1,236 matches
-
să simt căldura. Tabla mașinii arde. Am intrat în "Valea Morții". Lumina, violentă, are ceva funebru. Probabil, așa ar arăta lumea după un dezastru nuclear. Doctorul ne atrage atenția asupra unor pete albe de pe un platou. Ne vorbește despre "orașe stafii". Orașe întemeiate pe vremea febrei aurului și părăsite mai târziu. Nu mai locuiește nimeni în ele. Casele s-au ruinat, din cele mai multe n-au rămas decât temeliile. Mă stăpânește o impresie insistentă de catastrofa geologică, de neputință a civilizației. Tot
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
vor necinsti covorul scump, parchetul strălucit, ori pantofii imaculați și pantalonul ca un crin . De ce oare subordonase Ada, brusc, pe noul ei favorit soțului uricios?! Văzuse un minut ridieîndu-se răzbunătorul înapoia snobului bolnav și corect. Ada nu era fricoasă, totuși stafia proiectată de ființa lui Maxențiu era așa de urâtă că se putuse speria. Nu! Ada lucrase simplu, după temperamentul ei. După ce obținuse toate avantagiile pentru Lică, înfruntînd pe Maxențiu, vroise să corecteze acel afront, nu pentru el, ci pentru propria
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
lor, nu prea visaseră ei la așa ceva. Și pro fitau din plin. „Have you met the countess yet?“ Care contesă? Cum, încă nu-mi spuseseră neno rociții („those buggering bastards“) de poeți irlan dezi? Cas telul din Annaghmakerrig avea o stafie, atestată de zeci de mar tori și cu patalama în regulă. Nu văzusem diploma la etajul doi, înrămată pe peretele dinspre nord? Nu, n-o văzusem. „Hm... well, it’s a long story, I’ll try to make it short
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Cuvintele i se preling prin cap. Mai degrabă sunete decât cuvinte. Cap de capră. Cap de capră. Doar un ceas care ticăie, chiar inima lui. Sunetul e împroșcat ca uleiul vărsat. Cap de capră. Mașina Ram. Ram tare. Ram claxon. Stafie în față. Ram în stafie. Capră moartă. Dă în claxon. Gata. Frână. Cădere. Iar scufundare în adâncuri fără fund. Cuvintele îi țăcăne prin cap, un marfar nesfârșit. Uneori aleargă și el pe lângă, zgâindu-se înăuntru. Alteori, cuvintele astea se zgâiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cap. Mai degrabă sunete decât cuvinte. Cap de capră. Cap de capră. Doar un ceas care ticăie, chiar inima lui. Sunetul e împroșcat ca uleiul vărsat. Cap de capră. Mașina Ram. Ram tare. Ram claxon. Stafie în față. Ram în stafie. Capră moartă. Dă în claxon. Gata. Frână. Cădere. Iar scufundare în adâncuri fără fund. Cuvintele îi țăcăne prin cap, un marfar nesfârșit. Uneori aleargă și el pe lângă, zgâindu-se înăuntru. Alteori, cuvintele astea se zgâiesc afară, găsindu-l. E treaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
un paradis dintre cele mai vinovate. Daniel nu cumpăra nimic, dar era de acord cu orice comerț la mâna a doua: Lucrurile nu trebuie să ajungă la groapa de gunoi. Cât despre ea, își satisfăcea vechea obsesie din copilărie, cu stafiile foștilor proprietari ascunse încă în lucrurile de care se lepădaseră. Se plimba în sus și-n jos pe lângă mesele mari, pliante, pipăind fiecare tigaie deformată sau covor uzat, inventând povești care să explice cum ajunseseră acolo. Cumpărară împreună o veioză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lebădă de iarnă? —O lebădă de iarnă? O, nu. Cocori. Ai fi recunoscut o lebădă de iarnă. — Nu credeam... Dar lebedele de iarnă sunt alea care... Lebedele de iarnă au dispărut deja. Au mai rămas vreo două sute. Sunt doar niște stafii. Tu ai văzut vreodată vreuna? Sunt ca niște... halucinații. Se dizolvă dacă te uiți la ele. Nu, s-a terminat cu lebedele de iarnă. Dar cocorii își văd chiar acum moartea cu ochii. —Cocorii? Glumești. Trebuie să fie cu miile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să fie mai atent. Ar putea să-și noteze tot felul de chestii, dar paginile ar putea fi folosite ca probe. Chiar și Bonnie, Bonnie cea frumoasă și simplă, i-a făcut-o și s-a schimbat. E ca o stafie, o chestie scoasă dintr-un serial vechi de televiziune, cu o bonetă mică de colonistă și o rochie lungă până-n pământ. Are o viață nouă sau ceva de genul ăsta, trăiește numai cu rădăcini, într-un șanț acoperit cu iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
