2,366 matches
-
pare aici mai degrabă o înfruntare pașnică, o întrecere de esență ludică între fantezie și expresie. Aici legile perspectivei geometrice și cromatice, scările de proporții, desăvârșirea modelului, justețea optică a acordurilor, sunt de cele mai multe ori, fie ignorate, fie trădate cu seninătate.” Rezultatul nu este, cum pripit s-ar putea decreta, kitsch-ul. Arta meșterilor populari ai realității - cum mai sunt numiți - se călăuzește după un simț îndeobște bun și această călăuză, în pofida primejdiilor ce pândesc la tot pasul, o scoate la
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
pregătire, interese; principiul perfecționării și înnoirii continue a metodelor; principiul fortificării științifice și terapiei conștiinței maselor, pentru a le ocroti de alunecarea spre forme de patologie socială (superstiții, idei false); cultivarea disciplinei și solemnității ca principii ale educației adulților; principiul seninătății, al recreației, al umorului; principiul organizării întregului mediu social pe temei educativ (Dumitrescu et alii, 1972). Pornind de la aceste principii, autorii înfățișează un pachet impresionant de metode utilizabile în activitatea culturală, cele mai multe punând accentul pe activitatea și dinamismul participanților, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
comunismul naționalist. Relevanța poate fi găsită pe foarte multe paliere. Sanda Cordoș: Când scriam cartea, cu o destul de mare șovăială interioară, mi-a revenit adesea În minte imaginea unui student care, Într-o anumită Împrejurare, mi-a spus, cu mare seninătate, fară nici un fel de vehemență, că lucrurile acestea nu mai interesează pe nimeni. Și a făcut un gest, a Împins aerul cu mâna În jos, răsucind-o ușor, ca și cum ai Închide un capac. El și mulți dintre colegii lui au
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
nimeni - altfel spus, era o opoziție canalizată exclusiv pe un făgaș literar, cultural și estetic, fără să implice radicalismul politic, protestul sau disidența. Așa se explică faptul că nu am avut un Soljenițîn sau un Saharov, că am ratat cu seninătate toate evenimentele de solidarizare intelectuală pe care ni le oferea Timpul (1956, 1968, 1977 etc.), dar așa se explică - după părerea mea - și autosuficiența culturală a acestei generații, căreia Îi datorăm, În ultimă instanță, o cutumă de lucru foarte rezistentă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
pe care le fac, esențial, de asemenea, este faptul că o fostă deținută precum Lucreția Jurj participă alături de studenți la recuperarea memoriei și a istoriei. Lucreția (din păcate a murit În 2004) era o femeie simplă. Deloc Înăcrită, avea o seninătate aparte. Ea povestea Întotdeauna cu umor despre viața sa În munți alături de luptători sau despre detenție. Studenții mei o Întrebau: „Dar ce făceați dumneavoastră acolo, doamnă Lucreția? Ce făceați Între bărbații aceia?”. Lucreția mersese Împreună cu soțul ei În munți, erau
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Îi făcea să râdă, Îi amuza, le spunea lucruri simpatice, cu un umor pe care și-l păstrase și acum, pentru că nu le povestea Încrâncenată acestor studenți tot ce le povestea, ci cu un umor și, repet, o simplitate, o seninătate extraordinare. Uneori, În aceste excursii, studenții se așezau pe rând lângă ea și stăteau la taifas și o Întrebau, făceau cu schimbul. O altă chestiune la care vreau să mă refer: nu mi s-ar părea neapărat inadecvat să existe
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
propovăduiește absența remușcărilor, inocența devenirii, jubilația fără grija amenințărilor creștine. Ca argumentație, el avansează două teze esențiale. Prima proslăvește meritele apatiei: nu e nicio nevoie să participi la suferința lui Hristos ori la aceea a aproapelui tău; să preferăm exercițiul seninătății în înfăptuirea oarbă a voinței lui Dumnezeu sub toate formele ei. Mai mult chiar: să ne bucurăm de această supunere în fața forțelor destinului. Cea de-a doua teză susține impecabilitatea: grația divină și milostenia cosubstanțiale oamenilor îi situează de facto
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
tot atâtea rațiuni de a nu se situa printre discipolii magistrului din Stoa. Evident, Antonio Beccaldi epicurianul critică tezele lui Leonardo Bruni. Opoziția dintre Portic și Grădină propune un caz-școală în filosofie: austeritatea contra bucuriei, ascetismul contra plăcerii, eroismul contra seninătății, apatia contra ataraxiei. Ea străbate istoria ideilor timp de multe veacuri: Epicur sau Cicero, Seneca sau Lucrețiu, alegerea echivalează foarte adesea, în ochii adepților filosofiei oficiale cu o mărturisire a moralității sau a desfrâului... Binelui suveran stoic identificat cu virtutea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
