1,315 matches
-
de fiecare dată doar să poată face ceea ce dorea el. În vara anului 1929, și-a susținut doctoratul. Teza prezentată a fost textul Tractatus-ului. Comisia era formată din George Moore și Bertrand Russell. Examenul oral pare să fi fost un simulacru. Cei doi profesori nu îl puteau trata, desigur, ca pe un doctorand obișnuit. Moore, care nu era lipsit de simțul britanic al umorului, a scris în concluzia evaluării sale: „Personal, consider teza lui Wittgenstein drept opera unui geniu. Oricum ar
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Este teritoriul în care eroul se refugiază într‑un fel de „emigrație internă“ (expresie folosită mult mai tîrziu, în perioada sovietică, în legătură cu artiștii care nici n‑au aderat la noua ideologie, dar nici n‑au părăsit țara). Să remarcăm că simulacrul de dialog este condus, despotic, de cel care se rostește. Și posibilele replici ale „celorlalți“ sînt scornite tot de el, sînt o emanație a aceleiași subterane : „Le‑am inventat chiar eu, căci numai cuvintele se lasă inventate. Nu‑i de
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
ale textului, cum este cea pe care o propunem aici, si anume perspectiva reprezentării teatrale a personajului Parizienei. Referință la teatru se situează în planul semnificațiilor, ea ține de un personaj (de factură teatrală), de un timp (al aventurii și simulacrelor) și de un spațiu determinat (Parisul scenă a modernității). Modelul dramatic este asociat cu întreagă generație de la sfârșitul secolului al XIX-lea [v.Sârbu, 2004, p.114], epoca a unei "mise en scène généralisée" [Hamon, 1989, p.164] cu o
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
destul de vagi: "Ce monde de théâtre prolongeait le monde réel, dans une farce grave" [Nana, p.147]. Zola pătrunde în culisele actrițelor de meserie și ale virtuții, descoperind contrastul între aparentă și esență lor, ipocrizia persoanelor "comme îl faut", si simulacrele ieftine ale actrițelor. Henri Mitterand [Zola, 1990, p.36-37], exeget consacrat al operei lui Zola, îl compară pe scriitor cu un regizor, constatând că unitatea de decupare la Zola nu este evenimentul, ci gestul, vorbirea; spațiul global este înlocuit prin
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Această animație corespunde spiritului orașului, singularității sale, conferindu-i vocația de loc de sărbătoare. Se înțelege de la M.Bahtin [1970, p.176] că reprezentarea romanesca a orașului accentuează aspectul carnavalesc al formei narative. Lume de aparente și artificii, domeniu al simulacrului, orașul apare ca simbol al teatrului 175. Parisul este conceput de Balzac drept "le théâtre de grandes choses" și considerat capitala șarlatanismului, capitala hazardului și a vanității: spectacole se joacă zilnic la Paris. În ansamblul Franței, festivitățile joacă un rol
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
nivel superficial aparentă și spectacol este, în realitate, consecință unei transformări culturale lente în societățile occidentale, o schimbare a sensibilității, care duce la post-modernitate. Pariziana este, prin esență, un personaj care se înscrie, prin jocul aparentelor, în teoria postmodernista a simulacrelor. Ea personifica triumful esteticii asupra eticii, o estetică a aparentei și a surprizei, prin recurs la efectul spectacularului și imprevizibilului. Pariziana anunță anumite trăsături postmoderniste, cum ar fi: integrarea în cultura spectacolului, bazată pe improvizare, dimensiunea ludica a fanteziei, indeterminarea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de descoperirea cauzelor (că la romancieri), ci de transgresarea canoanelor moralei burgheze. Teatrele de bulevard reprezintă drame și comedii în care adulterul înflorește. 175 "Productrice d'images, univers de reflets, puissance d'illusion, la ville moderne est le règne du simulacre" [Dumoulié, p.27]. "Citadinul liniștit și cultivat din secolul al XVIII-lea este într-un anume fel un actor care pretinde că prezintă natură să și emoțiile sale în public, dar se mulțumește de fapt să le reprezinte. Diderot explică
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
trilogiei, Dovada, gemelitatea suferă de disperare și disjuncție, fiecare din frați trăind separat, închis în propria sa poveste, astfel că avem două istorisiri conduse succesiv de el-ul unuia și al celuilalt. În fine, cu A treia minciună, regăsim un simulacru de reunificare monovalentă, care succede modului de eterogenitate discursivă vizînd reprezentarea denunțului fracturii identității personale visate ca un ideal de continuitate. Dar acest dublu subiectiv spre care ne îndreptam, acest eu al instanței enunțiative își contrazice "misiunea" sacră, de unitate
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fugit de acasă după o ceartă cu tatăl ei, pe miliardarul Lan, pe call-girl An, pe Alice, atașatul cultural și pe amantul ei, Shi... Thomas pleacă în căutarea fiicei sale prin labirinturile multiple, suprapuse, întrepătrunse ale acestui furnicar, capitală a simulacrului și a copiei, creuzet efervescent în care milionarii, mafioții, clasa de mijloc și nenumărații săraci își trăiesc fiecare pasiunile, crizele, rătăcirile. Peste toate aceste traficuri, frămîntări sociale și melancolii particulare tronează Lan, misteriosul magnat manipulator și seducător, ce ascunde în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
