727 matches
-
cu titlul "Muzică locală cu simbolism satanic", articol care oferă detalii despre Gorgoroth în general și "A Sorcery Written in Blood" în special. Același ziar a menționat și faptul că unii părinți, îngrijorați de potențiala influență negativă a acestei comunități satanice asupra copiilor lor, au contactat poliția din Fjaler. În mai 1994 Gorgoroth a concertat în clubul "Lusa Lottes Pøbb" din Oslo, Norvegia, acest eveniment marcând prima apariție live a formației. În octombrie 1994 a avut loc lansarea albumului de debut
Gorgoroth () [Corola-website/Science/309511_a_310840]
-
album, Twilight of the Idols (In Conspiracy with Satan). În 2004, în urma unui concert care a avut loc în Cracovia, Polonia, Gorgoroth a stârnit controverse din cauza aranjamentului scenic extrem de brutal: capete de oaie înfipte în țăruși, sârmă ghimpată, torțe, simboluri satanice și patru modele goale crucificate, fiecare cu o glugă neagră pe cap și stropit cu sânge de oaie. Tot acest aranjament scenic a fost elaborat pentru că întregul concert a fost înregistrat, iar formația intenționa să lanseze un DVD cu materialul
Gorgoroth () [Corola-website/Science/309511_a_310840]
-
pentru oferirea de bomboane. Festivitățile de Halloween sunt obișnuite în școlile parohiale romano-catolice din America de Nord și din Irlanda. De fapt, Biserica Romano-Catolică consideră că Halloween-ul ar avea o legatură cu creștinismul. Cei mai mulți creștini nu consideră că tradiția ar avea rădăcini satanice în origine sau practică și că nu reprezintă nicio amenințare pentru viața spirituală a copiilor: educarea despre moarte și mortalitatea, precum și despre obiceiurile strămoșilor celți fiind, de fapt, o lecție de viață valoroasă și o parte din patrimoniul enoriașilor lor
Halloween () [Corola-website/Science/310816_a_312145]
-
nu, o anumită poziție față de ea. Uneori o astfel de analiză poate ajuta, dar nu se crede că are o contribuție decisivă în a lua o hotărâre justificată. Originea acestei sărbători poate fi plasată în ocultism și păgânism, iar grupările satanice, în unele regiuni, îi atașează o însemnătate deosebită. Vaticanul a condamnat sărbătoarea de Halloween, despre care susține că este „anticreștină”, fiind bazată pe un „curent subteran periculos al ocultismului”. Sfântul Scaun i-a avertizat pe părinți să nu-și lase
Halloween () [Corola-website/Science/310816_a_312145]
-
terorii, a fricii și a morții”. Un ziar controlat de episcopii italieni, Avvenire, a cerut în 2009 boicotarea zilei de Halloween, despre care a spus că este „o celebrare a groazei și a macabrului” care ar putea să încurajeze „sectele [satanice] nemiloase și fără scrupule”. Mai multe biserici din Florida au protestat în octombrie 2010 față de decorarea unui parc cu motive specifice sărbătorii Halloween, acuzându-i pe organizatori că promovează imagini ale „crimei și torturii”. „Părintele” modern al „bisericii lui Satan
Halloween () [Corola-website/Science/310816_a_312145]
-
parc cu motive specifice sărbătorii Halloween, acuzându-i pe organizatori că promovează imagini ale „crimei și torturii”. „Părintele” modern al „bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey, obișnuia să spună că Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de „Noaptea Walpurgică“ sau Sabatul vrăjitoarelor, de pe 1 mai. Alte religii, de asemenea, au păreri foarte diferite cu privire la Halloween. Adepții religiei Wicca simt că tradiția este jignitoare pentru „vrăjitoarele adevărate” pentru că se promovează caricaturi stereotipale ale „vrăjitoarelor malefhalloweenului”.
