1,605 matches
-
și puternici îmboldeau pieptul meu. Pentru un timp simțurile noastre au scăpat de sub control și neam îndreptat îmbrățișați, ușor, către canapeaua din imediata apropiere, care părea că ne aștepta îmbietoare. Când mai era un pas până acolo, țârâitul asurzitor al soneriei ne-a trezit la realitate. Ne-am oprit, desfăcând brațele ce uniseră pentru câteva minute trupurile noastre în confruntarea vulcanică a simțurilor tinere. Cornelia și-a aranjat ținuta și a mers la ușă pentru a vedea cine o caută. A
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
douăsprezece secunde În loc de paisprezece. Mai târziu, când s-a Întors de la toaletă, a găsit scris pe partea laterală a strungului, cuvântul „ȘOBOLAN“. Cureaua strungului era tăiată. Până să găsească o curea nouă În sertarul cu piese, s-a auzit o sonerie. Linia se oprise. ― Ce naiba e cu tine? țipă maistrul la el. De câte ori oprim linia, pierdem bani. Dacă se mai Întâmplă o dată, ai zburat. Ai priceput? ― Da, domnule. ― Bine! Dați-i drumul! Și Linia porni din nou. După ce maistrul plecă, O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Pe trotuar nu se vedea nici un polițist. Parcă nu mai era nici cu o zi Înainte? Nu fusese atent. În fond, nu era treaba lui. Aici era doar un amator, o persoană venită la cură. CÎnd să apese pe butonul soneriei, observă că ușa vopsită În alb era deschisă. O Împinse și zări o fetișcană, de nici șaisprezece ani, care spăla cu o cîrpă umedă podeaua coridorului. Purta o rochie atît de scurtă, Încît, atunci cînd se apleca, i se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
o masă Întunecată, amenințătoare, aproape solidă. În fața hotelului Ambasador, Maigret și Dicelle așteptau În tăcere, În timp ce omul de la recepție Îi observa cu atenție. Lecoeur sosi exact În momentul În care Începeau să cadă primele picături reci de ploaie și răsuna soneria care anunța sfârșitul pauzei. Polițistul se văzu obligat să facă câteva manevre ca să-și parcheze mașina, apoi se apropie de cei doi, Îngândurat. — E În camera lui? Întrebă el. Dicelle se grăbi să răspundă: — Camera 105, la etajul unu. Ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
spatele, se refugiaseră În fața intrării. Comisionarul reveni destul de repede și le spuse: — Domnul Pélardeau coboară imediat. Se Întoarseră cu fața spre ascensor, și Maigret putu constata la colegul lui, care Își netezea mustața, o oarecare febrilitate. Sus se auzi o sonerie. Ascensorul urcă, se opri un moment și ajunse din nou la parter. Își făcu apariția un bărbat Îmbrăcat În haine negre, cu tenul roz și părul cărunt. Aruncă o privire În hol și se apropie de cei doi bărbați cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
-o de la Agrippa. A reconstruit-o, a extins-o, a înfrumusețat-o. A făcut din ea un palat demn de fiica lui Marcus Vipsanius Agrippa. Așa i-a spus Vipsaniei la nuntă, când i-a înmânat cheile casei. Aude brusc soneria clepsidrei. Anunță ora a șaptea. Pe Hercules! S-a făcut târziu. Cu ce a zăbovit până acum? N-o să mai apuce să îmbuce nimic până vine Scribonius Libo. Dar, în loc să se grăbească, mersul i se încetinește de la sine. Privește în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
atunci țopăim toate trei, într-o rară stare de fericire și armonie. Nu cred că ne-am mai simțit așa de bine înainte, și probabil c-am putea s-o ținem așa ore întregi, doar că vraja este ruptă de sonerie. Iar mie îmi vine rău. Îngheț. Toate înghețăm. ― Mă duc eu, zice Sophie, și nici măcar nu încerc s-o opresc când aleargă pe scări în jos și deschide ușa. Mă uit pe furiș în jos spre parter. O să mă distrez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
știu când. Fac duș, îmi usuc părul, îmi ia incredibil de mult timp să mă machiez și aleg o ținută neagră pentru seara asta. ― Ce naiba, spun eu cu voce tare, mișcându-mă în fața oglinzii. De ce nu? La șapte fix sună soneria, iar pe trepte este Lauren, la fel de aranjată. Râdem amândouă. ― Slavă Domnului, spune Lauren. Mă gândeam că am exagerat, dar e evident că și tu te-ai gândit la fel. Acum putem să ne dăm drumul și să luăm orașul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ființă din lume. Mama! spune fetița. Ochii mamei o privesc cu mult drag. În ei s au cuibărit, poznașe, două lacrimi de bucurie. Căci fiecare mămică e tare fericită atunci când copilul ei spune primul cuvânt din viața lui. Se aude soneria. Fetița se uită când la mama, când la tata. Amândoi sunt acasă. Atunci, cine să fi venit?! Ținându-se de pat, apoi de tocul ușii și de perete, Sorina reușește să ajungă pe hol. Soneria țârâie din nou. Țună! ‘chide
