864 matches
-
ale Scaunului roman. capitolul V VALACHIA CONTINUĂ LUPTA PENTRU AUTONOMIE Mircea Vodă I. O stăpânire îndelungată este obișnuit o dovadă despre puterea și dibăcia regentului, dar dovada este și mai mare când stăpânirea se petrece în timpuri mișcate de furtună, sfâșieri fiind înlăuntru, primejduire de din afară. Exemplul vrednic de mirare al unei asemenea stăpâniri îndelungate și bogate în fapte ni-l dă Mircea I, care s-a ținut pe scaunul domniei de la anul 1387 și până la 1419, adecă treizeci și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
curând după dânsul stătu domn Lațco, un vrâstnic nepot de fiu al lui. Puțina dăinuire a domniilor celor dintâi opt voievozi ai Moldovei {EminescuOpXIV 190} dovedește în orice caz că era încă slab tocmită puterea statului și că existau fatale sfâșieri dinastice. Sass Voievod. Sass Vodă, fiul și succesorul lui Bogdan-Dragoș ce-ntemeiase statul, domni numai curs de patru ani (1361 - 1365), nelăsând despre faptele sale nici o trainică știre istorică. Între urmașii săi izbucniră însă sângeroase certe pentru domnie, care se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
normale, care îndealtfel nu se putea ajunge decât sub forma unui scaun metropolitan național. După o domnie de patru ani (1395 - 1399) Ștefan I își încheie cariera și abia acuma putură ajunge la cârmă fiii lui Petru Mușat. Atât din sfâșierile dinlăuntru cât și din starea negata a clădirii politice din țară, precum și din atârnarea de țări străine învecinate se poate deduce lesne cumcă biruința coborâtorilor direcți asupra rudelor colaterale nu s-a putut întîmpla fără turburări înlăuntru, fără intrigi de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
eșec), el regretă cu toată ființa lui că nu poate acționa. El regretă de astă dată ratarea șansei de a-și dobândi un destin. Prins între regretul proiectiv, acela care ar însoți actul, și cel actual, al neacționării, nehotărâtul cunoaște sfâșierea tăcută a unui chin nesfârșit. El este singur, dar altfel decât cel hotărât, care e singur doar în clipa hotărârii sale. Căci hotărârea este în vederea a ceva și, sfârșind ca acțiune și gest, ea este ieșire în întîmpinare, deschidere către
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
deschide un spațiu epic. În schimb, dezbaterea nesfârșită în preliminariile unui gest care nu va avea loc niciodată rupe legătura cu altul. Cel nehotărât trăiește de la bun început - și sfârșește - în singurătatea neacționării sale. Pentru că nu se obiectivează, pentru că este sfâșiere fără rezultat, nehotărârea nu poate fi povestită decât de cel ce o suportă. Dar pentru că nu comportă fapte, ci doar stări, ea nu se poate exprima decât liric; ea devine atunci o retorică a neputinței. ADAOS. Cu privire la întrebarea " Ce e
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
unei libertăți sporite, din această lume veleitară care vrea să se muleze pe lumea excelenței, din această lume în care cresc zadarnicele visuri ale omenirii, în care domnește falsul, ignorarea sau minciuna de sine, chinul năpraznic al izbânzilor inaccesibile, nefericirea, sfâșierea, invidia, resentimentul, asuprirea de sine și asuprirea celorlalți - din această lume populată de patimi se nasc maladiile de destin. Ratarea decurge din duelul nefericit cu limita care te desparte pe tine de tine însuți. Ceea ce înseamnă că ratarea nu se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
te lăsa prins în jocul faptei condamnabile. De fapt, judecata te coboară, pentru că îți dă o superioritate pe care ți-o acorzi singur. Pitié pour les forts, spun eu; trebuie să ai milă pentru cei puternici, să-i înțelegi în sfâșierea lor lăuntrică și în felul acesta, printr-un al doilea pas, să-i depășești." Seara, Noica ne aduce câte ceva din corespondența ultimelor zile: articolul unui tânăr din Sighișoara, o scrisoare de la Emil Cioran etc. Ne citește articolul. Cînd scrii o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se va Întîmpla seara, În compania soțului. Poate că mă și feream de mama care-l făcuse pe tata (zicea el) să renunțe la romanele lui. „Tu te afli aici ca să mă ajuți să scap de tină, de sînge, de sfîșieri“, Îi declarase el odinioară mamei prin intermediul editorului, „Hristos nu ți-a dat o altă menire“. Dumnezeule, dacă Hristos i-a dat cumva mamei și menirea de a mă curăța pe mine de tină, atunci s-a zis cu romanul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
