11,425 matches
-
omul de care aveam nevoie. Orgolios nevoie mare, dl. Constantinescu și-a imaginat că simpla descindere la Cotroceni îi va netezi miraculos căile și va dărâma voinicește obstacolele. Prin autohipnoză, portretul abia schițat în cărbune s-a metamorfozat într-o statuie monumentală. Mi-l imaginez trecând val-vârtej prin sălile (cam kitsch, după gustul meu, dar asta e situația!) ale Cotroceniului, urmat de o cohortă solemnă de consilieri, sepepiști, chelneri și scribi, perorând sonor și pleznind de importanța propriei posturi de "lider
La adio (1) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16888_a_18213]
-
un umăr prietenos și Măgureanu, că o mai fi pompat ceva heliu în balonul prezidențial clanul Păunescu - nu știm. Și nici nu mai contează. A contat atâta vreme cât domnul Constantinescu era viu. Acum, că s-a retras în neantul marcat de statuile din parcul Cotroceni, treacă de la noi. Paradoxal, domnului Constantinescu lucrurile i-au mers din plin atâta vreme cât a fost o mască - masca dorinței românilor de a schimba lucrurile în țară -, și au început să-i meargă prost atunci când a dorit să
La adio (1) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16888_a_18213]
-
de a schimba lucrurile în țară -, și au început să-i meargă prost atunci când a dorit să fie el însuși. Fără combustia necesară, fără viziune și, mai ales, fără curajul de a duce la capăt un mandat cu adevărat istoric, statuia domnului Constantinescu a început să se fisureze chiar din ziua dezvelirii. Crăpăturile ulterioare, desprinderea așchiilor, în fine, prăbușirea n-au fost decât o chestiune de timp. Când, disperat, președintele a căutat să aducă în juru-i oameni de valoare, a fost
La adio (1) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16888_a_18213]
-
Ne plângeam, în 1990, că nu avem un Havel, că n-avem nici un fel de reper moral. N-am avut și nu avem. Din acest motiv, o figură sinistră precum Ion Antonescu e recuperat ca "mare patriot" și imortalizat în statui menite să spele rușinea Clujului funarizat. Din același motiv extremiștii se mențin sus în preferințele electoratului, iar spoliatorii care au batjocorit țara în numele unei stângi imaginare amenință să revină, de două ori mai flămânzi, la putere. Și toate acestea pentru că
Țara cantoanelor părăsite by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16905_a_18230]
-
numai ca să se facă auzit. Lăsăm la o parte faptul că nu reușește să fie strident, întrucât are o grație înnăscută care armonizează orice extravaganță, dar scopul său acesta este: să se facă auzit. El se adresează cititorului ca unei statui dintr-un parc. Lipsa de reacție a interlocutorului de bronz sau de marmură îl exasperează și îl face să strige tot mai tare, să se scălâmbăie, să se poarte ca un exhibiționist. Iar în cele din urmă să recurgă la
Poezie fără frontiere by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16906_a_18231]
-
evocări sunt antologice. Iată, ca ilustrare, relatarea ultimei întâlniri cu Nicolae Velea: " Ultima întâlnire cu Velea, de care îmi amintesc, am avut-o, cred, în toamna lui 1986. Coborând din autobuz la Casa Scânteii, l-am ajuns din urmă în dreptul statuii lui Vladimir Ilici, pe atunci cu personajul pe soclu, și nu mi-a fost greu să-l ajung pentru că înainta anevoie. Mă luă de braț și merserăm încet, în tăcere, spre edificiul pachidermului cultural în care ne câștigam pâinea, cu
CONSECVENȚĂ ȘI BUN-GUST by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16979_a_18304]
-
cărucior pe șine, parte a instrumentarului de filmare), respectiv pandantul acestei secvențe, aceea a maistrului (ghid pe parcursul filmului) care vorbește "la cameră" urcat fiind pe o macara (parte a aceluiași instrumentar) de asemenea în mișcare, și care panoramează, printre altele, statuia lui Lenin din spatele Palatului Mogoșoaia. ("Un intelectual ar fi protestat, da' de ce să mă urc pe macara?" El a făcut-o docil, fără să crâcnească", povestea Iepan după filmare.) Prin urmare, cele 10 minute de trăire-împreună cu clasa muncitoare pe
Iepan (despre curățirea privirii) by Adina Bră () [Corola-journal/Journalistic/17008_a_18333]
-
întoarsă" e erosul, poemele care îl adună mai ales în partea a doua a cărții fiind foarte elocvente în privința filtrului prin care autoarea percepe lumea și poziția sa acolo: erosul e "asasinat", surîsul e "filistin", tunsoarea e asemenea "craniului" unei statui, pînze de păianjen cresc între degetele "lui", respirația e "fetidă"; așa: "Am încercat să fug/ dar, obosită, noaptea,/ îți simțeam respirația/ pe gît/ Și, descurajată,/ m-am întors/ în locul unde stăteai,/ dar n-am găsit/ decît o gaură/ în nisip
Un debut by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17054_a_18379]
-
