1,007 matches
-
mamei și îi păru rău, dar nu se mai putuse opri. Răspunsul ei îi răsună ca un glas înăbușit din însuși sufletul lui, îngrozindu-l. Îi apucă repede mâna, peste masă, și i-o mângâie și i-o sărută, murmurând rușinat: "Iartă-mă"... Doamna Bologa, surprinsă de pocăința lui, fu cuprinsă și ea de rușine, îngînă câteva vorbe neînțelese, până ce-și veni în fire, și apoi continuă povestirea din copilăria lui Apostol, fără a mai nimeri tonul de adineaori și ocolind
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
își dădu seama că a trecut vremea șovăirii. După-amiază bătu la poarta avocatului Domșa, găsi pe Marta acasă, îi sărută mâna, o privi în adâncul ochilor și o rugă să-l ierte cu atâta patimă, că fata se zăpăci, zâmbi rușinată, apoi izbucni în lacrimi, murmurând că numai ea a fost vinovată... Doamna Bologa îl petrecu la gară, pe jos, în zori, căci trenul pleca foarte de dimineață. Petre, cu povara în spinare, gâfâia mai tare ca odinioară... Apostol era aproape
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în suflet... Și totuși n-ai avut dreptate! Șapte luni am rumegat vorbele tale și de atunci te aștept cu răspunsul... Mi-ai spus, mai pe subțire, că sunt laș pentru că una vorbesc și alta fac... ― A, da, murmură Bologa, rușinat. Da... adică nu tocmai laș... În sfârșit, atunci aveam atâta venin în inimă, dragul meu... ― Sunt laș, sunt chiar ipocrit, recunosc! sâsâi Gross aprig, înfuriat parcă de sfiala camaradului. Fiindcă nu mi-a sosit încă vremea!... Dar când va sosi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lui, tăcu și întinse doar gâtul, ca și cum ar fi vrut să vază mai bine. ― Mai este o cotitură, urmă plutonierul, cu mândrie în glas. ― Două, două! strigă șoferul, fără a întoarce capul. ― Așa-i... da... două, exact! zise iar plutonierul, rușinat, dar cu ochii tot spre locotenent, așteptând, poate, un răspuns. Glasul plutonierului enerva cumplit pe Bologa. Își smulse privirea din fața lui și o ridică mai sus, înainte. Sufletul întreg i se ghemui într-o așteptare chinuitoare. Dar când sosiră la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a întîlnit cu Varga. ― Știu... sunt și eu militar, zise pretorul cu dispreț. Dar cum a ajuns în buzunarul d-tale? Și tocmai când încercai să dezertezi la inamic? ― Fiindcă... fiindcă... bolborosi Apostol, încurcat, roșind brusc și apoi oprindu-se rușinat că iar era să mintă. ― Să-ți spun eu cum, reluă pretorul, privindu-l lung, cercetător. Fiindcă n-ai vrut să mergi cu mâna goală! Nu-i așa? Bologa nu răspunse și nici nu se uită în ochii pretorului care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
oameni, când brancardierii i-au scos din camioane pentru a-i arunca în clinică. Două rânduri, strânse și compacte, șiruri de onoare, șiruri de oroare, cu femeile care-și mușcau buzele și plângeau în continuu, și noi ceilalți, proști și rușinați, și, în plus, e oribil, dar trebuie s-o spun, mulțumiți, plini de o bucurie violentă și nesănătoasă, că ei și nu noi sunt cei lungiți, trăgând să moară pe tărgi. Toate astea se întâmplau pe 14 septembrie. Primii răniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Am luat repede carnetul, îmi era frică să nu mă ardă, și am fugit ca un hoț. Nu știu exact ce ar fi crezut Clămence despre toate astea, dacă i s-ar fi părut în ordine sau nu. Mă simțeam rușinat. Carnetul din buzunarul meu avea o greutate considerabilă. Am alergat, am alergat, m-am simțit captiv în casa cea mare, a trebuit să beau, pe nerăsuflate, o jumătate de sticlă de vin, pentru a-mi recăpăta suflul și calmul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
De ce, de ce, de ce?" își zicea într-una. Acum însă, se mai liniștise, îl avea la sânul ei, îl adoră că pe un zeu și îl alinta că pe un copil. - E o mare implicare emoționantă, din partea mea, recunoscu el cam rușinat. Aveam impresia nevoii de o „supapa” de siguranță și aceea ai fost tu, Lăură. Asta-i tot, dar nu am avut niciodată curajul să- ti spun. Lăură zâmbi. - E clar c-ai s-o pățești până la urmă! Era la fel
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
