1,273 matches
-
salonul cu scrinul, Aglae în sufragerie. Servitoarea Aglaei fu consemnată să se culce la intrare, pe prag. Astfel, după terminarea mesei, care dură foarte mult, toată casa fu ocupată militărește de cele șapte persoane (Stănică, Olimpia, Aglae, Aurica, Titi, doctorul, servitoarea), încît nici o mișcare nu era cu putință fără trecerea prin odaia cuiva. Lămpile rămaseră aprinse micșorat, peste tot. Aproape toți adormiră însă curând așa de adânc, că toată casa se umplu de sforăituri. Numai Stănică umblă câtăva vreme prin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fastuos, totuși cu gust. Mobilată cu o canapea stil. O măsuță de muzeu. Două fotolii, în carapacea cărora vizitatorii fură invitați să se afunde. Doamna se postă în fața celor doi, preferând canapeaua. Șoferul o sfredeli, într-o doară, obraznic, pe servitoare. Își dădu drumul la guriță, să nu lase să se aștearnă tăcerea și să se depună praful peste antren. - Ați zărit, cumva, pe urmele de la niște predicții, de la fătuca asta, și niște bășicuțe, ce-ar putea fi semne de la vreun
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ucenic ceramist. Tot ceea ce îl poate duce mintea să facă e să deseneze, prin șopron, pe fundul farfuriilor golite, prin closete, modele de vase. Cu mâinile sale pufoase, vag scandalizată, doamna Frefrony îi mută hainele, lipsite de șic, din camera servitoarei, într-unul dintre paturile de sus ale ghetoului lucrătorilor, la "șerpărie". - Mai gîndește-te, îi șoptește, impresionată, femeia. Mai gândește- te și destăinuiește-mi și mie dacă părinții dumitale au fost foarte fericiți că te au. Ușa de la menajeria cu ceramiști
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ocolind, pe la mare înălțime, tăpșanele desfermecate ce se numeau, în prezent, Parcul Tineretului. Dar pe care, cu două sute de ani în urmă, fusese vărsat cel mai adevărat bâlci, după Moși, al Bucureștiului. Loc binecuvântat unde se chercheleau toptangii. Erau violate servitoarele. Se zdrobeau, de lutul mustind de scuipați, acrobații pe frânghie. Clienții ce aveau inimă în ei plăteau cîte-un galben pentru a fi sloboziți în niște încăperi strâmte, de uluci spoite, putîndu-se foarte bine nimeri a fi ori bordeluri, ori lepozerie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înmînaseră deja obiectele salvate. Scotocindu-se jenați prin mantalele de piele... Și așezând, 258 DANIEL BĂNULESCU Pinky îi deschise, încuie ușa în urma ei, pivotă ușor pentru a o lăsa să i-o ia înainte pe nou venita cu aspect de servitoare, dar, când dădu să se întoarcă în salon, se lovi o clipă de trupul ei, rămas blocat în rama celei de-a doua uși, într-un moment de contemplare a ceea ce i se desfășura înainte. De două ori mai înalt
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se adunau sus în odăile întunecoase toți cei de-l slujiseră. Nu-l blestema nimeni. Crescuse negustori. Îi aduceau daruri, picau cu nevestele, petreceau. Se uita Stere. Mai avea și el puțin. Îi dăduse mustața. Duminica umbla în Cișmigiu după servitoare. La plecare, după încheierea socotelilor, îi spusese: - Și dacă mai ai vreo nevoie vreodată, știi unde mă găsești. Nevoia se ivise mai devreme decât crezuse. După nuntă, ridicase prăvălia cea nouă și cam isprăvise banii. I-ar fi trebuit vreo
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui, cu șuții și cu fetele din Cuțarida, cu calfe și cu curve... Nu se uita nimeni cum bagi bulca-n gură. Saloanele erau luminate de lămpi cu gaz și puteai să joci la ziuă cum voiai - și pe dușumele. Servitoarele nu se supărau dacă le înghionteai pe afară. Se dusese timpul lui! Se ridicau altfel de hoți, mai spălați, mai deștepți. Trase cu ochiul la Nicu-Piele. Nici lui nu-i ședea bucățica-n gât. Parcă-l înțepa cineva în spate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de postav. Nici nu se uitau. Nu erau de nasul lor asemenea cățele lățoase! Privirile animalelor sătule treceau peste capul mândru al câinelui lui Gogu, care pândea ceasuri întregi în fața grilajului cenușiu. Ce le-ar mai fi scărmănat jigodia! Ieșeau servitoarele stăpânilor și îi alungau cu pietroaie. Ceata fugea schelălăind. Asta era vara. 210 Când începeau ploile, se îmblînzeau și își găseau loc prin magazii. Iarna tremurau sub porți și se jigăreau de nemmcare. Mai înfuleca vreunul câte o halcă de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și legile naturii. Când durerea n-a mai putut rămâne în ea însăși, au apărut ființele