simplă de a exista și de a coincide în mod absolut cu propria persoană, ca prieten al sinelui. Așadar, plăcerea nu este nici un moment un scop în sine, ci un mijloc de a ajunge la ceva mai mult ca ea: seninătatea de a te simți în tihnă în epoca Grădinii, fericirea de a fi laolaltă cu Dumnezeu - adevăratul bine în cea de-a doua formulare din Despre voluptate - în perspectiva unui creștinism epicurian. Nu trebuie să-l iubești pe Dumnezeu într-
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
relația sa cu Epicur: summumul sărăciei preconizate de epicurism este creștinismul. Când trăiești în conformitate cu învățăturile lui Epicur, decis să-ți satisfaci doar dorințele naturale și necesare, renunțând la toate celelalte, preocupat să ajungi la starea de pace intelectuală și de seninătate mentală - ataraxia - identificabilă cu plăcerea adevărată și cu binele suveran, trăiești ca un creștin... Luther îl consideră epicurian? Nicio problemă, Erasmus revendică acest epitet sus și tare, iar apoi depășește locul comun al discipolului lui Epicur asimilabil cu purcelul pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pierde forța. Bogățiile, onorurile, satisfacțiile senzuale grosiere, dansurile și cântecele, parfumurile și vinurile dau naștere unor satisfacții iluzorii și trecătoare. Odată aceste dorințe satisfăcute, ele reapar și antrenează o adevărată sclavie care împiedică sufletul să se bucure și fac imposibilă seninătatea. Aceasta cu atât mai mult cu cât satisfacerea lor duce la o plăcere, desigur, dar una trecătoare și plătită de multe ori cu un necaz: declanșarea pasiunilor triste, uzura sănătății, slăbirea forțelor și a vigorii, apariția unor boli incurabile - a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cât satisfacerea lor duce la o plăcere, desigur, dar una trecătoare și plătită de multe ori cu un necaz: declanșarea pasiunilor triste, uzura sănătății, slăbirea forțelor și a vigorii, apariția unor boli incurabile - a sifilisului scrie Erasmus -, creșterea sărăciei, dispariția seninătății, bunul cel mai de preț. Or, o plăcere plătită cu un necaz nu mai e plăcere. După cum, aceste jubilări atât de frecvent contrare moralei dominante generează culpabilitatea și o conștiință încărcată. Adică negativitate curată. Modelul epicurianului desăvârșit? Călugărul franciscan care
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
credința la încercare. Creștinul lui Erasmus - inversul creștinului apostolic și roman - nu caută durerea și suferința, acestea nu-i plac, dar el știe să le îndepărteze prin puterea și hotărârea credinței sale. Trecut prin multe încercări, el face față cu seninătate supărărilor care apar în viața lui căci ele nu înseamnă nimic în comparație cu ceea ce-l așteaptă după moarte pe creștinul care a trăit în spiritul lui Hristos. întărit de speranța unei voluptăți eterne dobândite prin strădania de a-l imita, creștinul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
asprimea iernilor cu zile scurte și nopți lungi, profiți de spații deschise înspre Grădină, de deschideri largi practicate în zid, având posibilitatea să meditezi pornind de la spectacolul imaginat pentru a încânta ochii și spiritul. Pentru că scopul vizat de Eusebiu rămâne seninătatea, prietenia cu propria persoană, alungarea răului absolut: reaua credință. Viața cotidiană plasată sub semnul unui epicurism autentic care reduce plăcerea doar la satisfacerea dorințelor necesare - chiar ceva mai mult decât consimțea Epicur însuși - cuprinde exerciții spirituale, o practică meditativă: Grădina
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o reprezentare asupra căreia avem o anumită putere. Nu puteri depline, se înțelege - nu dispune de mijloace de a anula numai prin voință o criză de litiază... dar suficiente pentru a obține niște rezultate tangibile și pentru a amplifica sentimentul seninătății. Idee utilă într-o perspectivă hedonistă... De la Epictet, preia distincția dintre ceea ce are putere și ceea ce n-are. N-are nici un rost să ne agităm, să ne supărăm, să ne înfuriem pe ceea ce scapă voinței noastre: într-un asemenea caz
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
că trebuie să mori? Mai bine: cum pot și cum trebuie să trăiesc dacă tot trebuie să mor, eu Michel de Montaigne - și o și știu, dat fiind că am experimentat îndeaproape acest adevăr devenit de atunci nu atât o seninătate cât o proximitate crescută. Accidentul nu-i o reconciliere, ci o revelare; nu o pace dobândită, ci o declarație deschisă de război. încă de la vârsta de douăzeci de ani, Montaigne afirmă că experimentează corporal acțiunea morții asupra lui: începutul declinului
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
