1,053 matches
-
Brașov) a fost un învățat umanist sas, reformator religios al sașilor din Transilvania, fondatorul gimnaziului săsesc din Brașov, din curtea Bisericii Negre, actualul Liceu . Numele de "Honterus", pe care îl folosește mai târziu, este forma latinizată derivată din „"Honter"”, denumirea săsească a cuvântului "Holler" sau "Holunder" (în traducere „soc”). Prin activitatea sa vastă și multilaterală, a dobândit încă din viață un meritat renume, ce a depășit granițele țării în care a trăit. Tatăl său, Georg Austen (ori Aust), maistru tăbăcar, poseda
Johannes Honterus () [Corola-website/Science/298028_a_299357]
-
dar, după ce a fost deportat în Uniunea Sovietică la muncă silnică, în perioada 1945 - decembrie 1949, muzica pe care a compus-o la întoarcerea în țară a devenit mult mai interiorizată. În anii '50, Norbert Petri a condus o orchestră săsească și o grupă de dansuri, care activau în cadrul fabricii de mobilă din Codlea. A fost director muzical al Teatrului Muzical din Brașov, înființat de el în 1954, și al corului "Paul-Richter". În 1956, la București a luat naștere ansamblul de
Norbert Petri () [Corola-website/Science/312677_a_314006]
-
de obiecte, în special ulcioare, farfurii, vase de cositor și textile. Muzeul a fost integrat în 1918 în Muzeul Brukenthal. Ca rezultat a pasiunii sale pentru broderiile și țesăturile țărănești, Emil Sigerus editează în 1906 mapa cu modele de broderii săsești intitulată "Siebenbürgisch-sächsische Leinenstickerei" (Broderii pe pânză a șașilor transilvăneni). Începând cu anul 1880, Emil Sigerus, care a fost întâi funcționar, apoi director al Asociației de Asigurări “Transsylvania”, a devenit și redactor la ziarul Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt din Sibiu. Emil Sigerus s-
Emil Sigerus () [Corola-website/Science/312683_a_314012]
-
până în 1946. Când Emil Sigerus a împlinit 80 de ani, Muzeul de artă populară din Viena l-a numit membru de onoare. La 1 iulie 1997, în cadrul Complexului Național Muzeal “ASTRA”, a fost înființat Muzeul de etnografie și artă populară săsească „Emil Sigerus”, care valorifică bogatul patrimoniu etnografic săsesc, și pe cel al landlerilor.
Emil Sigerus () [Corola-website/Science/312683_a_314012]
-
de ani, Muzeul de artă populară din Viena l-a numit membru de onoare. La 1 iulie 1997, în cadrul Complexului Național Muzeal “ASTRA”, a fost înființat Muzeul de etnografie și artă populară săsească „Emil Sigerus”, care valorifică bogatul patrimoniu etnografic săsesc, și pe cel al landlerilor.
