1,226 matches
-
ei și n-a băut. în zori s-au împărțit apoi Pe trei poteci spre zariști noi Să sune vânt, să bată ploi. Și dimineața prinse-n drum Pe-ntâiul călăreț de fum Spre zări de vis, pe murg de scrum. Dormea al doilea dintre ei Pe sâni și brațe de femei De-acum să uite ochii ei! Ci luna a spoit cu var, în ștreang, pe-al treilea drumar Leagănă-l creangă de arțar. Cu fruntea mută de pământ Cu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
de lumea propriei imagini. În datele imediate ale lumii sensibile, ceea ce se vede nu este, iar ceea ce este nu se vede. Doar pulbere, negură și risipire - non-imagini pe un ecran cernit. Apoi, "am atins cu sufletul meu de cenușă/ și scrum și-ntuneric/ harul singur/ din ramuri de lamur/ desăvârșirea durerii/ în adorare până la moarte". Dacă sufletul e numai cenușă, scrum și întuneric, el ajunge în starea nimicului fără rest, a golului predispus primirii altuia. Cum se poate el da altuia
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vede. Doar pulbere, negură și risipire - non-imagini pe un ecran cernit. Apoi, "am atins cu sufletul meu de cenușă/ și scrum și-ntuneric/ harul singur/ din ramuri de lamur/ desăvârșirea durerii/ în adorare până la moarte". Dacă sufletul e numai cenușă, scrum și întuneric, el ajunge în starea nimicului fără rest, a golului predispus primirii altuia. Cum se poate el da altuia, potrivit acestei autodonații paradoxale? Pentru a da, se pune cu necesitate un obiect al donației, ceva care să nu fie
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
orizontul transcendental al unei potențe imaginale. Poate acum să fie, în harul singur atins. Căci harul e imaginea Fondului nevăzut, a adâncului ajungerii; a-i atinge imaginea înseamnă a fi imaginea, care se arată în atingere, luminează pe fondul de scrum al sufletului. O imagine de fond, de fundal fără fund. În apariția acestui dar sfințitor, durerea se sublimează, devine adorare, iese din nimic și se deschide totului. Se lămurește în lumina celui ce o dăruiește, adică în lamura adevărului, în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
contingenței: „Prin lumi de nouri vom călători,/ Văzduh mai nou din noi va înflori./ La căpătâiul cerului o stea/ Înmugurită pentru noi va sta / Din raze limpezi să ne facă drum/ În lumea unde negurile iernii/ Clădesc albastre mănăstiri de scrum/ În care toacă luna de vecernii...”. Alteori adâncimile subconștientului sunt sondate în căutarea unei identități autentice. Sub suprafețe calme, eul profund apare, nu o dată, devastat: „Mi-e sufletul o năruire de statui,/ Le-aud cum cad, fărâmă cu fărâmă,/ Vecii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
care au trecut turcii, muscalii și alții, lăsându-le măcar biserica, limba și costumul, jocurile și cântecele, dar nu i-au tâmpit sistematic cum vrea ăsta! Opriți-l până mai e vreme, pentru că are râie sub limbă, ne face creierul scrum și ne cretinizează urmașii! Puneți potera pe el, să-l caute în buzunare cine l-a botezat, să vedem din ce noroi de carne s-a născut și ce hazna are în loc de inimă. Și când mai aflați că iar se
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
pentru care nicolae magnificul trăiește în fond fericirea că o iubește pe dona juana și mărturisește acest fapt solicitând metafora: „sunt o carte care se scrie și se citește singură care arde de bună voie și nesilită de nimeni până la scrum”. În sfârșit, al treilea personaj important al imaginarului este, și aici, divinitatea: „voi vorbi cu dumnezeu pentru prima dată în limba română”, mărturisește poetul în virtutea unei impresionante familiarități: „dumnezeu trece prin mintea mea obosită călare pe biblicul / inepuizabilul nemuritorul asin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290223_a_291552]
-
mixt, Mireasa lui Hristos trăiește de 2000 de ani între cele două vocații carismatice, diaconală și profetică. Ele sînt în mod riguros contradictorii și complementare. Instituție-trădare? Da. Dar și transformare. Obstacolul din fața mesajului e condiția sa de existență. Corpul este scrum și mormînt al spiritului după vechiul joc grecesc de cuvinte (soma/séma). Drept dovadă, decepțiile Reformei. Obosiți să-i vadă pe Prinții Bisericii confiscînd mesajul egalitar al sărmanului Iisus, reformatorii secolului al XVI-lea au vrut să depășească intermediarul instituțional
