5,253 matches
-
unde ajunseseră cu cititul auguștii lectori Înainte de a fi plecat, În urmă cu mulți ani, În exil. Arthur Rowe așteptă o clipă, apoi deschise o altă ușă. Un bărbat chel se grăbi să ascundă o sticlă În sertarul unui fișet. — Scuzați-mă, zise Rowe. N-am avut pe cine să Întreb: Îl caut pe domnul Rennit. — Eu sînt domnul Rennit. — Mi-ați fost recomandat de cineva. Chelul Îi aruncă o privire bănuitoare, fără să-și ia mîna de pe sertar. — Cine anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vine destul de greu. Nu putem rezista decît strîngînd cureaua, stînd cuminți la colț pînă la Încheierea păcii. Apoi o avalanșă de divorțuri și logodne desfăcute! Ținînd sticla În mînă, domnul Rennit părea să privească viitorul cu un optimism prudent. — Mă scuzi că te servesc Într-o ceașcă de ceai, urmă el. CÎnd o să vină pacea, o firmă ca asta, cu vechea ei reputație și cu relațiile pe care le are, va fi o adevărată mină de aur. Cel puțin așa cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Și da, stai și aștepți ore Întregi ca jurații să pronunțe verdictul ascultînd pînă atunci vorbele Încurajatoare ale gardianului, deși Îți dai prea bine seama că, dacă mai există dreptate pe lumea asta, verdictul nu poate fi decît unul singur... — Scuză-mă o clipă, Îl Întrerupse domnul Rennit, mi se pare că s-a Întors asistentul meu... Și ieșind de după birou, ocoli cu o remarcabilă sprinteneală scaunul lui Rowe și o zbughi pe ușă. Rowe ședea cu mîinile strînse Între genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fi fost mai bine să nu trimită scrisoarea la Scotland Yard, ci unui prieten. N-avea Însă, nici un prieten, În afară de... Hilfe... sau Rennit, dacă-i putea socoti prieteni. Se Îndreptă spre ușă, Însă chelnerița Îl opri: — N-ați achitat cafeaua... — Scuză-mă, te rog, am uitat. Fata luă banii, cu satisfacția omului care-și vede Întemeiate bănuielile, și-i urmări din ochi, prin vitrina goală, pașii șovăitori pornind spre High Street. La orele nouă fix, Rowe formă din nou numărul domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Afară, agentul părea să-și fi pierdut răbdarea. Citise pesemne de-a fir-a-păr ziarul, rămas deschis la aceeași pagină. Pendula arăta zece și cinci. După ce Însemnă la Întîmplare cîteva titluri din catalogul pe care-l primise, Rowe ieși În stradă: — Scuzați-mă, vă rog, Îl Întîmpină agentul, făcîndu-l să tresară. — Poftim? N-aveți un chibrit? Puteți păstra toată cutia, Îi zise Rowe, oferindu-i-o. — Nu pot s-o primesc, chibriturile au ajuns prețioase În zilele noastre, spuse agentul și aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cel mai mult - această expresie tinerească a feței lui Henry. Se spune că suferința Îi Îmbătrînește pe oameni, dar deseori le readuce tinerețea - eliberîndu-i de răspunderi și redîndu-le Înfățișarea pierdută a adolescenței. — Nu știam, altminteri n-aș fi venit, se scuză el. — A scris În toate ziarele, Îl mustră doamna Wilcox, cu o mîndrie cam lugubră. Henry stătea În colțul lui, fără să scoată o vorbă: Îi clănțăneau dinții, În timp ce maică-sa urma să sporovăiască fără milă, bucuroasă că-și redobîndise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
scoteau pălăria În fața sicriului. — Și doar Îi spusesem să nu se ducă! rosti Henry. VÎntul Îi aducea În auz pașii tuturor celor din cortegiu, Încît avea sentimentul că o Încredințase pe soția sa poporului, căruia ea nu-i aparținuse niciodată. — Scuză-mă, bătrîne! zise Henry deodată, și porni În grabă pe urmele cortegiului. Nu-și luase casca, și Rowe Îi văzu părul, care Începuse să Încărunțească. Henry o rupse la fugă, ca să-i ajungă din urmă pe ceilalți și să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ar fi spus vreo minciună ar fi fost spînzurat... Era timpul ca judecata să ia sfîrșit. 2 — Nu vor reuși să distrugă Tamisa lui Whistler! auzi Rowe un glas. — Îmi pare rău, dar n-am auzit ce-ați spus, se scuză el. — Adăposturile subterane sînt sigure. Bombele nu pot pătrunde În ele. Rowe mai văzuse parcă undeva fața asta, cu o mustăcioară sură și pleoștită, și buzunarele astea umflate, din care individul scoase o bucățică de pîine și o aruncă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Nu trece nici un autobuz pe-aici. — A, n-aș vrea să vă deranjez, zău așa! (Totuși, Împotrivirea lui era formală; valiza atîrna desigur foarte greu - cărțile despre grădinărit nu păreau defel ușoare.) Doar cărămizile mai atîrnă atît de greu, se scuză bătrînul. La ieșirea din parc, Rowe trebui să treacă valiza În cealaltă mînă. — Am impresia că o să Întîrziați la Întîlnirea dumneavoastră, spuse el. — Flecăreala mea e de vină, zise celălalt, cu amărăciune În glas. Cred... cred că va trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
