718 matches
-
la picior către Bucium, sau Buciumi, cum l-am mai găsit numit în hrisoave domnești sau zapise... Mergem de ceva vreme. Deodată, ieșeanul începe să recite cu avânt: „Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
-i Împotriva avorturilor, da-i polițai pînă-n măduva oaselor. Cobor spre camera de detenție unde Îl țin pe Bladesey. Un bulangiu În uniformă stă În picioare lîngă el, dar se cară cînd intru. Bladesey nu spune nimic, dar privirea Îi scapără de nerăbdare. Se bucură că mă vede. Ticălosu ăsta mic și patetic chiar se bucură cu adevărat cînd mă vede! Chiar crede că o să fiu prieten cu un pervers amărît. Cel mai bine e să-l lămuresc. — Puțoi de rahat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
se așezară pe marginea drumului, adormind pe loc. Trebuia să afle încotro mergeau și cine-i conducea. Oprirea neașteptată-l intrigă. Încercând s- ajungă spre capul coloanei, printre soldații români, unii șezând, alții rămași pe șosea, la lumina unui chibrit scăpărat de cineva, zări strălucind galonul auriu al mânecii uniformei unui ofițer, sublocotenent activ. Nici el nu știa motivul opririi. I se alătură, ajungând împreună în capul coloanei, însă acolo, surpriză, nu era nici un ofițer. Oamenii mergeau în virtutea inerției, cum se
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
de nori. Jos, pământ reavăn mustind a apă; sus, văzduh umplut cu aburi fini ce urcă val după val, umplând căușul avid al norilor. Este atâta pulbere, condensată strat după strat, ce umple bolta albastră a cerului. Și lumina fulgerului scăpărând răzleț printre apele de sus. Cer și pământ, ape și foc reunite învolburat în spațiul incomensurabil ce-și poartă povara de apă. Milioane de nori ce îmbrățișează pământul în coborârea lină a ploii. Cântă ploaia și cântă oceanele de ploaie
ANTOLOGIE:poezie by Ella-Anelisse Corozel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_671]
-
Când soarele Își trimitea sulițele razelor dinspre chindie, Gruia pășea meditativ spre casă, pe ulița Sărăriei. Dealul Șorogarilor, luminat din plin, parcă Îi șoptea În cadența versului eminescian: „Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând În fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine”. „Așa ar fi dacă Eminescu nu ar fi fost de atâtea ori la <Hanul din Buciumă. Acolo, În foișorul unde dormea de multe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ca și cum s-ar fi luptat cu niște cai nărăvași să i țină În frâu. Aproape că i-a reușit acest lucru până a ieșit pe poartă... Odată cu primul pas, a dat cu ochii de creasta Șorogarilor, peste care Încă mai scăpărau câteva stele În luptă cu lumina astrului zilei... Când a simțit că gândurile care l-au torturat atâta vreme se furișează din nou ca niște răufăcători, le-a ieșit În cale recitând În gând: „Icoana stelei ce-a murit Încet
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să se sinchisească de reacția asistenței. După aplauzele jubilatorii ce urmează, este convins că atmosfera a devenit propice Începerii monologului; da, a monologului, pentru că profesorul declamă cu vervă studiată rolul său de actor extraordinar. Aerul se Îngreunează de corpusculii ideilor scăpărând de acute tensiuni; uit de orice și mă cufund În această stare euforică. Sunt aspirat de geniul buretos al lui Călinescu, care parcă ne absoarbe pe toți, scoțându-ne din materialitatea clipei, ridicându-ne din condiția fenomenală și purtându-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ars cade mereu undeva, dincolo de materie Și oameni cramponați de ea nu vor sări În același loc. Oricât secundele Îmi fărâmițează timpul meu incert și alb Odată lacătele-nchise spărgându-se vor elibera ideile negre Și focuri stinse renăscute lumini scăpărând În culori noi frământă Câtă compilație-n maldărele putrede-ale istoriei! Adam, săracul bleg, luă totul asupră-i și cunoscând Cea proastă Evă nu-și mai Întoarce gestu-i libidinos În nici-un mâine Ea crede că imită mișcările divine spre care-ntinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mișcare să se scoale în picioare, își luă seama și se înțepeni mai tare pe loc. Răspunse gros, straniu, ca din altă lume: ― De... Titu Herdelea întoarse capul spre el, uimit. În întuneric, desluși o față osoasă, negricioasă, din care scăpărau doi ochi aprinși. Mâinile mari, noduroase, sprijineau capela pe genunchi, împreunate într-o crispare stângace, înfricoșate parcă să n-o turtească. ― Dânsul mi-e