă temă, a realului care oprimă, capătă accente carnavalești și se circumscrie eternului motiv literar al "lumii pe dos". E aici toată ironia, sarcasmul și toată suferința unei ființe dipuse să înțeleagă, nu însă și să-și asume rosturile lumii pe dos. Figura care
Un debut by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17054_a_18379]
-
Mircea Mihăieș De la Nichita Stănescu, despre care se știe că era, la modul amuzat-ironic, superstițios, ne-au rămas o sumedenie de vorbe memorabile. O propoziție a lui, intens citată între apropiați - "Cuvintele atrag realul" -, a făcut ocolul lumii literare, dobândind aura unei superstiții de grup. Mă gândeam, în aceste zile, atât la cuvintele lui Nichita, cât și la situația creată de justiția franceză, ajunsă, pe urmele lui Adrian Costea, în România. Sunt celebre de-
O răsturnare á la roumaine by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17067_a_18392]
-
mentalului, iar în această poetică a mentalului, fundamental este faptul că lumile ficțiunii clasice își propun să atragă spectatorul în afara câmpului său de experiență empirică imediată. Perfecțiune, atenție, detașare sunt cheile unui univers care convinge prin asimetrie, prin contrastul dintre realul concret și idealul care purifică și organizează lumea ficțională. Literatura franceză a sec. XVII, remarcă autorul, este de asemenea literatura unei epoci în care oamenii se simțeau încă aproape de Dumnezeu și această apropiere a avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării
O alegorie a depărtării by Alina Chiriac () [Corola-journal/Journalistic/17090_a_18415]
-
contemporanii noștri și care se potrivește perfect cu ceea ce el numea "sinteza personală" a fiecărui individ în parte. Cu alte cuvinte, perceperea lumii nu ca o sinteză generală, cum se știe de la Kant încoace, ci ca o permanentă "ajustare" a realului la nevoile particulare ale fiecăruia. Dacă ar fi trăit în această lume extraordinară a Internetului, cum trăim noi, precis ar fi adăugat aserțiunilor sale alte și alte argumente. Faptul că plutim într-un univers al simulacrelor și că atitudinea bovarică
La vida es sueńo by Costache Olăreanu () [Corola-journal/Journalistic/17068_a_18393]
-
forța de seducție (valabilă pentru cititorul zilelor noastre) a observației empirice. Ca neurolog, autorul cărții știe multe despre oameni, despre misterele și ciudățeniile minții lor. Pacienții săi devin veritabile personaje literare. Între aceștia, o oarecare Emily (numele nu e cel real, firește), așteaptă să devină cu adevărat eroină de roman: datorită unei malformații la creier, femeia nu poate percepe nici un sentiment negativ. Nici frică, nici furie, nici tristețe. Ea nu poate generaliza experiențele neplăcute și astfel nu poate trăi niciodată dezamăgirea
Misterele conștiinței by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17098_a_18423]
-
ale viziunii au fost reținute de o sită ce-a lăsat să se prefire doar nisipul. Care e situația prozatorului? Neîndoios, acesta e legat organic de natura artistului plastic. Ochiul pictorului este adesea cel ce dictează scriitorului ecuațiile sensibile ale realului consemnat: Totul merge bine, soarele rămîne multă vreme deasupra Teatrului, bucată udă de chihlimbar, palmele filodendronului, cana de pe măsuța neagră, șevaletul, decupate pe peretele gol, toate sînt portocalii. Se face răcoare, numai bine de continuat. Deschid. E Pahopol. Se uită
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
forme și de culori - nu întîmplător ele capătă ascuțișuri, intensități acute, paroxistice, virînd frecvent spre grotescul expresionist -, Val Gheorghiu încearcă a le depăși, aspirînd spre o altă lume - de vis, de pură închipuire? - ori chiar deschisă mîntuitor în însăși carnația realului, ca o despicare de nori prin care țîșnește, orbitor și extramundan, soarele. Echivocul se păstrează precum o "pecete a tainei". Morții învie, cîte o persoană pare a avea darul ubicuității, coincidențe stranii, violente, intersectează blîndele evocări narcotizate. Lumea pare a
