708 matches
-
electrică de 12 V sau 24 V. Motor D127 modificat , cu puterea crescută la 85 CP, iar după 1990 110 CP. Cutie de viteze în 4+1 sau 5+1 trepte. TV320 - Autovehicule de marfă și transport persoanae bazate pe sașiul mărit și modificat al ARO 24. Denumite și ARO seria 32. Deoarece erau în mare parte identice cu ARO 24, modificările acestora erau aceleași cu ale ARO 24. După dispariția ROCAR, aceste serii au fost fabricate la ARO. Au fost
Rocar () [Corola-website/Science/318732_a_320061]
-
Afet Mobil Ț-60) a fost un vânător de tancuri folosit de Armată Română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 1943 au fost transformate treizeci și patru de exemplare la Atelierele Leonida, fiind folosite materiale capturate de la Armată Roșie: sașiul era de la tancurile Ț-60, blindajul suprastructurii era de la tancurile BT-7, iar tunurile F-22 de calibru 76,2 mm Model 1936 erau de fabricație sovietică. Vânătorii de tancuri au fost folosiți de către Divizia 1 Blindata "România Mare" și de către Divizia
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
atât în Germania, cât și în România pentru acest motor de camion, întreținerea fiind simplă. Tunului sovietic F-22 de captura calibru 76,2 mm Model 1936 i-a fost îndepărtat afetul, fiind construit un nou cadru pentru montarea să pe sașiul țancului Ț-60. Suprastructura noului vehicul era construită din plăci de blindaj de la tancurile sovietice capturate. Suspensia a fost ranforsata fiindcă vehiculul era mai greu cu 3 tone. Primul prototip, construit la Atelierele Leonida, a fost gata pe 19 ianuarie
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
mm. Blindajul era tăiat de la tancurile sovietice de cavalerie BT-7, industria autohtonă nefiind capabilă încă să producă plăci de blindaj de calitate superioară. Vânătorul de tancuri transporta 44 de proiectile perforante de fabricație română, model Costinescu de 6,6 kilograme. Sașiul a fost modificat pentru a face față noilor cerințe: un nou scut de protecție pentru motor a fost montat, pentru a îmbunătăți ventilația. Interiorul a fost modificat pentru că numărul de proiectile transportate să fie mai mare. Din cauza greutății suplimentare, a
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
au fost înlocuiți la unele vehicule cu un model superior, învelit în cauciuc, denumit modelul Ghiulai. Galeții au fost turnați și finisați la Industria Sârmei din Câmpia Turzii, uzinele IAR din Brașov și Atelierele Concordia din Ploiești. Pentru a mări stabilitatea sașiului în timpul tragerilor, a fost instalat și un sistem de frânare la galeți. Blindajul sașiului avea o grosime între 15 și 35 de milimetri, în funcție de anul în care fusese fabricat tancul Ț-60. Treizeci și patru de exemplare au fost transformate la Atelierele
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
modelul Ghiulai. Galeții au fost turnați și finisați la Industria Sârmei din Câmpia Turzii, uzinele IAR din Brașov și Atelierele Concordia din Ploiești. Pentru a mări stabilitatea sașiului în timpul tragerilor, a fost instalat și un sistem de frânare la galeți. Blindajul sașiului avea o grosime între 15 și 35 de milimetri, în funcție de anul în care fusese fabricat tancul Ț-60. Treizeci și patru de exemplare au fost transformate la Atelierele Leonida până la sfârșitul anului 1943. Șaisprezece vehicule au fost repartizate Companiei 61 TACÂM din
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
anului 1944 sau confiscate de sovietici după 23 august 1944. A existat o singură modificare notabilă, vânătorul de tancuri ZiS-30. Acesta a fost proiectat în luna august a anului 1941 de Vasili Grabin la fabrica nr. 92 Gorki. Practic, pe sașiul tractorului Komsomoleț Ț-20, era montat un tun antitanc de calibru 57 mm tip ZiS-2. Au fost fabricate aproximativ o sută de autotunuri ZiS-30.
