1,003 matches
-
ogoarele didactice cele universitare, vede cum vin noi generații de judecători și judecătorițe, procurori și procurorițe. Acestea, adică generațiile, ca pe la șantierele cele din vechime de la Salva-Vișeu, se răspândesc prin birouri și le iau în stăpânire. Vai, vai cum se subțiază, de la an la an, tovarășii judecători-securiști, tovarășii procurori-securiști; vai, vai cum se îndepărtează totul, unde ești tu bere de zece lei, unde ești tu hotel al partidului, unde ai plecat matale cuvântare de inestimabilă valoare teoretică și practică. Unde sunteți
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
avea o tablă de șah. Am aranjat piesele mele pe ea și am început să jucăm. Și acea gogoașă groasă, cu păr țepos, de un oliv-maroniu, pe care mi-o construisem ca o larvă, s-a ros puțin, s-a subțiat îndeajuns pentru a permite să pătrundă în interiorul ei o lumină palidă. Mi-a plăcut jocul, am reușit să vin cu destule mișcări intuitive interesante pentru a-i oferi noului meu prieten o distracție în timp ce mă bătea. După aceea, Kraft și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
lipsește; acest lucru se simte din cele dintâi măsuri la viorile prime, ale căror câteva sunete sunt insuficiente pentru a exprima ceeace este mai important: sentimentul, emoția, produse de groaza în fața amenințării crescânde a furtunii. Sonoritățile se rarifică, norii se subțiază, dispar. Natura fumegândă se luminea ză. Ploaia a împrospătat-o. Pomii care s-au îndoit sub furtuna năpraznică se înalță acum semeți către azurul cerului. Fără întrerupere, se trece la partea V (allegretto) - un șir de variațiuni, una mai frumoasă
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
dimineți de buchiseală, am finisat ceva ce putea fi utilizat ca... Vă dați seama, nu pot scrie „chitară“, comit cacofonie și spun o minciună! Griful ieșise cam butucănos și anevoie de cuprins în mână. N-am îndrăznit să-l mai subțiez, deoarece se putea rupe sau crăpa. Pentru corzi am folosit sârmă de nichelină. Ca să le întind și să le acordez am bătut cuie „de 6“ drept chei, îndoite în așa fel încât floarea funcționa ca un clește fix. Tabulatura am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
se asocie și ea, conciliantă: - Dar vino jos, Otilio, ce stai acolo?! Otilia făcu un semn de adio lui Felix, care intră în odaia lui și se culcă. Târziu de tot, când se trezi o clipă din somn, întunericul se subția crepuscular și un cocoș cânta. Lui Felix i se păru că aude trosnitura ușii gotice de la intrare și, puțin după aceea, rostogolirea roților unei trăsuri. G. Călinescu III În ziua următoare, Felix nu merse în casa Aglaei, fiindcă Marina aduse
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lui: aplicând metoda unei supraalimentații raționale, își întărise tot organismul. Acum avea o forță herculeană, colosală, și simțise cum pârâie scaunul și dușumelele. Casa și solul erau în primejdie. De aceea se plimba, ca să-și consume energiile și să-și subțieze până la normal mușchiulatura. - De unde Dumnezeu ai mai scos și teoriile astea?! ziseAglae supărată, dar luîndu-l în serios, nu vezi că ești ca o umbră? O să chem un doctor să te vadă! G. Călinescu Stănică aduse un alt prieten al lui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cristal, cu coadă, asemeni unor bombe, tăiate în flori și grătare, aducând aminte de fructul ananasului, părând mai degrabă operă de bijutier decât de sticlar. Cele mai frumoase ședeau pe o bază masivă de cristal, tăiat în ovule clasice, se subțiau apoi și se redeschideau ca un crin. Rozete de cristal pecetluiau cele opt zone. Apoi, desene fine roșii poleiau tot paharul, conturând tăieturile și desfășurând festoane de trandafiri caligrafici. Stănică nu se mulțumi numai cu cântărirea paharelor, ci le și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și zise cu taină lui Toader: - Mă Toderiță, ce nu mai aruncați și voi rugina? Tot moară, tot moșie, tot fabrică de zahăr. Numai avere și avere. Mai sunt pe lume și alte bunuri, morale, mă-nțelegi. Lumea evoluează, se subțiază. Să dai tu perlă de fată pe mâna unuia care stă în tărîțe! Mă, am un băiat unic, un giuvaer, rușinos ca o fată mare, deștept, de viitor, băiat de familie bună, băiatul, mă rog ție, al doctorului Sima. Cine
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