foc. Da, șopti ea. Așa e. Altă mașină? Care patina pe linia de mijloc. Venea spre tine, pe banda ta. El clătină din cap. Nu. Nu aia. Un fel de coloană albă. — Da. Farurile... — Nu era o mașină, ce naiba! O stafie sau așa ceva. Plutea pur și simplu, zbura. Apoi a dispărut. Își aplecă gâtul în față, iar ochii i se măriră, în timp ce se îndepărta de accident. Îl conduse înapoi la mașină și-l ajută să urce pe scaunul din dreapta. Tot drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nevătămată. Avea să sfârșească la fel ca unul dintre pacienții săi cu atac cerebral, cu un braț stâng în plus, cu trei gâturi, un candelabru plin de degete, fiecare resimțit discret, ascunzându-se sub o pătură de spital. Și totuși stafia era reală. Când li se cerea să-și miște degetele de la picioare, celor cu picioarele tăiate li se aprindea partea din cortexul motor responsabilă cu mersul. Chiar și cortexul motor al oamenilor întregi semnaliza când își imaginau doar că merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mângâia pe burta goală cu diferite petice de stofă, ca să verifice dacă într-adevăr simțea culorile, așa cum se lăuda - Sylvie nu greșea niciodată. Urme, intacte încă. Tot ceea ce fusese era încă la dosar, arhivat pe undeva. Dar rătăcise amintirile până când stafia asta vie se așezase în fața lui în amfiteatrul scobit, scrijelindu-și notițele greșite în propria ei arhivă. —Soția lui David a insistat pe lângă el să-l sune pe cel căruia îi vânduse mașina și s-o cumpere înapoi, a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
amândoi. Gurile lor se unesc, iar gândirea dispare. Dispare totul, în afară de această nevoie primară. Ceva imens și alb străbate câmpul. El tresare, iar ea tresare odată cu el. El o vede primul, dar ea o identifică. —Dumnezeule. O lebădă de iarnă. Stafii în străfulgerarea aceea de lumină, o groază intimă. Ea îl strânge de braț, ca un garou. Nu se poate să vedem așa ceva. Au mai rămas o sută șaizeci. Dumnezeule, chiar asta e! Stafia lunecă scânteietoare de-a lungul câmpurilor. Nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o identifică. —Dumnezeule. O lebădă de iarnă. Stafii în străfulgerarea aceea de lumină, o groază intimă. Ea îl strânge de braț, ca un garou. Nu se poate să vedem așa ceva. Au mai rămas o sută șaizeci. Dumnezeule, chiar asta e! Stafia lunecă scânteietoare de-a lungul câmpurilor. Nici unul dintre ei nu poate respira. El se agață de o ultimă speranță. — Asta a fost. Chestia aia de pe șosea. A spus că a văzut o coloană albă... Îi cercetează chipul - știință dorindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
priveliște uluitoare. Dincolo de curba din stînga, se zărea o siluetă umană mică, proiectată pe albastrul cerului, care urca rapid. Lanark oftă de plăcere, se opri și privi albastrul cerului. „Mulțumesc!“ zise el, și o clipă i se păru că vede stafia unui bărbat care mîzgălește ceva pe un pat plin de hărtii. Lanark zîmbi și spuse: — „Nu, bătrîne Răutăcios, nu ție îți mulțumesc, ci cauzei pămîntului care ne-a crescut pe noi toți. Nu ți-am prea dat atenție, doamnă cauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vorbeau în șoaptă. Un act reflex de care nu-și dădeau seama. " Mă întreb ce ai tu adevărat, Doina, în afară de whisky și morfină." " Destul și atât. În fond, ce te supără?" " Totul e construit, artificial, fals. Voaluri, cearcăne, plete de stafie. Un mister calp, gratuit..." N-aș fi zis că-ți displace..." "Ai dreptate... Poate că ăsta e șarmul tău. Ești atât de artificială, atât de strident și agresiv artificială, încît în cele din urmă devii autentică." "Un paradox?" "Probabil. Hai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Melania își strânse jacheta ofensată. ― Am avertizat-o pe Florence că e gutunărit. Nu puteam să-l las singur acasă. Doamna Miga șuieră: ― Știam că ești cretină, dar ca să vii cu animalul în poșetă și să te joci de-a stafiile cu el, la asta nu mă mai așteptam! ― În primul rând, Mirciulică nu e animal! Acolo unde se găsește loc pentru mine, trebuie să se găsească și pentru el. În al doilea rând, s-a trezit singur, nu i-am
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ani! Iar când „într-o noapte/ Duba i-a ridicat pe toți/ I-au chinuit ca pe hoți” autorul gândind profund la viitorul poporului afirmă indubitabil: „Stau așa și prind puteri/ Să pot scăpa de poveri/ S-arunc din spinare/ Stafia adusă din Soare-Răsare.” Când vremea și oamenii regimului s-au încrâncenat și mai mult pentru îngenuncherea valorilor tradiționale și când „în foc și pară/ ne-a azvârlit veacul acesta bolând” și „Nu mai știam ce-i cu noi” că „Tremurau