Komsomoleț T-20 () [Corola-website/Science/320182_a_321511]
-
ale modelului 21, cu inovația montării rezervoarelor de combustibil în aripi și atașarea rezervoarelor detașabile de 330 litri sub fiecare aripă. Grație noilor imbunătățiri capacitatea creștea la 570 litri iar avionul recăpăta raza de acțiune pierdută în versiunea anterioară. Pentru ca sașiul modificat al modelului 32 a fost abandonat iar motorul a rămas același, versiunea a fost desemnată Model 22 de către Marina Militară, în vreme ce Mitsubishi l-a numit A6M3a. Producția sa de uzină a inceput în decembrie și 560 de exemplare au
Mitsubishi A6M Zero () [Corola-website/Science/320300_a_321629]
-
("Samokhodnaya Ustanovka 76", în traducere: afetul autopropulsat) a fost un autotun fabricat și utilizat pe scară largă de Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bazat pe sașiul modificat al țancului ușor Ț-70, a fost fabricat în număr mare, fiind cel mai numeros vehicul blindat sovietic utilizat în război după tancul mediu Ț-34. Din cauza pierderilor materiale și umane din 1941, Armata Roșie avea nevoie urgentă de
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
câmpul de luptă. Echipa de ingineri de la Fabrica Nr. 38 din Kirov a fost însărcinată cu dezvoltarea tunului autopropulsat la începutul anului 1942. Din cauza timpului scurt alocat proiectării și a nevoilor urgente de pe front, noul vehicul trebuia să folosească un sașiu aflat deja în producție. Inginerii sovietici au fost nevoiti sa foloseasca sașiul țancurilor ușoare ale armatei pentru prototipuri. Primul prototip, OSU-76 ("Opytnaya Samokhodnaya Ustanovka" - afetul autopropulsat experimental), folosea sașiul țancului ușor Ț-60 și tunul ZiS-3 de calibru 76,2
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
a fost însărcinată cu dezvoltarea tunului autopropulsat la începutul anului 1942. Din cauza timpului scurt alocat proiectării și a nevoilor urgente de pe front, noul vehicul trebuia să folosească un sașiu aflat deja în producție. Inginerii sovietici au fost nevoiti sa foloseasca sașiul țancurilor ușoare ale armatei pentru prototipuri. Primul prototip, OSU-76 ("Opytnaya Samokhodnaya Ustanovka" - afetul autopropulsat experimental), folosea sașiul țancului ușor Ț-60 și tunul ZiS-3 de calibru 76,2 mm. În urma testelor, prototipul nu s-a dovedit a fi o soluție
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
a nevoilor urgente de pe front, noul vehicul trebuia să folosească un sașiu aflat deja în producție. Inginerii sovietici au fost nevoiti sa foloseasca sașiul țancurilor ușoare ale armatei pentru prototipuri. Primul prototip, OSU-76 ("Opytnaya Samokhodnaya Ustanovka" - afetul autopropulsat experimental), folosea sașiul țancului ușor Ț-60 și tunul ZiS-3 de calibru 76,2 mm. În urma testelor, prototipul nu s-a dovedit a fi o soluție viabilă, fiind instabil din cauza sașiului mult prea mic. În primăvara anului 1942, echipa condusă de generalul Grabin
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
pentru prototipuri. Primul prototip, OSU-76 ("Opytnaya Samokhodnaya Ustanovka" - afetul autopropulsat experimental), folosea sașiul țancului ușor Ț-60 și tunul ZiS-3 de calibru 76,2 mm. În urma testelor, prototipul nu s-a dovedit a fi o soluție viabilă, fiind instabil din cauza sașiului mult prea mic. În primăvara anului 1942, echipa condusă de generalul Grabin de la Fabrica Nr. 92 din Gorki, în cooperare cu echipa din Kirov, a dezvoltat un prototip bazat pe un sașiu extins al țancului ușor Ț-70. Noul sașiu
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
a fi o soluție viabilă, fiind instabil din cauza sașiului mult prea mic. În primăvara anului 1942, echipa condusă de generalul Grabin de la Fabrica Nr. 92 din Gorki, în cooperare cu echipa din Kirov, a dezvoltat un prototip bazat pe un sașiu extins al țancului ușor Ț-70. Noul sașiu avea un galet suplimentar pentru fiecare senila. O suprastructura complet închisă proteja echipajul și tunul. Prototipul, denumit ȘU-12, a fost testat cu succes în vara anului 1942. Producția a început în luna
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
sașiului mult prea mic. În primăvara anului 1942, echipa condusă de generalul Grabin de la Fabrica Nr. 92 din Gorki, în cooperare cu echipa din Kirov, a dezvoltat un prototip bazat pe un sașiu extins al țancului ușor Ț-70. Noul sașiu avea un galet suplimentar pentru fiecare senila. O suprastructura complet închisă proteja echipajul și tunul. Prototipul, denumit ȘU-12, a fost testat cu succes în vara anului 1942. Producția a început în luna decembrie a anului 1942, autotunul fiind denumit oficial
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
al tunului autopropulsat ȘU-76. Alți producători au fost Fabrică Nr. 38 din Kirov și Fabrică Nr. 40 din Mîtișci. La sfârșitul războiului, producția în masă a fost oprită. Autotunul ȘU-76i era complet diferit de ȘU-76. Acest vehicul avea la bază sașiul țancurilor capturate Panzer III sau StuG III, fiind înarmat cu un tun ZiS-5 76,2 mm montat într-o suprastructura nouă, de tip cazemata. Aproximativ 1200 de autotunuri ȘU-76i au fost transformate la Fabrica Nr. 38. ȘU-76 a fost proiectat
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