Emil Sigerus () [Corola-website/Science/312683_a_314012]
-
Jos, Sebeșu de Sus, Tălmaciu, Tălmăcel și Turnu Roșu, au făcut parte din Scaunul filial al Tălmaciului, ca subunitate administrativă a Scaunului Sibiului, fiind înglobat la rândul său în 1453 în autoadministrarea sașilor din cele „Șapte Scaune”, urmată de „Universitatea Săsească” începând din 1486 și până în anul 1876. În perioada 1453 - 1700, Racovița este menționată în peste 50 de documente cu caracter feudal, vizând donații și arendări, vânzări, cumpărări și răscumpărări, zălogiri și reambulări de hotare în care sunt implicați domni
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
Astfel, în anul 1366, țăranii români de pe domeniul Tălmaciului s-au alăturat campaniei de represalii pe care o ducea domnitorul muntean Vladislav - Vlaicu împotriva regelui maghiar Ludovic I. Câțiva ani mai târziu aceiași țărani se răscoală din nou împotriva oficialităților săsești. În 2009, dr.Petre Beșliu Munteanu a descoperit pe teritoriul comunei Racovița situl unei cetăți a cărei datări încă nu este cunoscută. P.B.Munteanu a început o campanie de atragere de tineri pasionați de istorie pentru a începe campania de
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
De menționat că printre membrii complotului a figurat și nobilul Kövesd din Racovița, motiv pentru care a fost decapitat și el alături de ceilalți complotiști în Piața Mare a Sibiului. În 1474 Racovița era din nou în posesia celor „Șapte scaune săsești”, pe căi după cât se pare nu tocmai cinstite. Se deduce acest fapt dintr-un document datat în 21 ianuarie 1474, prin care voievodul Blasius Magyar poruncește oficialităților săsești să-i restituie lui Tobiasi vechea proprietate și racovicenilor să-l recunoască
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
Sibiului. În 1474 Racovița era din nou în posesia celor „Șapte scaune săsești”, pe căi după cât se pare nu tocmai cinstite. Se deduce acest fapt dintr-un document datat în 21 ianuarie 1474, prin care voievodul Blasius Magyar poruncește oficialităților săsești să-i restituie lui Tobiasi vechea proprietate și racovicenilor să-l recunoască pe acesta drept stăpân și să i se supună. Sașii n-au fost însă de acord cu decizia voievodului și în anul 1486 au atacat-o pe cale juridică
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
scrisorile regale prin care au dovedit dreptul lor asupra moșiei. La următoarea ședință de judecată, părțile Tobiasi și Magnus au pierdut procesul prin neprezentare și astfel, tribunalul a hotărât pentru totdeauna apartenența acestei jumătăți de sat de cele „Șapte scaune săsești”, hotărâre confirmată de decretul din 4 octombrie 1486. Cu toate acestea, la data de 28 martie 1488, Tobiasi mai deținea încă în mod abuziv posesiunea sa, ceea ce a determinat o intervenție directă a lui Matia Corvin în conflictul respectiv. Sfârșitul
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
era înconjurată de un șanț de apărare plin cu apă. 1477: Este terminată Biserica Neagră. Din cauza lipsei fondurilor, cel de-al doilea turn al bisericii nu va mai fi construit niciodată. 1486: Brașovul și toată Țara Bârsei intră în "Universitatea Săsească", prin confirmarea privilegiului Andreanum pentru toți sașii din Sibiu, Mediaș, Brașov și Țara Bârsei. 1521: Judele Brașovului, "Johann (Hans) Benkner", primește de la "Neacșu" din Câmpulung, într-o epistolă scrisă în limba română, vești despre mișcările trupelor turcești de dincolo de Dunăre
Istoria Brașovului () [Corola-website/Science/311066_a_312395]
-
evenimentelor, atât de favorabil năsăudenilor avea să cunoască o orientare mai mult decât neprielnică acestora în urma semnării dualismului austro-ungar. În acest context, la presiunile tot mai intense făcute de maghiari, Districtul Năsăudului a fost anexat în anul 1876 la cel săsesc al Bistriței. Vicarul Moisil, cu aceeași tenacitate cu care luptase pentru împlinirea celorlalte deziderate ale năsăudenilor, conștient că doar așa Năsăudul și românii din această regiune puteau să-și mențină statutul de dinainte, reia proiectul de mutare a Episcopiei Gherlei
Grigore Moisil (vicar) () [Corola-website/Science/311169_a_312498]
-
mai 1927, Sebeș) este filolog și scriitoare de limbă germană din România. A studiat filologie germană și română la Cluj și București. A lucrat la început ca învățătoare. Din 1960 a făcut parte din colectivul de redacție a dicționarului dialectului săsesc din Transilvania, având un aport important la redactarea volumelor de la litera "G" până la litera "R". În 1973, a preluat conducera colectivului de redactare al dicționarului și a menținut-o până la pensionrea ei în 1986.
