728 matches
-
Marea Britanie. Aceștia au fost înfrânți însă de parlamentariști, iar Oliver Cromwell a recucerit Irlanda după un război violent soldat cu masacre ca cel de după asediul Droghedei din 1649, a confiscat proprietățile nobililor irlandezi și le-a distribuit coloniștilor protestanți. După Restaurația Stuarților, Carol al II-lea a căutat să reconcilieze întrucâtva nobilii irlandezi catolici, dar a păstrat în vigoare confiscările de pământuri impuse de Cromwell. Iacob al II-lea a mers ulterior mai departe, abrogând mai multe legi anticatolice, atitudine ce
Irlanda () [Corola-website/Science/297681_a_299010]
-
dizolvat, ca urmare a Războaielor Napoleoniene. În urma căderii lui Napoleon Bonaparte, a fost organizat, în anul 1814, Congresul de la Viena și a fost fondată Confederația Germană ("Deutscher Bund"), o ligă formată din 39 de state. Dezacordul cu ideile politice ale restaurației a dus la întărirea mișcărilor liberale, care cereau unitate și libertate. Aceste cereri, însă, au fost urmate de noi măsuri de represiune din partea omului de stat austriac Metternich. "Zollverein", o uniune tarifară, a contribuit hotărâtor la unificarea economică a statelor
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
devină partea a Regatului Angliei sau să formeze o uniune asemenea celei cu Regatele Scoției sau al Irlandei. Așadar responsabilitățile feudale au rămas în sarcina Ducelui nominal, inclusiv după ce Regele Angliei a renunțat la acest titlu. După Revoluția Engleză, odată cu restaurația lui Carol al II-lea Stuart care și-a petrecut exilul în Jersey, Insulele Canalului au primit privilegii suplimentare inclusiv puterea de a-și impune propriile taxe vamale. Tot drept răsplată pentru loialitate, Carol al II-lea a donat bailiff-ului
Insula Jersey () [Corola-website/Science/296831_a_298160]
-
Portugaliei. Prin prevederile politice și teritoriale ale „Actului final”, Congresul a urmărit izolarea Franței și împiedicarea răspândirii ideilor Revoluției franceze. În această direcție, documentul consacra principiul legitismului, prin care oamenii de rând aveau mai puține drepturi și progrese economice frânate. Restaurația formelor puterii anterioare revoluției franceze nu a dispersat aspirațiile liberale ale popoarelor europene. La aceasta se adaugă fie transformările sociale legate de Revoluția industrială, fie renașterea mișcărilor naționale. Consecință a acestui fapt, perioada dintre 1815 și 1871 a fost marcată
Istoria Europei () [Corola-website/Science/296901_a_298230]
-
încă din aprilie el ordonase împușcarea dezertorilor și expunerea cadavrelor lor pe drumuri, și amenința cu pedepse severe pe țăranii care își împărțeau moșiile nobililor. Acest general, cu reputație de monarhist, era în realitate un republican moderat, indiferent față de posibila restaurație a țarului, și un om din popor (fiu de cazaci și nearistocrat), ceea ce era ceva rar, la acea dată, în casta militară. Naționalist înainte de toate, el voia să țină Rusia în război, fie sub autoritatea guvernului provizoriu, fie fără. Mai
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
parțiale, este, de asemenea, numit după el. Este cunoscut ca unul dintre cei mai mari oameni de știință din toate timpurile, denumit uneori „Newton al Franței”. A fost conte al Primului Imperiu Francez (din 1806) și marchiz din 1817, după restaurația Bourbonilor. s-a născut la Beaumont-en-Auge (Normandia), pe 23 martie 1749. Era fiul unui mic fermier, Pierre Laplace, mama sa numindu-se Marie-Anne Sochon. Pierre Laplace se ocupa, de asemenea, cu comercializarea cidrului și ajunsese „"sindic"” al orășelului Beaumont-en-Auge. După ce
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
Societății Geografice” ("Société de Géographie"), devine și primul președinte al acesteia. Laplace a fost, de asemenea, membru al principalelor academii științifice din Europa acelor timpuri. În 1806, Napoleon l-a investit cu titlul de conte al Primului Imperiu Francez. După restaurația Bourbonilor a devenit marchiz (din 1817). Pierre-Simon Laplace a murit pe 5 martie 1827, în locuința sa de la Arcueil, din apropierea Parisului, cu doar câteva zile înainte de a împlini vârsta de 78 de ani. Printre contribuțiile aduse de Laplace la dezvoltarea
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
parlamentară („capetele rotunde”). În cele din urmă, tabăra parlamentară a ieșit victorioasă, monarhia a fost înlăturată (1649) și s-a instaurat „republica”, apoi „protectoratul”, avându-l în frunte pe Oliver Cromwell. La puțin timp după moartea acestuia, se va produce restaurația Stuarților (1660-1688). Tentativele regilor Stuarți de a reinstaura absolutismul monarhic, precum și frica de catolicism a unora dintre supuși, va determina burghezia, aliată cu noua nobilime, să înlăture definitiv de la tronul Angliei dinastia Stuart și să-l aducă pe Wilhelm de
