1,358 matches
-
fost încorporate în operă. Scrisoarea I, Luceafărul, Sărmanul Dionis au dublat, cu o viziune cosmologică, viziunea sa ontologică, creând o artă poetică uimitoare, dătătoare de stupefacții nu numai pentru cititorul neprevenit, ci și pentru criticul mai puțin avizat. De aici sterilitatea discuției despre modernitatea sau tradiționalismul poetului care l-ar scoate din secolul nostru și din locul său de preeminență. Din ce în ce mai răspândită printre unii dintre critici, dorința de desființare a modelului Eminescu s-ar putea extinde primejdios în rândurile unui tineret
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
efecte; Ce e searbăd și efemer durează; Poetul pur e acela care n-a debutat în volum; Narcis și Orfeu sunt condamnați de privire; Criticii minori trebuie iertați. Cei mari n-a nici o scuză; Jurnalul mama căreia ne plângem nefericirile; Sterilitatea nu e în lipsa cuvintelor, ci în abuzul lor; Vai de literatura în care se premiază autorii și nu operele!; Fiecare dintre noi are vârsta universului; Oglinda despică; Opera ta este opera... posterității. Chiar și după moarte trebuie să ai răbdare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
d. ex., cu strângerea locuțiunilor și proverbelor, cu cestiunile fonologice ale limbei române, cu stabilirea nomenclaturei științifice, cu adunarea numirilor de plante, insecte și metale ș. a. E drept că aceste sunt cestiuni cari cer muncă, dar n-ar suferi de sterilitatea tezelor cu totul generale. Am pune de {EminescuOpIX 312} ex. întrebarea cum de se preface în limba română grupul sc în șt? Ce înrîurire are i consonans (jot) asupra vocalelor și consoanelor cu cari se-ntîlnește? Cum se poate esplica prefacera
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
în obsesie, l-aș rezuma astfel: moartea e de ajuns pentru a da existenței un tâlc mai adânc. Nu despre asta vorbesc pietrele sacrificiilor? sau șerpii, încolăciți în părul zeițelor maya ca în părul Meduzei? Așadar, nu contest că în sterilitatea priveliștilor de aici din Yucatan sunt destule argumente pentru latura pesimistă a melancoliilor. Tot ce vreau să remarc acum este o curiozitate. Între cactuși și pietre, legendele și soarele de la Uxmal nu mă îndeamnă deloc la elegii. Observ că am
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
cal și de om Himerele? Aceeași remarcă, aceeași compoziție, nimeni și nimic nu se sustrage ordinii naturale, iar aceste creaturi nu există în natură. Tunetul, trăsnetul? Nicidecum intenții răzbunătoare ale unor zei nemulțumiți, ci doar o frecare între atomi incandescenți. Sterilitatea? în niciun caz o pedeapsă trimisă de vreo divinitate înfuriată de cine știe ce greșeală a nefericitei, ci o simplă disfuncție a atomilor, a canalelor fiziologice, o consistență inadecvată a substanțelor. Cerul? Gol de zei, dar plin de atomii care compun soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
elenă, siriacă, indică, sinică, minoică, sumeriană, hitită, babiloniană, egipteană, andină, mexicană, yucatecă, maya. Studiu asupra istoriei, Editura Humanitas, București, 1997, vol. I, p. 58. 83 Jean Favier subliniază: ,,Șansele apar pentru cel care știe să facă să iasă capitalurile din sterilitatea lor naturală, care știe să coordoneze activitățile într-un echilibru fecund al talentelor și responsabilităților". Jean Favier, Aur și mirodenii, nașterea omului de afaceri în Evul Mediu, Editura Artemis, București, 2001, p. 12. 84 Oswald Spengler, Declinul Occidentului, Editura Beladi
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
eroină într-un roman, ne "obligă" a o și "citi" personajul se dezvăluie, stilistic asumându-și poziția "față în față" a eului specular. În cazul sculpturalei și rigidei Emilia, privirea nu este capabilă să anime, ci, din contra, frapează prin sterilitate și insensibilitate: Nu știu cum să spun, așa anapoda, uite am impresia că Emilia n-a privit niciodată un răsărit de soare (și poate că ar trebui să fac cu ea un zbor în zorii zilei) și n-a privit cu ochii
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
hrănește din convingerea că vocația lui Ă ratată și abia astfel relevantă Ă era aceea de sihastru, de anonim pierdut în materie. De aici, regretele că nu a ajuns pădurar ori cioban, figuri care-i stârnesc admirația pentru că sunt opusul sterilității. Ratarea însăși, ca metodă de a ajunge la adevăr și de a crea sens, este opusul sterilității. Îl invidiază pe Wolf Aichelburg pentru că mai poate schimba din când în când, în România fiind, o vorbă „cu câte-un cioban” (516