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Așa zice. Pif e cu capsa pusă și mi-e să nu se ia de el. Să nu i se pună pata. - Aoleu, cât mai e până dimineață, se smiorcăie din când în când și lovește masa cu grămăjoare de scrum și bălți de rachiu care saltă, sar. Sau ceva de genul ăsta. E așa de supărat, că nu poate nici să se îmbete. Ce mai vreți să știți despre el? Odată a lins 17 beri. Recordul lui. Altă dată, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pămîntul știut și neștiut, Iolanda. Tentația purității, la noi, acum, nu vreau să cred a fi un semn că ne cam numără anii, că albim. Vai! Risipitorii de noi! După ce ani în șir, deseori, n-am putut diferenția flacăra de scrum. Am ars doar. Acum, am o împăcare, dorința de claritate nu ne mai putem lepăda oricum de viața noastră. Sigur, tăvălugul social ne-a cam dezgustat în ultimul timp, "dramaturgia" democratică de asemenea. Nu mai vrem să ne sacrificăm pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
la "locul de muncă" ne opream, puneam sacii jos și plecam cu lopățica în mână în căutarea materiei arse de natură zootehnică. Acolo, undeva pe câmpia Bărăganului, sub atenta supraveghere a zeului Ra, înfierbântat și eruptiv, gata să pârjolească până la scrum tot ce mișcă în fața lui patru mogâldețe i-au atras atenția în mod deosebit. Curios și dornic să afle tot ce se întâmplă în împărăția lui, s-a apropiat și mai mult pentru o mai deplină și exactă cunoaștere a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
crematoriu în aer liber care te înfiora de groază. Toată păduricea mirosea a carne rumenită, de parcă mii de grătare invizibile pregăteau fripturi pentru un ospăț de proporții sardanapalice. Plutea prin aer mirosul irespirabil de pene arse și de carne făcută scrum. Jos, puii care printr-un miracol nu muriseră încă erau lichidați fără milă într-o nepăsare de-a dreptul criminală. În stânga și în dreapta mea, lopețile vâjâiau prin aer repezindu-se cu o ură bestială asupra puilor nevinovați, cu ciocurile larg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de mulțumire. Era recompensa și suportul succeselor, atenuantul și consolatorul eșecurilor, diluantul plictisului, martorul mut al faptului că totuși exist, răspunsul afabil la unele solicitări lăuntrice și simbolul vremelniciei, al plăcerii care se volatilizează, care se preface în fum și scrum, în nimic. Cel mai mult îmi plăcea, când eram în străinătate, după lungi și obositoare plimbări pietonale, să intru în holul marilor hoteluri - Hilton, Sheraton - , să mă las să cad în brațele voluptuoase ale fotoliilor adânci și să privesc luxul
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
să adune tot ce fusese rău, toată suferința ei, să o ascundă undeva într-un fișier al creierului, unde să nu mai umble niciodată, sau să fi fost un Prometeu să fure foc din cer, să producă flăcări, să facă scrum tot ce încerca să uite și nu reușea. Dar cine poate șterge sau uita trecutul? Nimeni, nimeni nu-l poate scoate din cuibușorul lui trândav, ascuns fățarnic după ceafă, scoțânduși toanele când îți este lumea mai dragă. Uneori, Carlina visa
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și am văzut că la poarta cimitirului făceau coadă lungă carele funebre cu sicrie în ele. Mă uitam lung și îngândurat cum din hornul înalt al crematoriului, una-două, răbufnea un nouraș de fum. Trupul parizienilor recent decedați se prefăceau în scrum și fum. La fel am văzut scrum și fum în cel mai frumos cimitir din lume, în cel de la Genova, pentru sutele și sutele de morminte funerare de rară valoare artistică. Pentru pământeanul cu puțin duh de credință moartea este
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
făceau coadă lungă carele funebre cu sicrie în ele. Mă uitam lung și îngândurat cum din hornul înalt al crematoriului, una-două, răbufnea un nouraș de fum. Trupul parizienilor recent decedați se prefăceau în scrum și fum. La fel am văzut scrum și fum în cel mai frumos cimitir din lume, în cel de la Genova, pentru sutele și sutele de morminte funerare de rară valoare artistică. Pentru pământeanul cu puțin duh de credință moartea este durerea durerilor, este scrum și fum; cei mai mulți
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
fel am văzut scrum și fum în cel mai frumos cimitir din lume, în cel de la Genova, pentru sutele și sutele de morminte funerare de rară valoare artistică. Pentru pământeanul cu puțin duh de credință moartea este durerea durerilor, este scrum și fum; cei mai mulți oameni leșinați de durere se văd în cortegiul funebru dindărătul carului funebru. Însuși Cristos, în atotputernicia persoanei sale divine, nu și-a stăpânit lacrimile în fața mormântului lui Lazăr, prietenul său. (In 11,35). Între literele românești putem
