1,284 matches
-
odată cu ele. Și fratele meu începu să construiască din lemn de balsa avioane de modelaj futuriste, pentru că „viitorul - așa citise el în Hobby - plutea în aer“. Pe fundalul negru, de parcă ar fi fost înconjurați de noapte și doar o licărire roșiatică ar mai fi căzut pe siluetele lor, Ahile îngenunchează în fața prietenului său, Patrocle. Acesta șade pe jos cu un picior îndoit sub el, cu celălalt întins de durere. Își ține cu mâna brațul, rana îi sângerează din cauza săgeții care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
nervoasă, ea avea tendința să plângă de îndată ce statul într-o poză rigidă devenea prea obositor. Lucram repede, fără o vorbă. În loc de pauze i se oferea, de îndată ce începea să țopăie, glucoză. Părul de pe capul ei zburlit și de pe pubis arunca flăcări roșiatice. Atât de mare a fost egoismul care l-a făcut pe studentul ce purta numele meu să realizeze prima sculptură proprie. Imediat după lucru și după coborârea de-a lungul fațadei - niciodată nu am folosit atelierul în chip de cuibușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se apropie... Șaizeci de metri. Să trec pe sonar? — Nu, fără sonar, spuse Fletcher. Nimic care să-i provoace interesul asupra noastră. — Atunci, să opresc dispozitivele electronice? — Oprește totul! Toate beculețele de semnalizare ale consolei se stinseră. Rămase doar lucirea roșiatică a Încălzitorului de deasupra lor. Stăteau În Întuneric și priveau afară. Norman Încercă să-și amintească de cât timp era nevoie pentru acomodarea cu Întunericul. Își aminti că putea dura până la trei minute. Începu să distingă forme: conturul exterior al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și imaginea se mișcă. Țipătul fetei și al doilea zgomot înfundat. Oligofrenul triumfător, lovind cu ciocanul. Țipete, voci, trupul care se rotește ușor și se prăbușește cu fața în jos lăsând la iveală o gaură în craniu, plină de noroi roșiatic. Ciocanul ținut de mîna noduroasă care mai izbește odată cu putere. Imaginea se schimbă: sirene, ambulanța și oameni în halate împingînd în fugă targa pe marginea căreia se bălăngăne ca pe o undiță o pungă de perfuzie. „-Agresorul-continuă frumoasa prezentatoare-a
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
duminică a acestei primăveri în care Tudor a reușit performanța de a nu merge la serviciu. Nu-i venea să creadă că este acasă. S-a putut trezi târziu, nu la cântatul cocoșilor, când cerul abia se mijea sub lumina roșiatică a răsăritului de soare. Ieșise în curte și privea cu mirare florile din fața casei, proaspete, pline de sănătate și culoare. Orânduite de mama sa, potrivit perioadei în care trebuiau să înflorească, păreau a fi aliniate după o regulă foarte strictă
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
un fir de nisip. Nu-și dau seama și se amestecă și își pierd identitatea în masa aceea care, privită de departe, de mereu mai departe, apare compactă ca pământul, o rocă amestecată între altele, apoi o întindere cenușie sau roșiatică sau albicioasă, apoi doar o pată de culoare nedistinctă. Ca în pozele luate din satelit. O femeie singură nu înseamnă nimic. Nici un bărbat singur. Numai că pe el nimeni nu-l urmărește interogator cu privirea, nimeni nu-i critică purtările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lungi și să nu rămână închisă în casă. De asta îi e teamă. Doar după un timp de tăcere în care se privesc fiecare cu gândurile la altceva, fără să dea vreo atenție marșului, scăldate amândouă în lumina caldă și roșiatică a amurgului năvălind pe ușa-fereastră larg deschisă, aducând mirosuri prăfoase de oraș zgomotos și aglomerat și de frunze proaspete și de flori umflând arborii cu ciorchini de culori înfierbântate, spune: „Mă duc să fac o cafea“. Iar vecina se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai deschide, în orele târzii ale nopții, ușa-fereastră către balonul care înconjoară apartamentul pe două laturi, să privească luminile nopții și să asculte fâșâitul de săgeată al taxiurilor alergând nebune încolo și încoace. Se simțea ca o bunică. Lumina cald roșiatică a apusului le învăluia picioarele obosite. Nu se mai vedea soarele, ci doar un cer colorat întins peste orașul ale cărui zgomote și miresme de frunze năvăleau înăuntru cu un aer prăfos. Sunetul strident al telefonului a acoperit radioul. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Nu-și dau seama și se amestecă și își pierd identitatea în masa aceea de fire Îsau de oameni) care, privită de departe, de mereu mai departe, apare compactă ca pământul, rocă amestecată între altele, apoi o întindere cenușie sau roșiatică sau albicioasă, apoi doar o pată de culoare nedistinctă. Ca în pozele luate din satelit, în filme. O femeie nu înseamnă nimic. Dar nici un bărbat singur. Numai că pe el nimeni nu-l urmărește interogator cu privirea, nimeni nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