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
promulgat o Constituție prin care puterea lordului protector rămâne cea mai importantă. În 1658 Oliver Cromwell moare urmându-i la conducere fiul său Richard Cromwell, ce s-a dovedit a fi incapabil să facă față opoziției, permițând astfel victoria regaliștilor. Restaurația stuarților a apărut ca o soluție acceptabilă atât pentru burghezie cât și pentru mare parte a nobilimii. Restaurația s-a produs datorită faptului că opoziția era îndreptată împotriva absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituție. În perioada 1660 - 1688, cât
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
-i la conducere fiul său Richard Cromwell, ce s-a dovedit a fi incapabil să facă față opoziției, permițând astfel victoria regaliștilor. Restaurația stuarților a apărut ca o soluție acceptabilă atât pentru burghezie cât și pentru mare parte a nobilimii. Restaurația s-a produs datorită faptului că opoziția era îndreptată împotriva absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituție. În perioada 1660 - 1688, cât a durat restaurația, pe tronul Angliei s-au succedat Carol al II-lea Stuart (1660 - 1685) și Iacob
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
apărut ca o soluție acceptabilă atât pentru burghezie cât și pentru mare parte a nobilimii. Restaurația s-a produs datorită faptului că opoziția era îndreptată împotriva absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituție. În perioada 1660 - 1688, cât a durat restaurația, pe tronul Angliei s-au succedat Carol al II-lea Stuart (1660 - 1685) și Iacob al II-lea Stuart (1685 - 1688 ). Carol al II-lea a promis prin ,Declarația de la Breda” (mai 1660) o amnistie generală și garantarea libertății de
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
un adversar înverșunat al lui Ionel Brătianu, s-a apropiat de acesta și a devenit ministru în guvernele Știrbey și Brătianu din 1927, intrând după moartea subită a liderului liberal în PNL. Un susținător al principelui Carol, Argetoianu a îmbrățișat „restaurația” din 8 iunie 1930 și a ajuns din nou ministru în 1931, în dificila guvernare Iorga-Argetoianu, confruntată cu efectele Marii crize economice. Eșecul întreprinderii l-a ținut pe boierul de la Breasta în anii 1930 în expectativă, rămânând în relații bune
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
melodia a fost cântată de soldații republicani din Marsilia la intrarea lor în Paris, de acolo provenind numele "La Marseillaise". La 14 iulie 1795, în mod oficial, "La Marseillaise" a devenit imnul național al Franței. În timpul Primului Imperiu și al Restaurației, "La Marseillaise" a fost interzisă, fiind introdusă din nou că imn național la scurt timp după Revoluția din iulie 1830. În timpul celui de-al Doilea Imperiu Francez "La Marseillaise" nu a mai fost imn național, dar a recăpătat acest statut
La Marseillaise () [Corola-website/Science/296738_a_298067]
-
la 24 aprilie 1816 la Neapole, în urma negocierilor cu regatele Neapolelui și Siciliei. și ambasadorul Franței Pierre Louis Jean Casimir de Blacas. A devenit "ducesă de Berry" cunoscută ca "Madame de Berry" în Franța. A devenit o figură importantă în timpul Restaurației Bourbonilor după asasinarea soțului ei în 1820. Fiul Carolinei, Henri, Conte de Chambord, a fost numit "copilul miracol" deoarece s-a născut după decesul tatălui său și a continuat linia directă a bourbonilor. În 1824, regele Ludovic al XVIII-lea
Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry () [Corola-website/Science/317791_a_319120]
-
vedere al sănătății, Schweitzer dă concerte de orgă și colectează fonduri pentru reîntoarcerea în Gabon. În 1922, ține cursurile "Dale Memorial Lectures" la Universitatea Oxford, iar anii următori apar primul și al doilea volum din marile sale opere: "Decăderea și restaurația civilizației" și "Civilizație și etică". În 1924 se reîntoarce, împreună cu mai multe alte cadre medicale, în locul soției avându-l ca asistent pe Noel Gillespie, pregătit la Oxford. Spitalul, aflat în decădere, este refăcut, sunt introduse noi medicamente recent descoperite și
Albert Schweitzer () [Corola-website/Science/315868_a_317197]
-
(1768 - 1827), a fost un militar francez al perioadei războaielor Revoluției și războaielor napoleoniene. După Restaurație s-a implicat în viața politică a Regatului. Voluntar în 1791, se remarcă și urcă repede în ierarhia militară, devenind rapid general de divizie în 1794 și participă la o serie de bătălii importante ale Războaielor Revoluției, mai ales în cadrul
Paul Grenier () [Corola-website/Science/316601_a_317930]
-