n-a simțit nevoia să protesteze. Și gata. S-a dus mâine la orele șaptesprezece la sala, perfect echipată, pregătită oarecum psihic, gata de luptă. Băieții au primit-o politicoși: Bonsoir modemoiselle!, ea le-a zâmbit afectuos și puțin cam rușinata, timidă și curioasă, conștientă de ceeea ce avea să urmeze și în același timp uimită de faptul că instructorul nu prea părea să o bage în seamă. Unul dintre colgei încercase în treacăt să o atingă. I-a spus: Jos
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
Cậnd a sunat telefonul, s-a rezemat bine de un perete, a tras puternic aer în piept și i-a comunicat deschis lui Imad. -Dragul meu, trebuie să îți spun un secret. -Bine, spuse el. Într-un anume fel ... -Sunt rușinata! Și mai sunt și extrem de fericită pe deasupra! -Exact la asta ma gậndeam și eu ! Nu putea să nu se întâmple...După toate acelea.. Nu știu însă cum să spun... Laurei i se făcuse inima cât un purice. Oare ce vroia
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
tu mă depășești uneori... -Eu cred că nu-ți este clară ideea de sex cu un bărbat arab. -În viața mea nu au fost decât trei bărbați. Unul dintre ei ești tu, un arab, ce-i drept... insinua Lăură puțin rușinata. În răspunsul ei se simțea un vag reproș, îi cerea ceva greu de exprimat în cuvinte, să o accepte așa cum este ea, libertina, încăpățânata, dominatoare. -Hai acasă, ca o sa îngheți, îi zise el. Ea îl stânse de brațe și-l
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
turiștii în timp ce eu rămâneam acasă, pentru că hoinăreala aceasta mă obosește. Inventezi, mă acuza el, cu rucsacul rânjindu-i în spinare, ca un copil fericit, îți place, pur și simplu, să rămâi singură acasă fără mine, iar eu stau în fața lui rușinată, uitându-mă cu tristețe la picioarele mele neputincioase, care mă dor întruna și pun atâta distanță între noi. Unde anume nu le simți, am întrebat eu atingându-l, degetele mele tremură deasupra coapselor sale, ciupind carnea țeapănă, simți când fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
că te duci, iar eu îmi întorc spre el fața machiată, de ce te interesează pe tine asta, Udi, mie îmi dă încredere în mine, și imediat îmi cer iertare de parcă i-aș fi fost necredincioasă, dar el continuă, vocea mea rușinată l-a stârnit, îți dă încredere să fii ridicolă, mergi la spital, înțelegi, nu la petrecere, mergi la spital pentru că nu mă pot mișca, însă tu sărbătorești deja pentru că îți imaginezi că în felul acesta vei scăpa de mine. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se înalță deasupra ei, dens și șerpuitor, muncitorii în salopete de culoare spălăcită se vântură dintr-o parte în alta ca niște îngeri, cu armele distrugerii în mâini, dispuși să niveleze totul, fără să lase nici o urmă. Trecusem pe aici rușinată ani de zile, căutând tălpile acelea delicate, puloverul lui alb cu găuri și pata aceea roșie, chipul pe care cu greu mi-l mai aminteam, căutam nu ca să găsesc, asemenea unei scrisori care nu își va întâlni niciodată destinatarul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
care pleca și venea, lăsând în urmă satul neglijat, uneori Udi cobora acolo, mic și slăbuț, cu bretonul căzându-i pe ochi ca o coamă de cal, iar eu mă sprijineam de unul dintre pini și îl priveam dezamăgită, aproape rușinată, nu așa ar trebui să arate primul băiat de care m-am îndrăgostit, dar pașii lui erau siguri, ca și când ar fi știut că la un moment dat va fi un bărbat înalt și frumos, iar eu îmi spuneam în timp ce pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
oră va fi asta, întreb eu, dar ea ridică din umeri serioasă, nu am idee, apoi își pipăie încheietura subțire a mâinii, de parcă încă nu s-ar fi inventat ceasul, pur și simplu simt răsăritul soarelui, iar eu o ascult rușinată, deodată mă transformasem într-o reprezentantă a progresului vulgar, căreia natura îi stârnește frică și neliniște. Te va trezi dragul tău, el știe când răsare soarele, spune ea, iar mie îmi este clar că între ei s-a stabilit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întotdeauna mai îndrăznețe decât ale mele, cu dragostea și ura lui, ce a fost înainte de el, apoi îmi amintesc, ca întâia adiere de vânt ce sparge hamsinul, amintirile se apropie de mine și îi spun pe un ton ezitant, aproape rușinată, când eram mică, îmi plăcea să stau întinsă pe câmp și să privesc norii. Ea este mulțumită de răspunsul meu, mă privește cu admirație, de parcă aș fi Buddha reîncarnat, minunat, spune ea, iar acest lucru te liniștea? Dau din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