valiză! „La urma urmei, se gîndi Rowe, pot să mai fac o faptă bună Înainte de a părăsi această lume“. Numai că fapta asta bună nu-i plăcea deloc. Desigur, omul părea Îndeajuns de bolnav și de obosit, ca să-i fie scuzate orice asemenea tertipuri, dar prea Îi ieșeau bine. „Ce caut eu În taxiul ăsta, alături de un necunoscut, și ce rost are să-i promit că-i voi căra valiza plină de cărți vechi, pînă-n apartamentul unui alt necunoscut?“ Rowe se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cu dumneata? Îl Întrebă ea cu neliniște În glas. — Foarte bine. Digby Încerca o senzație ciudată, ca atunci cînd te afli În prezența unei necunoscute pe care ai invitat-o la masă, dar cu care nu știi ce să discuți. — Scuză-mă, te rog. E penibil, dar nici măcar numele nu ți-l știu. — Nu-ți amintești deloc de mine? — Nu. În visele lui apărea din cînd În cînd o femeie, Însă nu aceasta. Își amintea doar de fața femeii din vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
se visa explorator devine un funcționar colonial, plătit cu o leafă de mizerie ca să supravegheze, pe o arșiță cumplită, munca băștinașilor; iar băiatul ce se voia autor celebru sfîrșește prin a fi angajat În redacția unui ziar de trei parale... Scuză-mă, te rog! adăugă Digby. Nu prea mă simt În puteri. SÎnt ușor amețit. Trebuie să Încetez... lucrul... pe ziua de azi. Se poartă bine cu dumneata aici? Îl Întrebă ea, din nou, cu o ciudată neliniște În glas. — SÎnt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
manșetele pantalonilor. Hai, Împinge! zise el. Ușurel, băiete! Digby Împinse, dar cam prea tare: scîndura căzu În apă. Mii de draci! tună maiorul Stone, și, intrînd În mîl pînă la brîu, apucă scîndura și o aduse din nou la mal. Scuză-mă, te rog, spuse el. Am o fire cam aprigă. Dumneata n-ai experiență, dar văd că vrei să mă ajuți. Mă tem că nu prea sînt de folos. — Dă-mi o jumătate de duzină de săpători, și-o să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
subterană... a fost groaznic, băiete... Și zău că n-aveam de gînd să fac greva foamei, mă temeam doar să nu-mi pună otravă În mîncare! — Otravă? — Trădare! Ascultă Barnes... — Nu sînt Barnes. Din nou se auzi un oftat. — Desigur, scuză-mă. Am Început să bat cîmpii. SÎnt foarte tulburat... Poate că au dreptate... — Dar cine-i Barnes? — Era un om de treabă. I-au făcut de petrecanie pe mal... Nu mă simt deloc bine, Digby. Înnebunesc. Mi-e din zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să știe! Era doctorul Forester; văzîndu-l, Digby simți cum inima Începe să-i bată cu putere, copleșit din nou de spaima unor pedepse posibile, dar deloc previzibile. — Doctore Forester, bîigui Johns, nu eu i-am dat voie. Nu te mai scuza, Johns. Știu, ești foarte devotat și eu apreciez devotamentul. Și doctorul Forester Își scoase Încetișor de pe lungile și frumoasele-i degete mănușile pe care le purtase În mașină. — Îmi amintesc ce frumos te-ai purtat după sinuciderea lui Conway, urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
a milei. — Trebuie să fim recunoscători Cerului că l-a scutit de suferință, auzi el un glas necunoscut. Cuvintele astea stupide, nepotrivite și convenționale Îl călcară pe nervi. Cine dracu mai ești și dumneata? Întrebă domnul Prentice, enervat la rîndu-i. Scuză-mă, adăugă el, nu cumva ești pastorul? — Ba da. Numele meu e Sinclair. — N-ai ce căuta aici! — Ba, am avut ce căuta, Îl corectă pastorul. Doctorul Forester mai era Încă În viață cînd am fost chemat. Era unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
case: autobuzele treceau fără să se oprească la stațiile facultative - doar apăruseră semnalele galbene. CÎrciumile erau ticsite. Oamenii strigau după taxi, iar cînd acesta se opri la stop, un bătrînel cu joben deschise portiera și se repezi să intre. — A, scuzați vă rog, spuse el. Credeam că-i liber. Mergeți cumva spre Paddington? — Urcați-vă, Îl Îndemnă Rowe. — Vreau să prind trenul de 7,20, rosti intrusul pe nerăsuflate. Am totuși noroc. Cred că o să-l prind. — Și eu vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