valori - trebuie să o spunem - dezamăgește. Lăsăm la o parte faptul că unele dintre aceste valori nici nu sunt false, ci doar așa i se par lui Gheorghe Grigurcu. Dar însăși ideea de a avea drept obiectiv numai dărâmarea unor statui se află într-o riscantă vecinătate cu negativismul. Ideal ar fi fost ca Gheorghe Grigurcu să răspundă la întrebarea CE MERITĂ SĂ PĂSTRĂM DIN LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ și nu la întrebarea CE TREBUIE ARUNCAT LA GUNOI DIN LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ
Cartea neagră a literaturii române by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17051_a_18376]
-
o pune în valoare, a anunța faptul că e frumoasă... Dar trebuie oare să anunți că e frumoasă? Dacă e frumoasă, nu mai e nevoie să spui că e frumoasă... Știți foarte bine că în această scumpă Românie sunt adorate statuile marilor bărbați, capetele, busturile, călăreții, sunt puse pe socluri gigantice, pe care stă câte-un biet om care te privește - însă marile socluri sunt acolo ca să-ți spună "atenție, e frumos, e important". Suprimă frumosul soclu, și nu mai rămâne
O convorbire cu Serge Fauchereau by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/17029_a_18354]
-
prin cauționarea publică oferită de umbra vreunei copleșitoare peronalități medievale sau chiar mai de dincoace, dinspre zilele noastre. Astfel au apărut, cu o urgență furibundă, în mai toate orașele țării și chiar prin unele sate altminteri liniștite, monumente după monumente, statui după statui, troițe după troițe și așa mai departe. Victimele directe ale acestei adevărate hemoragii simbolice au fost în primul rînd spațiul public și bunul simț, iar, în al doilea rînd, istoria națională, cu precădere cea romanțată și împinsă în
Ieșirea din fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17111_a_18436]
-
publică oferită de umbra vreunei copleșitoare peronalități medievale sau chiar mai de dincoace, dinspre zilele noastre. Astfel au apărut, cu o urgență furibundă, în mai toate orașele țării și chiar prin unele sate altminteri liniștite, monumente după monumente, statui după statui, troițe după troițe și așa mai departe. Victimele directe ale acestei adevărate hemoragii simbolice au fost în primul rînd spațiul public și bunul simț, iar, în al doilea rînd, istoria națională, cu precădere cea romanțată și împinsă în mitologie, cu
Ieșirea din fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17111_a_18436]
-
au fost de departe eroii cei mai rîvniți și mai curtați. Pînă unde a mers această patologie a monumentului public se poate ușor observa din formele delirante, grotești și paranoide care au/ne-au invadat geografia cu promisiunea reanimării istoriei. Statuia lui Avram Iancu de la Cluj, păstorită de Gheorghe Funar, este exemplul cel mai elocvent în acest sens și el ar trebui să figureze în toate manualele de psihiatrie. Din aceste construcții aberante, în care aroganța se întîlnește cu veleitarismul, cel
Ieșirea din fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17111_a_18436]
-
cumpăraseră pe cîteva milioane de dolari - aur de la țarul "imbecil", cum îi spunea în 1985 la Irkuțk poetul Sava Filipovici, bunul meu prieten căruia începusem să-i spun ca acasă Filipescu,.. Filipescule!... Chiar! O fi pus el oare la loc statuia ascunsă a celuilalt țar, cuceritorul, despre care se jura, pe malul fluviului Angara, că o va restaura cînd îi va veni lui la îndemînă? Și uite că-i venise. Și mai mult ca sigur că se ținuse de cuvînt. Din
Coasta Pacificului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17114_a_18439]
-
cu bocancii lor în civilizația arabă. Acestei sensibilități i se poate răspunde că americanii au intrat cît au putut mai prevenitor în Afganistan. Iar în materie de bocanci, aceștia n-au nici o legătură cu dinamita cu care talibanii au pulverizat statui ale culturii afgane, vechi de peste o mie de ani.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15806_a_17131]
-
ca niște religii. Și au încercat să-și creeze cultura potrivită scopurilor, modificînd ori inventînd tradiții, și amenințînd cu represiunea cultura și tradițiile rebele față de acest proiect. Proletcultismul din țările comuniste a vrut să lichideze trecutul cultural. Talibanii au dinamitat statuile uriașe ale lui Buddha, vechi de un mileniu și jumătate, găsindu-le blasfematoare. Pe scurt spus, talibanizarea este, la origine, o calibanizare. Regimul actual de la Kabul a debutat cu o ofensivă împotriva culturii. A închis teatrele și cinematografele, a interzis
Caliban și Taliban by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15836_a_17161]
-
laudă chip negru/ la picioarele tale cad/ idol înzăpezit în mijlocul pămîntului/ îți sărut gura care a vorbit cu haitele de lupi/ mîinile linse de limba înghețată a lupilor/ adorat păzitor al sălbaticei haite/ în cerul tău du-mă/ în neagră statuie pentru lupi mă schimbă/ de-a pururi ție asemenea" (Adorat păzitor al sălbaticei haite). Sau: Este o foarte mare întindere de zăpadă/ pe care umblă idolul zăpezii cu pași mari/ un stol de păsări funebre îi încununează/ capul cu ochi