Halloween () [Corola-website/Science/310816_a_312145]
-
fiecărui episod, jucătorul este plasat într-o bază militară futuristică și trebuie să găsească „Slipgate”-ul, care o să-l ducă într-un tărâm diferit. Variatele tărâmuri constau în multe peșteri și castele gotice și medievale cu o temă diavolească și satanică, relativ similare cu cele din Doom. Acestea sunt inspirate de fantezie întunecată, în special cea a lui H.P. Lovecraft, cel mai bun exemplu fiind ultimul boss al jocului, numit Shub-Niggurath, iar boss-ul de sfârșit din primul episod se numeste
Quake () [Corola-website/Science/305690_a_307019]
-
ca acest exorcist să acționeze cu prudență, respectând cu strictețe normele stabilite de Biserică. În afară de exorcismul propriu-zis, există rugăciuni care se pot recita public, de către un preot, cu permisiunea Episcopului, atunci când se consideră, după judecată prudentă, că există o influență satanică asupra unor locuri, obiecte sau persoane, fără a se ajunge la stadiul unei posesiuni propriu-zise. Exemplu: Exorcism împotriva satanei și a îngerilor răzvrătiți; în limba latină: "Exorcismus in Satanam et angelos apostaticos" Pe lângă aceasta, există rugăciuni care pot fi recitate
Exorcism () [Corola-website/Science/306448_a_307777]
-
pelerinaj, urmat de mulți dintre adepții săi, pleacă în India și Asia Centrală, ajungând până la granițele Chinei. La întoarcerea din India, care era văzută, la vremea aceea, ca țara vrăjitoriei, Al-Hallaj este bănuit ca s-ar fi lăsat prada unei inspirații satanice. În jurul persoanei sale încep să circule tot felul de legende care au atras atenția autorităților asupra sa. În anul 906, face un al treilea pelerinaj la Mecca unde rămâne doi ani. Reîntors la Bagdad, reia propovăduirea ideilor sale despre Dumnezeu
Al-Hallaj () [Corola-website/Science/314226_a_315555]
-
care asista și regele, sfătuind-o să revină la biserică atunci când va renunța la viața ei de dezmăț. În această perioadă izbucnește și așa numitul "scandal al otrăvurilor". Fiind arestată La Voisin, o cunoscută otrăvitoare, implicată și într-un cult satanic, aceasta dezvăluie că îi dăduse dnei de Montespan o băutură ca să câștige favorurile regale și să o înlăture pe Louise de la Vallière. Sursele vremii afirmă chiar că doamna de Montespan, disperată că sentimentele regelui pentru ea încep să se răcească
Francoise Athénaïs, Marchiză de Montespan () [Corola-website/Science/313298_a_314627]
-
o băutură ca să câștige favorurile regale și să o înlăture pe Louise de la Vallière. Sursele vremii afirmă chiar că doamna de Montespan, disperată că sentimentele regelui pentru ea încep să se răcească, a acceptat chiar să participe la o liturghie satanică celebrată deasupra trupului său gol și în cadrul căreia s-ar fi sacrificat chiar un copil, dar aceste zvonuri nu au putut fi confirmate, contribuind totuși la grăbirea dizgrației sale. În 1676, relația cu doamna de Montespan este reluată și se
Francoise Athénaïs, Marchiză de Montespan () [Corola-website/Science/313298_a_314627]
-
3). În Evul Mediu, au apărut miturile contra evreilor precum otrăvirea fântânilor și a râurilor (4), uciderea de copii creștini în scopul preparării de azime pascale cu sângele lor (acuza de omor ritual), transformarea în diavoli, vrăjitoare și alte ființe satanice. O credință extrem de răspândită și persistentă era și aceea exprimată de ideea "evreului rătăcitor" (der ewige Jude, le juif errant, the wandering jew), care fusese blestemat să străbată mereu pământul în lung și-n lat. Antisemitismul modern este de obicei
Antisemitism () [Corola-website/Science/297144_a_298473]
-