era mai sfînt pentru el, batjocorit În propriul său joc, umilit și Înjunghiat de cel pe care se deprinsese să-l adore ca pe el Însuși, l-au asaltat cu o asemenea furie, Încît nimeni n-a putut Înțelege dimensiunile sfîșierii sale interioare. CÎnd medicul care venise să o consulte pe Penélope a confirmat că fata fusese deflorată și că probabil era Însărcinată, sufletul lui don Ricardo s-a cufundat În lichidul dens și vîscos al urii oarbe. Își vedea propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vieți necunoscute se sinucid înlăuntrul meu și din suspinele lor se alcătuiește un extaz final, că nu sânt mai mult de o boltă peste infinite sfârșituri... De m-aș putea împrăștia în elementele chinului, să mă fărâm în frânturi de sfâșieri și să nu mai fiu nicăieri și în primul rând în mine! Ca într-un delir de absență, să mă suprim în toate și să mă sting, centrifugal mie. Omul este drumul cel mai scurt între viață și moarte. Moartea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trec fără să mai observi că obiectele sânt vietățile se agită și viața se macină, căci prins în somnul voluptuos al iubirii, de prea multă viață și de prea multă moarte, le-ai uitat pe amândouă, încît, trezit din dragoste, sfâșierilor ei neîntrecute le urmează o prăbușire lucidă și nemângâiată. Sensul mai adânc al iubirii nu este inteligibil nici prin "geniul speței" și nici chiar prin depășirea individuației. Cine poate crede că ea ar atinge intensități atât de furtunoase, de o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai mult? Fiindcă nebunia-i suferință. De ce un singuratic simte mai mult? Fiindcă singurătatea-i suferință. Și de ce suferința știe totul? Fiindcă-i Spirit. Defectele, viciile, păcatele nu ne descoperă laturi ascunse ale firii prin fulgerările de plăcere, ci prin sfâșierea cărnii și a duhului, prin revelațiile negațiilor. Căci tot ce-i negativ e ispășire și ca atare cunoaștere. O ființă care ar ști totul ar fi un fluviu de sânge. Dumnezeu, dispunând de prea multă durere, nu mai aparține timpului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici pentru atât amar. Nu găsesc cheia la acest fapt; în bucuria inspirată repetăm pe Dumnezeu, iar în tristețe rămânem cu cenușa propriei substanțe. O reflecție trebuie să aibă ceva din schema interioară a unui sonet. Arta de a prescurta sfâșierile..., intervenția de arhitectură în dezmembrările noastre muzicale... Tristețea - un infinit prin slăbiciune, un cer de deficiențe... Viața omului se reduce la ochi. Nu putem aștepta nimic de la el, fără o reformă a privirii. Dragostea este sfințenie plus sexualitate. - Nimeni și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
păcatele și cu nici unul, mintea s-a așezat pe fundul iadului și ochii privesc nemărmuriți spre lume. Când iubești viața cu patimă și scârbă, doar diavolul se mai milostivește de tine și-ți oferă sălașul fatal îndurerării tale aiurite. Acele sfâșieri ale cărnii și demențe ale gândului, în care am cădea în plină sfințenie dacă Dumnezeu ne-ar sări într-ajutor. Șovăirile lui ne mai țin în rând cu lumea. De ce nu m-ai făcut, Doamne, un prost etern sub bolțile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de luciditate și de agresiune. Fiecare națiune urmărește ridicarea nivelului ei istoric (forță, misiune, imperialism), pentru ca la momentul oportun să-și valorifice puterea. Și puterea nu poate fi valorificată decât în detrimentul celorlalte "puteri". Toate fricțiunile dintre națiuni devin cu timpul sfâșieri. Atât timp cât vor exista națiuni, vor fi și războaie, iar de vor dispărea ele, conflictele se vor mări pe rase, iar după rase pe... aștri. Se vede că există în om o căutare a suferinței colective. Războiul e o respirație periodică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de a și le mărturisi la fiecare ocazie. Este o autodenigrare colectivă, "un scuipat în sîn" general, o amarnică luciditate a soartei noastre, care se nasc la unii automat și fără conflicte, pentru ca la alții - la cei puțini - să devină sfâșieri. "A fi romîn", să nu fie oare o evidență plăcută? Este sigur că poporul românesc are o distanță de el însuși, care indică o particularitate unică la un neam fără conștiință istorică. Francezul este francez, precum piatra piatră; el este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
