1,944 matches
-
linii șerpuitoare, colorate pe hartă cu albastru. Cerculețele mici sunt sate iar cele mai mari cerculețe sunt orașe. Dar câte frumuseți se ascund aici... Așa cum o vede Ana Bandiana, harta României este ca un buchet de flori: munții, flori brun roșcate, dealurile gabene, împodobite cu frunze verzi de câmpie și înnodate cu panglicile albastre ale râurilor își trag de veacuri seva din apele adânci ale Mării Negre. Să pornim la drum! “Înfățișarea generală a țării noastre e aceea a unei cetăți cu
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
un foșnet larg prin cetiniș răsună. Alunecând printre nervuri și aripi Ploaia pătrunde-n sufletul pădurii Și cețuri albe se preling din piscuri Și-n ceață , însetați, rotesc vulturii. Și vine-un ceas când umbrele pășesc Printre copaci, ca vulpile roșcate Când peste ramuri plouă cu-nstelări Și totul iese din singuratate Un ceas când mușchiul fumegă ușor, Când lemnul viu, lovit de stele, sună, Când cerului îi este dor de munți, Iar munților le este dor de lună... Cerințe: 1. Transcrieți
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
veșnic bronzat cum numai cei cu strămoși norvegieni pot fi. Wendy considera că ei doi sunt complementari. După părerea mea, Însă, contrariile nu sunt În mod necesar complementare. Ea era scundă și cu forme pline, cu o claie de păr roșcat deschis, o piele care se ardea imediat la soare și un nas ca turnat, cadou de la un chirurg plastician când Împlinise 16 ani. Mama ei avea case În San Francisco, Beaver Creek și Oahu. Cât despre Wyatt, Wendy Își imagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
așa de tare că nu vrem să mai plecăm de-aici... Nu vor să mai plece de-acolo? Harry e șocat. Or fi zis-o intenționat? Oare chiar simpatizau cu rebelii? Tăiați. Rupert le arată celor doi copii cu păr roșcat, care fumează țigări de foi, trucuri cu cărțile de joc. —În ținuturi magice, magia e posibilă. Dar numai dacă crezi. Credeți? Fetița răspunde: —Credem Dumnezeu. Tăiați. Obiectivul camerei se plimbă, imaginea eneclară, apoi se oprește pe un obiect incert, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
sunt mijloacele de a întreține focul nestins? A trecut o lună și mă găsesc într-un amurg în Jardin du Luxembourg. E minunat, soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi, pe flori, pe bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: " Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa de fericit că vizita mea e obligatorie, oricât de neatent ai fi Tu față de toți, sau numai față de mine. Grație Ție, poate
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu ape metalice, începe să domine peisajul. Au dispărut nuanțele palide din Sud, verdele acela decolorat de soare, biruit de argilă și nisip după cele dintâi secete. Aici văzduhul e mai dur, culorile mai precise. Se văd în zare spinările roșcate ale masivului Caramulo. Se știu astăzi prea puține amănunte despre copilăria lui Oliveira Salazar. Dar nu e greu să ni-l închipuim crescând în casa aceea de oameni muncitori și cuviincioși, atât de aproape de pământ și de cer, petrecîndu-și zilele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
râse scurt. — Or fi ai noștri, nu? Ochiul sever al tatălui, însă, îl reduse la tăcere. îl văzu cum schimbă o privire cu Ricarius. — Ce spui? De fapt, locul ăsta pare făcut pentru o ambuscadă. Frământându-și barba deasă și roșcată, scutierul încuviință: — Edilbert are nas bun; și pe urmă, a trăit toată viața printre cai. Dacă îi simte acolo, în față, înseamnă că e adevărat. Waltan trase sabia din teacă: — Dar cine ar putea fi? întrebă, făcând ochii roată. Ricarius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nou la fată, reconstituindu-i din memorie trăsăturile chipului, regăsi și prețioasa bijuterie pe care i-o văzuse la gât, cu crucea aceea bătută cu rubine. Așadar, puternicul zeu protector care îl lovise nu fusese teribilul Thor, „tunătorul“ cu barbă roșcată, zeul focului și al ciocanului, și nici puternicul Wodan, fiul furtunii, zeul tuturor zeilor, de care germanicii vorbeau cu un amestec de respect