2,780 matches
-
al poliției venit tocmai să-l aresteze pe cel care a poruncit minciuna. Și să presupunem că cel din urmă și-a părăsit, mai târziu, pe furiș, locuința pentru a comite o crimă, care ar fi putut fi împiedicată dacă servitorul ar fi refuzat să mintă. Deși nu a intenționat să favorizexe o crimă, servitorul va fi răspunzător de urmările, în acest caz fatale, ale încălcării interdicției de a minți 18. Afirmația din § 9 al Pmtv că îndatoriri ca cea a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
să presupunem că cel din urmă și-a părăsit, mai târziu, pe furiș, locuința pentru a comite o crimă, care ar fi putut fi împiedicată dacă servitorul ar fi refuzat să mintă. Deși nu a intenționat să favorizexe o crimă, servitorul va fi răspunzător de urmările, în acest caz fatale, ale încălcării interdicției de a minți 18. Afirmația din § 9 al Pmtv că îndatoriri ca cea a veracității sunt îndatoriri necondiționate ale omului față de sine însuși, că interdicția minciunii este una
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
se spună adevărul, ce ar fi avut Kant să-i spună lui Constant?28 Un alt autor, Jules Vuillemin, a apreciat că în răspunsul dat lui Constant Kant își îngreunează poziția acceptând tacit echivalența dintre propriul său exemplu, cel al servitorului care minte spunând că stăpânul său nu este acasă, și cel imaginat de Constant, în care prietenul unui om nevinovat, care este urmărit de un ucigaș, neagă faptul că cel urmărit s-ar ascunde în casa lui. Servitorul - comenteză Vuillemin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cel al servitorului care minte spunând că stăpânul său nu este acasă, și cel imaginat de Constant, în care prietenul unui om nevinovat, care este urmărit de un ucigaș, neagă faptul că cel urmărit s-ar ascunde în casa lui. Servitorul - comenteză Vuillemin - nu știe că cel ce dorește să vorbească cu stăpânul său are dreptul să știe adevărul. El crede că spune o minciună inofensivă. Intențiile sale nu sunt rele. Ca atare, acuzația lui Kant că, mințind, el aduce o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
spune o minciună inofensivă. Intențiile sale nu sunt rele. Ca atare, acuzația lui Kant că, mințind, el aduce o gravă vătămare propriei sale demnități este exagerată. Invocarea îndatoririi veracității, în acest caz, este una destul de slabă deoarece relația dintre minciuna servitorului și crima pe care a facilitat-o a fost una accidentală 29. Exemplul lui Constant este foarte diferit. Câteva considerații asupra acestei teme pot fi relevante pentru evaluarea argumentării cuprinse în răspunsul lui Kant. Singura explicație a disponibilității lui Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ursuzenie și cinism pentru a-și proteja vulnerabilitatea. Un comportament de filozof din instinct, s-ar spune. Numai că Philip Marlowe nu are o singură filozofie, ci filozofii. Cavalerul „fără pată și prihană” e, în literatura medievală, căutătorul adevărului și servitorul fervent al Doamnei Ideale. În lumea lui Marlowe, prea puține femei beneficiază de un asemenea atribut. Femeile onorabile din viața lui sunt mai degrabă femei cumințite, ajunse la capătul unor experiențe despre care ar prefera să nu se vorbească, și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
minciunii sau asasinatului, chiar și cel mai umil dintre indivizii întâlniți. Agnes, vânzătoarea de la anticariatul lui Geiger, se dovedește complicea unui asasin fără scrupule, Harry Jones, fostul contrabandist cu alcool, devine un „vânzător de ponturi” lipsit de scrupule, până și servitorul familiei Sternwood, Norris, pare să fie depozitarul unor secrete murdare, din care va ști să scoată un câștig consistent („N-ai să mori sărac”, îi profețește cu cinism Marlowe în momentul în care începe să înțeleagă straniile legături din interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
casa generalului Sternwood, de vitraliul reprezentând un cavaler și o domniță aflată în captivitate. Aici, într-un mediu lipsit de pretenții nobiliare, privirea detectivului cade asupra unei picturi ce arată că nu ne mai aflăm în lumea stăpânilor, ci a servitorilor: La capătul aleii, pe un bloc de beton, era un mic negru pictat în pantaloni de călărie albi, cu jachetă verde și șapcă roșie. În mână ținea un bici, iar la picioarele lui, în blocul de beton, se găsea o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