Up" și respectiv "Avatar". O continuare, "", a fost lansată la 16 decembrie 2011. În 1891, detectivul londonez Sherlock Holmes (Robert Downey, Jr.), împreună cu partenerul și prietenul său Dr. John Watson (Jude Law), este într-o cursă pentru prevenirea unui ritual satanic săvârșit împotriva unei femei de lordul Blackwood (Mark Strong), cel care mai ucisese deja în acest fel alte cinci femei. Cei doi reușesc să-l oprească pe lordul Blackwood să omoare o nouă femeie înainte ca inspectorul Lestrade (Eddie Marsan
Sherlock Holmes (film din 2009) () [Corola-website/Science/319541_a_320870]
-
și participând chiar la demonstrații împotriva scriitorului britanic de origine indiană Salman Rushdie, ce fusese condamnat la moarte printr-o fatwa a ayatolahului Ruhollah Khomeini din Iran, din cauza unor pasaje considerate ireverențioase în cartea pe care a scris-o, Versetele satanice. Treptat, Hirsi Ali a început să critice religia islamică, mai ales în ceea ce privește modul cum este privită femeia în societatea bazată pe dreptul islamic, aplicat în diverse grade în marea majoritate a țărilor musulmane. Ea a considerat pedepsele pretinse de așa-
Ayaan Hirsi Ali () [Corola-website/Science/318517_a_319846]
-
încercând să ascundă realitatea din România de la acea vreme. Presa nu era preocupată de adevăr, ci de „fardarea minciunii”. Epoca de aur a reprezentat pentru gazetarii români o îngrădire a libertății de exprimare. Criticul literar Mircea Zaciu a denumit "deceniul satanic” perioada 1980-1989, perioadă în care cultul personalității lui Ceaușescu a atins cele mai înalte culmi. Trecerea de la comunismul „liberal” la cultul personalității s-a produs treptat, procesul începând în 1971, după ce Nicolae Ceaușescu a făcut o vizită în China și
Comunismul și presa românească () [Corola-website/Science/318864_a_320193]
-
în sensul că mass-media a contribuit „pe dos” la formarea omului nou devotat socialismului și comunismului. Presa audiovizuală era condusă de Consiliul Național al Radioteleviziunii Române, al cărui președinte era numit prin decret al Consiliului de Stat. În perioada „ deceniului satanic ” , Radioteleviziunea Română a fost condusă de Petre Constantin (1981-1990). După datele oficiale, în luna decembrie 1989, în România se tipăreau 495 de publicații, fie că era vorba de ziare naționale Scânteia, România liberă, Libertatea, fie de reviste de profil Flacăra
Comunismul și presa românească () [Corola-website/Science/318864_a_320193]
-
Spock aveau o relație conflictuală, care masca adevăratele lor sentimente reciproce de afecțiune și respect, iar disputele lor permanente au făcut deliciul publicului. Personajul Spock a fost inițial respins de reprezentanții postului NBC, care se temeau că aspectul său aproape „satanic ” (cu urechi și sprâncene ascuțite) i-ar putea deranja pe unii telespectatori. Totuși, Spock a devenit unul dintre cele mai iubite personaje ale serialului, la fel ca și personalitatea înflăcărată de medic de țară a lui McCoy. De fapt, Spock
Star Trek: Seria originală () [Corola-website/Science/321537_a_322866]
-
în 1988 și inspirat parțial de viața lui Mahomed. Ca și în cărțile anterioare, Rushdie s-a folosit de realismul magic și s-a bazat pe evenimente contemporane pentru a-și construi personajele. Titlul se referă la așa-numitele "versete satanice", mai multe versete despre care se spune că ar fi făcut parte din Coran și că ar permite rugăciuni către trei zeități păgâne adorate la Mecca: Allăt, Uzza și Manăt. Partea poveștii în care se tratează subiectul „versetelor satanice” se
Versetele satanice () [Corola-website/Science/320771_a_322100]
-
versete satanice", mai multe versete despre care se spune că ar fi făcut parte din Coran și că ar permite rugăciuni către trei zeități păgâne adorate la Mecca: Allăt, Uzza și Manăt. Partea poveștii în care se tratează subiectul „versetelor satanice” se bazează pe lucrările istoricilor al-Waqidi și al-Tabari. În Regatul Unit, cartea a primit recenzii pozitive. În 1988 a fost finalist la Premiul Booker (pierzând în fața romanului lui Peter Carey, "Oscar și Lucinda") și a câștigat Premiul Whitbread pentru romanul