și teamă, ci dumnezeul creștin, la care burgunzii - dar nu și Gualfard cu ai săi - se convertiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lucruri ce încă mai sunt în picioare în satul ăsta. Putând acum să o privească pe femeie mai de aproape, constată că, așa cum își închipuise după voce, avea în jur de treizeci de ani; era destul de frumoasă, cu părul des, roșcat și cârlionțat, ce înconjura ca o cunună o față lungă cu profil hotărât. Tunica sa, fără mâneci și strânsă în talie cu o panglică, era murdară și sfâșiată în multe locuri. — Nu ești de prin părțile astea? — Nu. M-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Da, presupun că da. — Mă critici. Nu, Îl laud pe tatăl tău. Ochii Angelei erau dilatați, strălucitori, tulburi, furioși. Fără certuri, pentru numele lui Dumnezeu, cu o femeie disperată. Și totuși țintea către ceva. Își ținea Încordat trupul slab; sprâncenele roșcate, Înspicate atârnau peste lucirea mată a ochelarilor de soare. — Nu-mi place părerea pe care cred că o ai despre mine, spuse ea. — De ce ar conta asta Într-o asemenea zi? Pe de altă parte, poate chiar cred că azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
în timp ce s-a aplecat în față ca să apese un buton al interfonului. — Da? — Vă caută Colin Robinson, a anunțat vocea lui Deirdre Rickman. — Nu pot vorbi acum, a zis Pabblem iritat. Spune-i... Și-a trecut degetele prin părul subțire, roșcat. Directorul chinuit. Nu, așteaptă. Fă-mi legătura. A ridicat receptorul și a dat din umeri înspre mine, scuzându-se. — Colin? Salut! În timpul scurtei conversații care a urmat, Pabblem și-a aplecat capul într-o parte și a ținut telefonul între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă prin pâlcuri de strujeni uscați care pârâiau, și dintrodată se prăpădea sub vălul de ceață. De la o vreme a început a mă cerca foamea. Mă opream în tăcerea pușcelor și ascultam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de vreme și se topeau într-o clipă în aerul luminos. Mergea domol; cizmele mari, cu carâmbii până la genunchi, sunau greu pe pământul tare, de două ori fiecare cizmă: întăi călcăiul și pe urmă talpa groasă. Pantalonii largi de lână roșcată, zeghea neagră, arătau pete mari de sânge și de untură; solzi de pește, lipiți în crețuri, sticleau verzii în lumina piezișă a soarelui. Coborârăm drept în baltă. Căsuțele risipite ale satului, cu fumurile luminoase, rămaseră în urmă zugrăvite pe cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
șuviță de lumină, și pușcașul întorcea fața spre mine: —O lișiță... Și iar ne strecuram în tăcere un răstimp. Apoi deodată un măcăit aspru mă scutura din liniștea ce mă cucerise, aripi băteau și rața se înălța săgetând pe deasupra pămătufurilor roșcate, dincolo de bătaia puștii. După aceea, dintrodată plutirăm lin și intrarăm sub bolțile luncii mari de sălcii. Soarele da în asfințit, o pulbere de aur se strecura prin pletele verzi și tremura în flori de lumină pepânza neclintită și întunecoasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și plăteam două pacuri de tutun, și ne coboram spre pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se cerneau stelele, florile de lumină, și inima-mi bătea grăbit când un fir de papură sau de mlajă se clătina. Acum puteam să deosebesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și împlântă în apa noroioasă o lopată. Ne urnim. Intrăm încet în papură, apoi pe cărarea din trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o îngrămădire mare de nouri albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică Marine? —De ce? n-o să întârziem! Și trecem încet-încet, tot mai în adâncul Iezerului. Un freamăt lung, mii de glasuri deșteptate ale locuitorilor bălții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de vară. Zboruri de gâze cu aripi străvezii, cu aripioare albastre se încrucișau, fluturi jucau pe deasupra ierbii dese, în care începeau să se îngrămădească miresme calde. Și într-un covru scurmat în pământ, între frunze și păiuș, sta un iepure roșcat, pitit pe labe, cu urechile lăsate pe spatele gheboșat. În