își dau seama de asta. Femeile se urcau mereu pe o scară lungă și arcuită pentru a-și schimba toaletele. Bărbații scoteau permanent țigări cu monogramă din tabachere scumpe și-și ofereau unul altuia foc cu niște brichete scumpe. Iar servitorii se cocoșaseră tot cărând la tăvi cu băutură pe terasă și la piscina de dimensiunile lacului Huron, dar mult mai curată. Într-un puseu de revoltă, având revelația că a nimerit în păienjenișul unui joc trucat, Marlowe încearcă să despartă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
dezinvoltura. Deși e greu să găsești motive de bună dispoziție în evenimentele narate, Marlowe nu pare să ia nimic în serios. Detașat, ironic, gata să se amuze, eroul ni se înfățișează mai degrabă drept un detectiv în vacanță decât un servitor al justiției decis să rezolve în chip responsabil îndatoririle ce-i revin. Abordat la o oră nepotrivită - șase și jumătate dimineața - de Clyde Umney, un avocat obișnuit să i se execute orbește ordinele, Marlowe pășește în această aventură cu stângul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
artificială până în cele mai mărunte detalii. Abia căsătoriți, ei vorbesc deja despre divorț. Marlowe e, pe de o parte, stânjenit că trebuie să locuiască într-o casă cu piscină, iar pe de altă parte, nu ezită să-l numească pe servitorul Augustino, cu superioritatea ciocoiului, „Tino”. Întregul demers al lui Chandler e, de altfel, psihanalizabil. Scriitorul a fost împins într-o situație fără ieșire de felul în care se încheiase Playback, dar și de propriile obsesii maritale. Sunt bine cunoscute planurile
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
din enorma distanță socială care-i desparte, că Marlowe încearcă să-și ascundă complexele de inferioritate printr-un limbaj la marginea grobianismului, că brutalitatea, probabil naturală, a personajului se traduce în comportamentul involuntar superior, dar cu atât mai stânjenitor, cu servitorul (căruia îi atrage, înțepat, atenția că „Doamna Marlowe nu e madam. E doamna Marlowe”). Mai aflăm, în fine, că Marlowe nu are de gând să rămână prizonierul coliviei de aur unde l-a încuiat Linda, că intenționează să-și continue
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Era prea mare și prea impregnată de o tristețe înghețată pentru a fi tulburată de cel mai mic zgomot. De data aceasta, Marlowe nu mai vizitează „o avere de patru milioane de dolari”, ci răspunde invitației majordomului. În absența stăpânilor, servitorii au făcut pasul înainte, preluând inițiative și stabilind direcții de acțiune. Distribuția rolurilor n-a fost, de altfel, niciodată prea limpede în familia Sternwood. Norris acționase, și în Somnul de veci, ca un fel de ambasador plenipotențiar al stăpânului, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
spera la nici un ajutor din partea lor, Marlowe nu are nici un aliat. Claude Bonsentir însuși pare o stâncă greu de înlăturat, iar Carmen nu numai că este invizibilă, dar emană obișnuitele unde de perversiune și violență. Unicul reper categoric rămâne bătrânul servitor Norris, iar singurul argument, bancnota de un dolar oferită de acesta. O bancnotă care, deocamdată, zace inertă în portofel - cam în felul în care Marlowe însuși e strivit de gravitatea situației scăpate de sub control. Doctorul Claude Bonsentir e un protagonist
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
interiorizat și întors asupra propriei persoane. Detectarea acestui mecanism în situație clinică se dovedește utilă, mai ales în cazul comportamentelor delincvente, în care capacitatea anumitor tineri de a inspira teroarea, de a face pe „prințul” înconjurat de o „curte de servitori” supuși regulilor impuse de el, trăind în largul lui în lumea delincvenței, fără a trece însă la act în mod grav, ar putea ține de identificarea cu un „celălalt” periculos. În prezent, frecvența antecedentelor de maltratare infantilă la părinți care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de a uita, decât acela al lui Kant, pentru care, totuși, „moderația în afecțiuni și în pasiuni și stăpânirea de sine constituie o parte din însăși valoarea intrinsecă a persoanei” (1785/1967)? Or, filosoful, întristat de moartea lui Lampe, un servitor la care ținea, încerca să expulzeze această tristețe așezându-și în față o tăbliță pe care scrisese: „Adu-ți aminte să-l uiți pe Lampe”! Să evocăm aici, împreună cu Raimbault (1975/1991), cazul unui băiețel de 7 ani, Pierre, internat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de lucruri. De altfel, codul nostru civil, nu odată și nici întâmplător, ne face deosebita cinste de a ne clasifica întâile, să zicem primae inter pares. Astfel: Art. 7, alin. 5 din cap. Exercitarea drepturilor civile găsim: femeile (orice femeie), servitorii cu simbrie și străinii se pot căsători, dar n-au drepturi politice etc. Mai departe: femeile măritate și copiii se bucură de drepturi civile, chiar fără știința lor, dar exercitarea acestor drepturi este încredințată soțului, sau epitropului... Alta: femeile n-