învețe, i se păreau o repetiție a morții. Voia întotdeauna să adoarmă sâmbătă după-amiază și să se trezească luni în zori. Dar era imposibil. Se gândea la asta cu sticla în mână, privind pe fereastră spre toate luminile galbene, albe, roșiatice ale apartamentelor blocului și ale căsuțelor mici din împrejurimi. Apoi n-a mai știut ce privea și ce gândea, își simțea doar creierii ca o pastă lipicioasă care se scurge și trupul greu care nu-l mai asculta și căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
prin cameră, mai forma numărul știut din când în când, privea pe fereastră, iar se învârtea prin cameră, iar privea pe fereastră. Din apartamentele vecinilor se auzeau glasuri și muzică. Cât vedea cu ochii se zăreau pâlpâitoare lumini galbene și roșiatice și albe și umbre în spatele lor. Când s-a uitat din nou la ceas era aproape miezul nopții. A adormit cu greu, zvârcolindu-se îndelung. În dimineața următoare abia a reușit să citească câteva pagini. A format din nou numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
piciorului era un lucru realmente sănătos și rațional; nu i-ar fi plăcut absolut deloc dacă Julia sau oricare altă prietenă dădea peste ea În timp ce o făcea. Ar fi murit de jenă! Și totuși... Nu-și dezlipi ochii de la liniile roșietice, privindu-le pe jumătate perplexă, pe jumătate cu admirație. Ești o proastă fără scăpare, se gîndi ea aproape veselă. În cele din urmă luă lama, o spălă, o Înșurubă la loc sub miezul metalic, și puse aparatul la loc În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-i așa? —Groaznici. Eu, una, trăiesc cu spaima să nu sfârșesc într-un castel friguros, măritată cu un conte. Nu sună chiar așa de chinuitor. Dar înțeleg de ce preferi New York-ul. Între timp, obrajii lui Julie căpătau culoarea rujului ei roșiatic NARS. —A fost total grețos! Am crezut c-o să vărs! M-am simțit atât de umilită... țipă ea. Mi s-a făcut încă și mai rău când am văzut noua coafură cu bucle a gemenelor Vandonbilt. Nimeni din orașul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Nu mai găsesc nici o plăcere în jocu rile astea infantile și în veșnicele tale provocări! Gata. S-a terminat, Anda! Se întoarse cu fața la mare. Era și mai agitată. Valurile păreau să se înalțe până la cerul luminat de o lună mare, roșiatică. Anda îl apucă de braț și îl trase cu o forță nebănuită înspre ea, silindu-l s-o privească în ochi. Ce dracu’ vezi tu la marea asta? O apă tulbure și rece! Ce dracu’ faci aici? Te-ai scrântit
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
amândoror procleților să le răsune a tinichea, îi răsucește unuia mâinile subțiri de hoț la spate și-i cotrobăiește după actele personale, în buzunarul secret. Tocmai atunci, printre surpăturile zonei în demolare și printre dantelăriile zidurilor crenelate haotic pe orizontul roșiatic al asfințitului de soare, începe să se reverse un val de muncitoare de la Fabrica de confecții militare pentru Orientul revoluționar. Cu brațele așezate cruciș pe sâni, acestea stau mai întâi și privesc la tânăra cu fusta hărtănită, de sub care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
baleiară cu priviri îndărătul cărora nu se deslușea nimic, nici un fel de apreciere înaintând cu mersul acela contorsionat de șopârlă, la care îl obliga terenul, ocolind mormane primejdioase de cărămizi sparte și sărind peste decavări sterpe, nemaiținând seamă că praful roșiatic îi patinase în nuanțe de sepia costumul lui de un gri-metalic, pe care îl îmbrăca numai și numai la ceremonialul întâlnirilor cu Cristina lui cea adorată, care îl plesnea din când în când cu bilele ei albastre de mercur. Strâmbându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
