5,409 matches
-
japonez cu care trata în momentul desfășurării acestui monolog interior] nu a zis nu mi-a zis că arta noastră este fără valoare; m-a făcut s-o spun eu în locul lui. Și, ca o ironie finală, mi-a regretat spusele. Un gest civilizat, abia schițat, de părere de rău, când a auzit adevărul de la mine". Trebuie să mărturisesc că și eu am trăit, de mai multe ori, experiențe care mi-au îndreptat gândurile spre același făgaș. În spatele măștii lor afabile
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
nu auzea nimic, pentru că visa cu ochii deschiși. Prin urmare era absorbită de zgomotul pe care-l auzea și care venea dinspre pădure. Iar cu mintea vrăjită de lumea locuitoare a pădurii pe care n-o văzuse niciodată, acum depăna spusele bunicului și ale sătenilor. Încerca să-și imagineze cum arată acel tărâm unic, fiind convinsă că în pădure există o lume mirifică care nu poate egala pe aceea de afară, care este frumoasă dar uneori este dezastruoasă. Într-un târziu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
să te joci cu noi dacă vrei, poți să ne iei în palmele tale uriașe de unde noi vom zbura, ne vom ascunde, ne vei căuta și când ne vei găsi o luăm de la capăt, a zis pitpalacul, pentru a verifica spusele prepeliței. Magnolia a privit cele două păsări și gândindu-se la propunerea lor a făcut câțiva pași până la umbra unui fag și, aruncându-și privirea în sus, a rămas uimită. Toți fagii erau îmbrăcați cu păsări de toate culorile, de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
seamănă puțin cu dumneata. Tare rău îmi pare că l-am lăsat acasă singur, numai cu părinții, dar numai cu mine se simte bine. Spunând acestea Dondică a rămas pe gânduri cu privirea împrăștiată. Vasile Dosescu, a dat ascultare celor spuse de Dondică și l-au impresionat. -Dondică, îmi pare rău de fratele tău, pot să te ajut cu ceva, spune? La aceste vorbe, după ce și-a aruncat privirile în pământ, lui Dondică s-a umplut inima de bucurie, pentru că a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
neputincios, îi răspunse cerșetorul. De data aceasta primasul se adresă domnului vice: -Știi ceva de asta, domnule? -Primasul privea către vice care de mult nu mai ridica privirea din pământ, unde-și scăpase ochii încărcați de atâta rușine primită din spusele cerșetorului. -Domnule vice, poate-mi spuneți, ce s-a întâmplat în comunitate, de s-a ajuns într-un așa hal ... -„Împreună la bine și la greu” răspunse cerșetorul în locul vicelui. -Ce înseamnă asta? Și de data aceasta, tot cerșetorul a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
marii filozofi atei: Feuerbach, Marx, Nietzsche, Freud. Voiam să cunosc în profund viața lor, iritațiile și motivațiile personale. De ce au ajuns să-l nege pe Dumnezeu? Mă interesau îndeosebi: Ludwig Feuerbach, student protestant de teologie, al cărui prim gând, după spusele lui, era Dumnezeu, al doilea rațiunea, iar al treilea omul; Karl Marx, născut evreu și crescut cu o educație creștină, devine un hegelian de stânga și obține doctoratul în filozofie; Friederich Nietzsche, fiul unui pastor luteran, educat de femeile pioase
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
dominante și curentele de gândire tipice unei epoci, ci pe scrieri sacre și tradiții antice, care, pe baza experiențelor religioase, dau acele indicații normative pentru comportamentul uman care a marcat de secole moralitatea persoanelor. Tradițiile sale sprijină deci continuitatea generațiilor. Spusele lui Confucius pentru chinezi, Bhagavad Gita pentru hinduși, Tora pentru evrei, Noul Testament pentru creștini, Coranul pentru musulmani, toate acestea dau o înțelepciune religioasă făcută de informații și în același timp o metodă de orientare. O înțelepciune de durată, neschimbată, transmisă
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
1536), plus nenumăratele secte desprinse din protestantismul lui Luther și Calvin, care secte, nu au o orientare dogmatică și nici scopuri definite, ci sunt, mai degrabă, nuclee de-nvrăjbiri confesionale și naționale între popoare. Biserica creștină respectiv reprezentanții ei uitând spusele Mântuitorului: "Casa, care se dezbină între sine, se pustiește", a-ncercat o tristă și dureroasă experiență, căreia i-a urmat o luna perioadă de frământări și convulsiuni interne, până aproape de secolul al XIX-lea, secol ce a schimbat întrucâtva după cum
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
