1,044 matches
-
propriii mei ochi - eram Încă interesant pentru ei, dar menit să fiu În curând Înlocuit de un alt model. Ravelstein m‑ar fi sfătuit să‑mi păstrez capul limpede. Mă simțeam aproape anihilat și totuși, oricât aș fi fost de surpat, de scârbit de toate, nu fusesem Încă eliberat din slujbă. Rosamund hotărâse că trebuie să trăiesc. Ea a fost cea care m‑a salvat, - care m‑a transportat pe sus, În ultimul moment, din Caraibe, care m‑a cantonat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
-l îndepărteze pe osândit de călău... să-l umple de fumuri și să-l înstrăineze de taina morții... Osânditului începea să-i pară rău că moare, se întâmplau adevărate tragedii... fastul din jur îi deschidea pofta de viață, i se surpau în suflet toate convingerile și nu mai voia decât să trăiască, să trăiască și să trăiască! Bestia! Vi se pare normal? Vi se pare frumos? Simțeam cum uneori părerea de rău se întinde până pe gâtul osânditului și mă temeam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
-i ard. BRUNO: Ba nu. GRUBI: Zău... În doi timpi scăpăm. BRUNO: Dă-i încolo. GRUBI: Grețoși mai sunt. BRUNO: Sunt alții și mai răi. (Pauză.) GRUBI: Ce-i tot zice? BRUNO: Fandoseli d-ale lor. GRUBI: Ăștia vor să surpe groapa. BRUNO: Nu s-apucă ei. Vor să sugă totul ș-apoi se cară. (BRUNO și GRUBI își iau fiecare câte o sticlă cu lapte și încep să bea; apoi își continuă lucrul.) MAJORDOMUL: Și eu, domnule, sunt fericit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
duseră odată cu ultima fată de gazdă, cu numeroasele ei verișoare și cu peștele lor cu tot. Bătrânei îi veni atunci înștiințarea de demolare. Și odată cu strada, cu pereții casei, cu gardul vopsit verde și cu grădinița de regina nopții, fu surpată și ultima rămășiță de judecată din capul ei încă plin de cârlionți. Cablurile erau tăiate. Vaporul o porni în știrea Domnului pe ocean. Mutată prin grija unei vecine într-o găoace de beton undeva pe șoseaua Colentina, Paula Dotty pierdu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de teapa lui și Biserica și sărutatul icoanelor și tot ce poartă uniformă preoțească?! Ce învață ei pă internetul ăla care le-a năpădit mințile? La asta nu vă gândiți nimeni, părinte! Că ne distruge credința strămoșească, derutează poporul și surpă temeliile străbune. Nu vă gândiți la asta, dar toți dați cu gura că... - Stătem mult și bine acolo, de nu mă scăpa Prea Sfințitul, oftă popa Băncilă. A fost prezbitera mea la el și s-a rugat și m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Îmi apărea ca o netă și brutală linie de demarcație Între două planuri de existență, complet diferite. Rămâneau În urmă copilăria și adolescența cu umbrele și luminile lor și se deschidea În față hăul Închisorilor comuniste, care avea să ne surpe tinerețea (sau chiar viața) pentru cine știe cât timp și cu ce consecințe. Căutam să mi Înăbuș senzația dureroasă de ruptură și mă căzneam să mă las cuprinsă de frumusețea zilei pe care Dumnezeu ne-o oferea ca o binecuvântare.” Cam la
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
destinul frânsese cursul vieții, trimițându-l în această direcție? Și, de fapt, a fost un anumit moment, ca un impact, care mi-a distrus viața, sau a fost că o casă clădita pe nisip, pe care vântul, apa, trepidațiile o surpa încet, până când se prăbușește singura, sub propria-i greutate? Am vrut să fiu fericit. Am și fost, poate - deși acum mă întreb dacă am stiut vreodată ce înseamna fericirea. În ce constă ea? De ce ingrediente are nevoie pentru a fi
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
moment dat, aveau să intre În rezo nanță, ah, da, cînd perioada ajungea Într-o anume relație cu frecvența se prăbușeau chiar poduri, de aceea soldații nu mărșăluiau cînd treceau peste vreunul, și rock-ul putea să distrugă tot, chiar surpase o lume, asta În doar cîțiva ani, fusese un cataclism atunci, Încă fărîmițează, mărunt, sigur, ceea ce mai trebuie sfîrșit, da, asta e, se tot vorbește de o muzică a sferelor, poate chiar acesta e ritmul pe care trebuie să sfîrșească
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