mângâierea căldurii, dormita; își lumina ochii deodată, apoi îi întuneca încet și-și mișca botul crăpat, ca-ntr-un vis. Pe cărări, înlăuntru, era încă umezeală. Numai ici-colo, mișcarea vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răspunse, bătând ascuțit de trei ori. —Asta-i capauca mea, zise Vasile întinzând urechea. Un alt lătrat mai plin, mai puternic se auzi. Pădurarul începu să cheme: —Na, na, Frișca, naa! Lătrăturile se apropiară. Un câne frumos, negru, cu botul roșcat, ieși la douăzeci de pași în urmă, pe cărare, privi la dreapta, la stânga, după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători. —Aici, Osman! strigă boierul. Unde mi-ai fost, ticălosule?... Strecurându-se ca o șopârlă printre tufe, ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îndreptase din șale. Moș Gheorghe ridicase capul. — Ce dracu a mai fi? mormăi bătrânul scuipând într-o parte. Glasurile strigau tot mai prelungi. Putui să deosebesc într-un timp: Un om înecat, adă cangea, moș Gheorghe!... Bătrânul își strânse sumanul roșcat peste cămășoiul de câlți încins cu brâu roșu, scuipă în pipă, îi închise căpăcelul de alamă ș-o vârî în chimir. Cu stânga își ridică de pe frunte căciula jerpelită și porni spre căsuță și spre podul umblător care sta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
parte, apoi se dezbrăcă de suman. Cu luare-aminte se plecă spre înecat, îl întoarse pe spate și-i îndreptă capul cu fața spre cer. Ochii stăteau închiși acuma pe un obraz liniștit, senin, cu barba umedă, lucie. Bătrânul întinse sumanul roșcat peste trupul gol, îl acoperi până la bărbie, după aceea se așeză lângă bulgar, cu luleaua, slobozind din clipă în clipă vălurele de fum albăstriu. Grădinarul îl privise în tăcere. Cu ochii umezi, deodată răsăriți plini de milă de sub sprâncene, acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și se gândeau la căsuțele lor din satele de dincolo de baltă. Obrazul ars de soare a lui Hazu avea o lumină ușoară de mâhnire, care parcă izvora din ochii lui căprii. Trupu-i nalt ședea încovoiat asupra chimirului lat de piele roșcată lustruită, în care bătaia razelor trezea scânteieri. Drumul drept dintrodată începu să se încovoaie lung și tărăgănat într-o vale. În fund, o fântână își înălța de la marginea păpușoaielor cumpăna neagră singuratică. Lângă ghizdele, adăpătoare pentru vite - ș-alături o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un om... —Aha-aha! rosti doctorul căscând. Slavă Domnului! Se sculă de la locul lui și scoase îndărătul trăsurii capul. —Măi bădișorule! rosti el cu un glas foarte dulceag. Pe aici e drumul la Hârlău?... Românul se oprise în drum, cu căciula roșcată pe ochi, cu sumanul și cu traista în băț, pe umăr. Era un om năcăjit, cu obrazul ars, cu fruntea încrețită. Răspunse săltându-și în sus căciula cu mâna stângă: — Pe aici, tot înainte... Este loc bun pe lângă pădure... tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înălțând un deget. Se auzea îndemn stăpânit de glas silnic, din gâtlej. Scurt, Gavril se lăsă prin pădure ca să iasă înaintea hoțului la vale, iar boierul își repezi calul de-a dreptul năprasnic; și omul, hoțul, îndemna încă în sumanu-i roșcat la jugul boilor nemișcați, până la genunchi în băltoagă - când boierul îl ajunse și-l luă în pieptul calului. Vii la furat, păgânule? Da’ ce, intri-n pădurea tătâni-tu? Omul întoarse un obraz pământiu, c-o barbă rară, cu doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scuturându-se de glod „călugărița“ de la curte și Marghiolița lui Tenea. Un pas rar și mai greu le urma - și pe deasupra capetelor lor îmbodolite răsăriră șapca veche și luleaua lui Anton Neamțul și barba lui uriașă, fuior amestecat de fire roșcate și albe. Hei... murmură încet Isailă. La noi vine lume... Are să fie o leacă de sandrofie... Călugărița dădu repede din cap. —Bună ziua... Ce mai faceți?... —Sărut mâna... sărut mâna... mormăi în barbă Isailă. — Ia și noi, mai pregătim lumea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
parte cojocul pe care-l cosea și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]