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
din viața lui. Se aude soneria. Fetița se uită când la mama, când la tata. Amândoi sunt acasă. Atunci, cine să fi venit?! Ținându-se de pat, apoi de tocul ușii și de perete, Sorina reușește să ajungă pe hol. Soneria țârâie din nou. Țună! ‘chide! Am auzit că sună. Deschid acușica! îi răspunde mama. Zis și făcut. Dar cine a apărut în prag? Bu-nicu! Bu-nicu! spune Sorina și bate, foarte bucuroasă din palme. A băgat de seamă că nu mai
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
-ntoarce de acolo cu un elefănțel și-un ursuleț - ce mult îi plac ei ursuleții! O să i așeze pe noptieră, iar pe măsuță vor sta rățușca, clovnul Tonito și lebăda. Pe fotoliu va așeza... Dar ce-i asta? Se-aude soneria. Oare au venit? Ce tare-i bate inima! Într-un suflet se-ndreaptă către ușă. Deschide. Ei sunt: mama, tata... Dar pe Sorin nu l-ați adus? Întreabă fetița, după ce, timp de câteva clipe, doi ochișori negri l-au căutat
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Mama surâde. Bine, așeaz-o. Și, dacă vrei, poți să stai și tu la televizor. Nu, eu vin aici, în bucătărie, vreau să te ajut. Nu, nu mai ai la ce să mă ajuți. Uite, masa e aproape gata. Se aude soneria de la intrare. Cin’ să fie? Sorina se duce și deschide. Mormolocilor ! Abia acum veniți? Cum vezi! - răspunde tata. Noi n-am urcat în mare viteză, așa, ca voi, noi am venit suind treaptă cu treaptă, că ne temem de nu știu ce
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
nu, a fost, parcă, mai frumos, mult mai frumos.! Au cântat, au dansat... Iar tortul și ciocolata au fost delicioase! Și, pentru că pe Sorina n-a lăsat-o inima să se bucure singură de ele... Țârrr! Țârrr! Grasul cristalin al soneriei anunță o veste importantă. Fetița se îndreaptă către ușă. Azi ai fost mai harnică decât mine, ai ajuns mai repede acasă. Dar, să știi că și eu am mers foarte iute, spune Sorin. Cum a fost azi la grădiniță, ce-
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
cum să se poarte cu tine. Mda, s-ar putea să ai dreptate. Dar, dacă ea nu înțelege lucrul acesta? Să zicem că a uitat ce-a făcut azi... Însă băiatul nu apucă să-și sfârșească gândul. Glasul cristalin al soneriei începe să cânte. Iar cântecul lui reușește, nu știu cum, să alunge toată mâhnirea din sufletele copiilor. Cine o fi? Părinții, care sunt în sufragerie, la televizor și care nici nu observaseră venirea acasă a celor doi, deschid, crezând că, la ușă
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
e neliniștită. Mama și Sorina stau mereu în jurul lui Sorin. Iar tata a și plecat după doctor; trebuie să sosească din clipă-n clipă. Oare ce s-a întâmplat? După câte se pare, e vorba de ceva serios. Deasupra ușii, soneria începe să-și fredoneze melodia ei dulce, atât de simplă și de îndrăgită de copii. Sorina se duce să deschidă. Unde-i bolnavul? întreabă doctorul. În dormitor și zice că-i tare rău. Nici n-a apucat bine fetița să
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
fără umbrelă. Am reperat un posibil adăpost: o impunătoare clădiredin piatră maronie, cu uși duble de un negru lucitor. Pe o placă de aramă se putea citi: „Societatea Americană pentru Studii Paranormale“. Tentată de ce promitea acest nume, am apăsat pe sonerie și mi-am petrecut restul zilei cotrobăind prin arhivele Societății. La fel ca prima bibliotecă publică pe care o vizitasem, copil fiind, Încăperea era plină din podea până În tavan de cărți vechi cu cotoare din piele sau pânză - mici pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
l-am luat numai pentru mine? îl pun dimineața să sune, ca să ne trezim cu toții să nu întârziem la cursuri! Și noi care credeam că era un tip egoist! Dimineața, săream ca arși din pat, neobișnuiți cu țârâitul strident al soneriei ceasului. Și culmea, tocmai el dormea sforăind viguros, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Trebuia să-l zgâlțâim noi ca să se trezească. Azi așa, mâine la fel, încercam cu toții o ură nejustificată față de bietul mecanism care nu avea nici o