măreția lui Dumnezeu? etc. etc. Aveau ierarhii bisericii de pe vremuri, atâta râvnă de supranatural, încât nu e de mirare, că ajunseseră să vadă și să audă lucruri extraordinare, așa după cum citim în Viețile Sfinților. Pentru ei, urmăritori sinceri ale celor spuse de Mântuitor, sufletul era de preț, pe când trupul viu ca și cel mort, nu valora nimic. Credința lor fermă și dârzenia atitudinei lor înaintea tiranilor și a împăraților păgâni, atât înflăcărau pe credincioși, încât autosugestionați și hipnotizați de idealul ceresc
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
omenești. Clericii anticremaționiști, când este vorba despre a discuta cremațiunea din punct de vedere religios, cred că ți-au închis gura, când îți spun: "Da! Doctrina bisericii și nici canoanele nu opresc incinerarea umană însa ... se opune tradiția!" Or, după spusele Mântuitorului reiese că dacă o // datină transmisă din tată în fiu, este buna s-o ții și pe aceasta, dar să nu lași pe aceia pe care ți-o impune bunul simț, Legea divină sau progresul societății în care trăiești
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
cea pământească, El își pecetlui viața cu cele // mai desăvârșite virtuți, între care umilința fu piatra unghiulară a întregului Său edificiu moral. "Cel ce vrea să fie mai mare, să fie sluga tuturor", zise Acela, care avea să-Și consfințească spusele prin puritatea vieții Sale; prin sfaturi și învățături gratuite; prin chinuri și răbdare fără margini și, să triumfe prin învierea trupului Său, care învie în același timp și sufletele umilite ale altora. Au trecut de atunci 1905 ani! Omenirea nu
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
ignoră Ek-staza, dacă ea se esențializează ca o interioritate radicală în care, ajungând la toate punctele ființei sale, ea se simte și se încearcă pe sine fără distanță, fără medierea nici unei depărtări, nici unui În față și nici unei lumi, atunci, după spusele științei care nu cunoaște decât obiectivități, această interioritate absolută, adică viața însăși, nu există. Fără îndoială, știința nu formulează ea însăși această negare explicită a esenței interioare a vieții, și asta deoarece ea nici măcar nu are habar de asta, deoarece
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
le ucidă chiar de tot. Zâmbetul adresat mie În dimineața aceea, văzând că l-am așteptat, făcea parte din prima categorie: cel ce Îi lumina ochii, dezmințind imperturbabila gravitate a chipului și asprimea pe care Îi plăcea s-o Împrumute spuselor sale, deși era departe de a o simți cu adevărat. A privit În dreapta și În stânga, a părut mulțumit că n-a văzut așteptându-l nici un alt nou creditor, s-a Îndreptat spre mine, și-a scos de pe el capa În pofida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
tumori maligne, această nefericită Spanie era viermănoasă pe dinăuntru, osândită la o decadență inevitabilă, al cărei spectacol nu putea scăpa clarviziunii acelui om excepțional care era don Francisco de Quevedo. Însă eu, pe atunci, nu eram sensibil decât la Îndrăzneala spuselor sale; și aruncam priviri neliniștite spre stradă, așteptându-mă să-i văd apărând dintr-un moment În altul pe poterașii prim-magistratului corregidor cu un nou ordin de Întemnițare ca răspuns la orgolioasa lui imprudență. Atunci am văzut careta. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
În teacă. Continua să-l privească pe Alatriste cu ochii aceia albaștri și cinstiți care Îl făceau să se simtă atât de prost pe căpitan. — În primul moment v-am crezut... zise, și parcă așteptă ca Alatriste să-i completeze spusele. Dar acesta nu făcu decât să dea din umeri. Chiar atunci rănitul dădu să se ridice, iar numitul Steenie se Întoarse spre el ca să-l ajute. Amândoi aveau acum spadele În teci și, la lumina fanarului care continua să ardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ultima lovitură dată lui de omul În negru era mortală. — E posibil, Alatriste Își permise și el un vag surâs. Toți am avut noroc În noaptea asta, pare-mi-se. Englezul Își trase mănușile până la capăt, pe când asculta cu atenție spusele Însoțitorului său. — Prietenul meu Întreabă ce v-a făcut să vă schimbați brusc tabăra sau ideile. — Nu mi-am schimbat tabăra, zise Alatriste. Eu sunt mereu doar de partea mea. Vânez singur. Cel mai tânăr Îl privi câtva timp, gânditor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Îndepărtaseră suficient pentru ca, la lumina lunii, să-l recunoască pe italian. — Acum suntem la egalitate - zise căpitanul, cu suflarea Întretăiată. — Asta-mi place - replică acela, și Îi luci pe față scânteierea albă a unui surâs. Dar nici nu-și terminase spusele când lansă o lovitură joasă și rapidă, tot atât de fulgerătoare ca atacul unei năpârci. Căpitanul, care Îi studiase bine tehnica În noaptea celor doi englezi și se aștepta la așa ceva, sări Într-o parte și Întinse mâna stângă ca să pareze lovitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Luther, căsătoria cu Käthe și dizertația de la Leipzig, precum și nemângâiata lui durere din clipa când și-a pierdut copilul. Și l-am citat: „Cum să fac ca să am un Dumnezeu și un Tată plin de îndurare?