KorAP: Find »[drukola/base=stepă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...116 >

2,893 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

fie primiți pe teritoriul Imperiului. Astfel, în anul 558, o solie a avarilor sosea la Constantinopol și a oferit serviciile lor militare în schimbul unei subvenții anuale și a unor teritorii de locuit potrivit modului lor de viață. Stabilindu-se în stepele din răsăritul Europei și slujind politica Bizanțului, sub conducerea kaganului Baian (560-583), avarii au supus populațiile din regiunea nord-pontică, kutrigurii, anții ș.a., atingând în final linia Dunării de Jos. La îndemnurile bizantinilor, avarii au organizat o campanie, eșuată, împotriva regelui

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
marcat începutul declinului puterii avare, datorită și revoltei slavilor și altor popoare supuse, ascensiunii francilor în Apus și apariției proto-bulgarilor în sudul Dunării, în secolul al VII-lea. Avarii au reușit să controleze un teritoriu vast, ce se întindea din stepele nord-pontice până în Alpi și din Carpații nordici până la Dunărea de Jos și coasta Mării Adriatice. Însă, în ciuda întinderii teritoriale, destinul lor istoric se va consuma în interiorul bazinului carpatic. Modelul după care a fost organizată stăpânirea avară era specific societății nomazilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
era inseparabil de calul său-în mormintele avare, cal și călăreț sunt puși împreună! Călăreții avari erau echipați cu zale și înarmați cu coifuri, spade, lănci, arcuri-avarii au adus în Europa scările din fier pentru șa.30 Avarii, ca popor de stepă nomad, erau mari crescători de animale, mai ales cai, aveau nevoie de pășuni întinse și spații pentru iernatul animalelor, precum stepele nord-pontice (de la Marea Neagră) și pusta panonică dintre Tisa și Dunăre. Principalul tip de locuință la avari era iurta (cortul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu coifuri, spade, lănci, arcuri-avarii au adus în Europa scările din fier pentru șa.30 Avarii, ca popor de stepă nomad, erau mari crescători de animale, mai ales cai, aveau nevoie de pășuni întinse și spații pentru iernatul animalelor, precum stepele nord-pontice (de la Marea Neagră) și pusta panonică dintre Tisa și Dunăre. Principalul tip de locuință la avari era iurta (cortul), fiind preferate zonele joase de câmpie, bogate în surse de apă. Treptat, în cursul secolului al VII-lea, locuința se va

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
călărețul era însoțit în mormânt de calul său și de piesele de harnașament. Avarii nu au venit în bazinul carpatic cu o civilizație gata formată, ci ea s-a cristalizat treptat din surse diferite. În componența acesteia a intrat "civilizația stepelor", răspândită pe un spațiu întins, din Asia Centrală până în estul Europei, în spațiul caucazian și nord-pontic, fiind marcată de modele persane și chineze, de influențe bizantine și germane. Istoria avarilor în Europa (cronologia epocii avare) cuprinde trei perioade: timpurie (567-670), mijlocie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Kama. După prăbușirea confederației tribale hunice, la mijlocul secolului al V-lea, slavii au început să se deplaseze spre vest și nord-vest, ocupând treptat regiunile cuprinse între Niprul mijlociu, Bugul de sud și bazinul superior al Vistulei, până la granița silvostepei cu stepele nord-pontice. Marea migrație a slavilor, limitată de mișcările populațiilor nomade din răsăritul Europei, s-a declanșat pe scară largă în prima jumătate a secolului al VI-lea. În această perioadă ei sunt amintiți pentru prima dată de izvoarele scrise, Pseudo-Caesarius

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Slovacia și în bazinul Tisei superioare, iar altele, părăsind teritoriile de la răsărit de Carpați și după ce au străbătut văile Oituzului și Trotușului, au înaintat până în sud-estul Transilvaniei, fiind oprite să înainteze mai departe de gepizi. Până acum, în regiunile de stepă din sudul Moldovei, dintre Siret și Nistru, nu s-au descoperit vestigii slave din secolele VI-VII, deoarece aceste regiuni nu erau prielnice felului de viață, bazat pe agricultură, creșterea vitelor și meșteșuguri. Slavii au ocolit zonele montane și submontane