așa-zisa artă ne indică primejdia de care spiritul este mereu pândit, aceea de a deveni toxic prin propria sa natură, prin însuși aerul pe care îl produce și respiră... Undeva, sus pe Nil, în sudul Egiptului, anatomia oamenilor se subțiază, fețele capătă trăsături mai fine, deseori ai impresia că frumusețea devine o problemă de stil și că stilul nu este doar o formă estetică, ci implică un stil de viață. Eram deci acolo, undeva, într-un orășel sărac și plin
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
în față; că de fapt ai tot viitorul în față; și așa și este: viitorul, oricât ar fi de mic, stă întreg în fața ta. Dar nu e decât un joc de cuvinte, o păcăleală, și ea tot atât de provizorie, pe cât se subțiază durata etapelor vieții tale, intervalele de care crezi că poți dispune. Și, de fapt, siguranța acestei științe pe care începi să o ai, vrând-nevrând, despre viața ta - anume că e scurtă și că nu mai e loc pentru multe variante
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
atât de des, că-l fila, ajunsese câteva fire ; s-a tot rărit, s-a tot rărit, până îi vedeai pân el țeasta. Da baba tot își mai împletea o codiță subțire, și de ce trecea timpul, d-aia se tot subția codița babii. Uite-așa, cât degetu de la mână, și la urmă cât o codiță de șoarice ajunsese codița babii. Și numa-n fotoliu o găseai, și numa cu urechile ciulite sta. Poate i s-o fi urât ore întregi singură
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai rău arată ! Și firele astea albe, de două degete, crescute la rădăcină - neîndemânatică, își trage una peste alta buclele părului tern și rar. Și nasul lung, cu vârful lățit, ciuruit de porii largi, și buzele decolorate, care s-au subțiat și s-au zgârcit înăuntru. în albul gălbui al ochiului, vinișoare roșii, sparte. încruntându-și sprâncenele rare și moi, Ivona își scoate fața din oglindă. Cu coada ochiului își mai zărește silueta mișcătoare, prinsă în vagul cețos. în capetele toaletei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
spre ciornă, Liebe Karl, scriu... Scriu la ciornă cu luare aminte, aici este toată atenția mea, nu la bietul tânăr străin care am fost, care atât de vag poate să-mi semene ! Cum s-au rărit sprâncenele ! Cum s-a subțiat firul părului ! Ce vagă asemănare, în afara acestui uluitor fapt ; că nimeni, nici măcar Cel de Sus, nu știe mai multe lucruri despre el decât mine ! La limba franceză, pe care o știe de acasă și pentru care a dat examene de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
câștig sunt cei ce vin din urmă ! Tânărul Ialomițeanu se află acum în acel colț îndepărtat al salonului unde se privesc, față în față, șemineul de porțelan și ușa dinspre terasă. Sprijinită de marginea șemineului, mâna dreaptă își joacă degetele subțiate la vârfuri. Dar cum ar putea detecta Profesorul, din cealaltă parte a camerei, via emoție care s-a declanșat de câteva clipe în sufletul lui, de când, plimbându-se nonșalant prin salon, a zărit ușa dinspre terasa cu clematite - deschisă ? Da
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Ba da, Mihai, da! clatină Liliana din cap cu îndîrjire. Pentru voi fost gluma proastă a destinului... (2 Apoi, ca săgetată, se oprește. Ochii ei lucesc diabolic. Seceră obrazul lui Mihai, oprindu-se în direcția pick-up-ului. Încet-încet, privirea i se subțiază, pierzîndu-se aiurea. Buzele ei se mușcă pe rînd, apoi surîd, luminînd întregul obraz cu intensitatea unei trăiri de moment. Ce fain e!... murmură. Și eu regret adesea că nu am talent pentru muzică... Doisprezece ani!... oftează și se ridică încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Artistul, prin această construcție?!... Străduțele întortocheate, ducînd spre hotel, au ceva pitoresc în lumina difuză a dimineții. Sus în cameră, Mihai își lasă paltonul pe spătarul fotoliului, aruncă pălăria pe televizor și se întinde pe pat, oftînd prelung, cu ochii subțiați de beția plăcerii. Un somn năvalnic trece peste pleoapele lui, închizîndu-le, în timp ce întreaga-i ființă e cuprinsă de o stare de fericire profundă. Peste un timp însă, tresare speriat și se uită la ceas: șase și jumătate. Cere centralistei un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