camarad, explică Mișu. Am început miliția în aceeași baterie și am rămas prieteni. E băiat foarte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fuioare de fum. ― Focul!... Focul! răcni un glas cu bucurie sălbatică. Dar focul se încingea greoi. Ardea numai înăuntru și mai mult afuma. De-abia când se înnopta de-a binelea flăcările mari izbucniră prin coperiș ca o coroană luminoasă, scăpărând milioane de scântei. Oamenii umblau în jurul focului, parcă n-ar mai fi avut nici somn, nici case. Toți răgușiseră urlând și totuși urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi cu care voiau să răscumpere toate tăcerile trecutului. În spatele castelului în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cred că Dumnezeul oamenilor și al statuilor e același. Dacă socotim câte statui are Mântuitorul, Iisus al statuilor ar fi cam același cu al nostru. Petrache privi cerul. Era limpede și înghețat, ca apa pe piatră. Și stelele începuseră să scapere. — Să nu te miri dacă Judecata de Apoi a statuilor n-o să vină mai degrabă, cugetă, mai departe, Fandarac, regretând, în sinea lui, că discuția asta n-avusese loc în bodegă, să-l pună pe Șofronică pe jar. La urma
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
animalul ei de putere... — Și mai ce... ? oftă Vocea. — Ce desenează când se plictisește... Era un fel de dragon. Aducea, mai degrabă, a dinozaur cu aripi, scotea foc pe nări, iar ochii, cu pupilele tăiate de câte o linie neagră, scăpărau. Lumea intrase în anul dragonului și Cosmina, atunci când avea de așteptat, își deschidea carnețelul și desena dragoni. Era, probabil, o chestiune de gust, în anul șarpelui nu desenase șerpi și nici în anul maimuței nu desenase maimuțe. Ba chiar și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu lepra Egiptului, cu trânji, cu râie și pecingine, cu vânt rău și rugină, cu orbire și cu amorțeala inimii... Vedea-ți-ai moaștele în oglindă ! Trupul lui crescuse monstruos. Anteriul i se umflase și pulpanele întunecau cerul. Privirile îi scăpărau ca stelele bătrâne și barba prindea rădăcini. Vocea îi era puternică și prevestitoare, ca a prorocilor. — Dar moaștele lui Iisus Hristos ? întrebă Maca. La auzul numelui Mântuitorului, ceva se frânse în elanul popii. Aripile îngerului negru căzură, iar mânecile largi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
strâns legate. Într-adevăr, spune prințul Yee, mușcând momeala. Grija împărătesei Yehonala e îndreptățită. Ar trebui să separăm cele două parade, ceea ce nu ar fi o problemă. Se întoarce spre Su Shun, care se uită lung la el, cu ochii scăpărându-i de furie. Însă e prea târziu. Limba prințului Yee nu se oprește: Sugerez ca Parada Fericirii să meargă prima și Parada Mâhnirii să o urmeze la câteva mile distanță. — Se aprobă. Pun capacul înainte ca Su Shun să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
altcineva și iubește un altul. O dată în plus, totul devine posibil, totul basculează. Clipa aceasta este atât de intensă, încât o face pe femeie să vibreze, să râdă de fericire. O fericire și o complicitate împărtășite, de vreme ce și ochii partenerului scapără de plăcere. Soț fără îndoială fidel, dar admirator fervent al femeilor, acest bărbat își află și el salvarea în ambiguitate, în erotica actului nedus până la capăt. Când flirtează, nu caută să colecționeze, asemenea lui Don Juan, cuceriri amoroase. Se mulțumește
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
alta decât țara sa izvodise de-a lungul timpului codurile iubirii curtenești, ale idealului cavaleresc, ale bunului-gust și ale galanteriei clasice... Și iată că la acest sfârșit de veac, se lamentează monseniorul Bolo, Franța nu doar că încetase a-și scăpăra luminile scânteietoare, dar era nevoită să îndure la rândul ei "o anume năvălire de exotism pricinuită de progresul locomoției". După cum constată el, "trenurile luxoase și enormele pacheboturi aduc pe meleagurile noastre un aflux tot mai crescut de străini". Străini care
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
destramă, însă "cele trei grații", cum se vor supranumi ele însele, își găsesc curând un alt cavaler. De data asta este vorba de un oarecare Théo, un tip "de modă veche", după cum subliniază Bab, dar înzestrat cu atâta spirit încât "scapără". Împreună cu el, cele trei fete vizitează Londra pufnind în râs la tot pasul. Mai târziu, la un hotel, petrec o noapte întreagă în compania lui, "lăfăindu-se în paturi", glumind, râzând și devorându-se reciproc, la propriu și la figurat