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
marginalizării, cenzurii, sărăciei, represiunii. E o oază de intelectualitate în mijlocul pustiului generat de partea cea mai tristă a erei totalitare, cînd scriitorul era silit a se retrage în sine, într-o subiectivitate adesea exaltată, flamboaiantă, pentru a rezista la presiunea realului ostil. Desigur că, dacă aceste pagini ar fi fost publicate în anii elaborării lor, s-ar fi văzut aspru criticate sau "înfierate", cum se spunea în epocă, pentru evazionism, estetism, elitism, cosmopolitism etc. Li s-ar fi atribuit fără dubiu
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
pînzele umflate". Extrovertirea se săvîrșește și prin ținuta prozastică, prin pura descriere a personajului care poate să nu aparțină lumii interne a autorului, atent a-l fixa în pasta tabloului său vast, compus din nenumărate particule. Beția de nuanțe a realului e copleșitoare: "La Dalles muzică de cameră de Mozart: o biată femeie cu păr roșu, bluză albă și fustă mov, aplecată asupra pianului, cu mîini care ies mereu, inutile, din masa sonoră ca rădăcinile unui copac din pămînt. Un quintet
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
bună memorie a locurilor, dar prea repede le-am recunoscut ca să se poată prezenta Ideea. Nu pot reține acum pentru jurnalul meu decît o bucurie artificială". Însemnările sînt mai toate muiate într-o sensibilitate particulară, grație căreia scriitorul își apropriază realul: "Copii nenumărați intră la Antipa. În cărucioare, pe brațe sau pe jos au cu toții aceeași fizionomie de bătrîni înțelepți, observatori plini de gînduri ai vieții, dar și oarecum zaharisiți într-un zîmbet fără motiv suficient". Piesajele sînt innumerabile, toate strălucitoare
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
cromatică extraordinară cu care îi înzestrează evocarea. Rezultatul nu e atît o "comedie umană" cît una estetă, de forme și culori, de ritmuri și eufonii cu un fond moralist subiacent, precum o fabulă enormă a viziunii autorului, cu tîlcuri ale realului subînțelese. Sensul cel mai general și cel mai important îl reprezintă impactul dintre existența unui artist de excepțională vocație și mediul sufocant în care i-a fost dat a se desfășura. Mirarea noastră este că un autor precum Radu Petrescu
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
ușa/ mănânc alune mucegăite/ beau ceai cu/ pesmet/ și/ arunc buchetul de/ mireasă pe/ care tu/ n-o să-l mai vezi/ niciodată/ în roz" (hipocondrie). Viziunile lui Gelu Vlașin se vor constitui în consecință după principiul "mozaicării" din "crâmpeie" de real, ele reproducând filmul discontinuu al vieții interioare, marcat de tensiunea dintre "timpul percepției" și "timpul amintirii". Iar rostirea va fi monologică, incoerentă, acompaniată de gesturile stereotipe ale unui Pierrot care are adesea fizionomia, pe jumătate grațioasă, pe jumătate grotescă, a
Monolog în Computerland by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/17106_a_18431]
-
unei "invazii" a obiectelor, care "rupe" mișcarea conștiinței, iar peste "harta" sentimentelor se abate în permanență umbra unor lucruri dizgrațioase și inutile, care o "decupează", sfârșind prin a-i împrumuta personajului liric aspectul omului-mozaic ce reproduce mimetic aspectul "fragmentarist" al realului. Iar "peisajele" lui Gelu Vlașin vor fi populate, prin urmare, de prezențe hibride, care sunt în același timp (ca la Urmuz) oameni și lucruri. "Cântecul de ospiciu" transformându-se câteodată într-un lamento erotic cu modulații burlești, în care e
Monolog în Computerland by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/17106_a_18431]
-
era un himeric, nesatisfăcut de doza de idealitate a existenței, Adrian Marino ni se înfățișează ca un pragmatic decepționat de doza de raționalitate insuficientă a idealității. Problema d-sale nu e visul, viziunea corectivă, ci, dimpotrivă, raportul nemijlocit cu un real abordat în datele sale intrinseci, expurgat de toate ingredientele "literaturii". Mentalul d-sale realist este, așa cum singur recunoaște, incompatibil cu orice formă de "poezie". Să revenim însă la evoluția ideilor lui Adrian Marino, după divorțul d-sale de "literatură" (inclusiv
