51,621 matches
-
mai bune o sută de titluri. Supralicitarea, evidentă și neconvingătoare, este susținută de Aureliu Goci, plasându-l pe Teodor Scorțescu între Mateiu I. Caragiale și Camil Petrescu. E, totuși, prea mult. Nu se poate face istorie literară fără simțul valorii. Stilul perimat al analizei psihologice nu este compensat la Teodor Scorțescu nici de performanța expresivității, ca la Mateiu I. Caragiale, nici de interogația problematică sau de inovațiile narative, ca în proza lui Camil Petrescu. Pe deasupra, titlurile celor două romane ale lui
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
de atmosferă, la ironie și pastișă. Afirmație neîndoielnic adevărată, pe care gruparea din volumul de față o face în bună măsură evidentă. Dar alăturarea - joc întotdeauna paradoxal - mai face evident și un alt fapt, oarecum contrariu: pentru un scriitor cu stil și talent, drumul lung de la realism la fantastic nu e, în fond, decît o mică schimbare de atitudine. Titlul antologiei e semnificativ și, poate, polemic. O pagină din Grădina de vară, volumul de debut din 1989, și o alta, din
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
minimă selecție vizând compatibilitatea cu potențialul subiectului. Ambele volume sunt pline de texte de umplutură, fără haz, dezamăgitoare sau proaste de-a dreptul. Plus titlurile, în general, neinspirate. Impresia este de inegalitate. Câteva texte subțiri sunt salvate, e-adevărat, de stilul spumos care reușește (nu însă de multe ori) să suplinească banalitatea subiectului. La urma urmei, nu orice se pretează cu efect formulei expuse mai sus, or subiectele sunt de toată mâna. Pentru publicul de o zi al unui ziar, probabil
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
și lipsite de efect sunt cele câteva proze cu trimiteri la scriitori (Ahura Christi, Nicolae Prepelicaru, Adriana Vitell ș.a.) sau cele în care manuscrisul și profesia de scriitor apar ca pretext narativ în încercări superficiale de metatext. Dar, apropo de stil, iată, în final, o mostră: „Erau șapte țărani voinici, cu capetele căptușite în jertfa brumărie a unor oi la fel de simple ca ei. Cu palmele de piatră ponce, își treceau din om în om ștafeta de răchie. De sub buza groasă, funcționând
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
făcut pe Edgar Papu (teoreticianul curentului) să se simtă ca un magister în fața discipolilor cu matricolă și cravată tricoloră. La întrebarea, fals-naivă, a reporterului (“Dar tu nu știi de unde ne tragem noi, românii?”), micuțul Plătică răspunde în cel mai pur stil propagandistic al extremismului național-comunist: “Noi românii ne tragem chiar din primele zile, chiar din primele clipe de cînd s-a înființat globul pămîntesc și celelalte planete.” (p. 120) Formulată într-un agramatism egal doar cu imbecilitatea dascălilor-metodiști care l-au
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
ciobanul anonim, cu oița sa năzdrăvană și bîta sa mioritică! Cum vorbește poporul Fără îndoială, însă, că partea cea mai savuroasă a Biografiilor comune e cea a feliilor de limbaj stîlcit. Oamenii lui Monciu-Sudinski vorbesc cînd stricat, cînd șablonard, amestecă stilurile și registrele cu aplombul personajelor lui Caragiale și îmbină stereotipiile și agramatismele cu inconștiența discursurilor lui Nicolae Ceaușescu. Rezultă un comic desăvîrșit al textului, care, printr-o suspect de coerentă expresivitate a absurdului, poate face din nou cititorul și critica
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
opozantă pe moment a hegemonismului american. Lucrarea lui Todd se susține însă și fără plasarea în siajul ideologic al unei anume strategii politice, prin coerența logică a argumentației, dar și prin subtila manipulare a surselor teoretice ori statistice, într-un stil strălucitor, impregnat cu maliție, ironie sau chiar aroganță. Nu valoarea literară a eseului, tipică „școlii franceze”, este totuși cea care ne preocupă, cât întemeierea demersului, valabilitatea lui. Pentru că Emmanuel Todd ajunge la concluzia „inutilității Americii” după un excurs istoric, o
Început de partidă by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/13226_a_14551]
-
face să pălească de invidie și pe cei mai galonați analiști politici ai momentului. Descrierea apelor tulburi ale postcomunismului este magistrală. Iar modul în care trebuie abordată o astfel de realitate de către o femeie pragmatică și cinică este exemplar pentru stilul dezinhibat al protagonistei: „Postcomunismul se prelungește nebulos, amestecînd de-a valma nostalgii și frustrări, și ale celor care au fost și nu mai sînt, și ale celor care nu sînt ce-ar vrea ei să fie pentru că sînt incompetenți, mentalități
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