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de anonim pierdut în materie. De aici, regretele că nu a ajuns pădurar ori cioban, figuri care-i stârnesc admirația pentru că sunt opusul sterilității. Ratarea însăși, ca metodă de a ajunge la adevăr și de a crea sens, este opusul sterilității. Îl invidiază pe Wolf Aichelburg pentru că mai poate schimba din când în când, în România fiind, o vorbă „cu câte-un cioban” (516); de asemenea, pe fratele său, că a înotat în Olt (255). De altfel, lui Aurel Cioran îi
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
1947 Ă 42). În 1946 le scria părinților: „Eu am devenit imun la orice, la fostele credințe și la orice credință viitoare” (8 septembrie 1946 Ă 7). Cu zece ani mai devreme, ezita în echilibrul dintre participare și inactivitate, dintre sterilitate și sens. În timp, ceea ce i se părea sterilitate devine sens și viceversa. În 1937 îi scria lui Arșavir Acterian: „Defectul meu principal este de a ști până și în vis ceea ce e mai esențial. De aici decurge compromisul între
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
am devenit imun la orice, la fostele credințe și la orice credință viitoare” (8 septembrie 1946 Ă 7). Cu zece ani mai devreme, ezita în echilibrul dintre participare și inactivitate, dintre sterilitate și sens. În timp, ceea ce i se părea sterilitate devine sens și viceversa. În 1937 îi scria lui Arșavir Acterian: „Defectul meu principal este de a ști până și în vis ceea ce e mai esențial. De aici decurge compromisul între certitudinea salvării prin acțiune și convingerea despre inesențialitatea acțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu am comis un gest ireparabil, o datorez obsesiei deșertăciunii universale. Căci n-am învins mânia și mai ales urmările ei decât cu ajutorul salvator al lui la ce bun?” (I, 96). Numai că acest surogat de izbăvire e dublat de sterilitate: „Nimic nu-l face mai steril pe un scriitor decât obsesia perfecțiunii. Ca să produci, trebuie să-ți urmezi firea, să te abandonezi, să-ți asculți vocile..., să elimini cenzura ironiei sau a bunului gust” (I, 49). Cum vom vedea, Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
putință să las să treacă zilele în așa hal? Sunt luni de zile de când n-am scris nimic, nimic, nimic! Mă agit ca o târfă lipsită de clienți, îmi cășunează pe toate cele și mă blestem! Sau mă consolez de sterilitate și de eșecurile mele lăsându-mă purtat de voluptatea de a ști că nu mai exist pentru nimeni. ș...ț Dar toată lumea ajunge negreșit aici, mai devreme sau mai târziu. E marea mângâiere a învinșilor” (II, 375). De fapt, e
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fac...” (II, 9). Cel mai adesea, însă, Cioran nu ajunge la acest orgoliu și interpretează neparticiparea sa la facerea lumii mai simplu, ca pe o neputință. Așa cum uneori este atras de energiile elementare, alteori e cucerit de spiritele măcinate de sterilitate. O spune explicit într-un loc (cf. I, 37), dar există momente când înțelege sterilitatea tocmai ca pe un privilegiu, care-i asigură excelența. „În jurul meu, toți termină ceva. Doar eu nu am nimic de anunțat. Asta mă pune într-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
neparticiparea sa la facerea lumii mai simplu, ca pe o neputință. Așa cum uneori este atras de energiile elementare, alteori e cucerit de spiritele măcinate de sterilitate. O spune explicit într-un loc (cf. I, 37), dar există momente când înțelege sterilitatea tocmai ca pe un privilegiu, care-i asigură excelența. „În jurul meu, toți termină ceva. Doar eu nu am nimic de anunțat. Asta mă pune într-o situație destul de penibilă și chiar umilitoare. Pe de altă parte îi disprețuiesc pe cei
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
eu nu am nimic de anunțat. Asta mă pune într-o situație destul de penibilă și chiar umilitoare. Pe de altă parte îi disprețuiesc pe cei care realizează (sau se realizează); nu am nimic de învățat de la ei, căci știu că sterilitatea mea se datorează faptului că am mers mai departe decât ei” (I, 108). Or, cu toată această satisfacție ascunsă, Cioran regretă că e altfel, în afară, un dezertor, străinul. „Nu numai că duc o existență marginală, dar sunt marginal și
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să cred că acțiunea îi este superioară” (III, 286). Și, totuși, Cioran recunoaște cu regret că nu are vână, că nu este un barbar care să creadă în tot ce spune, ca Luther (cf. II, 27), că este măcinat de sterilitate. Refuză acțiunea din teama de ridicol („Frica de eșec înseamnă frică de ridicol” Ă I, 227), de răspundere („Lașitatea mea în fața vieții este congenitală: mi-a fost întotdeauna groază de orice răspundere, de orice obligație” Ă I, 186), din simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