Anneliese Thudt () [Corola-website/Science/311226_a_312555]
-
cu stare materială bună din acele vremuri. Se știe că pictorul a urmat școala românească din Șchei unde a învățat și limba greacă. Istoricul literar Barbu Theodorescu presupune în monografia dedicată acestuia, că Lecca ar fi urmat și cursurile Gimnaziului Săsesc din Brașov de unde a plecat la Blaj, similar fratelui său Dimitrie care a ajuns apoi, învățător în orașul natal. Barbu Theodorescu aduce ca argumente în supoziția sa, faptul că Lecca era un pasionat istoric și cunoștea foarte bine limba germană
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
august 2003, Wiehl-Drabenderhöhe, Germania), a fost o povestitoare și scriitoare de limba germană, precum și o animatoare culturală în landul german Renania de Nord - Westfalia, originară din România. A fost cea mai mică din trei surori, fiică a poetei în dialectul săsesc Christine Maly-Theil, originară din Agnita și a soțului acesteia Anton Maly. Când Irmgard avea 10 ani, mama sa a divorțat de Anton Maly și s-a căsătorit cu un scriitor austriac din Boemia care, pentru a putea trăi, își câștiga
Irmgard Höchsmann-Maly () [Corola-website/Science/311323_a_312652]
-
der Siebenbürger Sachsen und evangelischen Banater Schwaben). Timp de mulți ani Höchsmann-Maly a fost angajată ca referentă culturală a grupei regionale Drabenderhöhe și inițiatoarea unui mic amsasamblu, denumit "Grüppchen" (Grupușor) al femeilor originare din Transilvania, care, îmbrăcate în costume populare săsești prezentau cântece și spectacole, inclusiv la activități organizate de Bundeswehr (Forțele Armate ale RFG) și la sediul NATO din Belgia. În decursul anilor autoarea a publicat în special lucrări de politică culturală și literare, povestiri, biografii pentru anologii, periodice și
Irmgard Höchsmann-Maly () [Corola-website/Science/311323_a_312652]
-
Friedrich Mieß face parte din grupul scriitorilor, istoricilor și etnografilor sași al căror efort s-a coagulat în recuperarea moștenirii istorice revelată de monumentele medievale transilvane și valorificarea muzeală a costumelor tradiționale și a obiceiurilor ce au întărit identitatea etnică săsească prin intermediul tradiției. În acest sens, grupul de intelectuali sași era compus din personalități marcante brașovene cum au fost Julius Heinrich Groß, Adolf Meschendörfer, Ernst Kühlbrandt, Oskar Netoliczka, etc. La Brașov realizează cea mai mare parte a creației sale în pictură
Friedrich Mieß () [Corola-website/Science/311428_a_312757]
-
ai unui astfel mod de exprimare sunt Karoly Lotz, Gyula Benczur, Ernst Stöhr, Lovis Corinth, Ferdinand Hodler, Franz von Stuck, Károly Ferenczy și Béla Iványi Grünwald. Alte portrete feminine, celebre, realizate de Friedrich Mieß sunt: „"Portret de femeie în port săsesc"” și „"Fată care aduce apă"” care a fost publicat pentru prima oară în revista Die Karpathen, din 1909. Preocuparea artiștilor din Transilvania pentru redarea costumului popular tradițional a fost frecventă. Astfel, pot fi amintiți maeștrii: Robert Wellmann cu „"Gătirea unei
Friedrich Mieß () [Corola-website/Science/311428_a_312757]
-
din operele pictorilor Max Liebermann și Fritz von Uhde. Friedrich Mieß a ilustrat cinci cărți publicate de către Wilhelm Morres începând cu anul 1898. Subiectul acestora era legat de istoria și tradițiile sașilor transilvăneni, ele au fost publicate în cadrul colecției „Biblioteca săsească a poporului și tinerilor”, colecție inițiată de către librarul Heinrich Zeidner. Toate ilustrațiile au fost create narativ descriptive, ele reprezentând personalități ca Michael Weiss, Johannes Honterus sau Markus Pempflinger precum și episoade istorice în stil realist, dar care rămâne tributar istorismului și
