18,995 matches
-
moment dat, membru a Partidului Comunist), a fost violent blamat (inclusiv în anul 1999, în momentul primirii Premiului Oscar pentru întreaga activitate) pentru depoziția sa de insider. Rămîne însă întrebarea de bun simț a unuia dintre apărătorii lui Elia Kazan, regizorul Arthur Schelesinger: "Cum ar fi fost primită depoziția lui (...) dacă în fața comisiei s-ar fi făcut procesul nu al comunismului, ci al nazismului sau al Ku-Klux-Klan-ului, iar regizorul ar fi avut o poziție similară, aducînd o mărturie din interior?" Pour
Savoarea faptului divers by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12300_a_13625]
-
însă întrebarea de bun simț a unuia dintre apărătorii lui Elia Kazan, regizorul Arthur Schelesinger: "Cum ar fi fost primită depoziția lui (...) dacă în fața comisiei s-ar fi făcut procesul nu al comunismului, ci al nazismului sau al Ku-Klux-Klan-ului, iar regizorul ar fi avut o poziție similară, aducînd o mărturie din interior?" Pour la bonne bouche, pentru că tot se apropie alegerile generale, merită relatat un fapt divers cu iz electoral pe care Alexandru Călinescu l-a cules din Rusia. În alegerile
Savoarea faptului divers by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12300_a_13625]
-
de alcool și droguri. Banii vin și pleacă din buzunarele lui Adam, așa că Nina e vândută și cumpărată nu doar o dată. Fry echilibrează foarte bine această poveste cu ambiția de frescă socială a filmului: decorurile sunt extravagante, iar personajele secundare - regizorul a optat conștient pentru necunoscuți în rolurile principale și pentru nume mari (Peter O'Toole, Jim Broadbent, Stockard Channing) în roluri mici - fac savoarea acestui lungmetraj. Semnătura realizatorului în acest film e mișcarea circulară amețitoare a camerei în contextul petrecerilor
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]
-
cel al lui Waugh (în viziunea căruia tinerii vicioși și amorali perverteau mediul social, nu viceversa), motiv pentru care nepotul scriitorului a făcut public faptul că dezaprobă filmul. Ultimul lungmetraj vizionat în cadrul festivalului - vizionare care a beneficiat și de prezența regizorului - a fost și principalul magnet de premii, AKA. Deși filmele care au ca tematică impostura abundă momentan în cinematografia anglo-saxonă (The Talented Mr. Ripley, Six Degrees of Separation, Catch Me If You Can), cel al lui Duncan Roy are câteva
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]
-
mai complex. Totodată, există un filon autobiografic: experiențele personajului principal (Dean Page, un adolescent abuzat de tată, fuge de acasă și se dă drept aristocrat la Paris, unde trăiește printre oameni bogați și faimoși) coincid în mare cu cele ale regizorului. Spectaculos însă mi se pare un element ce distanțează acest film de restul care glosează pe aceeași temă: de obicei, ajungi în intimitatea impostorului, îi înțelegi resorturile și ești determinat să-l tratezi cu empatie. Or, lungmetrajul de față ascunde
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]
-
și l-a lansat. Paradoxul filmelor lui Almodovar constă în pluristratificarea lor: sunt complexe, ca structură narativă și referințe, de artă, și totuși "ating" un public extrem de larg. Există - cel puțin în cele mai recente - un miez melodramatic, pe care regizorul îl recunoaște ca atare; după cum afirma într-un interviu, tonul filmelor e mai sumbru, comicul e prezent într-o măsură mai mică, pentru că se concentrează asupra portretizării emoțiilor. Lucrurile se complică însă, pentru că Almodovar începe un joc năucitor cu convențiile
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
începe un joc năucitor cu convențiile melodramei până în punctul în care abia mai distingi genul. Ilustrativ pentru această ipoteză e ultimul său lungmetraj, Proasta creștere, care sfidează orice încercare de a-l clasifica. E un film autobiografic, în care un regizor, Enrique Goded (Fele Martínez), în pană de idei e "salvat" de Ignacio (Gael García Bernal), un prieten din copilărie (și prima lui dragoste) care-i aduce o nuvelă - cvasi-autobiografică - intitulată Vizita. E un film noir: toate personajele sunt ontologic duplicitare
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
și prima lui dragoste) care-i aduce o nuvelă - cvasi-autobiografică - intitulată Vizita. E un film noir: toate personajele sunt ontologic duplicitare, Ignacio nu e cine pretinde, ci fratele lui, Juan, un impostor ahtiat de succes și capabil de fratricid, iar regizorul, obsedat de figura idealizată a lui Ignacio, ajunge să-și convertească această căutare utopică într-un abuz vulgar, doar de dragul de a vedea cât de departe ar merge Juan. Cel care a pus în mișcare acest mecanism de corupție existențială
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
din punctul de vedere al genurilor sedimentate are astfel o pondere la nivel formal. Lungmetrajul are și o calitate nostalgică: ca tematică și personaje, amintește de primul succes al lui Almodovar, Legea dorinței (1986), în care - rarisimă situație pentru acest regizor - personajele feminine erau marginale ca rol. În viziunea acestui regizor, melodrama, gen tradițional feminin, supranumită "storcătoare de lacrimi", a devenit un echivalent cinematografic extrem al teatrului shakespearian, în care actrițele nu aveau ce căuta pe scenă...