strigăt, nu și în certitudinile ulterioare. Așadar, Cioran este „opusul unui om angajat”, dar este astfel printr-o alterare a identității, deopotrivă refundamentare a ei. Cât despre atacurile lui la adresa modernității, ele se datorează tocmai acestei ecuații. Modernitatea e această sterilitate pe care Cioran, cu tot orgoliul său recuperator, cu toată recesivitatea sa înnăscută, o dezavuează. S-ar fi vrut mai degrabă un barbar decât un modern. Iar scrisul se definește, el însuși, din această perspectivă. Oricărui scriitor, știm bine, i-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
neputința devine privilegiu. Când vorbește despre propria cădere Ă a se citit aici nu doar trecerea de la o vârstă a misiunii la una a renunțării, ci și situarea sa în afară Ă, merge până acolo încât transformă neputința în șansă, sterilitatea în sens. Nu-i vorbă: e sensul unei explorări dureroase a sinelui sau sensul unei întemeieri a lui. Dar, altfel, e limpede: visul energiilor elementare îl obsedează pe Cioran până într-atât, încât se neagă pe sine pentru a supraviețui
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
renunțarea la nume, ci și la scris. Prins în malaxorul propriei identități care excelează în precaritate, Cioran notează: „Nu pot să scriu decât sub imperiul pasiunii; dar eu fug de pasiuni. Îndârjirea cu care aspir la Indiferență mă condamnă la sterilitate” (I, 75). Într-adevăr, a nu fi preocupat de sine are această consecință care-l absoarbe ca un cerc vicios. „Ca să produci, trebuie să fii sensibil la părerea oamenilor. Or, mie îmi e din ce în ce mai indiferentă. Și, ceea ce e grav, singurătatea
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
renunțării la eu, mortificării. Își spune: „Ama nesciri (Imitațiunea lui Iisus Cristos); să-ți placă să fii neștiut. Nu te simți fericit decât când ești destul de înțelept ca să te conformezi acestui precept” (I, 57). Înțelepciunea e, oricum, primul pas spre sterilitate și nu o dată ea este văzută ca un eșec. La întrebarea ce este un înțelept, răspunde la un moment dat într-un fel care exprimă totala-i neputință. Căci înțeleptul este „un Lucifer ramolit” (III, 403). În alt loc, tonul
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
astfel la modestia care înseamnă fericire. „Trebuie o doză de vanitate și de orgoliu ca să suferi și să te plângi de ceea ce ți se întâmplă” (II, 24). Sintetizând, să reținem că celebritatea e lucrarea diavolului și că înseamnă distrugere și sterilitate. Citim într-un loc: „De două lucruri sunt convins: alcoolul și celebritatea sunt lucrări ale diavolului. Să nu cazi în patima celui dintâi, să n-o cauți pe cea de-a doua. Două primejdii care nu mă pândesc, chiar dacă în
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu cazi în patima celui dintâi, să n-o cauți pe cea de-a doua. Două primejdii care nu mă pândesc, chiar dacă în tinerețe am trecut foarte aproape de prima” (II, 213). Altundeva, conchide că „venirea gloriei coincide cu cea a sterilității” (I, 147). Eventual l-ar încânta o glorie obținută prin distrugere: „O formă ispititoare de glorie, poate una din cele mai frumoase: să-ți legi numele de năruirea unei religii” (I, 147). Dar Cioran preferă, cum spune la un moment
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
regim, unul care, ciudat, îi permite să consume... cadavre. Regimul e, însă, numai surogatul unei salvări: „De când țin un regim alimentar destul de sever și duc o viață regulată, tot ce fac iese prost, spune într-un loc. Cinci ani de sterilitate, cinci ani de rațiune. ș...ț. Plătesc scump faptul că am renunțat la cafea” (I, 108). Sau: „M-am gândit cât sunt de mizerabil, eu, care în loc să mă apuc de treabă, nu fac decât să mă oblojesc, țin un regim
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sepsis=putrefacție), totalitatea mijloacelor prin care se urmărește distrugerea germenilor; este metodă curativă deoarece omoară microbii în stare vegetativă de pe învelișurile organismului sau din plăgi cu substanțe antiseptice, care în doze active sunt netoxice. Asepsia și antisepsia determină starea de sterilitate. De-a lungul istoriei au existat preocupări de prevenire a infecțiilor. Înainte de Hipocrate (sec VVI î.Ch) cei care practicau medicina recomandau pentru prevenirea infectării plăgilor spălarea acestora cu apă caldă și pansarea lor cu bucăți de pânză albă. Se
Nursing general : note de curs by Solange Tamara Roşu, Mihaela Carmen Fermeşanu () [Corola-publishinghouse/Science/91817_a_93197]