1,423 matches
-
niște amărâți de guatemalezi oarecare, care nu mi-s neamuri nici măcar de departe. E irelevant. Ceea ce nu înțeleg, nici în ruptul capului, deși sunt un om logic, este formularea „aproape treizeci". Poți să faci în cazul acesta tot felul de supoziții. De exemplu să te întrebi, pe bune, oare cumva s-a plictisit polițistul pus să numere cadavrele, iar de la douzeci și ceva, a căscat viguros, apoi a aproximat restul cu ochiometrul? Unii presupun, că probabil printre cadavre erau și niște
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
care concură la producerea sensului și la eficiența comunicării lui sunt: a. contextul social - identitatea, statutul social al interlocutorilor, relațiile dintre aceștia, scopurile comunicării, reprezentările și codurile socioculturale etc.; cadrul fizic al comunicării: locul și momentul enunțării; b. contextul psihologic - supozițiile, intențiile, opiniile, orizontul de așteptare al inter locutorilor; c. contextul lingvistic - referentul/realitatea la care se referă mesajul. Fiecare dintre aceste elemente ale situației de comunicare activează câte o funcție. FUNCȚIA EMOTIVĂ/EXPRESIVĂ/ REFLEXIVĂ denotă capacitatea emițătorului de a personaliza
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Sunt narate evenimente exterioare; se notează, uneori, reacțiile manifeste ale trăi rilor psihoafective, utilizânduse tehnici analitice indirecte (observație comportamentală). - Naratorul nu își asumă judecăți de valoare/opinii. - Uneori se textualizează ipostaza uniscientă a naratorului printrun „joc al apro ximărilor“, prin supoziții/ipoteze (proza modernă, „romanul comportamentist“). Pluriperspectivismul/focalizarea multiplă (variabilă/difuză) se identifică prin: - Multiplicarea perspectivelor este generată de proliferarea „vocilor“ narative/a eurilor narator. - Trecerea de la un tip de focalizare la altul produce o ruptură de perspectivă (ex ternă→internă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
suspiciunile îndrăgostitului. 9. Întreaga secvență urmărește „seismele“ sufletești ale protagonistului, declanșate de revederea lui Ann, întrun portret expus în vitrina fotografului. Primele două enunțuri iau forma monologului interior, redat însă în stil indirect, în discursul naratorului. Per sonajul principal face supoziții privind intenția lui Ann de a rămâne în viața lui, dar refuză lucid autoiluzionarea. Ultimele trei enunțuri impun perspectiva naratorului omniscient care surprinde nevoia obsesivă a îndrăgostitului de a revedea fotografia fe meii iubite, fără de care se simte pierdut. Întreaga
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
o schimbare în gîndirea americană, datorată, în parte, recentului deces al lui Stalin și eforturilor susținute ale Moscovei de a determina Occidentul să nu mai privească Uniunea Sovietică cu ostilitate, ci cu încredere. Hotărîrea CSN 152/2 se baza pe supoziția că nu se mai pune problema iminenței unui război cu Uniunea Sovietică. Însă relațiile sovieto-americane aveau să rămînă încordate încă mult timp. În consecință, CSN a optat pentru a patra alternativă. America trebuia să-și concentreze acum eforturile în direcția
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
de mijloc constituită din fascicole de organizații catolice cu funcții dintre cele mai diferite; de legăturile conducătorilor și militanților lor cu religia; de clientela electorală, de zonele de repartiție a voturilor care corespund cel mai adesea (chiar dacă nu este o supoziție întotdeauna exactă) cu zonele de practică și răspîndire a mișcărilor catolice; de programele care, prin mai multe puncte, cum ar fi familia, libertatea învățămîntului, coincid cu cerințele Bisericii; de susținerea mai mult sau mai puțin discretă a aparatelor ecleziastice pe
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
trecutul mai îndepărtat al Moldovei. Totuși, prin analogie, putem reconstitui o sumă de date a căror valoare nu poate fi minimalizată. Un prim argument în sprijinul acestei opinii este criteriul biostatistic, metodă care ne permite o reconstituire aproximativă și unele supoziții asupra structurii nosologiei a morbidității psihiatrice din timpurile al care ne referim (preistoric și începutul erei istorice). Astăzi avem posibilitatea de a aprecia, prin media biostatistică, structura probabilă a nosografiei psihiatrice a unei populații dezvoltată în parametrii cunoscuți. Datele pot
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
amestecat poate și câte o picătură de acel al nomazilor sciți și că poate că în adâncul sufletului său mai răsună uneori sălbaticele acorduri ce încântau odată pe strămoșii săi". Relativa stabilitate a structurii bio-psihologice primare umane ne permite unele supoziții cu privire la implicațiile psihiatrice chiar pentru un trecut îndepărtat. Ni se pare interesantă, în acest sens, următoarea afirmație a lui Xenopol: "Faptele omenești sunt de două soiuri: acelea ce se referă la inteligență, care sunt necontenit schimbătoare, istorice, și acelea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de lucruri descrisă de această propoziție trebuie să aibă aceeași formă logică. Sraffa a imitat un gest cunoscut al napolitanilor și l-a întrebat pe interlocutorul său: „Care este, aici, forma logică?“73 Discuțiile cu Sraffa par să fi zdruncinat supoziții pe care s-a sprijinit până atunci munca lui Wittgenstein în filozofie. Ceea ce el a exprimat spunând că după aceste discuții s-a simțit „ca un copac ale cărui ramuri au fost tăiate“74. Stimulând o reconsiderare radicală a modului