Friedrich Mieß () [Corola-website/Science/311428_a_312757]
-
Brașov, la care pictorul Friedrich Mieß le-a făcut mai multe portrete. Datorită mamei sale care era nepoata lui Mieß, tinerețea sa a fost marcată atât de muzică și simțul pentru frumos cât și de rigoarea tradițională de tip protestant săsească. Firedrich Mieß se refugia adeseori din tumultul orașului Brașov la casa lui Horvath din Codlea unde a creat o mulțime de peisaje pictate de cele mai multe ori pe cartoane pătrate care proveneau de la cutiile pălăriilor pe care le făcea cadou gazdelor
Friedrich Mieß () [Corola-website/Science/311428_a_312757]
-
München (1904-1908) și a trăit un an la Paris (1909/1910). Reîntors în Transilvania, în anul 1912 își deschide prima expoziție proprie, urmată de ecouri favorabile. Pe lângă picturi, Morres a lăsat ca specialist contribuții prețioase la topografia artistică a Transilvaniei săsești. În "monografia Țarii Bârsei", apărută în mai multe volume, descrie bisericile săsești din Țara Bârsei. a murit la vârsta înaintată de 95 de ani în Codlea. Moștenirea sa a lăsat-o parohiei din Codlea, care în cinstea acestuia va constitui
Eduard Morres () [Corola-website/Science/312967_a_314296]
-
în Transilvania, în anul 1912 își deschide prima expoziție proprie, urmată de ecouri favorabile. Pe lângă picturi, Morres a lăsat ca specialist contribuții prețioase la topografia artistică a Transilvaniei săsești. În "monografia Țarii Bârsei", apărută în mai multe volume, descrie bisericile săsești din Țara Bârsei. a murit la vârsta înaintată de 95 de ani în Codlea. Moștenirea sa a lăsat-o parohiei din Codlea, care în cinstea acestuia va constitui "Fundația Eduard-Morres".
Eduard Morres () [Corola-website/Science/312967_a_314296]
-
hotarul de jos” se întindea între actualul drum județean Tălmaciu-Racovița-Avrig și râul Olt, iar „hotarul de sus” între drumul amintit și până la poalele pădurilor. Spre sfârșitul secolului al XVIII, s-a trecut la practicarea unei agriculturi sedentare trienale, după modelul săsesc, numit „Dreifelderwirtschaft” . Potrivit acestuia suprafața arabilă a satului era împărțită în trei „trupuri” (părți), pe fiecare dintre ele semănându-se prin rotație toamna, grâu sau secară și primăvara - ovăz, porumb sau cartofi, în al treilea an terenul fiind lăsat ogor
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
și Țara Făgărașului. Această amplasare a făcut ca Racovița să beneficieze de toate avantajele includerii sale la începutul secolului al XV-lea în „Scaunul filial al Tălmaciului”, unitate administrativă a sașilor transilvăneni din „Scaunul Sibiului” și mai apoi din Universitatea Săsească până în anul 1876. Prima atestare documentară a satului — 22 mai 1443 — se regăsește în actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken — Racovița de
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
Transilvania, cu urmări din cele mai grele pentru locuitorii așezărilor din apropierea pasului Turnu Roșu. Pentru a putea face față noii situații, regele Ladislau al V-lea, la data de 3 februarie 1453, dăruiește sașilor din cele „Șapte scaune” — uniune teritorial-administrativă săsească cu sediul în Sibiu — domeniul feudal al Tălmaciului, de acum încolo racovicenii fiind obligați să presteze diferite sarcini cu caracter feudal. Din acest moment, Racovița va apărea în perioada 1453-1700 din ce în ce mai des în scrierile vremii cu peste 50 de documente
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]