5. Hiperrealitate și simulare / 271 5.1. Realul și "ceea ce este mai real decât realul" / 271 5.1.1. Hiperreal și imaginar / 272 5.1.2. Hiperrealitate și iluzie / 273 5.1.3. Hiperrealitate și mass-media / 275 5.2. Succesiunea simulacrelor / 280 5.2.1. Sfârșitul mitului originii / 280 5.2.2. Simulare și disimulare / 286 5.2.3. Stadiul fractal al simulacrului / 289 5.2.4. Primatul simulacrelor / 291 5.3. Simulacrul final America / 297 5.3.1. Hiperrealitatea și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
272 5.1.2. Hiperrealitate și iluzie / 273 5.1.3. Hiperrealitate și mass-media / 275 5.2. Succesiunea simulacrelor / 280 5.2.1. Sfârșitul mitului originii / 280 5.2.2. Simulare și disimulare / 286 5.2.3. Stadiul fractal al simulacrului / 289 5.2.4. Primatul simulacrelor / 291 5.3. Simulacrul final America / 297 5.3.1. Hiperrealitatea și discursul său / 297 5.3.2. America un călcâi al lui Ahile? / 303 5.4. Radicalitatea gândirii și violența interpretativă / 307 Capitolul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
iluzie / 273 5.1.3. Hiperrealitate și mass-media / 275 5.2. Succesiunea simulacrelor / 280 5.2.1. Sfârșitul mitului originii / 280 5.2.2. Simulare și disimulare / 286 5.2.3. Stadiul fractal al simulacrului / 289 5.2.4. Primatul simulacrelor / 291 5.3. Simulacrul final America / 297 5.3.1. Hiperrealitatea și discursul său / 297 5.3.2. America un călcâi al lui Ahile? / 303 5.4. Radicalitatea gândirii și violența interpretativă / 307 Capitolul 6. O strategie neconvențională seducția / 313
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
3. Hiperrealitate și mass-media / 275 5.2. Succesiunea simulacrelor / 280 5.2.1. Sfârșitul mitului originii / 280 5.2.2. Simulare și disimulare / 286 5.2.3. Stadiul fractal al simulacrului / 289 5.2.4. Primatul simulacrelor / 291 5.3. Simulacrul final America / 297 5.3.1. Hiperrealitatea și discursul său / 297 5.3.2. America un călcâi al lui Ahile? / 303 5.4. Radicalitatea gândirii și violența interpretativă / 307 Capitolul 6. O strategie neconvențională seducția / 313 6.1. Seducția o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discursului său tipic postmodern, pe care l-a practicat și îmbogățit. Starea discursului și scriiturii baudrillardiene" de remarcat epitetele derivate din antroponime, cel mai spectaculos fiind acesta -, examinarea depășirii "normalului discursiv" prin activarea unor noțiuni ca seducție, strategie, gândire radicală, simulacru, hiperrealitate etc., care intră în alcătuirea unei grile proprii de lectură a contextului contemporan, fac obiectul cercetării despre Baudrillard. Acesta a fost ales din motivele pe care tocmai le-am amintit, la care se pot adăuga eclectismul, violența interpretativă, refuzul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care acum prevalează categoriile spațiale, în timp ce alți teoreticieni ai postmodernității discută despre dispariția spațiului și timpului cauzată de creșterea valorii instantaneității, a efemerității, a unicei folosințe, a perisabilității, a bombardamentului mediatic etc. În acest context, Baudrillard discută despre hiperrealitate și simulacru drept caracteristici ale lumii postmoderne, astfel încât lumi diferite pot fi regăsite în același spațiu sau timp, introducând ambiguitatea, lipsa reperelor și chiar denaturarea ideii de istorie. Unul dintre primii teoreticieni care au semnalat trecerea către un alt tip de societate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Baudrillard, de Marx și Freud la lumea postmodernă, care refuză logica producției și se axează în jurul altor valori. Conceptele utilizate de către autorul francez în special în jurul anilor 1980 s-au transformat în repere ale discursivității postmoderne în genere termeni precum simulacru, hiperrealitate, strategie fatală, seducție regăsindu-se în vocabularul curent al postmodernismului. Punând sub semnul întrebării multe dintre presupozițiile marxiste, freudiene și structuraliste, Baudrillard a deschis calea către un discurs radical, astfel încât unii comentatori l-au catalogat drept teoreticianul "sfârșitului modernității
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
instituie o grilă de receptare, dar totul este inutil, căci totul este deja acolo, în instantaneitatea și nuditatea sa. O imagine în care privirea este negată devine imposibilă, receptorul nu poate privi, ci doar verifica existența și obiectivitatea lucrurilor, perfecțiunea simulacrului, care creează fascinație. Pentru Jean Baudrillard, "această fascinație atinge în egală măsură și arta modernă, al cărei obiectiv este literalmente de a deveni de neprivit, de a sfida orice seducție a privirii. Arta modernă nu mai exercită decât vraja dispariției
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