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
-i Dumnezeu,/ Că sfinții sânt hoți”... „Doamne, câtă urgie/ A fost să vie/ Până când Dumnezeu sfântul/ A făcut să-l înghită pământul/ Crezând cu tărie că Ce e val ca valul trece”, în final are satisfacția deplină a eliberării de Stafia roșie a comunismului, nutrind o îndreptățită speranță în redresarea satului românesc. Mă alătur acestei credințe a autorului, gândind că satul bucovinean se află într-o situație mai bună decât restul satelor românești deoarece bucovinenii se află lângă atâtea lăcașuri cu
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
cu tot cortegiul de suferințe? N-a fost destul prin ce au trecut câteva generații? N-a fost destul oceanul de sânge care strigă din morminte necunoscute o dreaptă răzbunare? Până când nostalgicilor veți agita și veți neliniști lumea cu vechea Stafie a comunismului? Destul! Opriți-vă! și vedeți-vă de ale voastre monstruoase crime la care cu siguranță ați participat și pregătiți-vă să dați socoteală în fața Istoriei și a Dreptății divine! Locul vostru este la lada de gunoi a Istoriei
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
un sat care fusese ras de pe fața pământului. Erau cadavre pe marginea drumului, fragmente umane, tot tacâmul. Dar cea mai îngrozitoare imagine era aceea a unor copii, vii, dar care se plimbau fără țintă, de fapt mergeau împiedicat. Ca niște stafii. Văzuseră cele mai groaznice lucruri, cum fuseseră uciși părinții lor, mamele violate. Și erau pur și simplu șocați. După asta, m-am gândit că dacă aș putea face ceva, orice, să scurtez un război chiar și cu o zi, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-mi, scumpo, cum se descurcă Angelo? — Nevastă-sa, Rita, m-a sunat puțin mai ’nainte să-mi spună că se teme să nu facă vreo pneumonie stând acolo, la closet, tot timpu’. Îți spun drept, Irene, Angelo-i palid ca o stafie. Zău că cei de la secție sunt răi cu dânsu’. Lui îi place în poliție. Când a absolvit academia polițailor ai fi crezut c-a terminat Ivory League, așa era de mândru. — Ei da. Bietu’ Angelo arată rău, consimți doamna Reilly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și priviseră prin cele două ferestruici de pe acoperiș crâmpeiul de lume pe care și-l închipuiau că există în afara universului lor de bârfă, croșetat și recitări ciclice de mătănii. Dar mâna de profesionist a unui decorator gonise orice urmă de stafie a burgheziei franceze care mai bântuise poate zidurile groase de cărămidă ale clădirii. Exteriorul era vopsit într-un galben vesel, flăcările de gaze din cele două felinare de alamă, reconstituite, tremurau ușor de fiecare parte a aleii care ducea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
anarhismului lui Bakunin, dar și ai marxismului Însuși. Pueril. Iluminații erau niște provocatori pe care baconienii Îi infiltraseră printre teutonici, dar la cu totul altceva se gândeau Marx și Engels când Își Începeau Manifestul din ’48 cu fraza elocventă. „O stafie bântuie prin Europa“. De ce oare tocmai metafora aceea, atât de gotică? Manifestul comunist face aluzie sarcastic la fantomatica goană după Plan care agită istoria continentului de câteva secole. Și propune o alternativă, atât baconienilor, cât și neotemplierilor. Marx era evreu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
un hotel În care fantomele soldaților confederați Își fac deseori apariția. Unii dintre turiști stau chiar În acest hotel și plescăie din limbă a plăcere la auzul dezvăluirilor ghidului. Alții se holbează la Wakefield ca și cum ar fi el Însuși o stafie. Se strecoară pe sub nasul grupului de gură-cască și ajunge repejor la destinație. Ivan Zamyatin, un emigrant rus devenit taximetrist și unul dintre filosofii neștiuți ai Americii, șade la locul său obișnuit din bar, În dreptul unei ferestre deschise către stradă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
șade nebunul supraveghind haosul. E foarte departe de a primi Cartea aia Albastră, conchide Wakefield. Hotelul În care și-a găsit Wakefield refugiu este construit pe locul unui spital din timpul Războiului Civil și seară de seară ascultă poveștile cu stafii ale ghizilor care trec, cu grupurile lor, pe sub ferestrele lui. Apoi, Într-o noapte, chiar vede un soldat spectral cu bandaje Îmbibate de sînge și o soră nurlie plutind deasupra patului lui. „De ce ați venit aici?“, Întreabă el telepatic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]