dintre toate tunurile de asalt sovietice. ȘU-76 a înlocuit tancurile de sprijin ale infanteriei. Că tun de asalt ușor, vehiculul era foarte apreciat de infanteria sovietică, fiind mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale Armatei Roșii, desi folosea un sașiu similar. Fiindcă suprastructura era deschisă, echipajul comunica rapid și eficient cu soldații. Principalul dezavantaj al suprastructurii deschise era vulnerabilitatea echipajului în cazul grenadelor, gloanțelor și schijelor. Blindajul era foarte subțire, iar vehiculul nu era foarte confortabil de condus (mecanicul conductor
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
și fortificațiilor inamice. Unitatea de foc a vehiculului constă într-un tun normal sau un obuzier. Primele tunuri de asalt protejate complet de blindaj erau construite prin fixarea piesei de artilerie într-o suprastructura de tip cazemata montată pe un sașiu de tanc. Fiindcă lipsea turela, tunul avea un câmp de tragere orizontal limitat, dar vehiculul era mai simplu de construit, mai ieftin și mai puțin predispus la avarii mecanice. Spațiul interior mai mare și greutatea redusă a construcției vehiculului permitea
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
asalt au fost folosite cu preponderenta în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către forțele armate ale Germaniei naziste și ale Uniunii Sovietice. La începutul războiului, armata germană a început să construiască tunuri de asalt improvizate prin fixarea tunurilor pe sașiul camioanelor sau pe sașiul țancurilor depășite, prin îndepărtarea turelei. Mai tarziu, atât germanii cât și sovieticii au proiectat tunuri de asalt blindate complet, construite special pentru sprijinul infanteriei. Armata Roșie a folosit inițial tancul greu KV-2 pentru a distruge fortificațiile
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
cu preponderenta în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către forțele armate ale Germaniei naziste și ale Uniunii Sovietice. La începutul războiului, armata germană a început să construiască tunuri de asalt improvizate prin fixarea tunurilor pe sașiul camioanelor sau pe sașiul țancurilor depășite, prin îndepărtarea turelei. Mai tarziu, atât germanii cât și sovieticii au proiectat tunuri de asalt blindate complet, construite special pentru sprijinul infanteriei. Armata Roșie a folosit inițial tancul greu KV-2 pentru a distruge fortificațiile inamice, o variantă a
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
marele premiu la Daytona și argintul la Sebring. 1966 este momentul de început al dominației Ford la Leș Mans, ce va dura patru ani. Participantul din acel an este o versiune modificată, cu un motor de 7 litri și un sașiu tip fagure, din aliminiu, produsă în SUA. Pe locul al II-lea va termina cursa tot un GT40, după o serie de momente de tensiune, în care conducerea echipei încearcă să ia cea mai bună decizie în privința învingătorului. La doar
Ford GT40 () [Corola-website/Science/320701_a_322030]
-
este unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, primele semne de așezări omenești datând din paleotic si neoliticul timpuriu (5.500-3.500 î.H.). Prima atestare documentară datează din anul 1324 când sașii răsculați împotriva regelui Carol Robert, al Ungariei s-au refugiat în interiorul cetății, Castrum Kuholm. Numele de Kuholom face referire la roca pe care a fost ridicata: bazaltul. Documente din secolul al XV-lea menționează cetatea ca fiind un important centru
Cetatea Rupea () [Corola-website/Science/317327_a_318656]
-
Cibinburg"”, după părerea să ar fi luat naștere numele de „Siebenbürgen”, care ar fi devenit după un timp și numele întregii provincii a Sibiului. De fapt, numele de „"Cibinburg"” nu apare menționat în niciun document până în secolul al XIV-lea, sașii adaptând în dialectul săsesc cuvântul „"Cibin"” în formă „"Zabeng"” care este o exprimare foarte diferită de „Siebenbürgen” pentru a putea accepta formarea numelui în disputa. K.J.Schröer consideră că numele de „Siebenbürgen” ar veni de la regiunea muntoasă din Germania, „"Siebengebirge
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
lui Giorgio Basta, care a răspuns chemării și a pornit din Ungaria Superioară spre Transilvania, iar cavaleria și trupele Dietei Transilvaniei l-au părăsit pe Mihai și au trecut de partea habsburgică. Ajutoarele venite din Muntenia au fost oprite de sașii brașoveni la 2/12 septembrie și 4/14 septembrie 1599. În timp ce Mihai Viteazul dispunea de aproximativ 10.000 - 12.000 de oameni, armata nobilimii, împreunată cu cea a lui Basta, era formată din aproximativ 18.000 de oameni (din care
Bătălia de la Mirăslău () [Corola-website/Science/326992_a_328321]
-
200 892. Seria 123 a fost produsă în patru variante de caroserie: sedan clasic, ca limuzină lungă cu șapte locuri, coupe, cu un ampatament scurtat ușor, si Combi (numit T-model la Mercedes Benz). În plus, au existat autovehicule cu sașiu cu ampatament standard și extins ca bază pentru mașini speciale, cum ar fi ambulanțele sau dricuri. La început, în funcție de motorizare, erau folosite faruri diferite: mașinile cu motoare mai slabe au fost echipate cu faruri rotunde, numite și peiorativ "ochi de
Mercedes-Benz W123 () [Corola-website/Science/324073_a_325402]