KorAP: Find »[drukola/base=stâncă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...427 >

10,656 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799

tristețile sale: sfîrșitul aventurilor Bărzăunului, ne sugerează, subtil, autorul, înseamnă, de fapt, sfîrșitul vîrstei de aur a copilăriei. Stilistic, romanul lui Dumitru Vacariu e fără cusur. Prozatorul are, fără îndoială, harul povestirii, stăpînind arta portretului și a descrierilor fastuoase (iată Stînca sau Piatra Doamniței: "Peretele se ridica drept, fără nici o înclinare, pînă la o înălțime de peste 200 de metri, ori poate mai mult brăzdat din loc în loc de dungi zimțuițe, pe care se clătinau în bătaia vîntului copaci piperniciți. Undeva, pe la mijlocul părții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
loc în loc de dungi zimțuițe, pe care se clătinau în bătaia vîntului copaci piperniciți. Undeva, pe la mijlocul părții superioare a colosului, se puteau distinge niște bolți, cioplite parcă de mînă omenească, aidoma unor uși deschise spre tainica lume a umbrelor. Pe vîrful stîncii făceau popas soliile albe ale norilor. Nefirească, ori mai degrabă părînd răsărită din lutul albastru al înălțimilor, o pădurice de brazi ținea tovărășie norilor, chiar pe vîrf. În continuare se prelungea o culme cu țancuri ascuțite și văi prăpăstioase. Pesemne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
existase, cu multă vreme în urmă, o obcină sau o cărare, ușor de identificat după anumite pîlcuri de brazi dispuși într-o oarecare ordine, dar furia apelor o tăiase ca pe o creastă de cocoș făcînd-o astfel impracticabilă. La poalele stîncii se afla un lac nu prea întins și nici adînc, dar cu ape limpezi și liniștite, în care împrejurimile se oglindeau nefiresc. Păsări mari și negre, de care numai bătrînii satului pomeneau ca despre niște făpturi fantastice, își luau din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
ruinelor. De fapt nu mai erau decît niște urme de ziduri străvechi, multe dintre ele acoperite cu pămînt. Peste tot liniște deplină și singurătate. De jur-împrejurul cetății, pădure de brazi și fagi. Doar pe coasta ce dădea spre sat, crescuseră printre stînci și rîpe niște copaci piperniciți și strîmbi. * Ei, și acum de unde începem? întrebă nerăbdător Bărzăunul. Stați că vă arăt eu, sări imediat Virgil, sigur că presupunerile lui din noaptea trecută se vor adeveri întocmai. Acum să ne odihnim cîteva minute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Virgil. Dar de unde? Asta-i, de unde? întrebă și Tomiță. Știu eu un izvor în poiana unde am lăsat vaca, spuse bucuros Vlad. Cine mai merge cu mine? Merg eu! sări imediat Virgil. Cei doi plecară, tăind de-a dreptul printre stînci și rîpe pînă la poiană. Nu zăboviră mult și se întoarseră cu o sticlă plină cu apă. Deveniră cu toții iarăși veseli ca la început și se strînseră în jurul Ilincăi. Aceasta n-ar fi lăsat iedul din brațe altcuiva nici dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
arătări. Dar mai era un fapt peste care n-aș vrea să trec așa ușor: Bărzăunul era și un neîntrecut pescar, însă nu cu undița, cum poate cred cei mai mulți, ci cu mîna. Se pricepea de minune la prins păstrăvi de sub stînci, din pîrîul ce curgea printre munți. Numai că în acea zi ținta sa principală nu erau păstrăvii, ci tritonii. Iată deci cauza plecării sale spre pădure. Cine și-ar fi putut închipui că intenția atît de lăudabilă a Bărzăunului avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Vrei să mi s-agațe cîrligul în ele? Hai mai departe! Și mai merseră iar o postată destul de bună, pînă ajunseră într-o pustietate de necrezut. Peste tot se înălțau sălcii uriașe și fel de fel de arbuști curioși, alături de stînci negre și ascuțite, țîșnite ca niște semne de exclamare din adîncul întunecos al lacului. Nu-i bine nici aici, zise de data asta Virgil. Mă ia cu răcoare! Parc-am fi în jungla Amazoanelor. Da, răspunse convins și Bărzăunul, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
nu aude și că nu vede nimic. La un moment dat se făcu că scoate un pistol imaginar de la brîu și trase cu el în mai mulți dușmani, tot imaginari, bineînțeles, pe care-i descoperea pe după sălcii ori în vîrful stîncilor. Apoi îndreptă pistolul spre Virgil strigînd cît îl ținu gura: Sus mîinile! Virgil se așeză neputincios pe un trunchi de salcie răsturnată, clătinînd din cap cu obidă și rostind rar și apăsat: Smintită făptură, doamne! Bărzăunul mai ucise cîțiva dușmani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
