862 matches
-
fi înțeles, dar și în conturarea corectă a gândirii sale creatoare. Dimpotrivă, limbajul corect exprimat, prin vocabularul precis, bogat, aduce un plus de precizie în contextul comunicării. Folosirea imaginilor pe jetoane, cărți, diafilm va depăși comunicarea pur informativă trecând către reflexivitate și trăire afectivă în sens pozitiv sau negativ, în funcție de scopul urmărit de educator sau terapeut. Acum are loc procesul de formare și informare strict individuală, pe care copilul o va folosi în contexte similare, exprimându-și gândirea creatoare și memoria
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
reprezintă) în textul dialogal, pronumele reflexiv nu poate fi înlocuit nici la persoana a III-a de un substantiv: Ea cântă ® Mona cântă, dar nu și Mona se piaptănă ® Mona piaptănă (pe) Mona. Pronumele reflexiv se caracterizează prin trăsătura semantică ‘reflexivitate’. Prin aceasta, el se impune ca un coreferent al unui pronume personal sau nepersonal sau al unui substantiv; este ipostaza de obiect (direct sau indirect) al verbului pentru care pronumele ‘prim’ sau substantivul în nominativ (rămas adesea neexprimat sintactic) este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mijloc de fixare a identității subiect-obiect. Ipostaza de obiect este conținutul semantic-sintactic al pronumelui reflexiv care realizează funcții sintactice. Ipostaza de subiect-obiect este conținutul semantic-morfologic al pronumelui reflexiv care se constituie în morfem al categoriei gramaticale a diatezei. Trăsătura semantică ‘reflexivitate’ se poate pierde. Pronumele devine atunci morfem lexical, constituent al verbelor pronominale, condiție a existenței acestora ca unități lexicale: a se căciuli, a se sfii etc. sau a identității lor semantice: a se uita (‘a privi’) vs a uita (‘a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
devine atunci morfem lexical, constituent al verbelor pronominale, condiție a existenței acestora ca unități lexicale: a se căciuli, a se sfii etc. sau a identității lor semantice: a se uita (‘a privi’) vs a uita (‘a pierde din memorie’). Absența ‘reflexivității’ înseamnă anularea identității subiect-obiect și, în consecință, obiectul sintactic are un referent propriu diferit de referentul subiectului gramatical: El se uită la ea. Identitatea subiect-obiect nu lipsește niciodată din planul semantic al pronumelui reflexiv, fiind marca individualității sale între celelalte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca variantă specială de complement (direct) intern, pentru a dezvolta diferite valori stilistice: „Pân’ce-oi simți... C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște.” (M. Eminescu) În plan semantic, verbele la diateza reflexivă se caracterizează prin trăsătura +reflexivitate, implicând, în interiorul relației verb (predicat) nume (subiect), coexistența, în sfera subiectului, a trăsăturilor +activ și +pasiv, în raport semantic cu un același „obiect” în realitatea extralingvistică: „obiectul” exprimat prin substantivul (pronumele) subiect face acțiunea exprimată prin verbul predicat (Maria recunoaște
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obiect” - punct de sosire a acțiunii verbale -, expresie a trăsăturii semantice +pasiv/+pasivitate. Ca acuzativ al pronumelui reflexiv, morfemul se reflectă caracterul coreferențial al subiectului și „obiectului” acțiunii verbale în dezvoltarea raportului semantic enunț lingvistic - realitatea extralingvistică și trăsătura semantică +reflexivitate în dezvoltarea relației categoriale (de diateză) și a relației sintactice (verb nume); pronumele reflexiv se este în același timp regim verbal, „obiect” pasiv pentru manifestarea activă a subiectului și reprezentant al subiectului pentru manifestarea lui pasivă. În planul expresiei, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a romanului, în care arta se îmbină cu psihologia, psihanaliza cu filosofia. Scrisul tinde să devină act de cunoaștere, iar romancierul renunță la modelele și idealurile epocii, cultivând subiectivitatea și autenticitatea sau, în termenii lui Tudor Vianu, diminuează tranzitivitatea în favoarea reflexivității creației lor, a autoreferențialității și a autocontemplației. Astfel, autenticitatea, ca și concept estetic și soluție narativă, derivată din literatura de tip memorialistic și eseistic, ajunge să cuprindă întreg romanul din primele decenii ale veacului al XX-lea. În sens larg
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
doar își execută pedeapsa dată de lege, nu mai avem, probabil, de-a face cu adevărata morală, dar nici nu ne situăm în afara moralității, în măsura în care aceasta este reflectată în lege, iar legea este aplicată corect. Pe când acolo unde nu există reflexivitate, nici pedeapsă pe măsura crimei, nimic nu poate să restabilească echilibrul pierdut. De aceea eu cred că, în ciuda oricăror aparențe, a pleda pentru iertarea pură și simplă a celui care nu ajunge nici la autopedeapsa presupusă de morala reflexivă, nici
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