adevărații călugări de spionii șogunului: dacă reușeai să le cânți însemna că ești un "Fuke" adevărat. Dacă nu le puteai cânta bine, însemna că ești spion, și dacă te aflai pe teritoriu inamic puteai să plătești cu viața. Cu ocazia Restaurației Meiji, șogunatul a fost abolit, la fel ca și secta "Fuke", care fusese văzută ca fiind de partea șogunatului. Chiar cântatul la shakuhachi a fost interzis pentru câțiva ani. Când cântatul la shakuhachi a fost permis din nou, a fost
Shakuhachi () [Corola-website/Science/315022_a_316351]
-
din viața publică. Între 1820 și 1823 conduce gărzile regale ale lui Ferdinand al VII-lea, dar ia partea Constituției în cadrul manifestațiilor ce se declanșează în regat și, ca atare, îi sunt retrase toate onorurile și însărcinările date de rege. Restaurația spaniolă, adusă de baionetele franceze, a fost un triumf al absolutismului și al reacțiunii. Parafox rămâne departe de viața publică timp de mulți ani. Primește de la regina Maria Cristina titlul de Grande de Spania în primă clasă și din 1836
José de Reboledo Palafox y Melzi () [Corola-website/Science/316115_a_317444]
-
de Duce de Orléans și de șef al Casei de Orléans (o ramură a Casei de Bourbon fondată de singurul frate al regelui Ludovic al XIV-lea). Tânărul prinț a vizitat Franța pentru prima dată în 1814 în timpl Primei Restaurații, stabilindu-se permanent în 1817. În 1819 tatăl său i l-a ales ca preceptor pe M. de Boismilon. La cinci ani, facultățile sale intelectuale erau dezvoltate: el vorbea și scria în franceză și germană, avea noțiuni de aritmetică, istorie
Prințul Ferdinand-Filip al Franței () [Corola-website/Science/320266_a_321595]
-
se numărau lideri radicali și socialiști. S-au luat măsuri de înființare a unui „Comitet Central” al Gărzii, cu republicani și socialiști, atât pentru a apăra Parisul de un posibil atac german, dar și pentru a apăra republica împotriva unei restaurații regaliste. Alegerea unei majorități monarhiste în noua Adunare Națională în februarie 1871 a făcut ca aceste temeri să pară plauzibile. Populația Parisului s-a pregătit de luptă în cazul în care intrarea în oraș a armatei germane va fi o
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
logodna a fost acceptată de familia regală însă suveranul i-a cerut să păstreze tăcerea până la normalizarea situației politice grecești. referendumul din 1 septembrie 1946 a fost o mare victorie pentru familia regală; 69% dintre votanți s-au pronunțat în favoarea restaurației. George al II-lea s-a întors în Grecia însă a găsit o țară devastată de războiul civil și de luptele împotriva ocupanților. La Atena, Ecaterina s-a instalat la palatrul regal. În februarie 1947, George al II-lea a
Prințesa Ecaterina a Greciei și Danemarcei () [Corola-website/Science/321213_a_322542]
-
Hortense și-a deghizat ingenios sarcina (era în luna a șasea), în timpul botezului fiului lui Napoleon, Napoleon al II-lea, atunci când a fost alesă una dintre nașele copilului, onoare pe care a împărțit-o cu Madame Mère, mama împăratului. La Restaurația bourbonilor din 1814, Hortense a primit protecția Țarului Alexandru I al Rusiei; la inițiativa acestuia, a fost numită ducesa de Saint-Leu de regele Ludovic al XVIII-lea. În timpul celor o sută de zile, Hortense și-a susținut tatăl vitreg. Aceast
Hortense de Beauharnais () [Corola-website/Science/321284_a_322613]
-
Președintele Patrice de Mac Mahon, monarhist, a fost numit în această funcție în locul lui Adolphe Thiers în mai 1873 și a fost confirmat pentru un mandat de șapte ani prin adoptarea legii din 20 noiembrie 1873. El acționa în scopul restaurației monarhiei. Alegerile legislative din 1876 au avut ca rezultat o majoritate confortabilă pentru republicani în Camera Deputaților, cu 393 de locuri din 533. Senatul a păstrat o majoritate conservatoare (151 de locuri contra 149) în prima legislatură. Senatorii inamovibili, în
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
Maria Amalia a celor Două Sicilii. A fost mama tarului Ferdinand I al Bulgariei. Mărie Clémentine Léopoldine Caroline Clotilde de Orléans, numită "Mademoiselle de Beaujolais", s-a născut la 6 martie 1817 la Castelul Neuilly, în Neuilly-sur-Seine, Franța, curând după Restaurația Bourbonilor. A devenit o prințesă regală, "Prințesa de Orléans", după ascensiunea la tron a tatălui ei în 1830. Istoricul radical Jules Michelet i-a predat istorie Clementinei, care și-a petrecut orele glorificând Revoluția franceză elevei sale. În 1836, existau
Clementine de Orléans () [Corola-website/Science/321333_a_322662]
-
, marchiz de Lauriston (1768 - 1828), a fost un general francez al perioadei războaielor napoleoniene, "pair" și Mareșal al Franței în timpul Restaurației. Fiu de general, Lauriston intră la Școala Militară din Paris în 1784, dobândind o formație de artilerist. În 1792 este căpitan în „Armata din Nord”, servind la asediul Maastrichtului în 1793. Este numit șef de brigadă (colonel) în februarie 1795
Jacques-Alexandre-Bernard Law de Lauriston () [Corola-website/Science/316474_a_317803]