dar zicea că trebuie mers cam două ceasuri și ceva. Bine, bine, interveni Vlad, asta contează mai puțin. Spune mai întîi pe unde trebuie să mergem. Pe la mlaștină, tot înainte pe malul pîrîului cu ferigă, pînă ce dăm de o stîncă mare, care se cheamă Piatra Domniței. Știu unde-i! strigă Bărzăunul. Am fost mai demult cu tata acolo să prindem păstrăvi. Da-i tare departe! Apoi, continuă Virgil uitîndu-se chiorîș la Bărzăun, dăm de un deal plin tot de stînci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
stîncă mare, care se cheamă Piatra Domniței. Știu unde-i! strigă Bărzăunul. Am fost mai demult cu tata acolo să prindem păstrăvi. Da-i tare departe! Apoi, continuă Virgil uitîndu-se chiorîș la Bărzăun, dăm de un deal plin tot de stînci și, dacă ținem drept firul apei, ajungem la peșteră. Numai căă... Și Virgil făcu greșeala de a se opri, nehotărît dacă să mai continue sau nu. Numai că, ce? întrebă Ilinca temătoare. Nu... nimic, se feri Virgil de răspuns, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
albia pîrîului, întrucît trebuiau trecute multe praguri de piatră, peste care apa se arunca în cascade. Ajunși pe un tăpșan fără verdeață, dar cu nenumărate vîrfuri de cremene de diverse culori, zăriră, nu departe înaintea lor, un perete uriaș de stîncă... Piatra Domniței! Am ajuns la Piatra Domniței! strigă fericit Bărzăunul bătînd din palme și arătîndu-le tuturor o priveliște de basm. Piatra Domniței Î ntr-adevăr, o priveliște mai frumoasă ca aceea nici că se putea imagina. Piatra Domniței răsărea nu numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
loc în loc de dungi zimțuite, pe care se clătinau în bătaia vîntului copaci piperniciți. Undeva, pe la mijlocul părții superioare a colosului, se puteau distinge niște bolți, cioplite parcă de mînă omenească, aidoma unor uși deschise spre tainica lume a umbrelor. Pe vîrful stîncii făceau popas soliile albe ale norilor. Nefirească, ori mai degrabă părînd răsărită din lutul albastru al înălțimilor, o pădurice de brazi ținea tovărășie norilor, chiar pe vîrf. În continuare se prelungea o culme cu țancuri ascuțite și văi prăpăstioase. Pesemne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
existase, cu multă vreme în urmă, o obcină sau o cărare, ușor de identificat după anumite pîlcuri de brazi dispuși într-o oarecare ordine, dar furia apelor o tăiase ca pe o creastă de cocoș făcînd-o astfel impracticabilă. La poalele stîncii se afla un lac nu prea întins și nici adînc, dar cu ape limpezi și liniștite, în care împrejurimile se oglindeau nefiresc. Păsări mari și negre, de care numai bătrînii satului pomeneau ca despre niște făpturi fantastice, își luau din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
se păru lui că e ceva cu totul și cu totul deosebit. Adică începuse să fie tot mai sigur că spre una din acele porți de umbră, ce păreau că duc spre inima pământului, se zărește o cărare tăiată în stîncă, pornind de la o altă poartă. Vru să le arate și celorlalți, dar se răzgîndi. În primul rînd, trebuia să capete el certitudinea, pentru a putea împiedica pe oricine ar încerca să rîdă de presupunerile sale. Ș-apoi... orice ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
de cine-i scrisă cartea, dar am citit-o. Una din legende se cheamă chiar așa: "Piatra Domniței". Bine, bine, dar de ce-i spune așa? întrebă Ilinca. Pentru că de sus, de-acolo, vedeți voi? și Bărzăunul întinse degetul spre vîrful stîncii, unde se afla pîlcul acela mic de brazi, s-a aruncat în prăpastie domnița Oleana, grozav de frumoasă, fiica pîrcălabului de la Cetatea Neamțului, care fusese răpită de turci. Ei, taci! strigă Ilinca înfiorîndu-se. Chiar așa? Pe cuvîntul meu, întări Bărzăunul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
cruci Nuțu. Așa scrie acolo, așa v-am spus și eu, încheie Bărzăunul, ca și cum s-ar fi temut să nu-l scoată cineva vinovat pe el de răpirea domniței. Toți rămaseră tăcuți, privind înfiorați spre înălțimile înspăimîntătoare ale peretelui de stîncă. Nu credea nimeni că s-ar fi putut întîmpla cu adevărat așa cum povestise Bărzăunul, dar, fără să vrea, fiecare făcu o legătură între turcii care fuseseră transformați în vulturi și păsările acelea mari și negre ce se zăreau zburînd în jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
