765 matches
-
zguduindu-mi sacul plin cu chintalul de mitocănie ereditară, băutură, tutun, minuturi, cei zece ani în plus, carbonizați și înecați în „combustibilul“ cel mai tare, și căruia nu-i mai rămăsese nimic altceva de oferit cu excepția draivului și stopului pe rever. Mi-am ridicat privirea spre peretele de sticlă care se înălța deasupra capului lui Fielding. Micii afaceriști ai Manhattan-ului se uitau cu fețe subțiri ca niște cărți de credit. — Bun, făcu Fielding. Vrei să servești? — Servește tu. L-am urmărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
gesturi delicate a doua minge din buzunarul șortului bine croit Mi-am răsucit racheta în mâini și am făcut câteva mișcări de balans... Dar cel de al doilea serviciu a fost extraordinar. Lovită cu o ușoară întârziere și jos, din rever, aș spune eu, mingea a venit în picaj deasupra fileului, a aterizat în adâncimea terenului și izbit ca o ticăloasă. A sărit atât de sus, încât am reușit să o returnez doar cu un semi-smash executat în ultima fracțiune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
decât să atingă mingea cu racheta - și, cum avansase jignitor de mult, returul lui a fost doar un voleu nereușit Mingea galbenă a picat în centrul terenului meu ca o invitație. Am lovit-o jos, cu forță și îndesat, spre reverul lui Fielding, după care m-am împleticit precaut până la fileu. Mare greșeală. A fost momentul ales de Fielding pentru a lansa o lovitură trasă cu ambele mâini. Mingea a trecut fremătând peste fileu, s-a înălțat ușor, apoi și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe un scaun pliant din antecameră, când l-am auzit pe Fielding tropăindu-și pașii. M-a apucat de umăr. — Îmi pare rău. Eu... — Liniștește-te, moșule, mi-a spus el. Te-ar costa vreo două miare să-ți îmbunătățești reverul și, poate, o mie serviciul. Ar trebui să te lași de fumat, să bei mai puțin, să mănânci ce trebuie. Ar trebui să frecventezi cluburi scumpe pentru menținerea sănătății și saloane sofisticate de masaj. Ar trebui să suporți o serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
expedierii mele din New York. Am străbătut locul în lung și-n lat. — E ora zece și ați închis deja? m-am auzit eu urlând. — Ăsta e nenorocitul de JFK1, amice. În aceeași clipă m-am trezit ținând în mână niște revere de serj bleumarin. Tipul a deschis barul scutit de taxe vamale și mi-a vândut sticlă. M-am așezat să beau în loja pentru plecări. Apoi a început îmbarcarea. Clasa întâi, întâi. M-am ridicat și am intrat în tunel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mi-a căzut cu tărie pe spate, posterul central, pe care îl țineam ușor înclinat, mi-a țâșnit violent din mână. Mi-am ridicat ochii alarmat, surprins, îngrozit. O fată plinuță, drăguță, cu un șal mare, cu două insigne pe reverul pardesiului de catifea, cu fața și întreaga ei ținută vibrând de energie, hotărâtă, exaltată... Cititorii s-au oprit din frunzărit. Cineva de lângă mine a făcut un pas lateral și nu l-am mai putut vedea. — Ce faci? a lătrat ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de rezervă, sunt componente detașate. Recunoaștem acest lucru și ne îndreptăm în întâmpinarea lui. Cred că unul sau doi oameni sau lucruri se apropie de mine cu mare viteză. * — Hei, prietenul meu, spune Felix în antreu, trecându-și degetul peste reverul meu subțire. Știi, îmi place stilul lui. Cu un asemenea tip, o săptămână ai de lucru și o lună nu. Ce se întâmplă? O vizionare se întâmplă. Am coborât scările de la Ashbery în dimineața aceea și am izbucnit în râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Totuși, Rod are încredere în talentul meu. Tu ești un artist. Și eu respect acest lucru, John. — Experiența pe care o am, Vron, mi-a arătat că lucrurile pot merge în ambele direcții. Mă privi gânditoare, cu mâinile încrucișate pe reverele albastre. — Ți-aș putea fi o mamă bună, zău așa, spuse ea. Aș putea, fără îndoială. * — Distanța care îl separă pe autor de narator corespunde gradului în care autorul îl consideră pe narator hapsân, frustrat, ridicol sau demn de milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de bucăți de sticlă, studiindu-și propria poziție cu o privire satisfăcută. Mâinile, cu palmele ridicase în sus de-o parte și de cealaltă a corpului, îi erau acoperite de sângele provenit de la rotulele rănite. Examinase voma ce-i păta reverele jachetei de piele și se întinsese înainte să atingă picăturile sferice de spermă ce atârnau de cutia aparatelor de bord. Am încercat să-l ridic din mașină, însă își ținea strâns fesele încordate, de parcă s-ar fi blocat atunci când forțaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