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în Tractatus pentru stări de lucruri simple sau complexe care există, nu pentru posibilități. Black admite, totodată, că există argumente puternice nu numai în favoarea, ci și împotriva acestei interpretări. Se pare că el are dreptate. Cel mai simplu argument împotriva supoziției că Sachverhalte sunt elemente constitutive ale faptelor este acela că ar fi fost suficiente doar două expresii care să desemneze faptele și componentele elementare ale acestora, ai căror corespondenți sunt propoziția și propoziția elementară. De ce avem totuși Sachverhalt, Sachlage și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
lucru. Limitele descrierii lumii, date prin „forma logică a lumii“, sunt și limitele lumii. În 5.6 se spune: „Limitele limbajului meu semnifică limitele lumii“, iar în 5.61: „Logica pătrunde lumea: limitele lumii sunt și limitele ei.“ Obiecțiile împotriva supoziției că propozițiile elementare au un conținut descriptiv, că ele sunt „imagini“ ale stărilor de lucruri atomare, tot așa cum propozițiile sunt „imagini“ ale stărilor de lucruri, sunt puternice. Ele sunt și argumente împotriva interpretărilor realiste ale „ontologiei Tractatus-ului“. Caracterizarea propozițiilor elementare
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
descrierea naturii prin „imagini“ pare să fi reprezentat modelul după care s-a condus Wittgenstein în caracterizarea propozițiilor ca imagini, ca modele ale faptelor. Este o observație care a fost făcută încă mai demult de către James Griffin.64 Una din supozițiile pe care se sprijină construcția Tractatus-ului este că nu numai în știința mecanicii, dar și prin propoziții în genere noi „ne facem imagini ale faptelor“. Iar dacă propozițiile sunt „imagini“ în sensul caracterizării pe care le-a dat-o Hertz
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
părerea mea, celor mai nobile înfăptuiri ale spiritului omenesc.“73 Nu se poate sublinia îndeajuns că prin calificarea unor teorii drept „nonsensuri“ nu era contestată însemnătatea și valoarea lor. Când aprecia că „marile probleme“ nu sunt probleme, Wittgenstein viza doar supoziția că sistemele filozofice ale trecutului ar constitui contribuții fundamentale la cunoașterea lumii, adică pretenția lor de a reprezenta știința cea mai înaltă. De îndată ce devenim conștienți că propozițiile nu pot exprima nimic mai înalt (6.42), va trebui TRACTATUS-UL ȘI
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
distincții. Unele dintre observațiile lui Malcolm au fost reluate de acea autoritate în exegeza wittgensteiniană care este David Pears. Din comentariul lui Pears rezultă clar că opoziția dintre perspectivele schițate în cele două lucrări va fi considerabil accentuată dacă acceptăm supoziția că în Tractatus este elaborată o teorie filozofică pretinzând, ca orice teorie, că pătrunde dincolo de fenomene și dezvăluie structuri profunde.24 În acest caz, Tractatus-ul va putea fi socotit tot atât de reprezentativ pentru o gândire inspirată de idealul științei ca și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
omenești, de asemenea cuvinte se pot lega întrebări care generează impasuri conceptuale și confuzii, inducând o stare de indispoziție mintală. Odată ce nu li se acordă însă o poziție specială, ele nu se vor bucura de o atenție aparte. Ruptura cu supoziția ce susține lucrarea de tinerețe se conturează aici foarte clar. Ne trece în mod firesc prin minte gândul că, dacă ar fi privit lucrurile în acest fel, Wittgenstein nu ar fi scris o lucrare cum este Tractatus-ul. Acea viziune asupra
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ar fi privit lucrurile în acest fel, Wittgenstein nu ar fi scris o lucrare cum este Tractatus-ul. Acea viziune asupra limbajului de care s-a distanțat în anii ’30 este calificată de Wittgenstein drept „simplificatoare“. Tractatus-ul s-a sprijinit pe supoziția că limbajul este construit după o schemă simplă și unitară. Și anume că el este alcătuit din cuvinte, care desemnează obiecte și însușiri, și din propoziții ce descriu stări de lucruri, prin combinarea acestor cuvinte. Este acea imagine pe care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fac ei în afara unui context. Evident că, pentru cel care a ajuns să vadă lucrurile în acest fel, preocupări ca aceea de a identifica o „formă generală a propoziției“ își vor pierde orice putere de atracție. Pe măsură ce se desprinde de supozițiile și ideile călăuzitoare ale Tractatus-ului, Wittgenstein înclină să considere viziunea „logicianului“ asupra limbajului, acea viziune pe care o acceptase în mod neproblematic, drept o perspectivă idealizantă, care ipostaziază anumite trăsături și face abstracție de altele, cele care nu pot fi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
