1,280 matches
-
instanțelor psihice -, semnificația simbolului "sanctificare": idealul sublimării armonizante. Studiind acest fenomen limită extremă a posibilităților de liniștire ale funcționării psihice -, folosirea superlativelor este inevitabilă: idealul suprem, idealul cel mai elevat, bucuria perfectă etc. Or, căutarea obiectivă are motive să evite superlativele. Dar ce facem dacă obiectul cercetării este tocmai idealul cel mai elevat al vieții? Neputînd înlătura expresia, trebuie să ne amintim că psihologia nu propovăduiește idealul și nu-l impune. Ea îl constată și încearcă să-l definească. 2) MITUL
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
pești. Prin suprafața de 31500 km2, lungimea de 636 km, lățimea maximă de 79 km și cea medie de 48 km, lungimea liniei țărmului de 2100 km și altitudinea de 456 metri deasupra nivelului mării, lacul Baikal intră în topul superlativelor limnologice ale lumii. Este înconjurat de Munții Baikal la vest, Hamar Daban în sud, Stanovoi în nord, Ulan Burasi și Barguzin la est. Are forma unei semilune cu concavitatea spre vest și este orientat pe direcție NE - SV, cuprinzând 26
MICĂ ENCICLOPEDIE A LACURILOR TERREI by George MILITARU Emilian AGAFIȚEI Nicolae BAŞTIUREA () [Corola-publishinghouse/Science/1665_a_2973]
-
suflare audiență, se compară cu voință Prețioaselor de a se demarca de vulgaritatea cadrului ordinar. Pariziana întruchipează ceea ce se numeste le savoir vivre moderne sau le savoir vivre au féminin. Pariziana este femeia modernă conștientă de valoarea să. Ea este superlativul femeii în general, și al femeii franceze, în special. A fi femeie și a fi Pariziana este un rol dublu. Femeia pariziana vizează afirmarea unui anumit tip de autenticitate specific franceză și pariziana. 1.1.1. "Noua Femeie" și paradoxurile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
se plaît à elle-même plus que tout" [Maupassant, Notre cœur, p.159]. Pariziana are un adevărat cult al propriei persoane. Ea se autocontempla la propriu și la figurat 52, proiectându-și în exterior visele și himerele lăuntrice. Autoaprecierile sale sunt superlative 53. Investita cu toate aceste calități, Pariziana se crede un personaj unic și prețios: "elle se croyait un être presque unique, une perle rare" [Maupassant, Notre cœur, p.83]. Ceea ce o caracterizează este o perfectă autosuficiență și indiferență narcisista față de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
al bărbaților. Femeile fac parte din bunurile franceze, "gestiunea lor" este o tehnică națională ancorată într-o veche tradiție, comentată în proverbe, cântece, ilustrata în literatura, teatru și cinema, în viața privată a oamenilor iluștri. Bărbații francezi declina doar la superlativ calitățile concetățenelor lor, care sunt perfecte la masă, la bucătărie, la birou, în pat. Valorizarea femeilor de către francezi, fini cunoscători, este contagioasă și pentru bărbații din alte țări. În acest fel, francezul construiește un podium pentru femeile franceze, văzute de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
investita cu un prestigiu ambiguu care o face să apară drept o suprafemeie, în care feminitatea este exacerbata. Această imagine, în mare parte artificială și stereotipata, este întreținută și perpetuata, deoarece se bucură de succes. În acest context, Pariziana este superlativul femeii franceze, în special, și al femeii, în general. În același timp, forța erotică care se degajă din aceste reprezentări tinde să se extindă asupra Franței în întregime. Franța este încărcată cu conotații de feminitate în asemenea grad, încât atunci când
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Eului, ca modelator al spațiului interior în funcție de cel exterior. Această căutare de tip modern se exprimă prin afirmarea și autopromovarea sinelui în marele oraș. Pariziana este femeia care a știut să-și automodeleze personalitatea, femeia pentru care afirmarea sinelui atinge superlativul. Pariziana romanesca este imaginea unei condiții sociale (mondenitate), locale (parizianitate) și de epocă (modernitate). Stilul personal al Parizienei are rădăcini adânci, el vine din istorie și devine o matrice, un pattern. Femeia pariziana da contur unei istorii naționale și unui
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
caracteriza Pariziana, cu alte calificative, cum ar fi, spre exemplu, "să beauté irrégulière, bizarre et captivante" [Maupassant, Notre cœur, p.83], ilustrând parcă ceea ce spunea Baudelaire: "frumosul trebuie să fie întotdeauna bizar". Saccard o apreciază pe baroana Sandorff cu un superlativ al frumuseții "fort jolie", dar care este relativizat prin verbul "sembler": "Elle semblait fort jolie" [Zola, L'Argent, p.29]. 103 Important ne pare faptul că termenul de modernitate este utilizat pentru "facultatea de a nu vedea în deșertul marelui
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