privită la vechii greci ca pharmakon de natură declarat ambivalentă, hipnotizând memoria, "infectând" interioritatea omului și devenind astfel un suplement primejdios 246. Platon consideră ideală o memorie fără semn, fără suplement, deoarece acesta introduce primejdia redublării și, în loc să stimuleze viața, simulacrul dă naștere unei serii infinite de "monumente moarte". O dată cu scrierea se deschide posibilitatea kibdeleumei, a mărfii falsificate, echivoce și înșelătoare. Viul degenerează în mimesis, simulare și exces, iar Platon intuia că, din moment ce s-a deschis această cale, nu va mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fi evidențiat mai departe prin raportare la cele ale lui Jean Baudrillard. Studiul își propune în continuare să observe starea discursului și scriiturii baudrillardiene, modul în care se depășește un normal discursiv prin activizarea noțiunilor de seducție, strategie, gândire radicală, simulacru, hiperrealitate etc. După cum deja am evidențiat, disoluția teoriilor moderne ale semnificației și referinței a condus la preocuparea accentuată pentru pluralitatea vocabularelor, a jocurilor de limbaj, a practicilor discursive. Pentru Lyotard, limbajul nu mai surprinde semnificația lumii, și, la fel ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
concepția lui Derrida, discursul se reflectă și se investighează pe sine ca discurs și doar intertextualitatea mai poate crea sensul, prin intermediul relațiilor dintre texte. Intertextul sau colajul sunt experimente care au deja vechime în teoria și practica discursivă, iar teoretizarea simulacrelor și simulării vine să se așeze în spațiul defectuos dintre lume și scriitură. Descoperirea "structurilor" discursive de profunzime prin care Baudrillard introduce sau subscrie acestor idei va fi un alt obiectiv al secțiunii următoare. Dacă scriitura actuală se vrea a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ci, dimpotrivă, să întindă o capcană realității, provocând-o să-și dezvăluie caracterul iluzoriu. Profesând un nihilism nuanțat, Baudrillard va construi o grilă proprie de lecturare a contextului contemporan, axându-se pe o serie de termeni-cheie cum ar fi: hiperrealitate, simulacru, strategie fatală, obscenitate, scenă, seducție, moartea socialului etc. Deși opera sa este în centrul multor scene culturale (și nu doar franceze), fiind văzut ca un semn al timpurilor postmoderne, dar și un simptom al vremurilor viitoare, Jean Baudrillard și-a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pentru o analiză pertinentă a societății contemporane. Etapa discursului postmodern începe în jurul anului 1980 și se concentrează pe descrierea personalizată a noilor forme de tehnologie, artă, discursivitate, societate. Vocabularul postmodern baudrillardian va cunoaște acum o dezvoltare remarcabilă, termeni precum hiperrealitate, simulacru, semiurgie (sémiurgy), implozie, seducție, transpolitic etc. se vor extinde prin intermediul unei scriituri care începe să împrumute din ce în ce mai mult din frenezia schimbărilor descrise. Baudrillard nu adoptă stilul neutru al cercetătorului modern, ci intervine constant în textura discursivă a lucrărilor sale pentru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
între timp pe piață. Concluzia este aceea că ne aflăm întotdeauna în întârziere față de obiecte, situație care a condus la apariția unei noi etici precesiunea (précession) consumului. La fel cum mai târziu, referindu-se la societatea postmodernă, va teoretiza precesiunea simulacrelor în raport cu realul, în opera timpurie Baudrillard discută despre modalitatea în care în societatea modernă, raportul de succesiune tradițional dintre producție și consum a fost răsturnat, în sensul în care obiectele sunt achiziționate înainte de a fi câștigate, înainte de a se fi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
stins, o stea moartă"390), descriind un stadiu și mai avansat de abstractizare, în care societatea de consum și societatea spectacolului sunt transgresate, la fel cum este lăsată în urmă întreaga modernitate, atunci când va începe să analizeze lumea postmodernă a simulacrelor. Dacă teoriile lui Debord și Baudrillard sunt considerate asemănătoare, ele pot fi privite în acești termeni doar pentru prima etapă a gândirii lui Baudrillard, atunci când și el, la fel ca Debord, pot fi descriși ca neomarxiști, studiile lor despre consum
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
arbitrar între semn și referent, salvând astfel organizarea sa internă, cu precizarea că, din punctul său de vedere, separarea sau distincția dintre semn și lume este o ficțiune. Comentându-l pe J.-M. Lefebvre, Jean Baudrillard expune transformarea referentului în simulacru, precum și "nostalgia" semnului de a-și găsi motivarea totală și de a depăși convenționalismul. Pentru sociologul și filosoful francez, teoria semnului ca metaforă a foii de hârtie este absolut idealistă. Din perspectiva unei economii politice a semnului, a considera în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]