începeau buruienile, o adunătură întinsă de scaieți scuturați, crescuți în pământul sterp. Coborâră. De sus, abia se zărea fundul gropii, în care sclipea balta, înconjurată de trestii. Mergeau pe poteci știute numai de ea, printre mărăcini și ghimpi. Alături, se surpau gunoaiele într-o mișcare liniștită. Rar, se auzeau ciocănitorile zgflțute de vânt la grădinari. Cerul avea o leșie murdară în scamele norilor joși. Pasul Vetei crescuse și studentul abia se ținea pe urmele ei. Dintr-o parte veneau trâmbele de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bătuse și la geamurile pivniței lui. Ieșiseră copiii s-adune cotețele, suiți în albii. Apele scăzuseră. Locul rămăsese dedesubt, negru și moale. Oamenii au sărit, cu mic, cu mare, să dreagă stricăciunile,*Au bocănit până seara. Lui Chirică i se surpase un perete. Fetele alergau după chirpici, să-l lipească la loc. La Spiridon potopul dărâmase o magazie, iar la zidari căzuseră ferestrele. Când s-a uitat cârciumarul mai bine, a văzut că apa intrase și la el în pivniță. Până la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui Spiridon. Parcă pe casa lui n-a plouat! Și privea la odăile lui. Acestea aveau pe afară dungi albăstrii ca floarea de oțet, deschise pe margini și întunecate spre pământ. Când dădu zăpada, bălegarul proaspăt îngheță și pervazele se surpară. Noaptea, frigul se strecura pe sub cercevele. Oamenii se strângeau unul într-altul. Noroc că erau mulți și din răsuflare se mai încălzeau. În casa lui Stere, ardeau godinurile, nu se cunoștea... Cârciumarul n-avea când să se mai gândească la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rost; fiecare din noi găsește însă unul. Singurătatea nu te-nvață că ești singur, ci singurul. Dumnezeu are tot interesul să-și vegheze adevărurile. Uneori, o simplă smucitură din umeri i le dărâmă pe toate, căci gândurile i le-au surpat de mult. Dacă un vierme e capabil de neliniște metafizică, și el îi tulbură somnul. Gândul la Dumnezeu este un obstacol sinuciderii, dar nu morții. El nu îmblînzește deloc întunericul de care se va fi speriat Dumnezeu pe vremea când
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Lumina mi se pare tot mai străină și mai departe; o privesc - și mă cutremur. Ce să caut prin ea când noaptea-i o auroră de gînduri? ... Dar priviți, priviți lumina: cum foșnește și cum cade-n zdrențe, de câte ori ești surpat de tristeți. Doar ruina zilei ne va ajuta să ridicăm viața la rangul de vis. ... Dulceața morții să fie altceva decât un maximum de irealitate? Și aplicarea spre poezie, altceva decât topire în fantomal? E atâta voluptate muzicală în dorul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-l aducem nouă. Fiorul ce ne dezvăluie că spiritul a rămas clar și neatins, dar că sângele și carnea și-au pierdut mințile... Sau că oasele și-au pierdut capul, când rațiunea își gustă propria ei lucire... De s-ar surpa cerurile înaintea minții! Iubirea pare ocupație vulgară față de dorința de adorație, în care pornirile vieții se filtrează într-o lume de adieri pure. Femeia care cade victimă setei noastre imateriale se poate considera, cu drept cuvânt, nefericită-n dragoste. Căci
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
luna ieși pe-o clipă pentru a lumina locul, el văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fie care colț și cu o poartă uriașă în mijlocul zidului. Era o ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe - alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului. El merse-năuntru. Lumina apăru în fereasta unuia din turnuri, apoi trecu, parecă purtată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
treceri (Pessah). Pacea nevăzută a Tatălui se oglindește deja pe chipul sfințit al Fiului. Deloc întâmplător, Sfântul Atanasie cel Mare vede înălțarea Fiului pe Cruce ca pe-o restaurare ecologică fără precedent în toată economia divină: „Domnul a venit ca să surpe pe diavolul și să curățească văzduhul”1. Ar fi pripit să vedem în această exegeză patristică un simplu ecou al mitologiei elenistice târzii, împărtășită de autori ca Plutarh sau Filon Alexandrinul 2. Referința la „demonii aerului” nu este metaforică, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