ca s-o scape de chinurile virtualității. Orice act este o perfecțiune de suferință. Doar prin distincția nefericirii o femeie se deosebește de o servitoare. Grația funebră este o sursă de nedefinibile încîntări. Așteptarea - ca ritm ascendent - definește aspectul dinamic al vieții. Înțelepții - datorită exercițiului lucidității - o suspendă, fără ca totuși să înlăture surprizele viitorului. Numai idioțenia - perfecțiune a ne-așteptării - se așază în afară de timp și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tu ești atât de mândru, știi a privi atât de rece... Ah! cum {EminescuOpVII 125} aș topi gheața ochilor tăi cu gura mea - iubite! De ce să mai îmbrac amorul cu vălul rușinei... când te iubesc, când aș primi să fiu servitoarea ta, numai să mă suferi într-un colț al casei în care vei locui tu, să suferi ca să sărut perina pe care va dormi capul tău. Vezi tu ce copil supus, umilit, este amorul? Tu crezi că sunt o nerușinată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sunt frumoasă. Dar... tu ești atât de mândru, știi a privi atât de rece... Cum aș topi gheața ochilor tăi cu gura mea - iubite! De ce să mai îmbrac amorul c-un văl... când te iubesc, când aș primi să fiu servitoarea ta, numai să mă suferi într-un colț al casei în care va dormi, să suferi ca să am perina pe care se va odihni capul tău. Vezi tu ce copil umilit este amorul. Tu vezi, sunt ca o femeie de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ești atât de mândru, știi a privi atât de rece... Ah! cum aș topi gheața ochilor tăi cu gura mea - iubite! De ce să mai îmbrac amorul cu vălul rușinei [c-un văl]... când te iubesc, când aș primi să fiu servitoarea ta, numai să mă suferi într-un colț al casei în care vei locui tu, să suferi ca să sărut perna pe care va dormi [, să suferi ca să am perina pe care se va odihni ]capul tău. Vezi tu ce copil
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mânca migdale. Odaia avea un mobilier de sufragerie în lemn sculptat de o complicație fantastică. Bufetul în special bătea recordul. Era ca un bufet obișnuit, cu un cat superior aplicat peste un parter, însă în dimensiuni așa de mari, încît servitoarea nu putea ajunge cu mâna la cheia ușii de sus și se urca pe un scaun. Sculptura lui cu ecusoane, frunze și volute era înrudită cu aceea a pupitrelor și jețurilor din bisericile baroce occidentale, mai frenetică totuși, de un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ioanide îi prețuia sincer tehnica. Cu acest element minimal, Ioanide reconstitui toate fazele certei. În ziua memorabilă, sculîndu-se din pat, ochii îi căzuseră pe candelabru. Brațele acestuia erau pigmentate cu excremente de muscă. Ioanide impută că se puteau da instrucții servitoarei să curețe obiectul. Doamna Ioanide obiectase că femeia n-avusese timp. Atunci Ioanide, a cărui memorie era enormă la infinitul mic, când i se dădea o coordonată, îi aduse aminte că în repetate rânduri, când ar fi fost vreme, observase
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care luă proporții. Cu ani în urmă, stătuse câtva timp într-un sanatoriu, cu piciorul în ghips, din cauza unei luxații, și dorise să i se aducă ceva mai delicat de mâncare. Doamna Ioanide, distrată, îi trimisese un pachet pe care servitoarea îl rupsese pe drum și din care căzură câteva mere mânjite de unt. Atunci Ioanide aruncase pachetul pe fereastră, și întîmplarea, când se supăra, lua dimensiuni retrospective fantastice. La evocarea chestiei cu merele mânjite de unt se adăugă alt incident
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
temea să deschidă violent problema, gîndindu-se că era posibil să fie el însuși victima unor aprehensiuni exagerate. Era mai bine să ia lucrurile de departe, să culeagă informații. Gavrilcea era prietenul lui Tudorel, pe el avea să-l cheme. Sună servitoarea și-i porunci să invite pe domnul Tudorel să nu plece în oraș înainte de a-l vedea, în birou. Servitoarea stătu puțin năucă, neînțelegînd de care Tudorel era vorba, și nu se dumeri decât când Ioanide o lămuri cu oarecare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să ia lucrurile de departe, să culeagă informații. Gavrilcea era prietenul lui Tudorel, pe el avea să-l cheme. Sună servitoarea și-i porunci să invite pe domnul Tudorel să nu plece în oraș înainte de a-l vedea, în birou. Servitoarea stătu puțin năucă, neînțelegînd de care Tudorel era vorba, și nu se dumeri decât când Ioanide o lămuri cu oarecare parapon că e vorba de domnul Doru. ("Iată, pufni el în sineși, un nume stupid! Doru! Ce vrea să zică