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
ce cobora pe lângă zidurile incintei, pe lângă turnurile având în creștet cristalele tulburi ale stelelor roșii. În fața tăcerii tale, mi-a venit chef să te provoc, să te silesc să răspunzi, să te smulg din calmul tău. „Stăpânii se schimbă, dar servitorii rămân. Câți ani am petrecut adulmecând precum câinii în toate acele mici războaie ticăloase, și toate astea spre slava unei duzini de bătrâni ramoliți, baricadați îndărătul acestui zid! Iar acum, ești gata să faci din nou aceeași treabă, dar pentru
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
și în realitate. Dar, în plan inconștient, dezacordul nu este atât între sine și altcineva, cât între sine și sine. Conflictul este deci revelator pentru tensiunile și conflictele interioare, pentru o nepotrivire între dorință și realitate, între interior și exterior. Servitor În vis, servitorul dezvăluie dependența subiectului de ceilalți. Îi arată lipsa de autonomie, incapacitatea de a acționa singur și de a-și asuma responsabilități de adult. Simbolizează imaturitatea materială și afectivă, precum și dorința ca cineva să aibă grijă de el
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
Dar, în plan inconștient, dezacordul nu este atât între sine și altcineva, cât între sine și sine. Conflictul este deci revelator pentru tensiunile și conflictele interioare, pentru o nepotrivire între dorință și realitate, între interior și exterior. Servitor În vis, servitorul dezvăluie dependența subiectului de ceilalți. Îi arată lipsa de autonomie, incapacitatea de a acționa singur și de a-și asuma responsabilități de adult. Simbolizează imaturitatea materială și afectivă, precum și dorința ca cineva să aibă grijă de el. Sclavul reia, accentuându
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
de ceilalți. Îi arată lipsa de autonomie, incapacitatea de a acționa singur și de a-și asuma responsabilități de adult. Simbolizează imaturitatea materială și afectivă, precum și dorința ca cineva să aibă grijă de el. Sclavul reia, accentuându-le, semnificațiile atribuite servitorului. Nefiind retribuit, el simbolizează dorința unei protecții gratuite, adică dispoziția (fără îndoială inconștientă) de a primi sau de a da în schimb. El exprimă o pulsiune de dominare ce ar putea merge până la a-l înjosi pe celălalt, a-l
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
să ducă la păscut văcuța pe care o aveam la casa bunicului mamei, furnizorul principal de lapte proaspăt pentru fratele meu. Bucuroase, femeile s-au instalat în cele două camere anexe corpului principal al casei, inițial prevăzute de bunicul pentru servitori, fiind sigur că singura sa fată va ajunge în viitor o mare doamnă. Zilele treceau, una câte una. Petronela mergea zece minute în fiecare dimineață până la casa bunicului, lua văcuța de lanț și o ducea la păscut pe o miriște
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
care s-au strecurat cu pași de lup în urma lui Parthenicus. — N-am nici un minut pentru voi, îi avertizează imperios. Arată cu mâna spre camerist: — Bărbieriți-l mai bine pe Parthenicus, că a ajuns să semene cu un țap african. Servitorul scoate un strigăt gutural și-și acoperă speriat cu mâna cele câteva firișoare de păr din bărbiță. — Hai, hai, îl liniștește Augustus, după o anumită vârstă doar soldaților și filozofilor le e rușine să-și lase șoricul la vedere. Chicotește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
simțurile. Cine e dușmanul pe care-l urăște atâta? — Un om izolat pe o moșie... nu, își ia repede vorba înapoi, într-un oraș oarecare... sau, și mai bine, pe o insulă pustie, unde n-are la dispoziție nici mulțimea servitorilor, nici bani... Fața îi înflorește într-un zâmbet. — ...și unde, de este necesar, poate fi pus chiar sub pază. Termină triumfător: — Un astfel de om nu mai poate păcătui! E clar. Dorește să se răzbune. Dar pe cine? Se frământă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Augustus la Livia. — Să i las să intre? Așteaptă, dar nu primește nici un răspuns: — Pe rând? Toți deodată? Principele îi aruncă o privire speculativă și ridică din umeri, neștiutor. — Mulți au venit să te salute împreună cu soțiile și copiii, îndrăznește servitorul. Augustus aprobă din cap în tăcere. Senatorii trebuie întâm pinați cu un sărut. Așa e obiceiul. Să-i refuzi unuia sărutul e semn de dizgrație imperială. Suspină cu obidă. Câte ceasuri o să-și mai piardă vremea pupându-i pe toți
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]