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
regele dac rostește în cîteva rînduri, ca un leitmotiv, formula "Nordul mă amenință". Astfel Nordul se dovedește a fi etern principiu al distrugerii, voind să extindă haosul asupra tuturor locurilor în care apar idei generatoare de cosmos. Dacă în poezie realul este învăluit în imaginar, proza politică a lui Eminescu abundă în precizări de ordin istoric, trădînd de multe ori o erudiție ieșită din comun, și în analize lucide exprimate fără nici un echivoc. Poetul urmărește cu atenție mișcarea de idei politice
Realism politic și fantezie poetică by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15810_a_17135]
-
veridicității", devine aci un prejudiciu! "Tentația realității, constată cu stupefacție autorul, ignoră la mine obligațiile estetice, imprimă o monotonie cenușie povestirii, iar personajele apar diluate de desfășurarea timpului real, deoarece nu am ținut cont de conveniențele literare". Prin urmare presiunea realului monstruos e atît de mare încît dezavantajează ficțiunea, știrbește însăși condiția operei de artă. E un soi de realism... antisocialist! Pavel Chihaia aparține așa-zisei "generații pierdute" românești (sintagma Gertrudei Stein e reluată în cu totul alt cadru istoric și
Destinul unui rezistent: Pavel Chihaia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15813_a_17138]
-
tu neființă/ pe unde urci și te strecori/ în măduva locurilor noastre/ mîncîndu-le și despicîndu-le/ putrezindu-le de vii" (Am un loc cu cap și brațe și picioare). Luptîndu-se cu golul precum Iacob cu Îngerul, Irina Mavrodin luptă, firește, în numele realului, cu care stabilește relații pe mai multe paliere. Fenomenologia realului e abordată strategic, în funcție de disponibilitățile lirice, în succesiunea lor, ce ne oferă tablouri distincte. Mai întîi, poeta cultivă o stare de aparentă confuzie cu realul, o frenezie participativă la condiția
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
locurilor noastre/ mîncîndu-le și despicîndu-le/ putrezindu-le de vii" (Am un loc cu cap și brațe și picioare). Luptîndu-se cu golul precum Iacob cu Îngerul, Irina Mavrodin luptă, firește, în numele realului, cu care stabilește relații pe mai multe paliere. Fenomenologia realului e abordată strategic, în funcție de disponibilitățile lirice, în succesiunea lor, ce ne oferă tablouri distincte. Mai întîi, poeta cultivă o stare de aparentă confuzie cu realul, o frenezie participativă la condiția acestuia, ca și cum (rețetă suprarealistă) ar dori să șteargă granița dintre
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
Irina Mavrodin luptă, firește, în numele realului, cu care stabilește relații pe mai multe paliere. Fenomenologia realului e abordată strategic, în funcție de disponibilitățile lirice, în succesiunea lor, ce ne oferă tablouri distincte. Mai întîi, poeta cultivă o stare de aparentă confuzie cu realul, o frenezie participativă la condiția acestuia, ca și cum (rețetă suprarealistă) ar dori să șteargă granița dintre ficțiune și empirie. Poezia însăși se prezintă definită ca o contopire cu ingenuitatea supremă a materiei obiective, extraumane: "Aș intra într-o picătură de ploaie
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
atenție înspre cel de-al doilea termen al ecuației. Evident că nu se pot face separații în interiorul textului, totuși lectura de azi, poate oarecum diferită de aceea de ieri, plasează punctele de greutate exact în aceste locuri de ancorare în realul cel mai concret. Atrage atenția în primul rînd tensiunea care se naște din alăturarea de notații diafane, metaforizante și brutalul descrierii aproape medicale a unui infarct: " Era ora potrivită și eram gata de îmbarcare/ ieșisem din palatul roman,/ la capătul
Poezie, bibelou de porțelan by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15840_a_17165]