că am scotocit prin arhivele medico-legale după toate cazurile de moarte în leagăn înregistrate în regiune în ultimii douăzeci și cinci de ani. Ascultând în continuare la telefon, fără să se uite la mine, își pune unghiile roz ale mâinii libere pe reverul meu și rămâne așa, împingând ușor. Zice în telefon: — Deci care-i problema? De ce nu stau acolo? Judecând după mână, de la distanța asta, ar trebui să aibă spre patruzeci de ani sau puțin peste. Dar aspectul acela pergamentos care trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
prin mâncare. Și gagica de la bar zice: — Marty? Și tipul cu favoriți care stătea într-o rână pe bar alunecă pe podea. Nash se întoarce să se uite. Gagica a îngenunchiat lângă tipul de pe podea, cu mâinile larg deschise deasupra reverelor în dungi, însă fără să le atingă, și zice: „Marty?“. Are unghiile vopsite cu ojă mov cu sclipici. Rujul ei mov este întins peste tot în jurul gurii tipului. Și poate că tipul e într-adevăr bolnav. Poate că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o carte despre limba aramaică. Lângă asta e un exemplar împăturit al blestemului. Coșul de gunoi de lângă birou e plin de pahare de unică folosință pentru cafea. Bună, zic. Și Helen își ridică ochii. Are o pată de cafea pe reverul verde. Ceaslovul e deschis lângă dicționarul ebraic. Și Helen clipește o dată, de două ori, de trei ori și zice: — Domnul Streator! O întreb dacă vrea să mergem să mâncăm. Trebuie să-l caut pe John Nash și să-l înfrunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
se cearnă Iar toamna se grăbește spre uitare Cu tot cu întâmplarea netrăită, Cu somnul meu și noaptea mea albită De dorul tău, frumoasă visătoare. Iubire-a fost sau ce?... În noaptea orbilor cu ochi de ceară Cu clipe albe prinse la rever Văd chipul tău o depărtată gară Prin care câte-un tren trece stingher, Peroane sumbre ca o colivie Lumina stinsă, mâini cerând bacșiș, Un vânt în șoaptă mișcă o hârtie Și vagabondul timp, mereu furiș, Îngrămădind într-o clepsidră spartă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
că a fost un criminal!... Marele conducător..., articulă Stelian din vârful buzelor. Ticu scuipă scârbit, fără să mai facă nici un comentariu pe această temă. M-am tot gândit în ultima vreme la matale, nene, schimbă el vorba, privind doliul de la reverul hainei fratelui său. Ai rămas văduv și ai o pensie ca vai de lume... Copiii sunt la casele lor și matale singur acolo, la țară... Pământul nu-l mai ai... Nimic nu mai ai... Ăștia se uită la tine chiorâș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
adreselor de pe plicuri, ce devin și ele suprafețe complet albe și mate. Le aruncă și pe ele, unul câte unul, orizontal, peste umăr, ca pe niște freezby, ratând de data aceasta sistematic coșul. Clopoțește... Se arată două matroane scorțoase, cu reverele apretate: secretara și camerista. Nu s-a gândit până acum cât de tare seamănă între ele, probabil pentru că fețele lor informe și inexpresive nu-i spuneau nimic. Totuși, o oarecare diferență de vârstă era vizibilă. Prin urmare, la ce bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a căzut într-o tăcere necaracteristică. Unghiile lungi băteau, super-agitate, darabana pe birou. Ritmul era un staccato precis de mitralieră. Vivian îmi amintea de un gangster de școală veche: era îmbrăcată într-un costum din ăla bizar, în dungi, cu revere late, pe degetul mic îi sclipea un diamant galben ca voma, iar în spate avea o legiune de gorile fără șira spinării de la Resurse Umane, care erau dresate să se uite în altă direcție, în vreme ce Vivian pocnea în scăfârlie politica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
corpolent, mustăcios, cu o față lată, lucioasă, pigmentată ici, colo cu insulițe de sânge Închegat, urme ale unui bărbierit nemilos, cu un chapeau melon trântit pe o claie de păr Încă negru, creț, Îmbrăcat Într-un palton de lână cu revere lungi ascunse sub o blană bogată de nutrie din propria crescătorie, Încălțat cu pantofi de câteva milioane, pe care se așezau În două cute discrete manșetele pantalonilor săi marca Serousi, după cum se putea citi pe buzunarul interior al vestonului. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
