KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

un cimitir. Glasurile nemulțumite fuseseră reduse la tăcere într-o clipă. Chipurile care până atunci arătaseră atâta obrăznicie, expresiile sfidătoare, dispărură. Nu mai rămăseseră decât nenumărate fețe de culoarea pământului, tremurând de frică. Stând lângă cele cinci cadavre, cei cinci samurai îi priviră amenințători pe muncitori, cu spadele înroșite de sânge încă în mâini. În cele din urmă, Kanbei strigă, cu toată ferocitatea: — Acești cinci oameni care v-au reprezentat - i-am chemat aici, am ascultat ceea ce au avut de spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cu o franchețe neașteptată. Întrucât citise deja scrisoarea lui Muneharu, inamicul părea să se fi resemnat cu faptul că zadarnic ar fi încercat să mai ascundă ceva. Dar Hideyoshi nu făcu o cercetare completă. Nu se cuvenea să umilească un samurai. Lucrurile inutile erau pur și simplu apreciate ca atare, iar Hideyoshi își îndreptă gândurile în altă direcție. Cred că e de-ajuns. Desfaceți legăturile acestui războinic și eliberați-l. — Să-i dăm drumul? — A înotat prin lacul noroios și pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și vasalii săi, nobilimea din Kyoto și ceilalți generali, camarazi cu Mitsuhide. Suferirea unei insulte acolo era același lucru cu a-i fi fost expusă rușinea în fața întregii națiuni. O asemenea umilință în oublic era insuportabilă pentru oricine se născuse samurai. — Calul dumneavoastră, stăpâne, spuse Masataka. Vasalii încă nu-l observaseră pe slujitorul care aducea calul lui Mitsuhide. Distrași de evenimentele zilei, continuau să stea adunați în grupuri, discutând situația. Chiar când Mitsuhide se pregătea să plece, cineva descălecă în fața porții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
de ploaie? întrebă un servitor, privind din nou înăuntrul porții. — În noaptea asta nu licărește nici o stea și, dacă începe să plouă, drumurile vor deveni dificile. Ar fi bine să mai pregătim câteva făclii în plus! strigă altul. Chipurile tuturor samurailor erau la fel de mohorâte ca și cerul nopții. Aveau ochii plini de furie, lacrimi, amărăciune sau nemulțumire posomorâtă. Foarte curând, glasul lui Mitsuhide se auzi în timp ce se îndepărta de intrare împreună cu un grup de călăreți: — Sakamoto aproape se vede de-aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și vasalii săi clocotesc într-un cazan de nedreptate, batjocuri, insulte și ofense de tot felul. Tocmai de-asta ți-am cerut să te calmezi și să-ncerci să dormi puțin, două, trei nopți. — Dar e absurd! exclamă Dengo. Despre samurai se spune că rușinea de a fi fost odată împroșcat cu noroi e greu de șters. De câte ori au îndurat stăpânul meu și servitorii lui o asemenea rușine, din vina acestui senior crud din Azuchi? Iar ieri n-a fost vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
doar căderea frunzelor de toamnă. Zi și noapte, se veghea cu mare grijă față de primejdia de a fi spionați, chiar și în locuri unde prezența inamicului ar fi fost extrem de improbabilă. Astfel, până și în grădina ceainăriei, stăteau de gardă samurai. Acum, unul dintre străjeri se apropiase de ceainărie și stătea aplecat în fața ușii. După ce-i dădu o scrisoare lui Mitsuharu, se retrase puțin, așteptând nemișcat ca o stâncă. Curând, dinăuntru se auzi glasul lui Mitsuharu: — E nevoie de un răspuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cei trei vasali închiseră bine ușa în urma lor, pașii li se estompară în direcția coridorulul podit, răsunând ca și cum ar fi umblat pe un strat de gheață subțire. Peste câteva momente, Mitsuharu plecă și el. Trecând pe coridor, intră în apartamentele samurailor. Ceru imediat hârtie de scris și un penel, apoi aplică fluid pensula pe hârtie, ca și cum ar fi avut deja în minte ceea ce urma să scrie. — Du-i-o mesagerului de la Abatele din Yokawa și trimite-l înapoi. Îi dădu scrisoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
dimineață, înaintea zorilor. Ciudat tip mai este. — Nu, cred că nu poate fi descris pur și simplu ca fiind ciudat. E un om loial și are conștiința dreaptă ca o tulpină de bambus. O fi renunțat el să mai fie samurai, dar mie tot ca un războinic îmi pare. — Am auzit că a fost vasal al lui Saito Tatsukoi. Îl lauzi fiindcă îi rămâne credincios fostului său senior, chiar și în zilele noastre? — În timpul lucrărilor de construcție din Azuchi, a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