se realinieze cu suportul bordului așa încât să-i evite genunchiul, aproape ca și când întreaga mașină s-ar fi deformat în jurul figurii ei într-un gest de omagiu. Inginerul de sunet se roti pe călcâie, lovindu-mi cotul cu microfonul-girafă. În timp ce se scuza, un paznic în uniformă îmi dădu un ghiont trecând pe lângă mine. În colțul opus al intersecției stradale construite în acel platou exterior izbucnise o altercație. Tânărul asistent de producție american se certa cu un bărbat cu păr negru, un tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
intereseaza viața întreagă și importanța lui depășește domeniul politicii, căci în mod firesc ne întrebăm ce valoare are acest fenomen din punct de vedere etic? E admisibilă revoluția cu grozăviile, ce se comit în numele celor mai frumoase și ideale principii? Scuză scopul mijloacele sau nu? Iată cum devine revoluția o problemă politică și etică în același timp. De aceea MASARYK ,președintele Republicii Cehoslovace, susține că revoluția este «crucea politicii de azi și a eticii». Dar revoluția presupune o întreagă stare socială
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
europene. Atunci când a părăsit funcția, în 1996, guvernul privatizase doar 12% din bunurile aflate în patrimoniul statului. Tot potrivit spuselor lui Iosif Boda „«guvernului (Văcăroiu) i se poate ierta că nu a înfăptuit privatizări spectaculoase dar el nu poate fi scuzat pentru faptul că nu a reușit să îmbunătățească managementul sectoarelor economice finanțate de stat (aceasta fiind principala sa misiune)». Adevărul este că PDSR i-a recompensat pe cei mai folositori și mai bine plasați susținători ai lui dându-le posturi
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Ne lipsește pasiunea distructivă pentru un ideal;” „Românul este consecvent numai în luciditatea față de condiția românească. El știe că nici unul dintre semenii lui naționali nu este entuziasmat de soarta lui de român. Și atunci, începe mărturisirea deficiențelor proprii, interpretate și scuzate prin viciile substanțiale ale României. Nici un român nu se simte personal vinovat. Toate ratările și golurile și le explică prin vidurile României, dezertând astfel de la responsabilitatea individuală. Este drept că schimbarea la față a țării nu se poate face prin
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
în toate domeniile. La noi, legile au rămas mereu în urmă și n-au avut efectul scontat, lucru de care au profitat acei, buni cunoscători ai slăbiciunilor acestora și sprijiniți la nevoie de avocați lipsiți și ei de scrupule. Scopul scuză mijloacele» e principiul lor cinic. Pentru ca aproape toți cetățenii să voteze corect și în cunoștință de cauză la alegeri, ei au nevoie de o minimă cultură politică iar aceasta nu se poate obține dacă nu avem întâi un sistem de
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
mantia lor marxist-leninistă. Numai oportuniștii lipsiți de scrupule sunt cu adevărat pragmatici. Cred că la originea individualismului zilelor noastre, întâlnit atât de des s-ar afla principiul machiavelic (aplicat cândva și acum în politică și nu numai), conform căruia „scopul scuză mijloacele”. Cred că până și extremiștii și teroriștii l-au adoptat. Pragmatismul e o concepție utilitaristă opusă idealismului, specifică în general oamenilor înstăriți, care cred că averea le sporește prestigiul în comunitate. Banii devin astfel un scop în viață, poate
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
strigă. - La revedere, strigă și șeful de gară. Se întoarse în ghișeu și dădu pe gât cafeaua. Își aprinse o țigară. Scoase revista cu integrame dintr-un sertar. - Auziți? zise fata. Era în fața ghișeului. - Da? - Nu mi-ați dat bilet! - Scuzați-mă. Am uitat. Șeful de gară îi întinse un bilet. Mohoreni-București Nord, scria pe el. - Mersi, zise fata. - Cu plăcere. Fata mai zăbovi o vreme în fața ghișeului. Părea că încearcă să își amintească ceva. - De ce nu veniți cu mine? zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
masă, înghesuiți, însă veseli. Se comandară beri, vinuri, platouri cu șuncă, salam și brânză, măsline negre, salate. Orele treceau și atmosfera de gașcă și alcoolul îi alungară gândurile lui Andreas. Înainte de a deschide o a treia sticlă de bere, se scuză și ieși să dea un telefon. Respiră niște aer curat și alese din agenda mobilului numărul femeii pe care o numea, în lipsa unui termen care să descrie mai corect relația, prietena lui. O chema Steffi, după cum indica displayul colorat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]