Versetele satanice () [Corola-website/Science/320771_a_322100]
-
conține mare parte din elementele ce au fost criticate ca fiind jignitoare față de musulmani. Este vorba de o renarare transformată a vieții lui Mahomed (denumit în roman „Mahound” sau „Vestitorul”) la Mecca („Jahilia”). În centrul ei se află episodul versetelor satanice, în care profetul proclamă o revelație în favoarea vechilor zeități politeiste, după care o retractează ca fiind o greșeală cauzată de ispita lui Shaitan. „Vestitorul” are doi adversari: o preoteasă păgână demonică, Hind și un poet satiric sceptic, Baal. Când profetul
Versetele satanice () [Corola-website/Science/320771_a_322100]
-
se confruntă toți emigranții, deziluzionați de ambele culturi: de cea în care au trăit și de cea în care au venit. Știind că nu pot trăi o viață de anonimat, ei caută o cale de mijloc între cele două. "Versetele satanice" este o reflexie a dilemelor autorului.” Ally a spus că această carte îl relevă pe autor ca fiind „victima colonialismului britanic al secolului al XIX-lea”. Rushdie însuși a confirmat această interpretare a cărții sale, spunând că nu este despre
Versetele satanice () [Corola-website/Science/320771_a_322100]
-
a religiei. (...) Rushdie pare să creadă că diverse comunități și culturi împărtășesc un anumit nivel de concepții morale comune pe baza căruia se poate stabili un dialog, și probabil din cauza aceasta a subestimat natura implacabilă a ostilității stârnite de "Versetele satanice", chiar dacă una dintre principalele teme ale romanului este natura periculoasă a sistemelor de credințe închise, absolutiste.” Influențele lui Rushdie au fost multă vreme punct de interes al criticilor care analizează lucrările sale, iar în cazul "Versetelor satanice", Chandrabhanu Pattanayak a
Versetele satanice () [Corola-website/Science/320771_a_322100]
-
stârnite de "Versetele satanice", chiar dacă una dintre principalele teme ale romanului este natura periculoasă a sistemelor de credințe închise, absolutiste.” Influențele lui Rushdie au fost multă vreme punct de interes al criticilor care analizează lucrările sale, iar în cazul "Versetelor satanice", Chandrabhanu Pattanayak a observat influențe din romanul lui William Blake "Căsătoria cerului cu iadul" și din "Maestrul și Margareta" de Mihail Bulgakov (influențe recunoscute și de Rushdie). M. Keith Booker a asemuit cartea cu Veghea lui Finnegan de James Joyce
Versetele satanice () [Corola-website/Science/320771_a_322100]
-
și Margareta" de Mihail Bulgakov (influențe recunoscute și de Rushdie). M. Keith Booker a asemuit cartea cu Veghea lui Finnegan de James Joyce. Al-'Azm a remarcat influențe ale operelor lui François Rabelais asupra lui Rushdie, cu deosebire asupra "Versetelor satanice". Alții au punctat influențe ale operelor clasice, cum ar fi "Mahabharata" și "O mie și una de nopți". Analiza lui Srinivas Aravamudan a fost percepută de alți critici ca fiind o părere cum că romanul este o dovadă ce „demonstrează
Versetele satanice () [Corola-website/Science/320771_a_322100]
-
fi "Mahabharata" și "O mie și una de nopți". Analiza lui Srinivas Aravamudan a fost percepută de alți critici ca fiind o părere cum că romanul este o dovadă ce „demonstrează compatibilitatea postmodernismului cu postcolonialismul într-un singur roman.” "Versetele satanice" a continuat să releve apetitul lui Rushdie de a-și organiza operele în termeni de narațiuni paralele. În carte „există trei mari povești în paralel”, alternând secvențele de vis și de realitate, legate împreună de reapariția numelor personajelor în fiecare
Versetele satanice () [Corola-website/Science/320771_a_322100]