de sine însuși ca să picteze pentru inamicul fostului său stăpân. Chiar atunci, unul dintre servitorii lui Mitsuharu intră și îngenunche în spatele lor, iar cei doi se întrerupseră din conversație. Mitsuharu se întoarse, întrebându-l pe noul sosit ce se întâmplase. Samuraiul părea stânjenit. Ținea în mână o scrisoare și ceva ce părea a fi o petiție scrisă pe hârtie groasă. În timp ce vorbea, se vedea limpede că era îngrijorat din cauza posibilei reacții a lui Mitsuharu: — La poarta castelului a venit încă un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
mai faci. Distrugi unul ca să salvezi o mulțime. Dacă ardem un singur munte, însă facem Legea Buddhistă să strălucească și mai puternic de pe alți cinci munți și o sută de piscuri, atunci cred că omorurile pe care le făptuim ca samurai nu se pot numi crime. Sigur că așa este. Dar, din simpatie, nu-mi pot stăpâni o lacrimă pentru Muntele Hiei. Mitsuharu! În public trebuie să mă abțin, dar ca om de rând simt că nu poate fi nimic rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
silința pentru a-și opri vărul. Și, astfel decis, Mitsuharu adormi. A doua zi dimineață se sculă mai devreme ca de obicei, dar în timp ce se spăla auzi un ropot de pași alergând pe coridorul principal, spre intrare. Mitsuharu strigă un samurai, oprindu-l pe loc: — Cine pleacă? — Seniorul Mitsuhide. — Ce?! — Sa, stăpâne. S-a gătit cu o ținută ușoară pentru munte și îl însoțește numai Amano Genemon. Plănuiesc să-și mâne caii până la Hiyoshi. Sau, cel puțin așa a spus Seniorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ne urmărește cineva, sunt sigur că e Mitsuharu. Ieri, părea dornic să mă oprească de a face călătoria asta. — Are o gentilețe și o sinceritate cum rareori mai vezi la oamenii zilelor noastre. E aproape prea blând pentru a fi samurai. — Mitsuharu este, întocmai cum bănuisem. — Pare cu siguranță hotărât să vă oprească, stăpâne. — Ei bine, din drum nu mă voi întoarce, orice-ar spune. Poate că nu va încerca să mă oprească. Dacă ar fi vrut să facă asta, îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
lui Hideyoshi și cu Shibata. Și totuși, numele stăpânului lor fusese consemnat după numele acelor comandanți, pe lângă faptul de a fi fost pus sub comanda lui Hideyoshi. Lipsa de respect față de rangul cuiva era cea mai mare insultă pentru un samurai. Rușinea incidentului de la banchet fusese accentuată printr-un ordin militar. Oamenii erau din nou scandalizați. Între timp, începuse să asfințească, iar pe pereți jucau razele soarelui în amurg. Nimeni nu vorbea, dar oamenii aveau obrajii brăzdați de lacrimi. Chiar atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
printr-un ordin militar. Oamenii erau din nou scandalizați. Între timp, începuse să asfințească, iar pe pereți jucau razele soarelui în amurg. Nimeni nu vorbea, dar oamenii aveau obrajii brăzdați de lacrimi. Chiar atunci, pe culoar se auziră pașii câtorva samurai. Presupunând că stăpânul lor se întorcea, toți săriră în picioare să-l primească. Numai Shinshi, încă în hainele de călătorie, rămase pe loc, așteptând să fie chemat. Mitsuhide, care tocmai se întorsese de pe Muntele Hiei, nu-l chemă pe Shinshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cu o tresărire. — E cineva acolo? strigă el, spre odăile pajilor. Undeva, departe, se deschise o ușă culisantă. Plantonul intră tăcut și se prosternă la podea. — Spune-i lui Matabei să vină imediat aici, ordonă Mitsuhide. Toți cei din apartamentele samurailor dormeau, dar de vreme ce câțiva servitori ai lui Mitsuhide plecaseră în seara trecută spre Kameyama, cei rămași pe loc erau încordați, neștiind când putea să plece și stăpânul lor, Mitsuhide. În seara aceea, toți se culcaseră cu hainele de drum pregătite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
să se apropie și-i șopti un ordin. La primirea ordinului secret al lui Mitsuhide, pe chipul tânărului se așternu o emoție puternică. — Plec de îndată! declară el, răspunzând din toată ființa la încrederea stăânului său. — Vei fi recunoscut ca samurai al clanului Akechi, așa că pleacă repede - înainte de crăpatul zorilor. Să fii cu mintea limpede și să nu te încurci. După ce Matabei se retrase, mai rămăsese câtva timp până să se lumineze, iar Mitsuhide reuși abia acum să adoarmă adânc. Contrar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