de evoluată pentru a primi cu seninătate o astfel de confesiune șocantă. Care este atunci rolul lui Eugen Șerbănescu în scrierea romanului? Mai mult ca sigur, acela de a fi fost un foarte bun confesor, de a fi dat cursivitate stilului și de a fi pus ordine în materia epică. De altfel, întreaga confesiune este un amestec tulburător și fascinant de sexualitate, erudiție și umor (nu-mi dau seama în ce măsură meritul îi aparține autorului romanului sau protagonistei), iar repovestirea în cheie
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
prestațiile ei la festivalurile de literatură, înregistrările unor spectacole de teatru pe care le-a realizat împreună cu Jens Nielsen sunt piesele cele mai pregnante ale unui mozaic care se încheagă și se destramă în același timp sub ochii noștri... În stilul acelor „performance” sau happening-uri într-atît de îndrăgite de Aglaja încît și lecturile ei publice deveneau adevărate spectacole, există în film o imagine mai mult decît simbolică: Jens Nielsen înalță, trăgînd-o pe sîrmă subțire, în sus, spre cer, ca pe
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
cunoscuta replică: „Și care e problema? Era banii matale?”. Pe altul, tânără și lugubră figură, nici nu-l poți întreba nimic, pentru că magicele vorbe îi ies pe gură cu frecvența expirației. Îl avertizezi c-a luat-o cam devreme cu stilul arogant, c-a pus instituția în fruntea căreia se află în slujba unor nemernici, însă nici n-apuci să termini fraza că replica vine ca o secure: „Ei și, care e problema?”. Prin ministere, la cabinetul premierului, la președinție, formula
„Care e problema?” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13253_a_14578]
-
culturale, agresivă, crudă, sângeroasă, la nici o aruncătură de băț de locul unde odihnește cel mai mare gânditor al Franței, cu al său Le bon sens și celelalte... *** În luna octombrie, la Paris, vegetația atât de tratată în imaginația locului, capătă stilul impresioniștilor. Începând, după mine, cu Alfred Corot. Natura reproduce, față de pictorii francezi, care au făcut cu ea troc, nobila atențiune ce i-a dat-o secolul nouășpe. Fiece zi având maestrul ei. De pildă, azi, șapte oct., avem la un
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
competent. Nu se lasă cuprins de accese de narcisism, ca Florin Călinescu, nu face jocuri politice subtile, ca Stelian Tănase, nu este ireverențios pentru hazul galeriei, ca Marius Tucă. Seamănă mai curând, prin capacitatea de a fi întotdeauna informat, prin stilul operativ și elegant și prin bunăcredință, cu Cristian Țopescu (una dintre puținele vedete TV pe care le-am avut de-a lungul timpului). În afară de acest profesionalism, el se remarcă printr-un sentiment al răspunderii, nemaiîntâlnit până în prezent la alți ziariști
O bilă albă pentru Robert Turcescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13266_a_14591]
-
el a încununat și opera unui român, amintitul roman Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia, deși la insistențele autorităților comuniste de la București, care l-au calomniat în modul cel mai nedemn, i-a fost retras. Într-un stil sprinten se rezumă aspectele esențiale ale romanului L’homme de sable de Jean Joubert, bine fixat în spațiul literaturii contemporane, prin raportări la Proust, Jean Giono, François Mauriac, Alphonse Daudet. Înzestrată cu o sensibilitate marcată, Cornelia Ștefănescu descoperă la André
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
mamei, pierită în temniță. Momente de extremă tensiune sunt consemnate cu recea decizie a obiectivității stricte, cu lapidaritatea moștenită din Agendele tatălui, ambele, prin marea lor întindere în timp și chiar prin modul în care se continuă, în spirit, în stil, ca formulă, alcătuind o istorie a vieții culturale românești pe mai multe generații și, prin reflex, a vieții politice, de-a lungul a trei orânduiri. Cu adaosul unei feminități supusă emoționalității, loviturilor faptului curent, întorsăturilor soartei, într-o existență de
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
sigur cînd, pe la 11-14 ani, a asistat la uciderea tatălui său de către fratele acestuia, unchiul său”. De Ureche n-a auzit, dar știe că domnitorul a fost „un om violent”. „Numai așa pot fi conduși oamenii”, conchide într-un pur stil medieval viitorul întrupător pe scenă al lui Ștefan cel Mare, convins că „noi trebuie să venim cu lucruri noi, interesante, (ca) să prindem spectatorul tînăr”. Cel care navighează pe Internet. Dacă însă e vorba să-l atragem la teatru cu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13229_a_14554]
-
politic și jurnalistic, apar adesea acuzații pentru ceea ce se consideră a fi o simplă bifare: reformele „sunt făcute pe jumătate, pentru a se mai bifa un articol de pe listă” (urr.ro). Bifatul e periculos în măsura în care substituie acțiuni mai substanțiale: „Acest stil de a bifa acțiuni de cercetare și tehnologizare, pentru care s-au primit bani de la buget, bani colectați de la firmele particulare, m-a catapultat înapoi cu cel puțin un deceniu” (Computerworld Romania, 13, 1996); „bineînțeles că Bucureștiul are nevoie de
