971 matches
-
Mircișor râdea și plângea în același timp, fericit și înspăimîntat, năucit ca Abu-Hassan de puterea totală a neputinței lui. Victonța, hoața, angajată o vreme la o grădiniță, îi aducea rahat și biscuiți, dosite de ea pe sub fuste. Rahatul era moale, sticlos, verde și roz, pudrat cu zahăr. Nu era nimic mai bun pe lume. Nenea Nicu Bă, de câte ori îl vedea, îl lua-n brațe și, încruntîndu-se-n joacă, se răstea la el: "Ce mai faci, bă? Pasca ta de copil!" Apoi îl
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
puse tălpile goale pe podeaua de piatră șlefuită. Răcoarea îi făcu bine. Se îmbrăcă călduros și porni agale spre Bibliotecă. Era o noapte rece chiar și după standardele Noii Terre. E bine. Se mai răresc barbarii din Câmpie. Privi cerul sticlos. Undeva deasupra se vedea strălucirea stației imperiale de luptă, amenințarea constantă care plutea deasupra lor de mai bine de treizeci de generații. Abatele știa că ajungea ca imensa structură spațială să se prăbușească pur și simplu peste Abație pentru ca întreaga
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
după ce-ți vor fi luat destul sânge pentru a separa medicamentul. ― Cui îi pasă? dădu Stin a lehamite din mână. Qricum viața mea e... E terminată. Nimeni nu mă iubește. Nici măcar tu, hohoti tânărul ațintind spre Maria o privire sticloasă de om beat. Cuprins de o însuflețire bruscă, Stin începu să meargă în jurul mesei și să recite cu glas tare o poezie pe care-l învățase Maria când era copil. Era povestea unui câine neascultător care sfârșise rău. La al
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
tună la rândul său Rim, incapabil încă să-l omoare pe tânăr. ― Bine. Cu tine nu mă mai pun... Oricum îmi simt sfârșitul aproape și vreau să mor împăcat. Vreau să aflu și ultimul mister al Abației. Întorcîndu-și privirea aceea sticloasă spre Radoslav, se concentră asupra feței bătrânului. Fără veste, călimara cu cerneală de pe birou i se răsturnă Abatelui în poală. ― A, uite că pot să fac și asta, spuse Aloim pe un ton de copil care tocmai descoperise o jucărie
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Și ceea ce îi întărea bănuiala era faptul că nici Gualfard, nici Geremar nu păreau să se intereseze absolut deloc de prezența sa. Așadar, soarta lui era pecetluită - ba mai mult, fusese încă de la bun început. în vreme ce încă fixa ochii, acum sticloși, ai lui Waldomar, un fior lung îi străbătu șira spinării. Se întrebă până când asasinii ce îl înconjurau îi vor mai îngădui să rămână în viață. începu să tragă cu ochiul împrejur, căutând febril o cale e scăpare. Khaba și Odolgan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mâinile încleștate pe gâtul străpuns, din care sângele țâșnea spumegând. Se opri, se clătină, apoi căzu în genunchi și rămase așa pentru câteva secunde, cu privirea stupefiată, deodată pierdută, și scoțând un horcăit oribil, gâlgâitor; în sfârșit, ochii îi deveniră sticloși și căzu mort pe pietrele pieței. După o tăcere scurtă, împietrită, din grupul fidel lui răsună un cor de strigăte furioase; ca un singur om, ei se puseră în mișcare într-un tumult, dar întâlniră sulițele ațintite către ei ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
haruspice-le cerceta cu o înțelepciune străveche. Observând mișcările picioarelor lui și zvâcnirile bruște ale capului, induse de gesturile bătrânului, aproape că ajunsese să se întrebe dacă mai era sau nu viață în micul animal, din ai cărui ochi, de acum sticloși, îi părea că se scurg, ca o acuzație inutilă la adresa călăului său, lacrimi de durere disperată. Nici unul dintre membri suitei de servitori nu asista la ritul străvechi - o interziceau legile imperiale. Alături de Hippolita se afla doar prietena sa din totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Se impune o reconsiderare a locului pe care artistul Îl ocupă În arta plastică românească, situându-l alături de alți prestigioși creatori contemporani care participă la definirea identității spiritualității naționale. Confesiuni ȘTEFAN HOTNOG ...Culoarea de apă a lui Hotnog, evitând luciul sticlos, mai lesne de obținut decât virtuțile mate, sugerează priveliștii un calm suveran, o anumită liniște descinsă din multa experiență a faptelor trecute prin lucruri, așa cum mărturisește Sadoveanu că natura, cu toate prefacerile ei, trece prin el. După câte știu, la
Ştefan Hotnog (1920-1993) Mirajul by Ivona Elena Aramă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/384_a_1203]
-