ar fi avut la ce să reflecteze, a reușit să-și mențină firea de criminal și să fugă de lege și de pedeapsă, nu sunt doar de constatat, ci și de neacceptat. Aceste cazuri-limită sunt în măsură să demonstreze că reflexivitatea care nu-l duce pe făptaș în fața legii este inoperantă sub aspect moral. Nu întâmplător, morala reflexivă a eroilor tragediilor antice nu eludează morala tranzitivă, în ciuda nevinovăției cu care au căzut ei în hybris, așa după cum i-a fost fiecăruia
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
prin pronumele eu. În ultimă instanță, referentul "eului" este cel care spune "eu" într-un asemenea enunț-ocurență; pentru a fi "eu", este suficient să ne plasăm în poziția enunțătorului spunând ceva. Prin urmare, în mod obligatoriu, "definiția" deicticelor impune circularitatea, reflexivitatea. La o primă analiză, deicticele personale cum ar fi eu sau tu nu par deloc diferite de termeni precum el, care este, în mod tradițional, situat în aceeași categorie, cea a pronumelor: nici lui el nu i se poate atribui
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este doar parțial bazată pe criterii literare și mult mai mult pe cele geografice. Poeții Cercului aparțin aceleiași generații a războiului și diferențele de modele culturale, de estetică nu sunt atât de pregnante încât să justifice o altă părere. Opoziția reflexivitate vs. tranzitivitate 42, care ar corespunde opoziției Cerc literar/albatrosiști este și ea parțială, în cazul ambelor grupări regăsim o permanentă oscilare între un univers oniric, spiritual, redat prin structuri simbolice sau metaforice și invazia cotidianului, a concretului în spațiul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
dar reprezentanții ei o fac programatic, textele lor au tendința de a se transforma în arte poetice, autoreferențialitatea devenind și ea o trăsătură a unei poezii care reflectă o criză a umanității. Există totuși o ezitare constantă între tranzitivitatea și reflexivitatea acestor texte, ezitare pe care a remarcat-o și critica literară, jocul verbal axându-se pe luciditatea creatorului care nu poate uita și nu se poate iluziona că ceea ce face este altceva decât literatură, adică lume secundă, construită din cuvinte
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
provocatoare sau, chiar, absurde) și ezitarea în conturarea unui univers care, deși pare arhicunoscut, se fluidizează și devine tot mai greu de delimitat, undeva la granița dintre real și imaginar, dintre cotidian și oniric. O permanentă trecere de la tranzitivitate spre reflexivitate în cazul acestor texte, așa cum, de alftel, s-a mai remarcat. Tocmai oscilarea aceasta constituie și punctul de convergență dintre poeții albastrosiști și cei ai Cercului literar de la Sibiu, dar reprezintă și o trăsătură a liricii ulterioare. Percepția despre sine
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Pentru că la el se poate stabili o "conexiune biografică" între lucrările sale nonficționale și cele de critic atunci când examinăm "importanța emergenței formei documentare", ca să împrumutăm o sintagmă care aparținea lui Howard, pozițiile sale critice care reflectă un important moment de reflexivitate în creația nonficțională. La fel de important este faptul că aceste poziții reflectă o întreagă atitudine filosofică de rezistență față de inclinările totalizatoare ale modernismului. Pentru Garland indeterminarea lumii fenomenologice este reflectată în două observații pe care le face în Crumbling Idols, al
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
deschizând drumul către subiectivitatea recunoscută care, după următoarea clauză modificatoare a lui Bradford, nu o mai poate evita "cel puțin pe cât îmi permite judecata." "Transcriind" planul divin pe pământ, Bradford a fost învins din start, după cum și recunoaște, de propria reflexivitate. Fără să știe, recunoștea imposibilitatea inspirației divine pe care o ataca Jane Anger în secolul trecut din cauza propriei obligații - una bazată pe subiectivitatea sa - față de fenomenal. Astfel, stilul simplu nu era chiar așa, ci încărcat de contradicții, după cum notează criticul
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
este New York Tribune al lui Horace Greeley - era sa se apropria de final. Prin recunoașterea deschisă a înclinației lor ideologice, directorii de ziare și-au recunoscut subiectivitatea. Oricare ar fi fost greșelile jurnalismului partizan, virtutea sa consta în posibilitatea unei reflexivități mai deschise. O astfel de reflexivitate devenise la timpul ei "incorectă din punct de vedere politic". O altă măsură care reflectă trecerea "conceptului de știri tradițional american" poate fi observată în declarația de principii a lui Charles Dana atunci când el
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Greeley - era sa se apropria de final. Prin recunoașterea deschisă a înclinației lor ideologice, directorii de ziare și-au recunoscut subiectivitatea. Oricare ar fi fost greșelile jurnalismului partizan, virtutea sa consta în posibilitatea unei reflexivități mai deschise. O astfel de reflexivitate devenise la timpul ei "incorectă din punct de vedere politic". O altă măsură care reflectă trecerea "conceptului de știri tradițional american" poate fi observată în declarația de principii a lui Charles Dana atunci când el și alți investitori au cumpărat Sun
