740 matches
-
pânza. Doi oficianți se ridicară. Un taur alb, însângerat, își făcu apariția, mugind de durere. Și Antonius striga de durere, căci i se părea că lama pumnalului pătrundea în propriul său trup. Durerea victimei sacrificate era durerea lui, iar carnea sfâșiată era tot a lui, era partea sa cea mai profundă. Continuă să lovească, strigând și plângând, victimă și ucigaș totodată, om și taur contopiți în desfășurarea ritualului. În cele din urmă, se prăbușiră amândoi. Taurul zăcea în propriul sânge. Antonius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prelingă pe picior. Salix nu se prăbuși, dar strigătul lui de durere și de surpriză făcu să i se strângă stomacul lui Valerius, care își dădu seama imediat de gravitatea rănii. Cum putea Salix să continue lupta cu mușchiul complet sfâșiat? Un vuiet se ridică din mulțime. Acum îl face bucăți! urla tânărul cu păr negru. Îl omoară... Salix e mort, ticălosul de el! continua să strige, fără să-și dea seama că vecinii se amuzau pe seama urii lui. — Nevastă-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe secutor în spate cu tridentul. Dar Valerius știu să profite de pe urma fentei spectaculoase a adversarului. Evită tridentul și schimbă brusc direcția de alergare. Îl atacă pe Flamma, îi înfipse sica în coapsă și se retrase repede. Privi impasibil carnea sfâșiată și sângele care țâșnea, lăsând o dâră roșie pe nisip. Flamma rămase o clipă împietrit, apoi, urlând de durere și de furie, se năpusti cu toate forțele spre Valerius, dar se lovi de scutul pe care acesta îl împinsese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înfigea cu măiestrie lama în trupul lui Skorpius - care era acoperit de sânge din cap până în picioare -, dar nu reușea să-i slăbească forțele. Evita cu abilitate atacurile imprevizibile ale lui Skorpius. Fu rănit o singură dată, deasupra genunchiului; carnea sfâșiată dădu la iveală albeața osului, apoi sângele țâșni, scurgându-se pe picior și pe ocrea. Valerius nu scoase nici un strigăt; continuă să alerge. Marcus îl privea, uimit de felul în care își stăpânea durerea. Secutor-ul îl ajunse pe Skorpius din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
extraordinar, indiferent de film. Totuși mă văd nevoit să nu Înțeleg de ce scenele cu nuduri, de la care aștepți cel mai mult, sînt Îmbibate fără excepție la Pintilie de promiscuitate, gîndaci, ligheane, nu mai lipsea aici decît Maia Morgenstern, În negru sfîșiat. În altă ordine cinematografică, fiindcă nici măcar gîfÎitul din momentele lirice nu se aude corect, am stat să văd În sfîrșit cum Îl cheamă măcar pe unul dintre sugrumătorii coloanelor sonore românești: Îl cheamă Pap. C-un asemenea nume mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
v-a fost de-ajuns Ivan, ați găsit acum un altul? Se apropie de ei și împietri văzîndu-se încovoiat pe cele două carabine, cu o batistă plină de sânge pe față, cu tunica descheiată, lăsând să se vadă cămașa însîngerată, sfâșiată. - Ce s-a întîmplat? șopti. Ce-i cu mine? În acea clipă se opriră și, cu mare grijă, îl așezară pe marginea drumului. Zamfira își făcu cruce. - A dat Dumnezeu și v-ați venit în fire, domnule elev, șopti, răsuflând
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
bărbați se-ntoarseră Înăuntru cu niște fețe foarte serioase, duri și justițiari. Apoi se-nvîrti ușa și pistolarul Își făcu apariția. PĂrul Îi căzuse peste ochi, fața Îi era plină de sînge și avea cravata trasă Într-o parte și cămașa sfîșiată. Își luase pistolul cu apă și după ce intră Înapoi, palid la față și cu o privire sălbatică, trase o rafală generală, fărĂ țintă, către toți cei din bar. L-am văzut pe unul dintre cei trei repezindu-se spre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
așezară la o masă, exact În spatele răposatului rege pistolar, care zăcea pe podea arătÎnd ca propria-i caricatură făcută din ceară, cu mîini și chip gri de ceară, se așezară și Începură să cerceteze actele tuturor. Acum, că avea cămașa sfîșiată, se putea vedea că regele pistoalelor nu avea maiou și că tălpile de la pantofi Îi erau găurite. PĂrea foarte mic și demn de milă pe podeaua aia. Ca să ajungi la masa la care doi polițiști În civil Îți verificau actele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