trebuie să-ți umpli cel mai bine timpul în așteptarea ultimului ceas? A fi pentru moarte obligă mai întâi la a fi pentru viață. Numai o viață bună și frumoasă bine trăită, bine umplută, reușită îți permite să abordezi cu seninătate moartea. Fiecare viață trebuie trăită astfel încât să nu regreți nimic din ceea ce vei fi ales și ți-ar plăcea să vezi reproducându-se dacă ai putea alege să retrăiești o altă viață. Această lecție acționează asemeni unei rețete, unui principiu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
terenul pentru plăcere echivalează foarte adesea cu evitarea situațiilor expuse unor neplăceri destul de ușor de identificat: căsătorie, paternitate, responsabilități publice și private, bogăție, onoruri, glorie - tot atâtea capcane pe care e bine să le ocolești dacă vrei să-ți prezervezi seninătatea. Acesta este florilegiul de vederi profilactice la care aderă Montaigne... Și totuși, nici chiar evitarea tuturor acestor situații expuse problemelor și deci suferințelor nu te pune la adăpost de necazuri: ar fi prea simplu! Pentru că moartea, boala și alte lovituri
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a nu provoca scandal și a-și face astfel sieși un rău. Pentru că nimic din toate acestea n-are cu adevărat importanță: un pic de avere mai puțin, ei și? Esențialul nu e în asta ci în liniștea și în seninătatea sa care i-ar fi periclitate în cazul în care ar cere cumva socoteală, reparații, dreptate. Montaigne s-a străduit să nu recurgă niciodată la justiție. întrucât s-a tot învârtit în lumea tribunalelor vreme de treisprezece ani, el știe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să apară. Sau și mai radical, să împiedici tot ceea ce generează negreșit pasiuni triste, dureri, suferințe. Lasă să se întâmple, lasă să se spună, dar să nu fii naiv și să știi să salvezi ceea ce contează mai mult ca orice: seninătatea ta. 37. A deturna o pasiune întunecată. în sfârșit ultima tehnică de evitare a suferinței: să nu-ți iei termeni de comparație situați deasupra ta. Privește mai bine în jos. A-ți compara plăcerea cu cea a unor oameni mai
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ceilalți, între tine și lume. Și asta până în amănuntele vieții cotidiene. Odată echilibrul găsit și eumetria - metriopatia, spun anticii... - realizată, viața poate deveni veselă, fericită, plină de voluptăți magnifică, superbă, dezirabilă. O viață de înțelept, de filosof, de pace, de seninătate. De ataraxie, desigur, dar chiar mai mult decât atât: o viață de plăcere blândă. Semnul că ai reușit? Dorința de a retrăi ceea ce ai ales socotind că merită, dacă ar fi s-o iei de la capăt. Această mare și glorioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dă o coerență tuturor celor care îl preced. De unde și interesul filosofului de a muri... ca filosof, cum se obișnuiește să se spună despre cei care acceptă ultima lovitură a sorții fără să se tulbure, fără a se plânge, cu seninătate. Așadar, cum moare Montaigne el care-i celebru pentru a fi intonat de atâtea ori acest refren filosofic potrivit căruia a filosofa înseamnă a învăța să mori? Douăzeci de ani consacrați acestui subiect, nenumărate ceasuri de lectură și de meditație
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fapt, decât asta! Dorința maladivă de a te bucura de o agonie este efectiv la antipozii unui creier sănătos, cum este cel al lui Montaigne. El n-are nevoie de ficțiunile unei vieți post mortem pentru a-și aștepta cu seninătate sfârșitul... 46. Cele două trupuri ale lui Montaigne. Pe de o parte, primul trup al lui Montaigne: carnea, cadavrul său, rămășițele pământești și multiplele sale peripeții între atâtea fapte diverse și seninătatea în sfârșit dobândită; pe de altă parte, Eseurile
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vieți post mortem pentru a-și aștepta cu seninătate sfârșitul... 46. Cele două trupuri ale lui Montaigne. Pe de o parte, primul trup al lui Montaigne: carnea, cadavrul său, rămășițele pământești și multiplele sale peripeții între atâtea fapte diverse și seninătatea în sfârșit dobândită; pe de altă parte, Eseurile, celălalt corp al său, aproape glorios acesta, un dublu sustras descompunerii, etern, viu, destinat să-i supraviețuiască în timp și Istorie - poate chiar până la un punct pe care autorul însuși nu și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
el este doar purtătorul de cuvânt al lui Platon... Cu atât mai mult cu cât Antiphon nu face din bani condiția fericirii, și nici măcar o posibilă cale de acces la ea. Fericirea înseamnă viața în armonie cu tine însuți, pacea, seninătatea, liniștea sufletului care nu știe ce-i aceea tulburare. De fapt, să extrapolăm puțin: dacă banii câștigați prin activitatea sofistică îți permit să scapi de dureri, necazuri sau suferințe, iar apoi să accezi la acea stare în care trăiești în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]