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sunt tot așa de huni, ca și hunii, și tot așa de avari, ca și avarii (Iorga). Echivalența huno-bulgară a fost semnalată și de alți cercetători, ca și asemănarea cu ciuvașii a bulgarilor de pe Volga. Între vechii bulgari veniți din stepa euro-asiatică (regiunea Volga) și între rămășițele hunice, ca hunogundurii, a fost într-adevăr o strânsă legătură. Astfel, "descălecătorul" bulgarilor de dincolo de Dunăre, Asparuh, a comandat hunogunduri ! Bulgarii erau turanici, ca toate popoarele stepelor asiatice, cu numele nou bulgar. După istoricul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de pe Volga. Între vechii bulgari veniți din stepa euro-asiatică (regiunea Volga) și între rămășițele hunice, ca hunogundurii, a fost într-adevăr o strânsă legătură. Astfel, "descălecătorul" bulgarilor de dincolo de Dunăre, Asparuh, a comandat hunogunduri ! Bulgarii erau turanici, ca toate popoarele stepelor asiatice, cu numele nou bulgar. După istoricul Tomaschek, bulgarii apar menționați pentru prima dată, în 481, spre sfârșitul secolului al V-lea-pe atunci Cassiodor amintește pe "pretutindeni temuții bulgari", care sunt numeroși (o "grămadă"), iar Ennodius subliniază puterea lor. Bulgarii cei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Treptat, elemente de frunte ale slavilor sunt atrase în conducerea statului bulgar. În sate trăiește acea lume romanică (traci romanizați), alături de slavi, sub patronatul hoardei turce (bulgari), rămasă în lagăr (ring), cu căpetenii care își păstrează numele tradiționale, împreună cu veșmântul stepei și orientările zărilor asiatice, ca și vechea religie a strămoșilor lor. Ca succesori ai avarilor, spunea istoricul Suidas, bulgarii cer tribut (subsidii) împăraților Justinian II și Constantin-veșminte bogate și lăzi cu aur și argint. Pe de altă parte, Suidas susține

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Bury credea că statul bulgar a lui "Isperich și Krum", cel din secolele VII-IX, se întindea în nordul Dunării până la Nistru, ba chiar Nipru, chazarii fiind dincolo de acesta, în Transilvania și Banat.5 Să mai precizăm că bulgarii, nomazi de stepă, erau locuitori ai spațiilor mari, cu o organizare politică și militară impunătoare. Precum odinioară sciții, hunii sau avarii, bulgarii erau întemeietori de imperii, în întinsele stepe ale Asiei Centrale. Astfel, trebuie s-o subliniem, bulgarii nomazi (proto-bulgarii) erau de neam

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dincolo de acesta, în Transilvania și Banat.5 Să mai precizăm că bulgarii, nomazi de stepă, erau locuitori ai spațiilor mari, cu o organizare politică și militară impunătoare. Precum odinioară sciții, hunii sau avarii, bulgarii erau întemeietori de imperii, în întinsele stepe ale Asiei Centrale. Astfel, trebuie s-o subliniem, bulgarii nomazi (proto-bulgarii) erau de neam turcic, ca și hunii cu care se înrudeau îndeaproape. Limba lor, atât cât a supraviețuit până la noi, era asemănătoare cu a ciuvașilor, neam turcic care trăia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
despărțit în două: o bună parte a lor s-au închegat într-un conglomerat, numit "Bulgaria Mare", aflată pe Volga (ruinele reședinței lor se mai văd și azi), iar o altă parte mai mică a bulgarilor s-a îndreptat din stepele nord-pontice spre apus, sub presiunea chazarilor. Dar, în a doua jumătate a secolului al VII-lea, pe la 670, Asparuch (Isperich), căpetenia bulgarilor apuseni sau a "cutrigurilor", după ce trece Niprul și Nistrul, se instalează cu oștenii, carele și familiile lor în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
printre români, sub țarii Simeon și Petru, în prima jumătate a secolului al X-lea. Limba slavă veche a fost însușită de pătura socială dominantă, boierimea, de sorginte slavă ea însăși, până la asimilarea de către români.19 Ungurii Migrația neamurilor de stepă asiatice a provocat schimbări de ordin demografic și politic și a întârziat evoluția normală a societății locale din spațiul carpato-dunărean. Ungurii au fost primii migratori sosiți după venirea bulgarilor în această zonă. După ce timp de o jumătate de mileniu, stepele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stepă asiatice a provocat schimbări de ordin demografic și politic și a întârziat evoluția normală a societății locale din spațiul carpato-dunărean. Ungurii au fost primii migratori sosiți după venirea bulgarilor în această zonă. După ce timp de o jumătate de mileniu, stepele ponto-caspice au fost dominate de etniile turcice, în acest spațiu s-au interpus ungurii. Ei făceau parte din ramura ugrică a conglomeratului tribal fino-ugric, care în primele secole ale mileniului I ocupau un teritoriu întins din nord-estul Europei și nord-vestul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
originari din Asia centrală, din ținuturile care se întindeau la apus de Munții Altai, în apropiere de nordul Persiei. Din acest teritoriu de baștină, ei migrează, în secolul I d. H., spre apus. O vreme ei au zăbovit în teritoriile de stepă ce se întindeau între Volga mijlocie și Munții Urali. Mai târziu, după câteva secole de viețuire aici, ei au continuat să înainteze spre apus, instalându-se în estul (marginea) Europei. Prin secolele VII-VIII, ungurii, popor nomad de stepă, își aveau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriile de stepă ce se întindeau între Volga mijlocie și Munții Urali. Mai târziu, după câteva secole de viețuire aici, ei au continuat să înainteze spre apus, instalându-se în estul (marginea) Europei. Prin secolele VII-VIII, ungurii, popor nomad de stepă, își aveau sălașele (așezările) în zona bazinului mijlociu al Volgăi, unde au intrat în contact cu bulgarii și cu alte triburi de neam turcic. Dar, prin secolul al VIII-lea, ei au coborât pe cursul inferior al Volgăi și s-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alte comunități turanice au influențat pe unguri în planul limbii și în modul lor de trai. Astfel, ei și-au însușit numeroși termeni din alte limbi în economie, ocupația lor principală fiind păstoritul, iar coborârea triburilor ungare în zona de stepă, situată în nordul Mării Caspice și a Mării Negre, a dus la schimbarea modului lor de viață, ei trecând la pășunatul intensiv.20 Primele mărturii scrise despre unguri sunt consemnate de cronicarii și geografii arabi și persani, și acestea datează din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
derivă de la forma "Magyar", prin care se desemnează ungurii. Dar cronicarii europeni au preferat alte forme ale numelui lor: "Uggroi", la bizantini, "Ungari (Hungari)", la germani și italieni. De-aici legenda despre eroii eponimi Hunor și Magor. Ungurii stabiliți în stepele nord-pontice și caspice aveau ca trăsătură dominantă nomadismul-trăiau în corturi pe care le mutau din loc în loc. Ei se ocupau cu păstoritul, creșterea animalelor de turmă, iar alte resurse necesare traiului lor proveneau din atacurile de pradă asupra vecinilor lor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
erau transformați în robi și vânduți pe piețele de sclavi. Comunitățile tribale ungare au adoptat preceptele nomadismului ecvestru-societatea nomadă ungară tindea să se militarizeze pentru protecția membrilor ei, a turmelor de animale și pentru confruntări cu alte hoarde nomade din stepă și jafuri. În vârful piramuidei sociale la triburile de unguri se aflau acei "kende" sau "gyula", care dețineau o poziție privilrgiată. Confederația tribală ungară era divizată în șapte triburi: Nyek, Magyar, Kurt-Gyarmat, Tarjan, Jeno, Ker, Keszi. Ei venerau diverse spirite