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
pondere la nivel formal. Lungmetrajul are și o calitate nostalgică: ca tematică și personaje, amintește de primul succes al lui Almodovar, Legea dorinței (1986), în care - rarisimă situație pentru acest regizor - personajele feminine erau marginale ca rol. În viziunea acestui regizor, melodrama, gen tradițional feminin, supranumită "storcătoare de lacrimi", a devenit un echivalent cinematografic extrem al teatrului shakespearian, în care actrițele nu aveau ce căuta pe scenă...
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
punct. Mai există un alt plan al poveștii, care se va intersecta cu precedentul, nedeterminat temporal, filmat alb-negru, și care pare să conțină flashbackuri (deși acestea permează, ca inserturi, și primul plan). Deși pornește de la o structură labirintică a narațiunii, regizorul Christopher Nolan mizează pe familiaritatea publicului cu convențiile noir și produce un fiasco al așteptărilor: el respectă complexitatea faptului psihic - problema lui Leonard nu e doar că nu poate avea amintiri recente, ci și că le falsifică, semi-conștient, pe cele
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
atașa unor baze neologistice, de a rămîne fidel unuia dintre sensurile sale de bază (indicator de profesie) și mai ales de a marca ironia și deprecierea: autorul de clipuri nu pare a fi, din perspectiva criticului de film, idealul de regizor.
"Clipangiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12380_a_13705]
-
fragmentul de început al unui articol care a apărut inițial în caietul-program al piesei Exact în același timp: "Lui Gellu Naum nu-i plăcea teatrul. Pur și simplu. Nu-i plăcea să meargă la teatru, nici pentru actori, nici pentru regizori, nici pentru dramaturgi". Așadar un uluitor autor de teatru care nu iubește teatrul. Paradox interesant, șocant chiar, aș îndrăzni să spun... E teatrul un joc monoton? Da, e un joc monoton, ne spune o replică - aproape obsesiv reluată - a Mamei
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]
-
Magdalena Boiangiu Spectacolul se cheamă altfel decât piesa, așa cum e tipărită ea în traducerile românești: Cymbeline a devenit Regele Cymbelin. În original, în englezește tot Cymbeline se cheamă, titulara de rege apare în lista Persoanelor. Regizorul Alexander Hausvater a folosit o versiune germană a poetului Erich Fried - König Cymbelin - și din această modificare structurează și spectacolul. Cymbelin nu e doar regele Britaniei, ci și al spectacolului, martor și organizator al unor povești incredibile. Britania plătește tribut
Un rege vagabond by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12384_a_13709]
-
creadă că tot ceea ce vede e adevărat, dar e chemat să se raporteze la ceea ce i se povestește, printr-un atac adresat nu doar gândirii, ci și simțurilor. Nu sunt puțini cei care refuză acest gen de teatru, resimțind procedeele regizorului ca pe o agresiune și un impediment în satisfacerea orizontului de așteptare, al unei plăceri estetice calme. Pentru obișnuiții discotecilor și amatorii de capodopere horror (orice gen are capodoperele lui) spectacolele lui Hausvater se petrec într-un univers familiar. Regizorul
Un rege vagabond by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12384_a_13709]
-
regizorului ca pe o agresiune și un impediment în satisfacerea orizontului de așteptare, al unei plăceri estetice calme. Pentru obișnuiții discotecilor și amatorii de capodopere horror (orice gen are capodoperele lui) spectacolele lui Hausvater se petrec într-un univers familiar. Regizorul a izbutit și acum, ca și altă dată, să obțină reacții omogene din partea trupei, un suflu de grup, un ritm al spectacolului, dând fluență evoluțiilor individuale, asigurând ambianța emoțională necesară. Claudia Ieremia (de la Teatrul Național Timișoara) și Demeter András (de la
Un rege vagabond by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12384_a_13709]
-
lume în care terorismul a devenit principala sursă de psihoză, el alege să exploreze punctul de vedere al unor teroriști - asasini "din interior" și o face într-o manieră simpatetică, în contradicție flagrantă cu demonizarea reducționistă a acestei "specii umane". Regizorul revine la un eveniment dramatic din istoria Italiei: răpirea și uciderea lui Aldo Moro (președintele Partidului Creștin Democrat) de către patru membri ai Brigăzilor Roșii; se povestește detaliat detenția lui de cincizeci-și-cinci de zile. Voi comenta pe scurt contextul istoric (precizat
Retrospectivă "Anonimul" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12386_a_13711]
-