61, Miron Constantinescu și Iosif Chișinevski au fost făcuți vinovați pentru "cazul Arghezi și alte abuzuri de îndrumare". A avut noroc. Alții au rămas proscriși pînă la moarte. Ca V. Voiculescu. Cine se încumetă să-i coasă la loc cămașa sfîșiată și împărțită? Lui nu i se cunoaște nici un compromis. Și-a trăit pînă la moarte credința. Rectific: lîngă moarte, în zarcă, la Aiud. Atunci, condamnă-l și pe Titel Petrescu. A cedat. După ani și ani de temniță, a formulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Nu cumva să mă dați la telefon. Nu-s. Am murit ieri. Nu mă las posedat de Tantzi". De pe-atunci îi plăcea lui Foișor să mimeze hoinărelile amoroase, sfîrșite tragic; morți violente, cu stilete-n gît, cu carotide mușcate, sfîșiate, zdrențuite, așa cum o face în prozele gotice de-acum. Armele ucigașe se dovedesc a fi din recuzita unui teatru; presupusa înjunghiată, moarta, se ridică halucinant de pe jos și-și înalță sînii. Aplauze. Lucian era un fel de Rudolf Valentino al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
11. Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, și cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, au murit. 12. Un om din Beniamin a alergat din tabăra de bătaie și a venit la Silo în aceeași zi cu hainele sfîșiate, și cu capul acoperit cu țărînă. 13. Cînd a ajuns, Eli aștepta stînd pe un scaun lîngă drum, căci inima îi era neliniștită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate omul acesta a dat de veste, și toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
cu sânul, se Împrăștia În sânge, În oase; mă Înmuia, mă leșina ca Într-o plăcere irepetabilă (era să strig de amintirea acelei clipe când noi doi Împreună, În acea duminică dimineața, ne-am Întâlnit corporal); puteam să alunec: bluza sfâșiată, piatra, sânul aderând amoros la stânca muntelui dur; nu-mi trebuia decât o clipă de amețeală: mi-am revenit ca să privesc În sus; creasta nu se vedea, un picior, celălalt, ce aștept? O mână, unde o sprijin? Cealaltă mână, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lui M. („Eu nu o iubesc decât pe E.“ etc., p. 382); e vorba despre E., colegă În anii de școală („Mă obsedează E.“ etc., p. 410) și văzând - poate - În moartea Aurei o sublimare erotică („puteam să alunec: bluza sfâșiată, piatra, sânul aderând amoros la stânca muntelui dur; nu-mi trebuia decât o clipă de amețeală“ etc. din ultima scrisoare către M., p. 436; vezi și toată simbolistica muntelui). Cântărind plusurile și minusurile, romanul se dovedește substanțial, dar pare construit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
care mergea odată cu el. La picioare, îl însoțea motanul negru pe care-l găsise demult, în copilărie, și pe care, de teamă că părinții nu-l vor lăsa să-l aducă în casă, îl ascunsese în cotețul pustiu al câinelui sfâșiat, într-una din iernile vechi, când coborâseră lupii. Se bucură, văzându-l, și nici măcar nu se întrebă de ce, pe măsură ce înaintau, motanul se făcea tot mai mare, cât o pisică sălbatică, apoi căpăta ochi sfredelitori de linx și, în cele din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să privească cerul, cu ochi neclintiți și uscați. Când găsi puterea de a se uita la ce lăsase în urmă, se găsi într-un spectru știrb al luminii, căruia i se vedeau mai ales marginile, roșu și violet. Sub veșmintele sfâșiate, loviturile lăsaseră carnea umflată și vineție. Pielea se îngroșase ca o crustă întunecată și hainele, de uscătura sângelui, deveniseră scorțoase. Se trase îndărăt, de parcă trăia un coșmar și ar fi vrut să se ferească, stând cu fața la perete. Numai că, dacă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în lături și ochii holbați, ci și pe la răscruci, aruncați peste uluci, ca niște rufe puse la uscat, ori pe treptele catedralei. Morții aveau cu toții ceva în comun, ochii larg deschiși, o spaimă fără margini întipărită pe față și gâtul sfâșiat. Zvonurile mergeau chiar mai departe, îngrozindu-i și mai tare. Din rănile victimelor nu curgea niciun strop de sânge, de parcă fuseseră atârnate cu capul în jos și niște animale lacome și ciudate le lipăiseră sângele până la ultima picătură. Străjerii patrulau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cum se cuvine, noi nu putem să-l iertăm. Rămaseră în jurul lui, nemișcați. Umbrele, privind unele peste umerii celorlalte, grăbindu-se fără să se bulucească, se apropiară pentru a-și depune fiecare mărturia. Aveau lucruri simple de arătat. O carte sfâșiată, un pumn de monede de aur cu urme de pământ, osul moale al tâmplei purtând în spatele urechii urma glonțului, un pistol din vremea războiului, purtat prin munți, fotografia împăturită a tânărului rege în uniformă, un ochi spart, din care curgea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Anderson“. Prietena ei, care părea de vreo șaisprezece ani și stătea Întinsă lângă ea, jucându-se cu părul ei, purta o pereche de ciorapi de plasă argintii care se Întindeau atât de mult pe picioarele ei nesfârșite Încât păreau parțial sfâșiați. Își trăsese pe deasupra o pereche de pantaloni scurți băiețești din piele roșie, care atârnau atât de jos pe șolduri și urcau atât de mult pe coapse, Încât avusese nevoie cu siguranță de o ședință specială de epilat. Singurele accesorii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