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
licăresc ca o puzderie de licurici. Și mie mi-i în grijă, gângăvește Gheorghiță. Copchiii, muierea și oile le-am băjenit la codru. Tot codru' sireacu'... De mă duc, bădie Toadere... cum îi lăs de mă duc?... Că totu-i scrum și cenușă... O ave grijă Domnul? se întreabă și își cufundă obrajii în palme. Ține-ți firea, Gheorghiță-taică... Nu dăm ortu' popii cu una cu două, suntem neam tare al dracului, ducem la tăvăleală. Gheorghiță cu gândurile duse, murmură: Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Da' mai 'nainte, tăt rumânu, singur-singurel, să-și pună foc la bojdeucă, la holdă, la fâneață, la tăt, la tăt, îngână Gheorghiță cu obidă. Și la noi o vin't porunca aiasta, că, când or vini turcimea, un pustiu de scrum și cenușe să se caște 'nainte, să n-aibă nici apă după ce bea... Gheorghiță oftează din toți rărunchii: Să vezi jălanie pe muierea me, când am vin't cu focu': "Văleu!! Nu te lăs Gheorghițăă!!...Nu te lăs s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Pârcălabii răspund cu capul! Măria ta, e Ziua Domnului, îi reproșează Teoctist. Mare păcat! Mai pune și Sfinția ta o vorbă bună " Acolo Sus". Ne iartă Doamne-Doamne, doar pentru cruce nădușim... Stanciu oftează să-și dea duhul: Altă moarte, alt scrum, alte lăcrămi... Nu... nu s-ar putea să cădem la o pace, cumva? Nu mai putem da îndărăt. Ar fi păcat să pierdem ce-am cucerit. Și-apoi, nu vom fi singuri, Apusul va merge cu noi. Avem înțelegeri, avem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un oștean teribil, în luptă nu-i pasă, n-are habar de moarte, spune Țamblac. Nu c-am fi noi, lei-paralei, îi răspunde Ștefan, dar, când i-a ajuns cuțitu' la os, de nevoi, de frică, de amar, cu bojdeuca scrum, cu fătuca robită, cu muierea necinstită, cu satul pârjolit, când nu-i mai pasă nici de viață, nici de moarte, îl apucă pe rumân așa o vitejie, de se miră, se miră singur de unde i-a venit atâta bărbăție... Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ridica alte târguri, alte sate, mai mari, mai frumoase! E poruncă! Cine nu o împlinește... Turcii așteaptă o Moldovă-grădină, cu plaiuri verzi de păscut, cu ape limpezi de băut... Și ce găsesc?! Înaintea lor se cască un pustiu înfricoșător de scrum și cenușă! Un deșert lipsit de viață! Un marș halucinant într-o țară a morții, în care totul arde, totul fumegă! Și aerul să ardă! Și pământul să ardă sub tălpile cotropitorilor! Moldova să fie Iadul! Tăciunarii mei au și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
toți... coboară el glasul, cu amar. Îți mulțumesc căpitane! îl îmbrățișează Ștefan. Și... și acasă? îl întreabă încetișor, ferindu-și privirea din calea ochiului său. Bârsan, cu capul plecat, tace. Apoi, cu glas sugrumat, bolborosește: Jale, Măria ta! Jale! Satu-i scrum... Am săpat o groapă lungă: bătrân lângă nepot, nepot lângă bătrân, alături, împreună... Și... și bătrânul?... Toader?... Taica Toader a căzut în prag apărându-și casa. Cinci săgeți i-au străpuns inima... Ștefan tace, apoi, îngână: Mi-era drag bătrânul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
străjer, din alt turn: "Peste tot e liniște!"... Un fluturaș de noapte a încins o nesăbuită horă aeriană în jurul unei flăcări de la o lumânare a sfeșnicului de pe masă... Bagă de seamă! strigă Ștefan alarmat întinzând mâna. Prea târziu. Aripioarele sunt scrum și trupul fluturașului se îneacă în băltița de ceară topită... "Aiasta vrea să fie un semn al Destinului?" cugetă Ștefan. Broaștele orăcăie... Voichița se strecoară ușor-ușor pe ușa de taină, pășește tiptil... E îmbrăcată în straie cernite, monahale, are părul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Luna răsărise dintr odată dintre norii Întunecați și chiciura de pe ramurile Înghețate și din iarbă strălucea destul ca să se poată vedea. Era un luminiș. În mijlocul lui mai sclipeau câteva resturi de tăciuni aprinși. Deasupra, Într-o crăcană uriașă, se făcuse scrum o pulpă de mistreț, Împrăștiind un miros neplăcut de carne arsă. De jur Împrejur, o priveliște de groază. Trântite În iarbă se vedeau cinci cadavre din care sângele se scursese abundent, Înroșind zăpada și dând locului o Înfățișare de coșmar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]