cu copii ce înotau în lung și-n lat pentru a prinde fel de fel de pești: crap, șalău, caras și roșioară. Mare grozăvie am pătimit când am dat nas în nas cu ditamai somnul cu mustăți lungi și corp sticlos. Am fugit mâncând pământul și astfel mi-am astâmpărat nestăvilita poftă de a da târcoale Siretului. Apoi treceam râul și mergeam în pădurea Mustea ca să culegem ciuperci din movilele de gunoi adunate pe mal și bureți din adâncurile pădurilor. Când
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
cu copii ce înotau în lung și-n lat pentru a prinde fel de fel de pești: crap, șalău, caras și roșioară. Mare grozăvie am pătimit când am dat nas în nas cu ditamai somnul cu mustăți lungi și corp sticlos. Am fugit mâncând pământul și astfel mi-am astâmpărat nestăvilita poftă de a da târcoale Siretului. Apoi treceam râul și mergeam în pădurea Mustea ca să culegem ciuperci din movilele de gunoi adunate pe mal și bureți din adâncurile pădurilor. Când
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
urmărea de jos, i-a strigat c au mârâit: „Să le lași în pace, auzi!? Altfel, stricăm prietenia!”. Toată lumea se simte tare bine și e foarte veselă. Deodată, Sorin scoate un țipăt scurt. Un gușter cu piele verzuie și ochi sticloși îl privește amenințător, parcă. Dar, Puiu, care era lângă el, a ajuns, dintr-un salt, lângă ciudata vietate, o prinde cu ghearele, iar cu ciocul o lovește fără milă, până când se convinge că gușterul nu mai poate pleca de acolo
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
a fi al iranienilor, viziuni arhetipale ale unui popor care trăiește simultan în prezent și trecut, care are mereu presentimentul că stafia trecutului îi dă târcoale, că-i controlează și cenzurează evoluția. Pesimist ca Omar Khayyam, dar cu o luciditate sticloasă, Hedayat are o privire disperată pe care o poartă printre oglinzile deformante ale lumii - acest univers cu legi impenetrabile, absurde și crude, în care sufletele morților, într-o nuvelă, de exemplu, rătăcesc în căutarea unei oarecare certitudini. Romanul Bufnița oarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
arbustului de Lawsonia, apoi, examinând cadavrele cu o privire negustorească, cântărește cu mâna coada lor grasă, pe urmă le duce și le agață în cârligele măcelăriei. Mârțoagele pornesc sforăind, în timp ce măcelarul le pipăie corpurile sângerânde, cu gâtul tăiat, cu ochii sticloși, cu craniul violet din care le ies pleoapele însângerate. În sfârșit, ia un cuțit cu mâner de os, le tranșează cu grijă și, cu surâsul pe buze, le vinde carnea dezosată clienților săi. Cu ce plăcere face treaba asta! Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ghețarului Morderatsch și bucata de gheață desprinsă căzuse. Vocile din jurul lui erau un fel de pârâituri în gheață, ordinul de a-și părăsi actuala funcție de conducere a fabricii de butoaie, un perete ce amenința să-l strivească sub greutatea lui sticloasă și rece, și atunci strigă atât de tare, încât își simți vorbele tunându-i în urechi, că vrea să rămână, acolo se simțea fericit cu familia și cu munca lui, avea un cerc de cunoștințe și de prieteni la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
șosea, urmându-și astfel drumul neabătut spre ogoare și câmpii. În orice caz, aici în sat nu exista „Bauwele“, bumbac căzut din cer, aici nu era decât pur și simplu zăpadă, adâncă până la genunchi și împinsă cu plugul în movile sticloase la marginea străzilor. Aerul era înghețat și translucid, se izbea de haine, avea o luminozitate ce trecea abia înspre margini într-o ceață moale, acoperind cerul. Strălucirea orbitoare a zăpezii era necruțătoare și hotărâtă să dea totul la iveală, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și, cu toate astea, își pierdea siguranța de sine cu fiecare pas. Holul era rece, mirosea ca trabucul tatălui său, și W. se opri o clipă pe preșul din fața ușii de la biroul fratelui său, se uită la resturile de zăpadă sticloasă și murdară care se topeau în fibrele de cocos și bătu. Tatăl lui ședea la masa destinată discuțiilor, cu bastonul rezemat de marginea tăbliei, sprijinindu-și fruntea în mâna stângă. În dreapta ținea o coală de hârtie. Îl fixă pe fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