mea - nu se Întâmplase“. Nu, nu Înregistrasem nimic din toate astea pentru că nimic nu-mi scurta minutele sau nu mă aducea mai repede În mașină cu Sammy. Când a intrat În holul unchiului meu Îmbrăcat Într-o pereche de jeanși sfâșiați, un pulover foarte mulat și cu un sac de voiaj atârnat pe umăr, n-am știut dacă voi fi În stare să mă uit pe unde merg suficient de mult ca să ieșim din oraș. Hei, a spus el, când m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
sune când ajunge acasă? —Bette, iubire, deschide-mi. Amicul meu de-aici - cum te cheamă? Seamus? Băiat bun! Beam amândoi o bere și discutam despre ce fată bună ești. Acum fii fată bună și deschide-mi. Mi-am privit jeanșii sfâșiați și tricoul zdrențuit și m-am Întrebat ce naiba voia Philip În miezul nopții. La un tip normal ar fi fost evident, dar Philip nu dăduse niciodată telefonul bețivului- iar vizita bețivului nici nu intra În discuție - și am simțit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
și fire agreabilă. Dar cum rămâne cu cealaltă? Cu Catherine cea visătoare, tristă, cea pe care vederea lumii, a bietei și bătrânei noastre lumi o umple de durere!" Mulțumită flirtului, Catherine ajunge totuși să uite de această făptură îndurerată, chinuită, sfâșiată care sălășluiește în ea. Preferința sa pentru plăcerea îmbătătoare a balului, a acestei "clipe desfătătoare" arată destul de bine că un hohot de râs, un vals însuflețit în brațele unui băiat sunt suficiente pentru a o vindeca, măcar vreme de-o
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
au menționat că de toate aceste acte ar putea fi vinovat un grup de tineri din cartier mascați în Rambo. Au fost Rambo două clone ale lui Stallone în ultima săptămînă; aceștia erau îmbrăcați în haine militare de camuflaj, cămăși sfîșiate și erau pictați pe față. "Ne dăm seama de ce se îmbracă în uniforme militare și poartă asupra lor cuțite, a spus Joanne Cortese, una din persoanele ale căror case au fost ținta atacurilor de vandalism. Se simt ca membrii grupului
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
includeți în carte. Vă citesc un fragment: Șase și încă șase ani, în osândă-ncleștat foc fiecărui simț îmi este dat de șapte ori mădularele torturate, injuriile și basmele nerozilor nici soarele nu-mi este-ngăduit ochilor, nervii surpați, oasele zdruncinate, pulpele sfâșiate, durerile mă însoțesc unde pun capul, lanțuri, sângele scurs și veșnica groază mâncarea-abia de-ajuns și slinoasă. Da, văd pe chipurile voastre că v-a îngrozit, este oleacă mai realistă decât celelalte, dar am vrut să rezum în ea torturile
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
mijloacelor și cu o discreție a sentimentului, de Cornelia Gheorghiu. Personaj cu o simbolică limpede, Bunica încearcă să impună măsura bunului simț, tradiționalul optimism și judecata sănătoasă în această lume a derutei, compromisului și violenței. În rolul principal, Const. Popa, sfîșiat evident de dihotomia autor-interpret, conferă personajului un puternic dramatism interior; el parcurge cu bună știință actoricească stările complexe ale personajului, oscilațiile lui între gravitate și situațiile tragi-comice. Scenografia semnată Axenti Marfa propune un cadru întunecat, cu pereți transparenți, cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
într-un efort de selecție a faptelor semnificante. Ciclul "Evocări" transcrie portrete anonime într-o ciudată îmbinare de linii, ce ne amintește de expresionism: "Guler cu pene, /Coif de fier/ Sabie lată cât șoseaua de asfalt/ ochi spart cu lumina sfâșiată/ uscată și neagră cât cerul înalt" ("Luptător căzând"). Alteori, într-o viziune amețitoare, nervoasă, evocă tablouri halucinante: un soldat se ține cu mâinile de un nor și de bocancul altui soldat, care și el se ține de alți bocanci și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]