Bifarea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13241_a_14566]
-
începutul acestei luni se împlinesc cinci ani de cînd s-a stins din viață marele regizor, teoretician, întemeietor de școală și de direcție în teatrul european și nu numai, JERZY GROTOWSKI. Un nume care a însemnat mai mult decît un stil de a gîndi și de a face teatru, de a cerceta și de a studia jocul actorului, toate valențele acestui esențial protagonist. Acum cîțiva ani, Teatrul Act a inițiat și a găzduit un colocviu sau, mai degrabă, o întîlnire în
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
și citesc articolul eloquent, îngrijorat c-ar putea exista un sens al cuvântului care să-mi fi scăpat. Mă liniștesc: le știu cam pe toate, și toate se referă la o zonă a retoricii. Nici urmă de „populism”, adică de stilul demagogic, autoritarist, mincinos și înclinat spre dictatură al atâtora dintre politicenii lumii de azi! Încă mai gogonată e partea a doua a frazei: ceea ce în Raportul scris în engleză fusese o descriere admirativă („vasta capacitate intelectuală”) suferă, în varianta românească
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
Române, 2000), Gabriel Dimisianu a inclus, pe lîngă studiile critice publicate în ultimii ani și o amplă secțiune de portrete și evocări ale unor scriitori din deceniile șase și șapte ale secolului XX, mulți dintre ei uitați astăzi. Dacă despre stilul critic al lui Gabriel Dimisianu (model de precizie și echilibru, care și-a făcut din fidelitatea lecturii principala carte de vizită) nu mai sunt multe de spus după o carieră întinsă pe o perioadă de jumătate de secol, aceste evocări
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
utilizat destul de mult: i se datorează cuvinte că potol (din a potoli), caft (din a cafti), șucar (din a șucari), bîlba (a se bîlbîi). Uneori, preferință pentru derivatele regresive postverbale duce la reactivarea unor cuvinte învechite sau la intrarea în stilul colocvial a unor forme regionale: zdroaba, socoată. În DEX (1996), substantivul socoată nici nu este înregistrat. Apare însă în Dicționarul limbii române (DLR, tomul X, litera S, 1992), ca element învechit și regional, provenind de la verbul a socoti și avînd
„Socoată“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13306_a_14631]
-
cum principiul combinatoriu al variațiunilor nelimitate presupune diferențierea chiar și printr-o virgulă, catalogul Bibliotecii nu poate fi perfect identic cu Biblioteca însăși - chiar dacă este imaginea ei prin totalitatea versiunilor - întrucât formula lui structurală este enumerativă, depozitară, de reproducere în stil inventar. Biblioteca e cumulativă, însumează conținuturi, structura ei e în sens. Catalogul doar însumează titluri, structurarea lui alfabetică e în literă. Dacă Biblioteca e memorie, catalogul e virtualizare. Așadar, catalogul nu este imaginea unei lumi finite și totale, ci parte
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
violență. După ce-au anexat zeci și sute de primării, după ce-au atras, cu morcovul sau cu bățul, mii de consilieri, după ce-au băgat călușul în gura presei, ei se pregătesc să dea lovitura finală. O lovitură în stilul filmelor lui John Woo (perioada Hong-Kong), cu mult sânge și nevroză turnate în capul spectatorilor-actori. Și tot ca în acele filme, victoria nu e decât numele de circumstanță al unui abator după o zi în care-au fost sacrificate mii
Gulerele roșii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13293_a_14618]
-
povestea orală, populară, într-una scrisă, cultă sau “de autor”, după expresia franceză, Perrault a înfăptuit-o alături de povestitoare celebre ale epocii - Dna d’Aulnoy, Dra Lhéritier, Dra de la Force, Dna de Murat și altele, care i-au dat, în funcție de stilul, gustul și fantasmele lor, dar și de presiunea și amprenta inevitabilă a epocii, o haină galantă, alegorică, barocă, prețioasă, rococo sau de alt fel. În vreme însă ce mulțimea de povestitoare, care începuseră a spune povești prin saloane, îmbogățind astfel
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
cunoscute și devenite faimoase, poveștile Mamei Gîsca istorisite de Perrault au devenit, la rîndul lor, pretext și obiect de joc și scriitură, sub formă de parodii, pastișe, continuări, adăugiri, răsturnări, deturnări, adaptări, replici de tot felul, marcate de fantasmele și stilul diverșilor autori, de módele și tendințele diverselor epoci. Să vedem, chiar și în fugă, cîteva replici, devenite și ele celebre, care lasă deschisă seria, pe care am putea să o numim, în termenii lui Genette, Perrault în palimpsest. Raliindu-ne
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]