-mi desprind mănușile de lână cu un deget, am zărit plăcile de gheață împinse sub mine spre mal. Se stivuiau singure, cu marginile și vârfurile ridicate în sus, se stratificau unele peste altele, alcătuiau șiruri muntoase. Unele aveau un luciu sticlos, altele erau mohorâte, zăpada umpluse văioagele și se adunase în spatele brazdelor. Iar eu priveam de sus de tot la această priveliște arctică, așa cum o cunoșteam din pozele unei cărți. Kabluna - așa se chema cartea. În limba eschimoșilor nitsilni, numele ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cei patru pereți povesteau despre viața de odinioară: despre zăpada înaltă de câțiva metri și despre plimbatul cu sania în spatele crupelor vălurite ale cailor de-a lungul caselor și pe aleile ale căror copaci parcă erau niște crăpături în aerul sticlos; despre plimbările cu trăsura la Șosea până la grădinile de vară, unde soarele se spărgea ca un glob printre copaci și cădea în cioburi luminoase peste întinderile de iarbă și pe drumuri; despre buchetele de primăvară care, înghesuite în găleți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
orice grijă. Și Hackler dispăru ca o arătare, nelăsându-și la noi decât această ofertă apăsătoare, ceea ce nu fusese rostit și frica, devenind - cu cât stăteam mai mult aici fără să găsim un răspuns - un fel de gol în după-amiaza sticloasă; grădina, tufișul de tuia, chioșcul dinspre stradă, toate își pierduseră sensul, tot ce se putea descrie încetase să mai aibă un sens familiar și nu rămânea decât un ecou sunând ca o amenințare: —Ai să lucrezi pentru mine, și dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pasiune pentru povestirile cu detectivi. Trebuie să fie ceva interesant, cu siguranță. Chipul său avea o construcție neobișnuită. Trăsătura sa centrală era nasul proeminent, acvilin, care făcea ca bărbia să pară a trăda slăbiciune. Deasupra nasului subțire, se aflau ochi sticloși, albaștri, foarte apropiați unul de altul și ușor oblici, fapt care-i Împrumuta figurii un aer aparent sătul de lume, cinic. — Sunt sigur că poveștile cu zâne sunt mult mai interesante. — Dar nu și În cazul dumitale, sigur. În particular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Dintr-un necesar răgaz al reintrării În real, cerut de ocrotirea timidității și Îmblânzirea dezgustului, delicata convenție poate deveni manieră a existenței Însăși, artificializând și refuzând, de fapt, dialogul. Chiar când ne identificam cu celălalt, pelicula persista totuși. Fragilul ecran sticlos prin care Încercam să ne atingem, rămânând fiecare pe partea sa, s-a și spart la un moment dat, ca un pahar prețios, prea prețios și fragil, turmentat de o atingere imprudentă. Două pagini din Anii de ucenicie ai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
vârstă de 29 de ani, după o viață trăită În spitale și sanatorii, cu amândouă picioarele Îndoite și anchilozate de la genunchi, cu șira spinării distrusă de tuberculoză, cu Întreg trupul ciuruit de abcese și fistule, cu doi ochi mari, puțin sticloși, dilatați de lunga lor insomnie, scriitorul M. Blecher. El lasă În urma lui două cărți tipărite, care - nu am nici o Îndoială - Îi vor păstra pentru totdeauna dureroasa lui memorie. Nici Alain Fournier, nici Raymond Radiquet nu ne-au transmis tinerețea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de a ști de ce Într-un loc totul este albastru, iar În altul se adaugă norii. Simțeau toate aceste terțe persoane Înconjurându-i, Învăluindu-i ca acea sferă imensă care ne Împrejmuiește și ne privește uneori cu un ochi străin, sticlos, făcându-ne să tremurăm atunci când zborul unei păsări taie, de-a lungul, o urmă inexplicabil șerpuită. În camera slab luminată se simți deodată o vastă singurătate rece, strălucitoare ca amiaza”. Tocmai această bruscă Însingurare aduce, dintr-o dată, aproape, primejdioasa lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Pușkin?” Și se Înfierbântă. Și acolo, În fața lor, Începe să lovească ritmic parchetul cu vârful picioarelor și cu călcâiele, dansând nebunește dansul acela, mai degrabă un iureș de mișcări păgâne, furtună de contorsionări și fragmentări de ritmuri Întretăiate cu priviri sticloase, piezișe, fierbinți, cu strigăte și sunete desprinse dintr-o melodie nescrisă și necântată până atunci. Brusc, se oprește, privirea Îi devine Îngândurată și, fixând un punct, dincolo de orice percepție vizuală, acel punct aflat mereu În Întunericul unui gol În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Acolo toată lumea cumpără gaz plângând. Mai plângi și tu o dată, dar fără să-ți tragă după ceafă. Plângi ca prostul. Un chior se laudă că a Început să vadă datorită tovarășului Stalin. Cu celălalt ochi Își cască spre lume meningele sticlos al albeții. Cine știe, dacă nu murea tovarășul Stalin, plângea acum și cu celălalt ochi. O turmă gri pășește plângând În dimineața friguroasă de primăvară spre fabrici și uzine. Tu cumperi două kile de gaz, te Întorci degrabă acasă unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]