explodează, lumina se preface În foc negru și roșu, aripa Îngerească se Înnegrește, totul intră Într-un imens vîrtej fumegător. Viziunea prăbușirii se prelungește cu imaginea unei imense gropi de foc. Este, mai Întîi, „uietul”, cosmic, vîjÎirea corpurilor care se surpă urmărite de trăsnete „Înmulțite”, aprinderea haosului, lățirea (dezagregarea) În spațiu a legiunilor rebele („cad unul peste altul, ruine spirituale/ Și se resping teribil...”), afundarea În „turmente”. Nouă zile ține căderea și, pentru a da sugestii de vuiet cosmic, Heliade repetă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o viață senină și liberă. În schimb, mi-a fost interzis totul, cu excepția loviturilor și torturilor, a brutalității și a cruzimii. Am văzut cum putrezesc, puțin câte puțin, zidurile celulelor, ale curților, am văzut cum se ruginesc gratiile, cum se surpă tencuielile și se destramă chiar și cărămizile. Temnicerii au îmbătrânit odată cu mine, unii au și murit. Luni în șir am vorbit cu șobolanii pentru a mă simți viu. Câte una din acele jivine venea să vadă ce mai fac în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
a explodat înăuntru, spuse Bunelu. Gunoaiele au țâșnit până la cer, trei zile a plouat peste oraș cu tot felul de drăcii, cârpe, ghemotoace și mucigaiuri... Și-a mai explodat și altă dată, dar mormanul crescuse prea mare și s-a surpat doar pe dinăuntru. Da’ ce-o fi ? întrebă Chisăliță, speriat de-a binelea. — Sunt bombele de la avion. Alea pe care n- apucase încă să le arunce peste rafinării. Nu știu cum, da’ când a căzut avionul, n-au explodat toate... — Te pomenești
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prăvăliră. Deasupra, crucea Magdalenei abia se mai ținea, fluturându-și eșarfa. Ascunși de partea cealaltă a mormanului, Pârnaie, Iadeș și Chisăliță priveau cu ochii holbați priveliștea înțesată de șenile, lanțuri, cuve, concasoare scrâșnind, înfigându-se și smulgând, ridicând pulberile și surpând malurile. Iadeș... șopti pierdut cheliosul, simțind că tot alaiul de carcase, clești și elitre năvălește asupră- i. Pârnaie, amintindu-și dintr-odată, se întoarse. Nici țipenie. Trase de portiera caroseriei ruginite, care se smulse cu totul. Din Faraon nu rămăsese
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fost când ea lucra la un restaurant. Era cu două zile înainte de a-și sărbători cei 20 de ani. În timp ce ducea unui client un meniu rece, ea a trăit cea mai urâtă experiență din viața ei: pământul părea să se surpe sub picioarele ei, inima i-a început să bată foarte tare, a simțit că se îneacă, că o trece o transpirație puternică și a fost sigură că urmează să aibă un atac de inimă și apoi să moară. După aproape
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
mobilitate, el nu "evoluează", ci este situare fermă în orizontul unui destin. Determinant apare imobilismul lui, ființa lui turnată perfect în propriul ei contur. Tocmai de aceea, el nu cade de la o înălțime situată mai presus de sine, ci se surpă asemeni unei statui în granițele formei. În tragicul antic este exaltată limita, în cel modern, depășirea. Din toată galeria eroilor antici, Prometeu pare să fie singura abatere de la regula limitei și, de aceea, singura apariție stranie, un soi de irumpere
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
rămâne de făcut când fiecare din lucrurile care îți ocupau viața și îi dădeau un sens se golesc de conținut? Lucrul cel mai grav este ca sistemul de iluzii de care o viață are nevoie pentru a înainta să se surpe. Iar în lumina sfârșitului nici o iluzie nu rezistă. Problema e să poți încă face ceva după ce ai ajuns în punctul acesta. Jurnalul este cea mai strânsă formă de colaborare cu viața care ți-a fost dată. Este un fel de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
unse cu badanaua nobleței de suflet? Apoi ce să mai zicem de providență, care joacă rolul de mașinist. Când mama are să-și vadă copila, un fulger providențial o orbește; Când copila are să să roage pentru sufletul mamei, o mână providențială surpă bolta bisericei; Când oarba se aruncă în râu, un păscar providențial o mântuie de moarte. "Nici o situație care nu rezultă din conflictul caracterelor nu este admisibilă " - regulă veche. Mașinistul providențial, deus ex machina, n-are ce căuta în drame. în
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
generalul Loris-melikoff au aflat despre concentrarea tuturor puterilor lui Mouktar Pașa spre Kars, au amânat bombardarea, au trimis tunurile înapoi la Hurukdara și Alexandropol, au concentrat cavaleria la Klaiivali și infanteria la Saim. Colona generalului Tergusakof, mergând de la Daiar la Surp Ohannes, au luat sub apărare 3000 de familii creștine cari fugeau din valea Aleșgardului de atrocitățile bașibuzucilor și kurzilor. Aceasta însă, întîrziind mișcarea colonei, au făcut cu putință ca infanteria turcească să atace a[r]ričre-garda rusească; de aceea generalul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]