4,052 matches
-
-mi dezamăgesc un vechi prieten, venisem, deși tot ce-mi doream era să petrec o seară liniștită În fața televizorului, meditând la cele Întâmplate În cursul zilei. Din pură Întâmplare, am ajuns un pic mai devreme și-am găsit un colțișor retras, unde puteam să mă așez și să sorb dintr-o Guinness. Cumva, mi se părea că aici nu puteam comanda altceva. În spatele meu atârna o poză cu Oscar Wilde, iar În dreapta, erau James Joyce și Constance Markiewicz, aceasta din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
putut pune puloverul acela sunt Fliss și Naomi și lor le-ar fi fost cam strâmt, am subliniat eu, adăugând apoi pe un ton tăios: — Ce păcat că nu-l poți incrimina și pe Derek În felul ăsta. Rachel redeveni retrasă și nemișcată, așa cum fusese la Începutul conversației noastre. — Mai ai ceva de spus? se interesă ea calmă. Pentru că mă cam obosește toată chestia asta. Am fost deja interogată suficient. — Nu. Nu mai am absolut nimic de spus. Mi-am Împins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
franceză corectă, uneori eu Îi suflam cuvântul pe care părea să-l caute. Când nimeream, Îmi mulțumea, dacă nu, continua să-și cerceteze memoria, cu o ușoară contractare a buzelor și bărbiei. Continuă: — Am trăit la Paris Într-o odaie retrasă, dar ea se deschidea spre lumea largă. Era de o sută de ori mai mică decât această clădire, numai că acolo trăiam mai puțin strâmtorat. Mă aflam la mii de kilometri de poporul meu, dar lucram mult mai eficient pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
deseori în America.” „Tu ai fost în America. Ai văzut farfurii zburătoare?” „Bineînțeles. Acolo, în fiecare zi dai de ele. Cum ieși pe stradă, cum vezi OZN-uri. Dar de regulă le întâlnești mai curând dacă locuiești într-o zonă retrasă. Eu stăteam în grădinița din fața casei - pentru că, acolo, toate casele au câte o grădiniță în față - și îl așteptam pe tata să vină, când deodată, chiar deasupra aripii din stânga a unui avion, am zărit...” „Spune-mi, e adevărat că poimâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în stadiul în care mă uit la casete video cu luptători de wrestling pentru că unul dintre ei îi seamănă foarte mult. Mă bucur că-ți place, îi spun în timp ce mă așez. —E chiar foarte drăguț. Îmi plac locurile ceva mai retrase, pe care le cunoști dinainte. Nu mă dau în vânt după restaurantele acelea vulgare,cu aerul că te trag de mânecă. Prefer subtilitățile. E posibil ca trandafirul meu să nu fie din cale-afară de subtil. Mă rog, n-are importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
a călcat tabu-ul dulcelui fruct oprit, din grădina Edenului. Se pregătește de remaniere. Măiculiță! A-nțărcat bălaia! Uită-te la el, săracul! îi răspunde Fratele, înclinând din cap către Îngerul care zace acum prostit, în scaun, indiferent, ataractic, cu simțirile retrase înlăuntru, supte, către ceva cu neputință de închipuit. O sală...? O instanță...? O sentință...? se întreabă Poetul. Un verdict? Apoi, spune: Dar, nu a fost vina lui! A fost provocat, atacat, violat..., doar ați văzut și voi! Da, dar el
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mâna, recunoscător. Când se ridică iar cortina și se întunecă sala, Nadina șopti: ― Unde mergem după spectacol, Grig? Și mai târziu, în momentul culminant al dramei de pe scenă, continuă cu drăgălășenie: ― A descoperit Raul un local nou, absolut parizian și retras, unde nu merge decât lumea cea mai bună... L-am trimis să ne rezerve o masă și să fie aici, la sfârșit, să ne conducă. Am făcut bine?... Vine și Gogu cu consoarta lui... ― Tot ce faci tu e bine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe cine credeți că am văzut? Pe Dimache, amicul din blocul vecin, care are apartament la etajul 10. Este singur la masa din colț, unde aerul condiționat este mai potolit. Nu-ți vine în față și e un loc mai retras. Toate mesele sunt ocupate. Un televizor stă agățat pe un perete pentru a se putea urmări o emisiune, dar cine poate auzi ce se spune, deoarece convorbirile duse între cei prezenți estompează vocea de la televizor. Dimache are în față o
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