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vorba de domnul Doru. ("Iată, pufni el în sineși, un nume stupid! Doru! Ce vrea să zică lipsa de gust onomastic! Cum o să descopere un Doru Cuba ori Filipinele? Astfel de nume apasă ca o fatalitate, dizolvă personalitatea!") După ce ieși servitoarea, Ioanide se simți invadat de o neliniște, ca și în ipoteza de a vorbi cu Pica. Vârsta critică a lui Doru, privirea lui echivocă, aci supusă, aci enigmatic de recalcitrantă, reprezentau pentru el probleme, și oricât își da silința să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
încă o șansă. Cu adresa în mână, găsi imobilul viitorului muzeu, îi dădu târcoale, intră îndrăzneț în curte, vorbi chiar cu văduva donatoare, sub pretext a se interesa în mod special de obiecte și mobile din trecutul țării, descusu o servitoare bătrână, puse pe nevastă-sa să facă anchete printre soțiile posibililor amatori, spre a surprinde dacă nu cumva solicitau același muzeu. Apoi se hotărî a-l călca pe Gaittany însuși. În ziua când Saferian vindea portretul lui Ingres, la nouă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vedea de la fereastră cum treceau nepăsător, fără a arunca vreo uitătură în dreapta sau în stânga. Ioanide avu impresia că ipochimenii filau pe cineva între două puncte apropiate ale străzii, centrul fiind casa lui. Ideea îi apărea absurdă, probabil că pândeau o servitoare, dar doi? Arhitectul trecu în sufragerie, unde, contrar obiceiului, găsi pe Tudorel punctual la masă. Pica însă lipsea, telefonase că nu vine, fiind reținută de o prietenă. Lipsise și noaptea antecedentă, dar acest lucru nu i se spusese lui Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Alterat sufletește, Pomponescu stătu multă vreme fără a putea scoate un cuvânt. Madam Valsamaky-Farfara căută a repara atmosfera: - Ioanide, săracul, totdeauna paradoxal și cu capul înnori. Câte am auzit eu de la el? Trecea plin de var pe stradă, am pus servitoarea să-l scuture puțin. Pe Ioana o cunoaște de mică. Făcând aluzie la copilăria Ioanei, madam Farfara voise a atrage atenția că prezența lui Ioanide era cu totul paternă și inofensivă. Lui Pomponescu îi displăcu faptul că, plecat pe ușă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Atunci abia băga de seamă că țara avea alt guvern, că patriarhul murise, mulțimea, în sfârșit, de schimbări într-un interval de timp relativ scurt. Despre boala copiilor lui Gonzalv Ioanide află de la Erminia, adică, de fapt, de la bătrâna ei servitoare, fiindcă nu găsi acasă nici pe Erminia, nici pe Hergot, care pur și simplu își suspendase consultațiile. În fine, la întoarcerea acestora știu cum se întîmplase lucrurile. Fetița și cei doi băieți ai lui Gonzalv căzuseră câteșitrei bolnavi, și Gonzalv
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
băiatul ăsta are preocupări străine de ale noastre, pune tăcere chiar și în expresia fizică indirectă a persoanei sale. De ce a închis tocmai sertarul? Poate a vârât în el cine știe ce drăcii lubrice, pe care se rușinează să i le vadă servitoarea când deretică." Năvălit de gânduri obscure, Ioanide se-ntinse pe pat cu mâinile sub cap, dormită îndelung astfel, în fine, se sculă, ieși, apoi veni cu o lădiță de chei și cu o pilă. Potrivi câteva chei, pili puțin una
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
astfel de funcționar. Ioanide se căi că nu luase hârtia spre a o arăta. Pe urmă își zise că un exces de anchetă denotă lipsă de tact. Se îndreptă deci spre casa lui Saferian. Aci, fără a fi prevenit de servitoare, pică într-o reuniune curioasă la prima vedere. Saferian, aproape culcat pe sofaua G. Călinescu lui, părea a prezida o adunare alcătuită exclusiv din armeni, cum arătau fizionomiile brune, părul creț, fețele în general pletorice și un nas coroiat. Era
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a se mișca, dar, în semn de politeță, se așezase pe sofa ca pe un scaun și se sprijinea cu mâna de un baston, în vreme ce cu cealaltă făcea niște saluturi ca niște temenele. Când salonul se goli, Saferian puse pe servitoare să deschidă ferestrele și fumul începu să iasă consistent pe geam, răsucindu-se în două suluri. - Vin timpuri grele, domnule Ioanide, ce ne facem? zise Saferian când arhitectul fu lângă el. Cum Ioanide nu deschise gura, Saferian mai emise o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]