asupra limbajului, acea viziune pe care o acceptase în mod neproblematic, drept o perspectivă idealizantă, care ipostaziază anumite trăsături și face abstracție de altele, cele care nu pot fi integrate în scheme simple. În Tractatus este acceptată în mod tacit supoziția că termenii generali stau pentru „genuri“, adică pentru ceea ce este comun existențelor individuale. Propriu noțiunilor ar fi, cum arăta încă Socrate, că ele rețin ceea ce este general, lăsând la o parte diferențele individuale. O mai bună percepere a folosirii expresiilor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
limbajului“. Descrierea EXISTĂ UN WITTGENSTEIN I ȘI UN WITTGENSTEIN II? 237 limbajului prin raportare la asemenea noțiuni, pe care Wittgenstein le numește acum „supranoțiuni“ sau „supraconcepte“, este descrierea a ceva mult mai simplu decât este în realitate limbajul nostru. În supoziția consacrată într-o istorie îndelungată a cultivării gândirii pure, supoziția că înțelegerea a ceea ce este limbajul, gândirea, cunoașterea, a ceea ce este binele sau virtutea reprezintă o pătrundere spre esențe situate dincolo de orizontul experienței curente, Wittgenstein vede trăsătura distinctivă a tradiției
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
237 limbajului prin raportare la asemenea noțiuni, pe care Wittgenstein le numește acum „supranoțiuni“ sau „supraconcepte“, este descrierea a ceva mult mai simplu decât este în realitate limbajul nostru. În supoziția consacrată într-o istorie îndelungată a cultivării gândirii pure, supoziția că înțelegerea a ceea ce este limbajul, gândirea, cunoașterea, a ceea ce este binele sau virtutea reprezintă o pătrundere spre esențe situate dincolo de orizontul experienței curente, Wittgenstein vede trăsătura distinctivă a tradiției filozofice occidentale de care el se desparte acum. La această
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a doua este însă o combatere a celei dintâi.“ (N. Malcolm, „Einleitung“, în (Hg.) R. Rhees, Ludwig Wittgenstein. Porträts und Gespräche, Suhrkamp Verlag, 1992, p. 13.) 23 N. Malcolm, Wittgenstein. Nothing is Hidden, Basil Blackwell, Oxford, 1988, p. VII. 24 Supoziția este că „fenomenele familiare - în acest caz propria noastră gândire și propriul nostru limbaj - pot fi explicate numai dacă noi mergem sub ele și descoperim structura lor adâncă și baza ei în realitate“. (D. Pears, The False Prison. A Study
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și baza ei în realitate“. (D. Pears, The False Prison. A Study of the Development of Wittgenstein’s Philosophy, vol. II, Clarendon Press, Oxford, 1988, p. 203.) Cei care cred că Wittgenstein ar fi gândit Tractatus-ul pornind de la o asemenea supoziție au în vedere și unele pasaje din însemnările lui pregătitoare. Astfel, la 1 iulie 1915, el își nota: „Marea problemă în jurul căreia se învârte tot ceea ce scriu este: există a priori o ordine în lume, și dacă da, în ce
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
evident, dacă folosirea unui cuvânt este adoptată ca definiție a expresiei «semnificația unui cuvânt», ea nu poate fi înlocuită cu «purtătorul unui cuvânt»“ (Wittgenstein’s Lectures, p. 44.) 43 Wittgenstein’s Lectures, pp. 94-95. 44 Ibidem, p. 46. Distanțarea de supoziția că semnificația tuturor cuvintelor ar fi dată de obiecte sau însușiri pentru care stau ele, tot așa cum în Tractatus semnificația numelor este dată de obiecte, devine aici vizibilă. Un interpret al filozofiei lui 246 GÂNDITORUL SINGURATIC Wittgenstein afirma că una
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
filozofice dintre cele mai diferite. Altfel spus, de un mod de a gândi care se situează deasupra a ceea ce desparte și opune marile orientări și curente care au ilustrat istoria filozofiei. Iată doar câteva indicații în această privință. Una din supozițiile care par să fi fost universal împărtășite de toți cei care au fost socotiți „filozofi“ este aceea că derivarea din principii și concepte de cel mai înalt nivel de generalitate a ceea ce este particular, trecător, vremelnic reprezintă o îndeletnicire demnă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
că există mai multe folosiri ale termenului, dar insistă să-i convingă pe cei care îi citesc că numai una dintre ele ar fi legitimă, adică ar putea fi justificată rațional.14 Pentru Wittgenstein o asemenea pretenție se sprijină pe supoziția iluzorie că este posibilă și necesară o reglementare a folosirii cuvintelor, dacă facem abstracție de scopuri și contexte speciale, și că realizarea acestei reglementări ar intra în atribuțiile filozofilor. „Este așadar un nonsens să se încerce găsirea unei teorii a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]