773 matches
-
din antologia lui Petru Caraman, când s-a demonstrat legătura directă a imaginii fonice cu semnificația amplă a textului. Intensitatea vocalelor deschide în plan sonor perioade ce respectă gradarea afectivă a eveni¬mentelor și dinamismul transmis, în plan direct, de semnificanții lingvistici. „În structura internă a narațiunii populare, dimensiunea fonetică este relevantă, nu atât în sine, din perspectiva unităților constitutive și a figurilor fonetice, cât mai mult prin complementaritatea în care intră cu categorii prozodice: ritm și rimă interioară”. Muzicalitatea crescută
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
albina se adeverează, ca arhitectă, cu multe clase deasupra lui zoon politikon. Până aici e clar. Dar Țepeneag, părintele fondator, nerecunoscut, al textualismelor valahicești (bravat, la ocazie, până și de Iova), ce crede el... în chestiunea ratării? Credincios dogmei autonomiei semnificantului (care se autogenerează, marxturbându-se în draci, precum Materia, diabolectica leliță din centrul fantasmagoriilor Bărbosului Karl), el suputează că omul ratează pentru că îi lipsește ț-ul din semnificant; mai precis, virgula, sedila de sub t, marcă indelebilă a castrării sale aurorale. Rața
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
până și de Iova), ce crede el... în chestiunea ratării? Credincios dogmei autonomiei semnificantului (care se autogenerează, marxturbându-se în draci, precum Materia, diabolectica leliță din centrul fantasmagoriilor Bărbosului Karl), el suputează că omul ratează pentru că îi lipsește ț-ul din semnificant; mai precis, virgula, sedila de sub t, marcă indelebilă a castrării sale aurorale. Rața, ea, nu ratează. Tautologic exprimându-ne, sau comițând o judecată analitică, adecă reperând subiectul în definiția predicatului, și viceversa, ni-i îngăduit să afirmăm despre dânsa că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sculptura fiind atinsă de patina timpului, dar și din alt motiv, cel al semnificării printr-un semn unic, a cărui ocurență și tipicitate necesita intrunirea mai multor exigențe: autoritate, invulnerabilitate, forță, noblețe, spiritualitate înaltă, puritate și tenacitate. Care putea fi semnificantul potrivit? Dar sursa care l-a inspirat? Din păcate, răspunsurile categorice nu se pot formula aici... Bovideu, deci bour, zimbru, taur, buhai, bou, cine știe? Cervideu cerb, căprioară ori țap? Ori poate făpturi fabuloase ca inorogul, țapricornul sau capricornul, în
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
subiectului. în acest caz, mereu inspiratul de literatură Veroiu (care debutase în 1970, alături de Dan Pița, cu un film-în-tandem Nunta de piatră , ecranizare artistică a unor nuvele de Agârbiceanu) a reușit un transfer inteligent de intensitate dinspre spiritul cărții spre semnificantul filmului, ajungând într-un mod total empiric și cu siguranță inocent la o suprapunere subtilă de discursuri (vizual/sonor) ce amintește de experimentele cinematografice ale lui Marguerite Duras. Dar perioada de dinainte de 89 este marcată de două ecranizări puternice, ce
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
temele și motivele reluate capătă de fiecare dată o notă de prospețime. Orice iubitor de frumos zăbovește în fața acestor lucrări interesante prin stilistica lor, adâncirea, esențializarea, subtilizarea unui aspect particular în macrocosm. Această tendință spre universalizare este relevată de simplitatea semnificantului, de un imaginar comun înzestrat cu o emoție copleșitoare. Un drum înzăpezit șerpuiește în fața unei case de țară, construită în linia arhitecturii tradiționale, iar în preajmă, un arbore solitar încremenit sub un cer oțelit, în amurg; un amurg care anunță
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
temele și motivele reluate capătă de fiecare dată o notă de prospețime. Orice iubitor de frumos zăbovește în fața acestor lucrări interesante prin stilistica lor, adâncirea, esențializarea, subtilizarea unui aspect particular în macrocosm. Această tendință spre universalizare este relevată de simplitatea semnificantului, de un imaginar comun înzestrat cu o emoție copleșitoare. Un drum înzăpezit șerpuiește în fața unei case de țară, construită în linia arhitecturii tradiționale, iar în preajmă, un arbore solitar încremenit sub un cer oțelit, în amurg; un amurg care anunță
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
adevărat ritual, și negația în general aproape o convenție. Adept al antiestetizării, d. denunță în primul rând orice formă de artificialitate și falsitate. De unde epurarea poeziei de efectele literare căutate, de formalismul excesiv care a impus o ruptură iremediabilă între semnificant și semnificat, cu rezultatul că ceea ce la început se anunța drept un divorț scandalos, dar revoluționar, a intrat în sfera locului comun. Prin subversiunea creației „intenționale” de tip romantic și a conceptelor asociate de invenție și imaginație creatoare, se promovează
DADAISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286653_a_287982]
-