în clocot, Africa moare, iar atacurile la adresa administrației americane se înmulțesc pretutindeni în lume, dar mai ales la ea acasă. Cum să gestionezi atîtea crize, chiar din poziția celei mai mari puteri pe care istoria a cunoscut-o? America iubește superlativele. Ea nu este doar cea mai mare putere din toate timpurile, ci și cea mai originală. Niciodată un număr atît de redus de oameni nu au reușit să-și ducă influența atît de departe și să domine lumea într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
cutremură sub amenințarea dominației sale. Cel mai mare program de construcții urbane văzut vreodată, cele mai mari investiții străine, cel mai mare și susținut ritm de creștere economică, cea mai mare producție de cărbune, oțel și ciment din lume și superlativele pot continua. Zeci de orașe megalopolis (fiecare putînd găzdui o populație mai mare decît cea a Angliei) sunt în plină dezvoltare, cu autostrăzi suspendate, trenuri cu levitație magnetică, mall-uri uriașe și elegante și zeci de mii de zgîrie-nori. Trei sute
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
fire (s.n.) roș sau un painjiniș (s.n.) zugrăvit cu sînge (Eminescu: 2011, II, 44). Unitățile lexico-semantice construite cu ajutorul sufixului colectiv -iș (hățiș, păienjeniș) alarmează puțin din cauza impresiei de hegemonie a haosului. Pe fondul unei structuri frastice respirând vetustețe dusă la superlativ (prăbușire), ca semn al decrepitudinii desubstanțializare siptomatică hățișul oferă și rimă semantică păienjenișului și împreună configurează traseul dedalic al inițierii. Dezordinea din purgatoriu va face sintagmă antitetică ordinii din paradisul selenar. Materia cu indice entropic tot mai mare este descrisă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
materialismul lui, chiar dacă spune "tocmai fiindcă ne punem pe un punct de vedere materialist, admitem ipoteza atomelor" (Substanța imaterială din univers dovedită din punct de vedere materialist Eminescu: 2011, X, 44), ci să prilejuiască semne de exclamare pentru ridicarea la superlativ (etern) a umanului: "Lumină din lumină, Dumnezeu din Dumnezeu unitatea divinității aplicată la noi [ la oameni]" (Varia Eminescu: 2011, X, 109). Citim opera lui Mihai Eminescu și trăim sentimentul anticipării de către poet a adevărurilor științifice emise în secolul care i-
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu. Colecția Biblioteca Polirom, Iași: Polirom, 2010. Supraviețuirea pinguinului. Un tablou postcomunist Cînd am auzit prima oară de Andrei Kurkov în urmă cu trei-patru ani -, l-am bănuit scriitor rus emigrat în Marea Britanie. Se vorbea superlativ despre el, într-o emisiune radiofonică BBC, anunțîndu-se ca un mare eveniment dramatizarea (pentru radio!) a romanului său de succes, Death and the Penguin/Moartea și pinguinul (într-o tradu cere literală), din 1999. Surpriza era determinată și de faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
văzut niciodată/ O tulpină galbenă/ Încolăcindu-se printre gratii?)./ Singurul lucru/ De care suntem ferite/ (Sau poate private)/ E fuga" (Delimitări). Tot aici, cu puternic efect stilistic sunt adverbele de negație nici, repetate asurzitor, dar și adjectivele cu valoare de superlativ absolut (întreg, totul), venite în completarea realității dureros-apocaliptice. În Delimitări, nazala dentală n este înlocuită cu oclusiva dentală sonoră dură d: "Eu cred că suntem un popor vegetal,/ De unde altfel liniștea/ În care așteptăm desfrunzirea?/ De unde curajul/ De-a ne
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a defini o dată pentru II. Despre toleranță și violență Critica toleranței totdeauna ceea ce este bine sau rău. Pentru omul cotidian, ființă mărginită, deloc sfântă și care nici măcar nu aspiră la sfințenie, a distinge binele și, apoi, a-l realiza la superlativ este, adesea, extrem de dificil. Mai mult, tendința de a Înfăptui binele, cât mai aproape de valoarea lui absolută, În practică generează manifestări fundamentaliste, intolerante față de slăbiciunile celorlalți - mici sau mari, dar, indiscutabil, umane - care pot avea consecințe antiumaniste. Deciziei politice Îi
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
doilea avertisment al autoarei Salonului de literatură poartă titlul explicit Doctrina criticului și face o frumoasă reverență "școlii postume lăsate în scris" de Călinescu: "un fel de vade mecum călinescian". Arta criticii pe care acesta din urmă a ilustrat-o superlativ devine cheia perenității interpretării literare, care, în afara forței estetice proprii, riscă să sucombe o dată cu prilejurile care au produs-o dacă nu chiar să moară în fașă. Interdeterminarea istorie, teorie și critică literară, comparativism și interdisciplinaritate conferă stilului critic călinescian dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lectură ale autoarei în materie de literatură. Departe de a-și asuma rolul cronicarului nevoit să dea seamă de tot ce se întâmplă în arena actualității, Elvira Sorohan alege să scrie doar despre cărțile care-i plac. Iar proza apreciată superlativ aici împrumută mereu haina poveștii purtătoare de sens și de înțelepciune și n-are nimic în comun cu realismul vulgar al zilelor noastre. Oriunde deschizi cartea găsești mărturisiri elocvente despre gustul clasic al exegetei, impermeabil la inconsistentele experimente literare ale