ideii de putere a maselor. Plasându-se deci între realitate și ficțiune, Bellocchio se concentrează pe viața pe care o duc cei patru teroriști și Aldo Moro în spațiul claustrofobic al apartamentului. Cei trei bărbați - Ernesto (Pier Giorgio Bellocchio, fiul regizorului), Mariano (Luigi Lo Cascio) și Primo (Giovanni Calcagno) - sunt complet izolați de restul lumii, și-au tăiat toate legăturile cu familia sau prietenii (doar unul nu mai rezistă și se duce să-și viziteze iubita), iar presiunea publică le parvine
Retrospectivă "Anonimul" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12386_a_13711]
-
filmul merită cu prisosință Premiul pentru cel mai bun film și trofeul Festivalului Anonimul. La Secțiunea de scurtmetraj, competiția trebuie să fi fost mai încrâncenată. La prima vedere, favoritul pare să fie Fast Film de Virgil Widrich (coproducție Austria/Luxemburg). Regizorul, deși tânăr, are o experiență vastă (și ca regizor, și în domeniul montajului) și o filmografie compusă majoritar din scurtmetraje - cel precedent a fost deja nominalizat la Oscar - filmografie care te năucește prin capacitatea de a reinventa genul. Fast Film
Retrospectivă "Anonimul" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12386_a_13711]
-
film și trofeul Festivalului Anonimul. La Secțiunea de scurtmetraj, competiția trebuie să fi fost mai încrâncenată. La prima vedere, favoritul pare să fie Fast Film de Virgil Widrich (coproducție Austria/Luxemburg). Regizorul, deși tânăr, are o experiență vastă (și ca regizor, și în domeniul montajului) și o filmografie compusă majoritar din scurtmetraje - cel precedent a fost deja nominalizat la Oscar - filmografie care te năucește prin capacitatea de a reinventa genul. Fast Film e un omagiu original adus filmului de acțiune; apar
Retrospectivă "Anonimul" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12386_a_13711]
-
cum a fost, din fericire, Iubește-mă dacă poți). Reversul medaliei este că titulatura festivă a evenimentului nu garantează calitatea filmelor prezentate - nu mi-e clar pe ce criterii sau de către cine sunt alese peliculele, mai ales când observ că regizori veterani sunt amestecați cu debutanți. Pentru a ilustra aceste afirmații am ales un eșantion de trei filme care demonstrează această degringoladă a valorii: primul e L"Homme du train, excelent și accesibil și ca "noutate video", apoi Haute tension, un
Invazia francofonă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12411_a_13736]
-
excelent și accesibil și ca "noutate video", apoi Haute tension, un exercițiu ok în genul thriller - de fapt, "de groază" - și Anatomie de l"enfer, într-adevăr dramă, dar nu pentru personaje, ci pentru spectatori. Rețeta succesului lui Patrice Leconte (regizorul lungmetrajului L"Homme du train) se poate rezuma astfel - cupluri paradoxale - și ea se aplică în ambele filme prezentate (al doilea fiind Confidences trop intimes). De data aceasta, e vorba de un delincvent de profesie, Milan (Johnny Hallyday) care vine
Invazia francofonă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12411_a_13736]
-
pseudo-filozofică. Filmului lui Alexandre Aja (Haute tension) îi lipsesc ambițiile artistice; nu vrea să reinventeze genul "de groază", nu aspiră la originalitate (s-a remarcat deja asemănarea uimitoare cu romanul Intensitate de Dean Koontz) și nici nu are, după cum asigură regizorul, "vreun mesaj". Mie mi s-a părut, cinematografic vorbind, o antologie de locații (de la cabina de duș din Psycho până la dulapul din Blue Velvet), tehnici de filmare și procedee utilizate în genul thriller. Povestea e și ea clasică: două fete
Invazia francofonă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12411_a_13736]
-
mai tînăr al acestuia, Pelléas, iar la sfârșit, după o scurtă suferință, se va întoarce la punctul de plecare, deci pe masă - sugerând astfel posibilitatea unor eterne reîntoarceri, mitul clasic al tragediei ce se repetă din generație în generație. Ideea regizorului de a reprezenta decorația scenelor succesive (din interiorul castelului și din exterior, din grădină, pădure și grotă), desfășurându-se într-o unică încăpere, cu mobile enorme: totul apare ca jocul unor copii, pentru a căror fantezie este îndeajuns un covor
Pelleas et Mélisande la festivalul din Glyndebourne by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/12413_a_13738]
-
Mă sui în trenul de Brăila - Săgeata Albastră - cu o mie și una de gînduri în cap. Am mers deseori pe ruta aceasta ca să ajung la Galați, acolo unde mă aștepta un prieten de care mi se face din ce în ce mai dor, regizorul Adrian Lupu. Îmi spunea, cu glasul lui plin de tîlc și ironii, că nu-i chiar așa o mare scofală să te trezești la patru dimineața ca să prinzi trenul de șase și să o pornești spre Dunăre. Nu cea vestică
Și în chioșc fanfara cînta by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12432_a_13757]