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
pentru care lumea este nedefinită este neputiința subiectivității de a ajunge la stadiul de omnisciență, care este aspectul primordial, sau cel puțin unul dintre cele mai importante aspecte, pentru jurnalismul literar narativ. Trebuie precizat încă o dată că, în funcție de gradul de reflexivitate în producerea declarației, jurnalismul literar narativ reprezintă o tentativă de a îmbina caracterul subiectiv cu ceea ce în mod obișnuit a fost caracterul obiectiv. Acest lucru nu poate duce decât la o confirmare a subiectivității, a cărei limite trebuie să reflecte
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
critic apărut sub forma unei cărți este cel al lui Ronald Weber din 1980, Literatura faptelor, care face un zig-zag peste granița dintre studiul literar, așa cum notează Connery (Discovering, 22), și cercetarea culturală, așa cum sugerez eu. Weber remarcă faptul că reflexivitatea subiectivă a autorului crește gradul de credibilitate al narațiunii în noul jurnalism. El citează ca exemplul Friendly Fire de C. D. B. Bryan (159, 164). Dar Weber plasează de asemenea noul jurnalism într-un context cultural notând dezbaterile în care mulți
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în eseul său introductiv la volum. El a identificat două teme centrale legate de noul jurnalism; conform celei dintâi noul jurnalism este un răspuns la perioada de tulburări sociale majore și, preluând o teză a lui Johnson, că din ce în ce mai mult reflexivitatea subiectivă devine numitorul comun al formei de expresie. Între scriitorii și critici antologați se află și Dan Wakefield, care discută într-un articol retipărit în Atlantic despre imposibilitatea de a evita propria subiectivitate în încercarea de a face portretul lumii
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
pasiune, și niciodată o cugetare exclusiv intelectuală...” Din nefericire, nu Întotdeauna literatura a fost Înțeleasă așa, cum a crezut și a demonstrat autorul acestui important studiu critic, la Începuturile afirmării universale a literaturii moderne. Dubla funcție a limbajului, tranzitivitatea și reflexivitatea au iscat mereu discuții contradictorii, de cele mai multe ori, ignorându-se ceea ce era mai important pentru Înțelegerea mesajului unei creații literare. Mulți cred că literatura este o „realitate” Întâlnită de autorul creației aflată În centrul atenției, imortalizată prin intermediul cuvântului, pentru că aceasta
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
social sau localizată cultural, ceea ce conferă "privitorului" mai curând un statut de "teoretician" decât de "mesager al naturii", recunoscându-se astfel funcția artistică a privirii. Cea din urmă practică pusă în discuție în cadrul teoriilor socio-culturale, practica transformării, e determinată de reflexivitatea asupra relației constructive dintre practicile vizuale și cultura vizuală. Modificarea teoriei prin metodologie, așa cum viziunea e modificată de regimurile scopice, depășește perspectiva pozitivistă a polarizării teoriei și metodei, potrivit căreia teoria ar fi ideosincrazică și bazată pe diferențe individuale, în vreme ce
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
revistei The Nation, al cărei critic oficial fusese Greenberg. În viziunea lui Danto, de-a lungul istoriei progresive a artei au fost propuse o serie de proiecte, de la cel metafizic și religios al verisimilitudinii la cel teoretic al autodefiniri ori reflexivității artei, asistând la ora actuală la activități ale artei care se desfășoară dincoace de sfârșitul (istoriei) artei. În Europa, critica de artă s-a dezvoltat în principal în jurul curentelor neo-avangardiste, furnizând, în anumite cazuri, structura manifestelor noilor mișcări artistice sau
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
de "materialitate" se referă la limbajul întrebuințat ca material "imaterial" (de felul unui eter mediumistic), sistemul de informație (in-formația) aflându-se la jumătatea distanței dintre material și concept, fără a fi niciunul dintre ele, reducând astfel Schema la formula unei reflexivități auto-referențiale care și-ar găsi echivalentul material în decizia de a-și publica opera în contextul unei reclame dintr-o revistă de artă. Inversarea perspectivei de la preocupările formaliste specifice artei americane descrise de școala lui Greenberg la strategiile funcționaliste propuse
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
fel sau altul (pedepse și recompense pe de o parte, eliminarea când răul este prea mare), tot așa astăzi managementul clasei pare a deveni un panaceu în ceea ce privește problemele de disciplină; grav în acest caz este că managementul clasei își pierde reflexivitatea, adică interogativitatea în raport cu statutul și eficiența sa. Managementul clasei nu constituie o rutină (dar se poate transforma într-o rutină), nu reprezintă un ansamblu de rețete (dar poate fi utilizat în acest sens), ci reprezintă mai degrabă un sistem de
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]