uitat la cele patru cadavre și la trotuarul plin de sânge, m-am împleticit până la bordură și am vomitat în șanț până m-a durut pieptul. Am auzit sirenele mașinilor de poliție care se apropiau. Mi-am prins insigna de reverul hainei și m-am întors. Lee golea buzunarele morților și azvârlea șișuri și țigări de marijuana pe trotuar, departe de bălțile de sânge. S-a apropiat de mine și am sperat să-mi trântească o vorbă de duh care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mele politice se subordonează dorinței de face dreptate“. Am deschis ușa de acces în biroul de la Omucideri și am dat cu ochii de istețul republican, care vorbea cu patos la microfon, în timp ce echipa tehnică îi înregistra fiecare cuvânt. Purta la rever o insignă a Legiunii Americane, probabil cumpărată de la bețivanul decorat care dormea în parcarea de la Hall of Records, un tip pe care într-o vreme îl urmărise încrâncenat în justiție pentru acuzația de vagabondaj. Locul era plin de pupincuriști, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu degetul. Fata scânci: — Nu sunt lesbi, nu sunt lesbi! Nu s-a întâmplat decât atunci. Millard o legănă ca pe un copil. — Betty era lesbiană, Lorna? o întrebă Sears. Mi-am ținut respirația. Lorna se șterse la ochi cu reverul lui Millard și se uită la mine, după care răspunse: — Nu sunt lesbi și nici Betty nu era și colindam numai barurile cu oameni normali. Nu s-a întâmplat decât atunci, când am făcut filmul, pentru că eram falite și ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
muntelui Lee, mi-am dat seama că toată agitația se petrece în spatele unor benzi de avertizare păzite de un cordon de uniforme albastre. Am parcat aiurea și l-am zărit pe Harry Sears venind spre mine, cu insigna prinsă la rever. Respirația îi duhnea a băutură, iar bâlbâiala îi dispăruse cu desăvârșire. — Dumnezeule, ce noroc chior! L-au pus pe un tablagiu să-i ușchească pe toți vagabonzii înainte de demolare. Acela a dat peste magherniță, a coborât și m-a găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
istovitoare pentru cei care aveau ghinionul să se afle prin preajmă. De aceea, când o zăream pe coridor, orice motiv era bun ca s-o șterg. Dacă nu găseam la repezeală unul, eram pierdut. Mă apuca, după obiceiul ei, de reverul hainei, ca să nu-i scap probabil, și începea să turuie. Eu zâmbeam și fierbeam. De fiecare dată mă blestemam că n-am fost mai atent, s-o evit, și mă pedepseam să am răbdare. După ce oboseam, ca să mă răzbun și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă blestemam că n-am fost mai atent, s-o evit, și mă pedepseam să am răbdare. După ce oboseam, ca să mă răzbun și pe ea, o obligam să meargă. Înaintam și era nevoită să se miște ca să nu-mi scape reverul. Mă distra mersul ei de rață uriașă, datorat picioarelor strâmbe și parcă desprinse din șold. Apoi, când simțeam că rezistența mea se apropia de limită, începeam să fac inventarul degradării ei fizice, fără să mă las înșelat de părul tuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Compton posomorât, continuându-și drumul cu pași mari. — Poate, ici și colo... Mult mai mult decât atât. Ți-am spus că spectacolul trebuie să dureze două ore și trei sferturi, inclusiv antractele, urmă Compton, scoțându-și ceasul din buzunarul de sub reverul paltonului și cercetându-l. Ai Început lectura la unsprezece azi-dimineață. Și ai terminat pe la trei. Asta Înseamnă patru ore. — Dar am citit și indicațiile scenice, pledă el pentru Înțelegere. Totul trebuie jucat și pentru asta e nevoie de timp. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
observai. Publicul de la premieră cu siguranță nu observase. Cum mai râdeau! Și cum mai aplaudaseră la final! Inutil de precizat că Wilde nu se arătase timid În a răspunde apelurilor care chemau „Autorul la rampă!“ Cu o garoafă verde la reverul hainei de seară și ținând o țigară În mâna acoperită cu mănușă mov, ținu un discurs lung, Încheind astfel: Actorii ne-au redat fermecător un text plin de Încântare, iar reacția dumneavoastră este extrem de inteligentă. Vă felicit pentru jocul extraordinar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]