a spus la un moment dat că mai bine-ar fi dacă s-ar urca cu toții pînă-n vîrful crestei, bineînțeles nu pieptiș, ci pe o cale mult mai ocolită, pentru a vedea dacă nu cumva este vreo intrare în adîncul stîncii. Uite aici a fost momentul cel mai neplăcut din toată expediția, pentru că s-au certat mai dihai ca la mlaștină și, după cum vă spuneam, Vlad era cît pe ce să-l pocnească pe Bărzăun. Noroc că a intervenit iar, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Bărzăunul fericit. Venim cînd vrei tu și-ți prind o mulțime de păstrăvi... Dacă ții neapărat, îți prind și acum, că pentru mine nu-i greu. C-c-cum să-i prinzi f-fără undiță? se miră Nuțu. Bine... Cu mîna, din cotloanele stîncilor. Vreți să vă arăt cum? Nu acum Bărzăune... se opuse Ilinca cu glas stins și încărcat de regrete... Hai să lăsăm pe altă dată... cînd o să venim special pentru asta... Acum trebuie să mergem unde ne-am pornit... Vin și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-l vitregească de-o bucurie atît de mare, ca cea despre care povestise Bărzăunul. Era aproape amiază și tot grupul părea ostenit. După cîteva culmi mai mici, pe care le trecură fără prea mari eforturi, zăriră un alt perete de stîncă, mai mic decît Piatra Domniței, în care se contura un fel de intrare întunecoasă. De aici izbucneau vijelioase apele rîului pe malul căruia veniseră. Se opriră înfiorați și din pieptul fiecăruia izbucni același strigăt: Peștera! Într-adevăr, în fața lor răsărise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
acolo Balaurul cu 7 capete, Zmeul-zmeilor și alți ciraci ai înfricoșării. Se uitau deci fără nici un chef și nimeni nu îndrăznea să scoată vreo vorbă. Pentru o asemenea chestie să vii atîta drum?... De jur împrejur, numai pustiu și sălbăticie. Stînci, brazi piperniciți, cîte un snop de iarbă cu fire late și ascuțite la vîrf, iar aproape de intrarea în peșteră alt liliac mort. Ptiu, să nu-l mai vezi! Păi eu nu cred să fi putut intra pe-aici nici un om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
ochilor o priveliște cum nu mai văzuseră niciodată și cum nu crezuseră că poate exista. De sus, din vîrful unui zid de piatră, cioplit parcă de mînă omenească, se desprindea un șuvoi de apă care cădea în bulboana de la baza stîncii, născînd acel zgomot înfiorător. Și, cît vedeai cu ochii, în toate părțile se deschideau alte bolți, care mai de care mai mare și mai frumoasă, susținute de stîlpi uriași de piatră. Totul părea dăltuit de cea mai măiastră mînă. Stalactitele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-vă ce-am descoperit! Toți se întoarseră nedumeriți spre Bărzăun așteptîndu-se parcă să-l vadă cu lampa lui Aladin în mînă. Ia uitați-vă ce-i aici, continuă Bărzăunul cu fața iradiind de bucurie, chinuindu-se să ridice de după o stîncă un fel de obiect curios, ca o stalactită, mai groasă la un capăt și apoi din ce în ce mai subțire. Ce-o fi asta oare? Îl înconjurară cu toții pe Bărzăun și îndreptară lanternele spre acel obiect. Ăsta nu-i de piatră, sută-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Și măcar de mi-ar spune din ce cauză, dar tace mereu... La Piatra Domniței făcură un popas mai mare, se spălară pe mîini și pe față, pufăind de plăcerea apei reci și limpezi din iazul de la poalele peretelui de stîncă și minunîndu-se tot timpul de frumusețile extraordinare pe care le vedeau de jur împrejur. Și pentru că toți se pomeniră cu o poftă grozavă de mîncare, se hotărîră să guste ceva din cele luate de-acasă. Numai Bărzăunul n-avea nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
nu mîncase nimic... Iar foamea mușca din el cu colți de hienă. Pentru a nu mai fi martorul acelui ospăț total nepotrivit cu starea sa, se hotărî să intre în iaz și, de va reuși să prindă vreun păstrăv de sub stînci, să-l frigă în ochii tuturor și să-l mănînce singur, pentru a le da tovarășilor săi de drum o lecție de cum se plătește neomenia. Dar n-apucă să se dezbrace bine, că se și pomeni lîngă el cu Ilinca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Dar nimeni, în afara Bărzăunului, nu mai reuși să prindă măcar un păstrăv. Lui Vlad îi venea să tune și să fulgere de furie. Auzi tu, să ajungă să-l întreacă pe el Bărzăunul! Degeaba, însă. Oricît se străduia, sub orice stîncă ar fi căutat, păstrăvii nu voiau să se lase prinși, iar Ilinca arunca în el cu pietricele, ironizîndu-l. În scurtă vreme Bărzăunul deveni eroul zilei și toți cei mari, cu excepția domnului Nicanor și a cumnatului său, Răgălie, îi adresară cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]