“ Am amintit câteva din spusele profunde și atât de personale ale bunicului. „Noi nu trebuie să ne imaginăm nimic. Nu există nici un fel de închipuiri, deși o parte din gânditori afirmă că totul este închipuire. Dumnezeu este un spirit.“ Și: „Este mult mai civilizat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de unde ai plecat: Pământul, țara ta, orașul tău, casa ta... La sfârșit stai cu ochii închiși și mintea goală. Apoi faci iar mătănii, ca la început... Arm făcu aici o pauză, ca să-i dea răgaz lui Bart să pătrundă tâlcul spuselor ei. Bart nu mai obiectă nimic; stătea aproape nemișcat pe bancă și aștepta, bănuind că ea mai avea și alte lucruri să-i spună. Ce ți-am descris eu până acum înseamnă doar primele trei trepte, mai departe se merge
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
Suntem de-abia în septembrie. La iarnă, când se vor strânge, am să dau veste. Pot - dacă sunt ajutat - să apăr târgul de lupi! Plata pe urmă: blana fiarelor ucise, indiferent de cine!” Târgoveții, fără să creadă prea mult în spusele străinului, s-au învoit, zicându-și râzând că o să adune acesta la piei de n-o să mai aibă unde să le pună. „Trebuie să aveți încredere, e o condiție!” a continuat vânătorul. „Văd că vă îndoiți. Vă zic: nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
lupi albi se gândea la Donna Iulia. Considerase totul sfârșit, dar odată, salutând-o, deslușise în ochii ei un licăr. Poate i se păruse. S-au întâlnit, față în față, pe la jumătatea lui decembrie. Donna Iulia iarăși nu a înțeles spusele Vânătorului. Acesta a zis ceva despre datorie și singurătate. Despre bărbați și femei, cam așa. Ea privea spre căciulă: albul prindea, orbitor, soarele. Nori dezlânați coborau umbre. Donna Iulia și-a apăsat ochii, o dureau. S-a trezit întrebând despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
întors spre ea, salutând-o. Donna Iulia i-a spus că lupii vor veni sigur. Pentru că îi chema el. Bărbatul a râs. „Primejdia s-ar putea să trezească de-a binelea târgul ăsta adormit!...” Donnei Iulia nu i-au plăcut spusele lui, altceva ar fi dorit să audă. „Nu orice trezire aduce bine”, a zis. Vânătorul nu a auzit-o. Când Donna Iulia a întors capul, bărbatul era departe. Apoi parcă s-a pus o ceață. Și-a șters ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
găzărie și jefuirea Băncii) și cu ce mai citea prin hârțoagele lui nenorocite - pe unde dracu’ le-o mai fi găsit! - izbutea, numai bine, să-și facă mendrele... Cam așa credeau unii că stau lucrurile, dar nu au întărit niciodată spusele lor cu vreo dovadă. Era un august clocit, aproape că și trecuse, când fără veste - și nesilit - Ceasornicarul a oprit orologiul. Poate renunțase la jocul idiot de-a oracolul și se cumințise - câți zurbagii n-au devenit oameni de treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
au stabilit, cu argumente profesionale, că nici nu va mai fi posibil. Orologiul nu putea fi decât opera unui maniac. Născocise, probabil, totul cu gând ascuns, pentru a pune stăpânire pe urbe, așa credeau. Fusese un ins periculos Ceasornicarul; ascultând spusele lor și pe cele ale autorităților, târgoveții și-au dat bine seama. Acum erau - în sfârșit - feriți. „Gata, au scăpat!” i-a zis Profesorului de naturale Filozoful când l-a întâlnit. „Nu o să le mai sune orologiul! Masa o să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și că nu au făcut nici o tumbă, cum făceau de obicei. Se uitase mult după ei, totdeauna îi urmărise cu sufletul la gură, așa că zborul acela, fără rostogolirile știute, îl mirase. Ținea totul minte; nu păcălea pe nimeni, zicea, întărind spusele cu câte un „zău!” hotărât. A mai spus că porumbeii, în loc să coboare pe acoperișul atelierului, cum era firesc, s-au îndreptat, zoriți, strânși unul în altul, spre miazănoapte. Niciodată nu se depărtaseră de casă, doar se roteau deasupra, la înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]