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
atinse cu pași înceți și atenți, se încarcă și cu valențele unui biografism special, cu efecte de miraculos: "Cel puțin cu unul dintre călătorii, sau pescarii de suflete,/ mă mai întîlnisem, în piața cu coloane de la Fatima,/ și chiar la statuia strălucitoare de lîngă stejar./ Pe altul îl știam de la Loreto, cînd plouase cu grindină,/ și noi am fugit căutînd adăpost, iar, în Domus Lauretanus;/ cu palmele desfăcute simțisem cum se preling șuvițele/ la grota Reginei Rozariului, pe maroniul stîncii lustruite
Poezie, bibelou de porțelan by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15840_a_17165]
-
mulți ani pentru a-l răpune, lucra intens, avînd în fața ochilor culmile înzăpezite ale Alpilor. Pe acest om pe care îl iubeam și-l admiram atît l-am văzut pentru ultima oară la Saint-Sergues. Țintuit în fotoliu, semănînd cu o statuie, se străduia în zadar să-și ridice mîinile către culmi, surori candide cu truda lui. Trupul îi era încremenit ca piatra, deși lupta fără încetare împotriva cruntei boli care părea că face să-i tremure pupilele. Cîteva luni mai tîrziu
Memoriile Elenei Văcărescu by Anca-Maria Christodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15859_a_17184]
-
Roma pe rug din cauza protestelor; era, voia să spună el, ideea unui Timp atotiertător, înghițindu-i pe toți, victime și călăi, nu mai conta... Un fel de Havel? Posibil. Dar, oare, mai zicea, barbarii când intrau în Roma nu furau statuile, când ele reprezentau zeițe? Nu le ridicau, crezându-le muieri și pe care le duceau acasă, să le fie neveste?... Sau, când dădeau năvală în Senat și îi trăgeau de bărbi pe bătrânii romani neclintiți în măreția lor, purtându-se
Praga în 1969 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15923_a_17248]
-
și cu oamenii, ci și cu imaginile și cu reprezentările vechiului sistem. Cărțile sunt arse cu o sălbăticie fără seamăn, bunuri materiale distruse cu acea orbire pe care numai o îndelungată frustrare ar putea-o cît de cît explica, iar statuile și însemnele publice sunt și ele demolate ori, în cazurile cele mai fericite, doar dizlocate, ca stocuri cvasimagice ale unei energii prohibite, ca urme indezirabile și periculoase ale unei ordini expirate. Artistul și omul de cultură nu mai sunt priviți
Arta românească între 1945-1964 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15971_a_17296]
-
palme o singură mână Povestirile lui Salinger, mai pătrunzătoare decât romanele sale, apărute într-o nouă și foarte arătoasă colecție a Polirom, îngrijită de Denisa Comănescu, par să abordeze la prima vedere realitatea 'în fugă', fără obișnuitele în literatură 'momente statuie' de început și sfârșit. Viteza este dată de dialoguri vorbite sau nu, uneori eliptice, alternate de tăceri pline de conținut, de personaje 'iuți', străbătând scene, vieți, renașteri, parcă într-o secundă. Preferați ca personaje sunt înțelepții copii, la prima vedere
Politicienii: fericiți și virtuoși by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15616_a_16941]
-
în ajutor, să încerce că facă ceva pentru ca ploaia de lovituri să se oprească odată. Un val de durere îi cuprinde tot trupul și sufletul. Zace aproape în nesimțire, ca violată, plină de sînge, la picioarele oamenilor, mulți, încremeniți ca statuile. Lipsiți de reacții, de revoltă, de milă. Să fie frica de hoți și bătăuși mai mare decît cea de Dumnezeu? Troleibuzul oprește și stația se golește. Bizară coincidență. Toată lumea îl aștepta pe același. Pentru liniștea noastră Vreau să fac un
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15662_a_16987]
-
sursa violențelor arabe în învățăturile "cărților sfinte" asiatice, ci nu în nebunia cutărui dezaxat. Acestor orbiri mai mult sau mai puțin vinovate (e vorba de aceiași oameni care în vara trecută n-au dat nici o atenție dărîmării de către talibani a statuilor budiste din Afghanistan), Salman Rushdie le spune limpede: În fond, despre Islam e vorba!" Numai că, asemeni lui Tony Blair vorbind în fața Parlamentului de la București, Rushdie se adresează unei lumi cu urechile înfundate de propria suficiență și prostie.
Europa are urechile înfundate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15688_a_17013]
-
pe sufletul nostru de lectori? Budapesta este un locus pentru incertitudine, emblema lui. O iubesc și mă feresc de ea la fel cum fac cu limbajul. Budapesta închide în ea sensuri istorice și intime. Sensurile stau în ea așa cum ies statuile din ziduri, așa cum cad zidurile. Cred că în Bridge Passages spun chiar: ' Mă preocupă ce spun zidurile.' Nu știu cum să-mi descriu lumea interioară. E în poeme, toată. Ce urmăresc? Să-mi fac o lume în care să pot să cred
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]