discutăm despre politică sau despre fotbal. Începe să râdă. - Ați rămas, domnule profesor, la fel de bonom, cum ați rămas în amintirea generațiilor de elevi care v-au trecut prin față. Dar pentru mine... Mai bine intrăm în bar, căutăm un colț retras și cum eu am la dispoziție vreo două-trei ceasuri voi reînvia anii când mi-ați fost profesor și satul acela din apropierea Văii Siretului. Intrăm într-un bar nu prea mare, dar foarte cochet amenajat. O lumină discretă se revărsa pe
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
căci îmi plăcea s-o ascult la difuzor pe Zizi Șerban), trei capete, șase ochi rotunzi se înghesuiau să privească stelele. Apoi coboram în hrubele noastre. Foarte, foarte rar ieșeam din casă. Nu aveam prietene, și părinții mei erau foarte retrași. Mama, săraca, ieșea doar după cumpărături, iar tata doar până la slujba lui misterioasă, de unde ne veneau banii. Când se hotărau să mă scoată la plimbare eram fericită. N-o să uit niciodată când am fost cu tata la Orășelul Copiilor, în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
umeri și făcu cu brațul stâng un gest vag, de plictiseală și resemnare. - Sunt cam obosit, îi spuse. E o elevă de-a mea... Fata înainta tot atât de sigură, grăbind pasul, căci zărise o masă liberă în fund, într-un colț retras. - Bravo, Maestre! se auzi din nou strigat. Să știi că te prinde bine... - E o elevă de-a mea, răspunse cu un zâmbet amar. Ultima mea elevă. O să auziți curând despre ea... Când se așezară, unul în fața altuia, Maria îi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de profunzime vizează cu predilecție surprinderea amănuntului, a detaliului și adăncirea lucidă în planul său de ființare. Un amănunt este ceea ce poate deține o importanță capitală într-un context de fapte și inter-relaționări. El scapă, însă, adesea, atenției prin situarea retrasă, la limita ascunderii în cromatismul metafizic, în pluriformitatea lumii ce se expune printr-o fereastră deschisă momentului, prin secvența unei apariții trecătoare. Astfel, pentru cel neatins de suferința deficiențelor trupești, un moment de interacțiune cu lumea presupune contactul deschis cu
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cu coada ochiului spre oja sidefie care plimbă stetoscopul În sus și În jos pe pieptul slăbănog, lipsit de virtuți, acum inert, sau Îi apasă fruntea Îngustă, umedă de efort și Încordare. — Mă Rică, Îți spun că e ilegală, trebuie retrasă, Îi șoptesc... Ai văzut ce-a pățit bietul copil? Rică rîde. — Costinel... bietul copil, e epileptic. Nu există leac pentru el. Cică e bine să se ferească de emoții puternice. Păi vezi că am dreptate?... Tot episodul scoate din noi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ceață. Majoritatea înotătorilor preferă Baia Exterioară, care-i mai potrivită pentru înotul de performanță, una dintre mândriile orașului nostru. Baia Interioară e frecventată în mod obișnuit de un anumit gen de femei - nu vreau să spun prostituate - ci femei timide, retrase, care se feresc de atmosfera mai gălăgioasă de afară. Și, în ultima vreme, Baia Interioară a căpătat o clientelă a ei, ciudată, mai ales la sfârșit de săptămână. Trebuie să mai vorbesc puțin despre „Camerele din Ennistone“. Din nefericire pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
arate, și după aceea o să i se pară inevitabil. Tu spui mereu că-i un neghiob. — Da, e un tip comun, un individ absolut vulgar, un Iago. — Ca și... Dar Alex nu-i diabolică, în ultima vreme a devenit extrem de retrasă, o pustnică. Uneori mă îngrijorează. Pentru că-ți place să fii îngrijorată. Alex pur și simplu refuză să vadă cât de mult au îmbătrânit și cât de decrepiți au ajuns prietenii ei. Se vede pe ea ca pe un soi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un ziar semidoct un articol în care-și propunea să „explice“ poziția filozofică a lui John Robert. Redactorul-șef al ziarului îl informase însă pe filozof, care-i trimisese lui George o scurtă notă, în urma căreia articolul a fost prompt retras. George nu a mai făcut nici o încercare de a „populariza“ activitatea lui Rozanov, dar a continuat să-l considere drept mentorul său și, cu un anumit prilej, l-a urmat în America. George și-a păstrat răbojul, în ciuda soartei. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cândva cercuri concentrice sau siluete umane. Locotenentul-major le-a explicat că trebuiau ținute în așa fel încât să iasă prin deschizătura de deasupra tunelului și să fie vizibile pentru trăgători. Regula era că atunci când o țintă era lovită trebuia imediat retrasă pentru ca lucrul ăsta să se observe de către cei ce notau rezultatele tragerii. Cineva a întrebat: De unde știm când o țintă e lovită? Ofițerul i-a răspuns rânjind: Simți în mână o scuturătură, ce dracu'! Și a adăugat ironic: Dar nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