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
mumă" (care, după cum se știe, nu provine din mater, ci din mamma, mammae, adică sân matern), sau prin derivarea arhaică a verbului "a apipăi" (asemănător cu a lui "a amirosi", de pildă). Însă o expresie precum "preacuratele mânile sale", cu superlativul antepus, transmite o noțiune amețitoare când este luată în sens concret: aceea de mâini imaculate, care nu au atins și nu au făcut niciodată nimic impur. Antim știe să încadreze contextual această senzație și să o transforme în evidență. Trecerea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ar putea susține și prin faptul că "verde antico" înseamnă matostat, iar matostatul era considerat o nestemată, ca și diamantul sau rubinul. Ar fi de înțeles ca Maica Domnului, căutându-și înlăcrimată fiul prin lume, să-i dea un nume superlativ, tainic, doar de ea cunoscut; dar nu putem avea certitudinea interpretării. Iată câteva date din care se conturează o "mariologie" țărănească fundamental divergentă față de doctrina mariologică ortodoxă. Fecioara Maria a poporului este născută, ca și Hristos mai târziu, tot printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
pentru abuzul călugărului de la starețul mănăstirii însuși. Frecvența acestor scene (în proza de ficțiune, ca și în Amintiri) confirmă primatul materialității ca trăsătură esențială a universului monastic definit de Stănoiu. Consecința directă a unui asemenea accent axiologic este sentimentul valorizării superlative a lumii de aici și căutarea împlinirii hic et nunc. Aceste date aruncă în derizoriu orizontul eshatologic în care, prin proiectul ei fundamental, instituția mănăstirii e ancorată. Departe de a fi o împărăție a spiritului, aici se face apologia exteriorului
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Mă întreb și-acum de unde și cum de i-a venit ideea: trebuie să ai instinct profund, de critic autentic și original, ca s-o poți asimila și s-o transformi în ofertă intelectuală, ceea ce Cătălin Ghiță a și făcut superlativ, cu un volum care devine, din chiar clipa ieșirii sale în lume, unul de referință. Ștefan BORBÉLY Mulțumiri Această modestă carte, pentru repetițiile și erorile căreia sunt singur responsabil, nu ar fi apărut niciodată dacă nu aș fi beneficiat de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a păstorului, ci episodul pasional al seducției în spiritul Voiajului în insula Cytherei al lui Watteau. Citat cu un fragment din articolul său din Revue des deux mondes din iunie 1884 (p.564), criticul francez Henry Houssaye face o caracterizare superlativă tabloului expus la Salonul din 1884 de la Paris, dar și la Expoziția din 1889, unde acesta ar fi avut un consistent succes de presă. După ce subliniază la rândul său sursa folclorică, Houssaye insistă asupra caracterului onirico-erotic al compoziției lui Mirea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
25, această secție a ținut până în prezent 13 ședințe”. Deoarece CDE fusese destinat a fi o organizație complet aservită PCR-ului, i se impuseseră „de la centru” planuri de lucru pentru fiecare secțiune sau resort în parte. Mergând în continuare cu superlativele, Șafer scrisese în raportul său că: „... planul nostru de muncă propus (al secției „femenine”, evident, n.a.), a fost realizat, elevii săraci au fost ajutați cu 44 perechi pantaloni, care s’au comandat la un meseriaș (tot evreu, desigur, n.a.)”. Autorul
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
ori din mania insolitării în peisaj, atunci ai murit ca evaluator estetic. În sfârșit, localismul, patima circumscrierii într-un areal limitat. Pro-vincialismul derivă adeseori din resemnare: conștient că nu poți izbândi la Centru, campezi definitiv în orașul de baștină, comentezi superlativ mediocrități, tragi cu tunul în vrăbii, te prăbușești în libații și spumegi, când și când, pamfletar la adresa capitalei și-a vedetelor aflate-n bătaia reflectoarelor. Pericole mai sunt, desigur, de la ignoranța în materie de istorie și filosofie, de istorie literară
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
cu gulerul încheiat sus, peste cravata de mătase de culoarea inului. Mustața ca puiul de vrabie." Am observat deja la Caragiale o instabilitate funciară, o psihologie de chiriaș grăbit și Ahasverus perpetuu; în gazetărie și politică această psihologie se manifestă superlativ și bruschează nevoia noastră de ordine, consecvență și stabilitate, chiar dacă Ș. Cioculescu încearcă o machiavelică justificare tardivă: "a fost mereu disponibil ca gazetar, fără a se dărui, ci numai împrumutîndu-și pana, în lipsă de convingeri politice"; nu știu dacă am
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]