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
se poate face fără o poziționare oricît de polemică față de Barthes, New Criticism, formalismul rus sau hermeneutica germană (aici Gadamer este preferatul lui Compagnon). Dintre toți criticii excesivi aduși În ring Barthes este, În lumina textului lui Compagnon, singurul care scapără scîntei de luciditate și acceptă punctual efemeritatea oricărei supralicitări. Barthes ilustrează prototipil teoreticianului visat de Compagnon: unul care-și dă seama de condiția lui primă de scriitor și a operei sale, autolegitimată ca document experiențial iar nu științific. Numai că
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
aibă un înțeles,/ o legătură,/ mă duc să joc biliard/ ca să pot pricepe lumea./ Îmi iau capul și-l așez pe masă./ E un cap detașabil, din fericire/ și numai cu el pot să joc,/ să găsesc bila roșie care scapără/ bila mare...". Sau iată-l, ca și Nichita Stănescu, eminescianizând (mai târziu), descoperind "adevăruri": Închid un ochi și văd/ mari adevăruri solide./ Îl deschid,/ și lucrurile se fac mai mici,/ și văd cu doi, jumătate/ din cât văd cu unul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și ea o crimă de neiertat: "oamenii... spălau/ cadavrele/ și le dădeau drumul pe jgheab/... Era un cuptor bun, un cuptor solid,/ ar fi putut să dureze și o sută de ani/ ... Și-n vreme ce ardeau/ pe cerul înstelat/ Scăpăra violet Ursa mare". Critica, pasiunea polemică, prezența și răspunsul la toate chemările epocii sunt relatate cu discernământ: "Așa greoi și obosit cum sunt/ târziu spre dimineață/ eu totuși vă cunosc pe toți/ locuitori ai globului terestru" ("Turn solemn"). "Cel care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se referă la un dat spațial exterior contextului istoriei povestite (diegeză), fie că aparține microuniversului ideolectal al autorului, fie că face parte dintr-un ansamblu cultural sau ideologic mai vast. Astfel se întîmplă că în inima Emmei "amintirea lui Léon [...] scăpăra mai tare decît un foc al unor drumeți lăsat să ardă pe zăpadă, într-o stepă rusească"19. Sînt intra-diegetice procesele comparative care utilizează drept element comparant imaginea spațială anterioară sau posterioară comparației, în text, deci metonimic legată de
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Din perioada berlineză datează un rafinat portret datorat Cellei Delavrancea: "Așa l-am pomenit: cu pălărie largă în margini, cu veston adesea maroniu și jiletcă de catifea sau de tricou frumos lucrate. Ochii lui castanii erau mari, rotunzi, și privirea scăpăra de o inteligență ironică la fel cu talentul său [...]. Caragiale apărea dimineața într-un surtuc închis și și cu o tichie care reliefa forma grecească a capului lui. Purta părul tăiat scurt și dat jos pe frunte. Pe mine mă
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cele patru părți ale pământului, căci singure vor face vânt între ele și va fi mai bine. Diavolul a făcut cum l-a învățat și astfel s-a făcut vântul"; Și când tună și fulgeră tot el e pricina. Atunci scapără de mânie asupra soarelui, că-l frige și pune nouri împotriva lui să-l apere, mai ales a amiazăzi, când îl frige tare. Și ploaia tot el o dă. Își aduce c-un ciur apă din mare și toarnă peste
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
trist, era frumos. Cerul, de un albastru închis, era pătat de nori, unii de un albastru și mai închis decît albastrul fundamental de cobalt intens, alții de un albastru mai deschis, precum albeața albăstruie a căilor lactee. Pe fondul albastru scăpărau stelele, limpezi, verzui, galbene, albe, roz, și mai limpezi, și mai sclipitoare decît e cazul să spunem, chiar la Paris, despre pietrele prețioase: opale, smaralde, lapislazuli, rubine, safire. Marea cu orizontul ei intens, plaja vînătă și stins ruginie, mi s-
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cer grămadă; Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, / Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi." (Vasile Alecsandri, Iarna) (d) "Când, iaca!... ce să vadă? Ș-apoi mai are când vede?... căci lupului îi scăpărau ochii și-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era." (Ion Creangă, Capra cu trei iezi) (e) "Zi frățâne-tău, zise Făt-Frumos calului său, să-și arunce stăpânu-n nori, și l-oi hrăni cu jaratec și l-oi adăpa cu pară
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]