echipe, aveau metode! De ce să nu-i fi zis sindicat! intervenea zeflemitor cineva dintre invitați. Ședeau cu toții la masă. Și erau acolo, în casă la noi, la fel ca și cu multe alte ocazii, o mulțime de invitați. Eu ședeam retras și, ca de obicei, nu mă amestecam. (În fotografiile din acea vreme mi se ițea numai capul undeva într-un colț al fotografiei, de obicei în brațele mamei, cu părul vâlvoi și ochi fără nicio expresie.) Doar priveam și trăgeam
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
le-au socotit impertinente, am apelat atunci la religie. Dacă nu puteam crede în dreptatea omenească, am încercat să cred în dreptatea divină. Undeva în oraș locuia un preot bătrân, care nu mai slujea la nici o biserică și care trăia retras. Nu-l vizita nimeni și nici el nu făcea vizite nimănui. Avea un petec de pământ pe lângă casă pe care toată ziua îl săpa, chiar când nu era nevoie. Cultiva acolo câteva tufe de roșii și de ardei, iar pe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
început. Părea să aibă 40-45 de ani (în realitate mergea pe 30) și, fiind oficiantă la Poșta Centrală, pleca toată ziua de acasă. Cealaltă, Mihaela, era studentă, însă nimeni nu știa la care facultate. Amândouă surorile duceau o viață modestă, retrasă, nu căutau să intre în vorbă cu nimeni, nici să lege amiciții. Seara cinau în cameră, încălzind mâncarea la mașina de spirt, pe care o puneau pe culoar. Odată, domnișoara Dorina, trecând pe acolo, făcu o gălăgie nemaipomenită: ― Cine a
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
De pildă la Șosea! S-a înseninat dintr-o dată. I-am surprins chiar un zâmbet sfios în colțul gurii. Mi-a spus pe un ton voios, degajat: ― M-da, la Șosea e mai convenabil. Mi-ar plăcea însă un loc retras. ― O, cunosc atâtea... Sânt tufișuri cu bănci într-adins ascunse. Sau mai bine într-o cârciumioară, vorba cântecului... ― Drept să-ți spun aș prefera decorul de iarnă. Grozav îmi place gerul. Dar, știi, un ger să crape pietrele. ― Hm, ai
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
adună în cârduri pe plaja degradată acum de dejecțiile mării. Moțăie la soare, siguri că nu-i deranjează nimeni. Sunt bine păziți. Jandarmul care stă deasupra, lângă o gheretă cenușie, veghează ca nici un curios să nu treacă gardul de sârmă, retras, față de vechea "graniță", cu vreo cincizeci de metri. Pe dig, patrulează un jandarm cu pistol mitralieră. Când se plictisește, azvârle cu pietricele în mare. Fantoma lui Ceaușescu a devenit "obiectiv militar". Dacă aș fi un "barbar" autentic, n-ar trebui
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pe toate drumurile Americii și se apără de dușmani fugind aproape continuu. De ce preferă drumurile, câmpurilor și pădurilor, nu știe. "Poate că îi place mirosul de benzină arsă", glumește doamna Speranța. Oricum, e o pasăre foarte "sociabilă", care evită locurile retrase, o versiune păsărească a globe-trotterilor, și mă amuză faptul că s-a nimerit să dorm o noapte tocmai în pavilionul Road Runner's, deși eu am rămas un impostor printre călători. În cameră, instalația de aer condiționat e ajutată de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
automobil, tot, numai din aur. Citise undeva, ori, auzise, cine știe pe unde, cum, că, un pirat, și-ar fi dosit, aurul,într-un vapor, un vapor masiv, numai din aur, dat pe deasupra cu o culoare neatractivă,în care, apoi, retras, și-a dus viața, până n-a putut nici să mai vorbească, nici să mai mănânce, nici să se mai gândească la ceva. Trona, pur și simplu, zi și noapte,în vaporul său, peste aurul său, trăind, permanent, voluptatea omului
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
acestei chestiuni, dar cred că pe parcursul plimbării pe care am făcut-o împreună, în Cișmigiu, după ce am ieșit de la restaurant, m-am hotărât să mă mut, în ultima clasă de liceu, la "Radu Negru" în Făgăraș. 25. Pe un platou retras, din vârful unui deal, existau niște dușuri. M-am suit acolo cu gândul să mă spăl de transpirație, deoarece era foarte cald. La poalele dealului, se discuta cu aprindere, în grupuri. Nimeni n-a părut să observe că mă retrăsesem
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]