odată cu aceasta, prozaizarea poeziei, evadarea de sub teroarea locului comun „aulic” prin imersiune directă în banal și cotidian. Cuvinte și expresii simple, antistil, antifrază devin instrumente utile în alimentarea efortului vizând deconvenționalizarea tuturor artificiilor și clișeelor. Rupând convențiile anterioare prin eliberarea semnificantului, poezia pornește în căutarea unui limbaj al esențelor revigoratoare. Prima etapă a liricii lui Tristan Tzara, constituită din așa-numitele poezii naive, infantile, propune, alături de elemente ce țin de registrul simbolist, o reformă radicală la nivelul lingvistic și prozodic, rupturi
DADAISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286653_a_287982]
-
ajutor troian ajutor! dînd-o la televizor, pe internet sau la cinema. Literatura este aproape de a fi ajuns un simplu semn publicitar: nu trebuie să citești Paulo Coelho sau Dan Brown pentru a ști ce scriu ei, numele lor sînt simpli semnificanți sociali. Nu trebuie să-l citești ce scrie Bebe Mihăescu despre cuplul conjugal, Îl vezi și auzi la televizor. Coelho, Brown, Mihăescu sau Cărtărescu sînt mărci, un fel de Levi's, Sony sau Murfatlar pe care le afișezi ca blazon
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
act. Dacă autoficțiunea mizează pe o estetică a autenticității, aceasta se manifestă mai degrabă ca pragmatică. 4) o instanță enunțiativă care se referă permanent la ea Însăși, incapabilă să se atașeze defintiv de o reprezentare și condamnată la statutul de semnificant. La Întrebarea eului autoficționalist “cine sînt eu?”, tocmai imprimarea pe pagină a Întrebării constituie răspunsul. Eul acesta nu are profunzime, doar suprafață (de acoperit). Să luăm afirmațiile referitoare la discursul personal: “Scrisul bate experiența” nu Înseamnă decît că etalarea voluntară
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mai mult cu cît este aureolat de studii superioare care-i confirmă abilitățile intelectuale - a făcut foarte multă vreme parte dintr-o castă dotată cu un obiect de cult și cu un instrument cultic: eul și oglinda. Oglinda este așadar semnificantul suprem al literaturii Înalte franceze, aceea care Își revendică titlurile de noblețe din poezia modernă și/sau suprarealism și se produce ca neîntrerupt act narcisic - Proust, Céline, apoi noii romancieri și oulipienii, iar alături, marii marginali, de la Julien Gracq la
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
să fi dispărut și, În consecință, nu mai vorbim de autoreferențialitate textuală ci mai degrabă de autobiografism, autoficțiune, etc. În romanul Sphinx, confruntarea dintre imanența textului și transcendența eului locutor rămîne nedecisă. Sensul este alimentat atît de la sursa formală - jocul semnificanților - cît și de la sursa „substanțială”: naratorul/ea. „șpilul” formal este următorul: nici personajul principal nici naratorul nu au marcă de gen. Cititorul nu va ști niciodată dacă are de-a face cu un bărbat sau cu o femeie (respectiv: o
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cărei cel mai mic farmec Îl amintește pe acela, nostalgic, al naftalinei?” E clar, scrisul recuperează și identifică, dar, atenție, cine e acest eu? Locutorul, personajul În carne și oase care se Îndrăgostește de A*** și care „spune povestea”, sau semnificantul eu din jocul mărcilor de gen, adică un semn care face ca jocul să poată fi jucat? În cel de-al doilea caz, autoreflexivitatea nu se orientează spre eu-naratorul, ci spre eu-literatura de la care se revendică „povestea”. Anvergura contextului - „bătrîna
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
repeziciune către un deznodămînt tragic adesea, dar, iarăși, n-avem de-a face cu „scriitura albă” a lui Camus. În primul rînd, pentru că ceea ce se produce la nivel narativ este infirmat de un program de dedramatizare care funcționează la nivelul semnificantului. Am dat deja un exemplu, cel al onomasticii. Dar extins la nivelul Întregii panoplii de nume proprii. De la titluri (Splendid Hotel, 1986, Forever Valley, 1987, Rose Melie Rose, 1987, Tir et Lir, 1988, Mobie-Diq, 1989, Silsie, 1990, Seaside, 1992, Candy
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
deschis calea aventurilor ficțiunii. SF-ul se ocupă de obiecte, de personaje, locuri, moduri de acțiune, de o xeno-enciclopedie care nu fac parte din enciclopedia alcătuind reprezentarea lumii cititorului. Un univers imaginar nou se poate naște din interacțiunile dintre diverșii semnificanți adăugați, care capătă în ochii cititorului, în timpul lecturii, o anumită verosimilitate grație trimiterilor, apropiate sau îndepărtate, la știință sau cel puțin la vocabularul ei, la "cuvintele-ficțiune", apărute într-o tehnocultură. Originalitatea SF-ului constă în aceea că propune, printr-o
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
în prezent. Serge Brussolo publică acolo nuvela Funnyway (1978)150. Face apoi carieră în stilul, în aparență foarte francez, al unui SF denotând o excelentă stăpânire a scriiturii. Stilul lui Brussolo place mai ales grație virtuozității jocurilor în materie de semnificanți. Dar originalitatea lui nu se oprește aici. Din momentul publicării primului său roman, Sommeil de sang / Somnul sângelui (1982)151, o capodoperă a SF-ului, se remarcă maniera lui inimitabilă de a explora teritoriile luxuriante ale unui imaginar original. Capacitatea