vasalilor săi părea un val care se unduia provocat de acțiunile capricioase ale minții lui izolate. În ultimele câteva zile, se însingurase periodic față de servitori și se comporta tot mai mult ca un orfan, nu ca liderul unui clan de samurai. Deși soldaților care-l urmau pe Mitsuhide le era greu să se orienteze pe întuneric - înconjurându-l și strigând avertismente încoace și-ncolo - coborâră treptat, apropiindu-se de periferia capitalei. Când șirul celor trei mii deoameni și cai ajunse la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-le în creier și pe față și pe dos. Când privesc în urmă la drumul pe care l-am străbătut în ultimii cincizeci și cinci de ani, știu că n-aș fi fost atât de distrus dacă nu mă nășteam samurai. Și nici n-aș fi fost hotărât să fac una ca asta. — Și tocmai fiindcă ești născut samurai nu trebuie să ridici mâna contra seniorului tău, oricâte ai fi avut de îndurat. — Nobunaga s-a răsculat împotriva shogunului. Și toată lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
am străbătut în ultimii cincizeci și cinci de ani, știu că n-aș fi fost atât de distrus dacă nu mă nășteam samurai. Și nici n-aș fi fost hotărât să fac una ca asta. — Și tocmai fiindcă ești născut samurai nu trebuie să ridici mâna contra seniorului tău, oricâte ai fi avut de îndurat. — Nobunaga s-a răsculat împotriva shogunului. Și toată lumea știe câtă karma negativă a acumulat arzând Muntele Hiei. Uită-te ce-au pățit vasalii lui superiori - Hayashi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
mă va considera un lux nefolositor. M-a pus până și sub comanda lui Hideyoshi, ordonându-mi să mă duc la Sanin. Dacă asta nu e o pronunțare a sentinței clanului Akechi, atunci altceva nu știu ce e. Am fost crescut ca samurai; am moștenit sângele mai multor generații de războinici. Crezi c-am de gând să-mi sfârșesc zilele făcând sluj la ordinele lui? Nu poți vedea în inima neagră a lui Nobunaga, Mitsuharu? Mitsuharu stătu o vreme tăcut, năucit, apoi întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
construcții pentru a termina refacerea celor vreo douăzeci de clădiri care fuseseră distruse de foc în timpul războaielor civile din capitală. Dacă un vizitator mergea în direcția Străzii a Patra, dinspre poarta principală a templului, vedea conacul guvernatorului din Kyoto, cartierul samurailor și străzile unui oraș bine gospodărit. Dar, în partea de miazănoapte a orașului, mahalalele rămâneau ca niște insule, la fel cum fuseseră și în timpul shogunatului, iar o anumită alee lungă și îngustă încă își mai merita cu prisosință vechiul nume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
că pe poartă intră un curtean. — Trebuie să fie guvernatorul. Aceia par a fi aghiotanții lui. Guvernatorul, Murai Nagato, împreună cu însoțitorii săi, se opriseră la poarta principală și păreau să aștepte discret ieșirea palanchinului unui aristocrat. Nu peste mult, câțiva samurai aduseră doi-trei cai murgi și rotați, în urma unei mici procesiuni de palanchinuri și lectici. Când în recunoscură pe Nagato, samuraii se înclinară din mers, ținând cu o mână hățurile cailor. De îndată ce îmbulzeala se risipi, Nagato intră pe poartă. Iar când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
însoțitorii săi, se opriseră la poarta principală și păreau să aștepte discret ieșirea palanchinului unui aristocrat. Nu peste mult, câțiva samurai aduseră doi-trei cai murgi și rotați, în urma unei mici procesiuni de palanchinuri și lectici. Când în recunoscură pe Nagato, samuraii se înclinară din mers, ținând cu o mână hățurile cailor. De îndată ce îmbulzeala se risipi, Nagato intră pe poartă. Iar când cei doi negustori se asigurară că ajunsese înăuntru, își îndreptară pașii în aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
se gândește, poate, că ar trebui să înaintăm cât de mult putem în timpul nopții și în primele ore ale dimineții. — Așa ar fi cel mai bine, până ajungem în provinciile de la apus. Pedestrașii, în mod foarte firesc, ba chiar și samuraii superiori lor în grad - cu excepția comandanților - încă nu știau nimic. Șoaptele și râsetele care nu ajungeau tocmai până la urechile comandanților exprimau supoziția că până pe câmpul de luptă mai era cale lungă. Coloana se puse în mișcare. Din acel moment, comandanții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
mult ca un fior. Toshimitsu închise ochii și ridică tonul aproape ca și cum i-ar fi certat. Oare și el încerca să-și facă singur curaj? — Nici o zi nu va fi mai strălucitoare decât cea de azi. Nevoi bizui îndeosebi pe samurai pentru a izbuti fapte meritorii. Chiar de cădeți azi în luptă, rudele vă vor fi răsplătit conform izbânzilor voastre. Glasul lui Toshimitsu nu se schimbă prea mult, până termină de vorbit. Știa de la Mitsuhide ceea ce trebuia să spună și, probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]