apăsat S-ar putea să te coste scump! adaugă cînd îi întîlnește privirea. Derutat, Mihai se ridică, face cîțiva pași de retragere și îngînă: Ce... ce anume? Liliana se uită fix către el, ochii i se lungesc fascinant spre tîmple, subțiindu-se, parcă să-l vadă mai bine, apoi explodează, devenind mari, rotunzi. Buzele, umplute de surîs, acoperă durerea de-o clipă cuibărită în colțul stîng al gurii. Afară, Mihai! sare Liliana de pe pat, izbucnind într-un rîs scurt. Îți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Spune-mi, tu, care te pricepi la oameni, crezi că eu aș putea trezi interes unei femei? Nu-ți ajunge cît interes trezești bărbaților? răspunde Mihai. Dar cînd observă că ea nu-i gustă gluma, ba chiar s-a crispat, subțiindu-și privirea într-o reacție de durere interioară, se retrage mai spre capătul patului și-o privește lung, bănuitor. Îmi dai voie să beau? întinde Liliana mîna spre pahar. Te rog! apropie Mihai paharul de mîna ei. Buzele femeii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
încercat să abată discuțiile, sigură că va fi supusă iar întrebării: Chiar așa, copii! Voi de ce n-ați urcat la cabană? Singurul loc din județ unde au mereu bere străină. Scump, da' face! Ai uitat bufetul vostru, îl corectează Ana, subțiindu-și buzele, semn că e deja iritată. A, nu, că la noi se termină. Vin tot felul de nechemați pe acolo, face George un gest de nemulțumire. Asta cam așa-i! rîde Petre, oprit o clipă lîngă ei. De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
inginer cu vechime, lucrezi în industrie... Ai fost retrogradat? Nu. La atît s-a putut ajunge mergînd normal, conform legilor în vigoare. N-am avut protecție nici de fuste, nici de... Ochii verzi ai Violetei au o tresărire, apoi se subțiază, fixîndu-l insistent. Iartă-mă! șoptește Mihai, făcînd gestul de "noroc" cu paharul. Am uitat că am în fața mea o directoare. Imediat însă, zîmbetul lui se îngroapă în paranteza surîsului amar din colțul gurii. Simte că privirea femeii îl măsoară violent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ți-l dau pe al meu. Îl am din nou În fața ochilor pe tata, care mă Învață cum să pregătesc ipsosul și să modelez forme din pastă de modelat. Puneam praful de ipsos Într-un castronaș și turnam deasupra apă, subțiindu-l cu grijă pînă ce obțineam un fel de terci neted. Scobeam forma cu ace de păr. Am modelat monede pe care le pudram cu talc. Într-o zi de iarnă, tata m-a ajutat să modelez urme de păsări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
întreagă n-au repetat acest strigăt după luna lor de miere și - cine știe?- poate chiar a doua zi după nuntă! Așa că, fără să ne lansăm în explicații mai serioase, vom spune doar că în realitate tipicitatea persoanelor parcă se subțiază cu apă și toți acești alde Georges Dandin 61 și Podkoliosin există într-adevăr, forfotesc și fug prin fața noastră zi de zi, fiind însă într-o stare cumva diluată. Menționând, în sfârșit, că Georges Dandin pe de-a-ntregul, așa cum l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ecourile echivoce ale clipei în care viața - surpriză a indiferenței inițiale - străpuns-a liniștea neantului. Dumnezeu este încercarea ultimă de a ne îndestula dorința de somn... Astfel devine el un cuib de câte ori cresc aripi oboselii noastre. Dezlipirea muzicală de lume subțiază obiectele în fantome; nimic nu se mai întîmplă în preajma ta și ochii nu mai sânt în slujba ființelor. Ce să mai vezi, când totul se întîmplă departe? Tristețea - deficiență optică a percepției... Fiece clipă este o groapă, neîndestulător de adâncă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Din zarea lumii, Dumnezeu e tot atât de departe ca și neantul. Acea năpădire vastă și copleșitoare a anumitor dimineți, când pari a te trezi în știința ultimelor taine, într-o înfrigurare istovitoare de cunoaștere și de vedenie finală - sau acele nopți subțiate într-un violet tremurător, care ni se oferă moleșitoare și perfecte ca niște grădini ale spiritului... Cine ar avea cuvinte pentru imposibilitatea de a nu ști totul? Și câte clipe numeri în viață de fericire sfâșietoare a cunoștinței? Nici un văl
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
stăvilar. Ce să mai fac cu atât eu? Bach e un decadent în sens ceresc. Numai așa se explică descompunerea solemnă de care nu te poți feri de câte ori te întîlnești cu lumea creată de el. Pe măsură ce plictiseala îngroașă timpul, ea subțiază lucrurile în calități străvezii. Materia nu rezistă desfigurării ei necruțătoare. A-ți fi urât înseamnă a vedea prin obiecte, a volatiliza firea. Până și stâncile se dizolvă în fum când răul lucid se deschide spre ele. Nu-mi știu vreo
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]