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
boemă, tânără, o limbă orală, schimbătoare, concisă, rapidă, nepăsătoare, dialectală, transversală, cosmopolită. Este o limbă a cărei inteligibilitate este constituită de către germană, dar care, paradoxal, este intraductibilă în germană (dar este traductibilă în alte limbi) pentru că sub cuvinte aparent asemănătoare semnificanții sunt radical diferiți. Faptul cel mai remarcabil în acest discurs al lui Kafka este că idișul este prezentat aici ca o limbă intuitivă, comprehensibilă numai prin intuiție și prin sentiment. O limbă care este în noi: Rămâneți tăcuți și vă
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
14, 1976, p. 16. 473 Rosolato, ibid. 474 Christian Lacassagnère scria referitor la Poe că a accede la secret pentru subiectul poesc înseamnă a dispărea și adăuga: "Secretul să fie oare un imposibil de spus, un Real pe care ordinea semnificantului nu ar putea să o reprezinte? Și în acest caz, poveștile lui Poe ar amplifica în felul său defectul ordinei simbolice, limitele unui limbaj care nu ar putea merge mai departe decât marginile propriului sistem. Sau mai degrabă secretul ar
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
și discurs. Mutația ontologică ce a dus la apariția omului, concomitentă cu apariția limbii, a deplasat tot ceea ce este omul spre cuvânt, adică spre semnificare. Chiar și operaționalitatea adaptativă a hominidelor a fost mutată în sfera semnificării, gesturile transformîndu-se în semnificanți. Starea primă de religiozitate pe care o postulează Mircea Eliade are toate caracteristicile acestei situări în semnificare a tot ceea ce constituie umanul. Experiența religioasă a înregistrat și a păstrat acest moment prim al apariției omului, moment în care totul semnifică
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
poate să se aștepte să cunoască. între limbajul care apare, ca sistem semnificant, tot dintr-o dată și Lumea care îl precede, legăturile se constituie simultan și solidar. Cunoașterea este mai puțin și altceva decât această solidaritate: identificarea anumitor aspecte ale semnificantului (Lumea) cu anumite aspecte ale semnificatului (Limbajul), adică punerea în legătură a părților care prezintă între ele raporturi de conivență reciprocă. Procesul cunoașterii, spre deosebire de cel al semnificării, este treptat, lent și progresiv. El constă în a atribui nume și calități
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
caz se leagă mult mai firesc de comunicabilitate. La fel în ceea ce privește axioma polisemiei: în limbă orice unitate poate avea mai multe semnificații. Marea schimbare intervine în definirea semnului. Semnul este constituit ca o diadă, din semnificam și semnificat. Relația dintre semnificant și semnificat este arbitrară, imotivată. Ei sunt uniți prin forța sistemului. Semnul devine o pură diferență. Semiotica lui Peirce și semiologia lui Saussure au rămas multă vreme în imersiune culturală: nepublicate, dar cunoscute și transmise prin discipoli. Ch. W. Morris
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
este nici numai formă - sunet al vorbirii sau înregistrare scrisă -, după cum nici numai noțiune, idee. Adică semnul nu poate fi perceput nici ca simplu semnificat, nici ca simplu semnificant. Semnul lingvistic, cuvântul, presupune o legătură între "imaginea acustică", sunetele vorbirii, semnificantul și "conceptul", noțiunea, ideea pe care aceste sunete o trezesc în mintea noastră de cunoscători ai limbii respective, adică semnificatul. Cu aceasta nu suntem decât în pragul descoperirii lui Saussure, pentru că 22 analiza semnului și distingerea constituenților s-a mai
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
trezesc în mintea noastră de cunoscători ai limbii respective, adică semnificatul. Cu aceasta nu suntem decât în pragul descoperirii lui Saussure, pentru că 22 analiza semnului și distingerea constituenților s-a mai făcut. Descoperirea lui Saussure este că în relația dintre semnificant și semnificat nu există nici o urmă de motivare. Relația dintre semnificant și semnificat este imotivată, sau, pentru a relua altă expresie a lui Saussure, legătura dintre semnificant și semnificat este arbitrară: "Legătura care unește semnificantul de semnificat este arbitrară, sau
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Cu aceasta nu suntem decât în pragul descoperirii lui Saussure, pentru că 22 analiza semnului și distingerea constituenților s-a mai făcut. Descoperirea lui Saussure este că în relația dintre semnificant și semnificat nu există nici o urmă de motivare. Relația dintre semnificant și semnificat este imotivată, sau, pentru a relua altă expresie a lui Saussure, legătura dintre semnificant și semnificat este arbitrară: "Legătura care unește semnificantul de semnificat este arbitrară, sau, pentru că noi înțelegem prin semn totalul rezultând din asocierea unui semnificant
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]