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea, presiunea slavilor se făcea tot mai mult simțită la Dunăre, iar incursiunile lor în sud se înmulțesc în perioada următoare. În ultimii ani ai domniei lui Justin I, triburile slave invadaseră deja sudul Dunării. Supuși avarilor, noii stăpâni ai stepei, sau răzvrătiți împotriva lor, slavii înaintează în mase compacte spre sud. Sub urmașii lui Justinian, întreaga regiune de la est de Carpați și până la Dunăre devenise o Slavinia, după ce anterior fusese o Gotia! Toponimia dovedește faptul că slavii trecuseră arcul Carpaților

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romanități locale, est-carpatice, surprinsă arheologic la sfârșitul antichității (cf. D. Gh. Teodor, I. Ioniță, V. Spinei). Această expansiune nu justifică însă, în nici un caz, teoriile unor slaviști, conform cărora aceste ținuturi au fost ocupate succesiv de alte populații venite din stepă, alani, pecenegi și cumani. De la acești nomazi, care au lăsat și ei urme destul de evidente în toponimia provinciilor răsăritene (Moldova, Basarabia), mai degrabă decât de la rămășițele triburilor slave, au preluat înaintașii (strămoșii) populației românești teritoriile unde s-au răspândit temeinic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
intra-carpatic.5 Evoluția societății românești până la mijlocul secolului al XIII-lea a fost influențată de consecințele impactului ultimului val de migratori, care sfârșește cu invazia mongolă din 1241, și de extinderea dominației regatului ungar în Transilvania. Pătrunderea nomazilor de stepă a avut consecințe agravante, mai ales asupra teritoriilor extracarpatice, iar românii intracarpatici au fost încadrați în instituțiile și structurile administrației feudale ungare. Această complexă situație politică a avut consecințe majore pentru societatea românească, care a fost divizată sub raport politic-teritorial

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lui Soare și-a păstrat însemnătatea militară, dar a încetat să mai fie bază navală, ea nu era apărată de o garnizoană specială, ci de populația locală.14 Penetrația în nordul Dunării a pecenegilor (vezi cap. X), populație nomadă de stepă, a determinat autoritățile bizantine să întărească și să adapteze sistemul de apărare al themei de frontieră Paristrion tacticii de luptă a noilor năvălitori, care își bazau atacul pe cavalerie. Pentru atacuri, pecenegii preferau iernile grele, când Dunărea se transforma într-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe teritoriul românesc, determinând soarta formațiunilor închegate în secolele XII-XIII. Acest proces este unitar în substanța sa, dar prezintă deosebiri zonale, ca și cronologice, iar ritmul evoluției social-politice avea să ducă la decalaje în spațiul medieval românesc. Valurile migratoare din stepa răsăriteană au dus de timpuriu la coabitarea cu populația autohtonă românească, chiar dacă elementele alogene au umbrit multă vreme pe cele locale. Un fapt istoric semnificativ este acel "modus vivendi" stabilit între români și alogeni (vezi Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, București, 1901

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]