printr-o ireproșabilă asistență socială, printr-o solicitudine insistentă și prin eliminarea rațională a șomajului. Mizeria muncitorimii îi justifică voința de putere și îi dă un cinism al luptei inegalabil. În numele mizeriei totul este permis. Această banalitate teoretică și această sfâșiere practică au înțeles-o bine muncitorii și și-au creat un orgoliu de clasă, care va întoarce odată lumea pe dos. Țăranul, dacă nu este totdeauna reacționar, este, prin fire, antirevoluționar. Preferă comoditățile mizeriei dramatismului luptei revoluționare. Astfel se explică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât sub sălcii plângătoare. Cred că există în fiecare om o nevoie de tristețe, pe care nu și-o satisface numai din resursele sale. Și când nu poți totdeauna să visezi cu melancoliile lui Schumann, te abandonezi muzicii de pustă, sfâșierilor și lamentațiilor ei. Nu există muzică în care să se exprime mai elementar prezența lacrimilor în lume. Îți vin repetat în minte cuvintele Elisabetei de Bavaria, împărăteasa care a adorat Ungaria: există în lumea asta, în afară de egoismul uman, și sălcii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nemărginită a cerului, în acele profunzimi misterioase! Pe nesimțite se așterne întunericul, iar eu, tot la fereastră, pornesc pe cărări de păcură, prin ninsoarea de stele. Și gândul meu se înalță și poposește undeva, într-un lac fermecător. Se aude sfâșierea aspră a frunzișului cenușiu, un vuiet prelung, ca și cum aeriene trenuri accelerate ar sosi, rând pe rând, din sensuri diferite. Un parfum amețitor pătrunde prin toți porii și ochii sunt orbiți de o lumină argintie. Pașii pornesc nesiguri pe cărărui cu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Ș.: Poate să le servești pe amândouă în același timp... A.B.: Asta și vreau. La asta mă și gândesc, cum să împac și capra, și varza. Gândul că ar trebui să renunț, prin opțiune, îl simt ca pe o sfâșiere, ca pe o durere cumplită. C.Ș.: Marin Sorescu spunea undeva, și trebuie să-ți mărturisesc că nu m-am gândit la asta înainte, că în romanele tale nu există aproape deloc suferință fizică, ci o durere mult mai cumplită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
scrisul poate fi și chiar este un refugiu pentru mine. C.Ș.: Unul dintre personaje, Coman, mărturisea că a existat o vreme când găsea o mare plăcere în scris, dar că între timp scrisul a devenit un chin îngrozitor, o sfâșiere. Încearcă să scrie și nu se adună. O stare a autorului, probabil. A.B.: Da. Cu personajele este așa, eu sunt ceva din fiecare sau fiecare e ceva din mine. Autorul trebuie să se transpună în fiecare, să le dea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
umbra lui, cânta nebunește în vreme ce macarale, excavatoare, simpli oameni încercau să-l distrugă ori să privească pur și simplu din vârful lui, de pe cea mai dureroasă și absurdă construcție, cealaltă parte, liberă, a unei țări ce nu mai putuse suporta sfâșierea, absurdul istoriei. În Londra, am avut înainte microfonul unui post de radio pe care-l urmărisem cu sfințenie ani întregi: BBC; puteam, prin urmare, să spun ce cred necenzurat, în condițiile în care nu-mi păsa, la întoarcere, de consecințele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
probleme cu vehicolul blindat, cu marfa, comunicațiile sau susținerea logistică, dar viața lor depindea de arme și echipament. Mai întâi îmbinau elementele armurii de luptă și căutau fisuri și urme de deformare. Apoi verificau bocancii garantați împotriva intemperiilor, coroziunii și sfâșierii; rucsacul, cu cele necesare supraviețuirii timp de o lună într-un mediu ostil fără nici un ajutor din afară; harnașamentul care-i împiedica să sară ca niște mingi în caz de coborâre rapidă, sau pe timpul înaintării în VTT pe teren accidentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
anterioare ale creaturii, Ripley strânse și degetele ei cât putu de tare înăuntrul mănușilor telemanipulatoare, zdrobind brațele reginei care se contorsiona de furie. Ghearele celorlalte două mâini ajunseră la câțiva centimetri de postul de conducere a încărcătoarei, amenințând-o cu sfâșierea pe minuscula făptură omenească. Ripley înălță brațele și-și ridică adversara. Motorul mașinii gemu: considera această sarcină excesivă. Labele posterioare ale creaturii zgâriară mașina, deformând cabina de securitate care o adăpostea pe conductoare. După aceea, țeasta oribilă se înclină către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
am și vorbit de claustrofobie. S.A.: Deci după primele descrieri ale orașului tău, care sună mai mult a Ionel Teodoreanu, cu puritatea idilică a primei copilării - tandră și inocentă ca în Ulița copilăriei -, vii cu aceste elemente de claustrofobie și sfâșiere din Bacovia XE "Bacovia, George" . Să zicem, oarecum schematic, un strat adolescentin al memoriei afective, suprapus retrospectiv peste stratul infantil. Poate că tranziția de la copilărie la adolescență stă pentru tine sub semnul lui Creangă XE "Creangă, Ion" : vezi povestea marșului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]