apropiere. Oprit din fugă, Marius ridică în brațe femeia aproape leșinată. Aplecat de spate, începe să alerge pe strada dreaptă și lungă, parcă fără de sfârșit, către intrarea în adăpostul antiaerian. În sfârșit, ajunge. Interiorul luminat doar de un bec minuscul, roșiatic, este populat cu fețe crispate, încordate în așteptarea a ceea ce se pregătea să vină. În hruba veche și afumată, care în nici un caz nu-și merita numele de adăpost antiaerian, persistă un miros greu de igrasie și mucegai. Oamenii tac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un soldat care tocmai dă să iasă. Înfige oblic muchia ascuțită ca un brici în fruntea neamțului. Sunetul osului spart se aude asemenea unei nuci zdrobite. Fără nici un țipăt, cel lovit cade pe spate, prins în spasme violente. Dâre late, roșiatice, inundă chipul alb ca varul. Aflat lângă telefon, transmisionistul se ridică pe jumătate cu o expresie de totală stupoare pe chip. Nu mai apucă să facă nici un gest. Este lovit puternic de către Nicky cu muchia palmei în beregată. Se prăbușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să aflu locația partizanilor. V-am spus doar că habar nu am despre ce vorbiți, răspunde prizonierul cu voce seacă. Cureaua subțire a cravașei șuieră prin aer, apoi brăzdează pielea de pe fața prizonierului. Pe chipul lui apare o dungă lată, roșiatică. Își încrucișează privirea cu cea a lui von Streinitz care întoarce jenat capul. Vezi că nu e bine să fii încăpățânat? Glasul lui Schultz este grețos de binevoitor. Așa cum am mai spus, nu știu nimic. Așa deci, nimic. Chipul devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rîndu-mi și după o jumătate de oră de conversație ambiguă, Începu amurgul - partea aceea a zilei era vinovată, gîndesc acum, - ne prăbușirăm necontrolați pe divanul acoperit cu o cuvertură plușată, de culoare bej, pe care trupurile noastre, ajutate de căderea roșiatică a soarelui, aveau să plutească Învingătoare ca pe apa unui ocean nesfîrșit. Ea se lumină de-o fericire rară, eu asemeni, Încît, privind, sau numai exultînd, trupul ei se dezgoli imaginației mele ca-n prima zi a Facerii lumii. Încetase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
goale. Pe nepoata venită În doliu atunci, slabă, plăcută la Înfățișare, cu ochii adînciți În orbite, palidă, n-am mai văzut-o niciodată. 3. Trecuse un an de atunci. Alaiul după-amiezii de vară intra victorios În odaie, ocrotit de razele roșiatice ale apusului. Lungile perdele străjuiau la ferestre o anume intimitate caldă, misterioasă, pe care sufletul o simte totdeauna ca venită din altă lume. Doamna Pavel era În sufragerie, În cealaltă parte a clădirii și-și dădea În cărți. „O pasență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Începem. Dar pînă la urmă tot ne vom vindeca. Adevărul e singurul medicament. Numai că asta nu se știe cînd va fi, dar va fi, căci tot ce e nefiresc e sortit pieirii. Pelerina-i albă, puțin trișată În lumina roșiatică a apusului, Îi atîrna pe umeri asemeni cavalerilor de Malta, simbolizînd pentru el puritatea, permanenta Întoarcere la izvoare. - Dacă privești de departe, spusei, totul pare o magnificență. - Da, dar structura statului totalitar se Întemeiază, ceea ce de departe nu se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ne oprirăm lângă ea... Deschise apoi ușa, mică în comparație cu zidurile și coloanele intrării, cu capiteluri și incrustații, dar frumoasă, din lemn galben, ce-o fi fost, stejar bine lustruit, miez de trandafir... Dădurăm într-un antreu cu dalii roșietice și intrarăm apoi într-o încăpere fără ferestre și fără ziduri, ai fi zis un uriaș dulap din același lemn de lămâi sau de trandafir, și ne oprirăm lângă altă ușă, adică femeia se opri, și în semiântuneric dibui cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o sufragerie mai mică, o s-o v-o arăt)..." Coborârăm și ea o luă înainte. Aprinse în salonul cu nișe o lumină și începurăm să urcăm treptele unei scări interioare, care ne duse într-un coridor larg, cu aceleași dalii roșietice ca la intrare. Intrarăm într-un fel de budoar, dacă budoar era, sau garderobă, era plină până sus de dulapuri și de oglinzi, cu scaune albe de toaletă, iar pereții, pe unde erau liberi, erau tapisați în gri, ca și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
gest în egală măsură ezitant și ferm, asemeni copiilor, care nu prea înțeleg afecțiunea care li se arată. Mă ridicai și mă oprii lângă geam. Se făcuse dimineață. Raze oblice de aur săgetau printre brazi împrejurimile, iar în depărtare acoperișurile roșietice ale orașului. Nu mai aveam nici o temere, eram chiar mirat că o avusesem. Și deodată mă pomenii retrăind cu ea ceea ce îmi povestise și enigma propusă care îmi apăruse simplă se turbură, și tot ceea ce știam eu despre oameni și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]