tău, cât de tentant sună, ce bine ar fi dacă aș putea, dar înăuntrul meu nu există pace, Zohara, din contră, adesea am impresia că există mai multă pace în lumea amețitoare care se învârte în jurul meu, decât în mine. Rușinată stau în fața ușii încuiate a casei mele, cineva o cumpărase în urmă cu mulți ani, dar nu locuise aici niciodată și câtă vreme încăperile sale nu vor fi populate, vor dăinui acolo inimile noastre frânte, bântuind printre țiglele tremurânde, atingând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
abia reușisem să adorm în patul acela străin, era ca și când aș fi fost aruncată în camera jegoasă a unui burlac și mă gândisem numai la ea, deloc la Udi sau la Noga, îi pedepsisem în mod intenționat, la pântecele ei rușinat și la ochii ei sălbatici și la destinul ei însemnat și pe măsură ce ne afundam în noapte îmi devenea din ce în ce mai clară nevoia mea de ea, cum de poate să închidă ochii, lovitura abandonului lui îi pulsează în pântece, iar patul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ți-a trecut vreodată prin minte, al fiecărei vorbe care ți-a ieșit vreodată pe gură, al fiecărui sentiment, efectul lor asupra vremii, asupra plantelor și asupra animalelor, asupra pământului și asupra aerului, nu doar asupra ta, iar el tace rușinat, gura lui se deschide încetișor, mâinile slăbesc strânsoarea prosopului, iar eu observ încordată cum nodul se lărgește, îl și văd căzând pe podea, dar imediat îmi mut privirile de la el către ea, o privesc, suntem dezgoliți în fața ei. Am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
aceleia vechi cu acoperișul acoperit cu țigle, cu norii plutind deasupra lui, și patul pe care îl cumpăraserăm în urmă cu mulți ani de la un cuplu care divorțase, iar pe el stă culcat Udi, cu gura crăpată într-un suspin rușinat, picioarele lui lungi tac, ca în dimineața aceea în care orice urmă de mișcare le părăsise, iar în clipa în care îmi amintesc de dimineața aceea, am impresia că îmi revin dintr-o boală incurabilă și toată lumea știe că așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nasturi îi încheie cu degetele sale mari, cum de rămăsese atât de albă până la sfârșitul zilei, îi trag o mână înspre mine, îi sărut unghiile, am impresia că fiecare unghie a sa are o mutriță, iar fiecare mutriță îmi zâmbește rușinată, asemenea feței lui care se apropie de mine, îi culc capul pe pieptul meu, părul lui des, parfumat îmi acoperă sânii, nu îți face griji, îi șoptesc eu, nu îți face griji, totul va fi bine. În timp ce conduc înspre casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Nicu Ceaușescu. A.B.: Cu Nicu, nu cred. Dar pe stadion erau zeci de mii. Și cu ei făcea exact ce voia. Sus, jos, la stânga, la dreapta. Țipa la ei: „Te-ai mișcat!”. Îi scotea din sală. Cel apostrofat pleca rușinat. Spunea replici foarte dure uneori, indiferent că avea în față o autoritate locală. Avea o putere ciudată asupra mulțimilor. Nu știu dacă acesta este motivul căderii lui Păunescu. Știu numai că foarte mulți protestau că ar corupe tinerii, că îi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
de arătările oamenilor mei, atunci rogu-te să-mi fii oaspete împreună cu tovarășul pe care dacă-l mai ții mult sub sutană, încredințat fi-voi că va năduși. Tabăra mea e aproape. într-adevăr, călugărul cel tânăr abia mai răsufla. Rușinat și speriat, ieși la iveală. — Nu-ți fie teamă, fiule, grăi Metodiu. Domnul tătar e om de treabă. Apoi, întorcându-se spre hanul cel tânăr: — Vom veni la tine și te vom cinsti, dar nu mult, căci alte gânduri decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lingură. înghiți cu gingășie și-și întoarse frumoșii ei ochi spre soț: — Ce frumos a vorbit Vodă! - șopti ea privindu-și bărbatul cu dragoste. — Tacă-ți fleanca! - murmură printre dinți Drăguțescu - și șterge-te pe bărbie. Ești plină de unsoare. Rușinată, femeia lăsă capul în piept și se șterse. într-adevăr, mândria tinereții ei, bărbia împinsă voluntar înainte, acum, cu cât înainta în vârstă, îi pricinuia o grămadă de necazuri. Mai ales când mânca, firicele mici de unsoare sau sos, bucățele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]