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
de convingere! Aveam patul exact lângă ceasul cu pricina și am avut grijă ca după stingerea luminii să-l înlocuiesc cu cel pe care-mi exersasem priceperea în ale ceasornicăriei. M-am sculat așadar ceva mai devreme și am pornit soneria ceasului. Vasilescu a sărit furios din pat pe jumătate adormit, s-a îndreptat ca un somnambul către etajeră, a luat ca un robot ceasul, a deschis geamul și când l-a aruncat, am întrerupt soneria. Amicul nostru s-a trezit
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
mai devreme și am pornit soneria ceasului. Vasilescu a sărit furios din pat pe jumătate adormit, s-a îndreptat ca un somnambul către etajeră, a luat ca un robot ceasul, a deschis geamul și când l-a aruncat, am întrerupt soneria. Amicul nostru s-a trezit ca de obicei, la insistențele vecinului de pat, dar a constatat dispariția ceasului abia seara când voia să-l întoarcă: - Băi, să nu spuneți că chiar l-ați aruncat! - se lamentă cu glas plângăreț Stelică
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
prea scurtă povestea. Închide. Hai s-o ascultăm. 5 ani și 11 luni Invenții à la Dragoș 1) Avertizor pentru alimente. O chestie mică, așa cum sunt liniuțele acelea de pe ambalaje [chip, senzor, marcaje] care să dea o alarmă (o sonerie), să se aprindă un beculeț roșu când se strică mâncarea și nu mai e bună. 2) Mașini electrice pentru toți. Ar trebui să fie linii cu curent electric prin oraș și pentru mașini, nu numai pentru tramvaie. Și acel curent
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
acestei stări de fapt - Însă, din lipsă de timp - de fiecare dată, amânase, filozofia acestui ciudat fel de a gândi, sperând, o dată și o dată, În limpezirea felului ne politicos care nu-l caracteriza. Aproximativ, după două ore de somn agitat, soneria ceasului deșteptător, Îl anunță să deschidă ochii; pe sub plapumă, privi În Încăpere cu coada ochiului și, cum nu o văzu pe Carla, din nou se Înfășură În așternut. „Desigur, presupuse el, plecase la slujbă și, era Înciudat pe amabila lui
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
slujbă și, era Înciudat pe amabila lui gazdă: nu-l gratificase măcar cu un singur cuvânt”. Dar, atunci când se aștepta mai puțin - deja adormise - Carla trase plapuma de pe el articulând abea auzit: „E timpul să te scoli... N-ai auzit soneria ceasului?” Tony Pavone tresări, bolborosind Încruntat. „ Te credeam plecată...” Se răsuci de câteva ori În așternut, făcând considerabil efort de-a deschide ochii. Reuși s’o privească rugător: „Fă-mi te rog un ceai, În mod sigur... am răcit!”. Carla
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
acasă. Servim masa de seară, mă voi odihni puțin după care vom merge undeva să dansăm. Bine...? Hai fi-i bună, nu mai vreau să te văd bosumflată...!” O sărută Împăciuitor pe frunte În timp ce Nando Își anunță sosirea manevrând butonul soneriei. Era destul de agitat, vorbind de unul singur. „Am avut unele discuții destul de contracditorii cu soția mea...! Dumneaei susține și pe bună dreptate: Dumineca trebue cu sfințenie rezervată familiei...Totuși, dacă mă gândesc bine, nu am ce-i reproșa. Uneori Însă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
pe măsură ce se apropia de locuință, mersul Îi era tot mai nesigur În timp ce mâinile i se pornise pe o tremurătură enervantă, extrem de vizibilă. Încercând să descuie ușa, scăpă În câteva rânduri cheile jos, ca după alte Încercări nereușite să acționeze butonul soneriei. Nu așteptă prea mult și Carla deschise cu violență ușa, după care o Închise cu o smucitură, făcând zgomot. Era nervoasă, hotărâtă să-i administreze o scenă dintre cele mai teribile. „Se putea...? Iar ai băut...!! Așa oare ne’am
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Culmea prostiei...! Un om ca mine, nu găsești pe toate drumurile...! Mor, având Încă zile de trăit, iar dumnealui, adică eu, nu am timp să mă ocup de sănătatea mea...!!” La ușa bine cunoscută a laboratorului, Tony Pavone acționă butonul soneriei așteptând. Nu răspunse nimeni. Avu totuși răbdare să mai aștepte câteva secunde, după care apăsă butonul soneriei mai prelung, insistent. Însfârșit, laboranta, veche cunoștință apăru În cadrul ușii privindu-l ucigător. „Cer scuze doamnă...! Munca pe care o profesez nu mi-
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]