9,829 matches
-
în fața unui șopron micuț, care adăpostea pompele. Șopronul era el însuși ferit de soare de un pâlc de arbuști țepoși în formă de umbrelă, care-l întâmpinară pe domnul J.L.B. Matekoni cu o bine-venită umbră. O dărăpănătură cu acoperiș de tablă, ca acest șopron, ar fi fost incredibil de fierbinte dacă ar fi stat direct în calea razelor de soare, iar acest fapt n-ar fi prins deloc bine mașinăriilor dinăuntru. Domnul J.L.B. Matekoni puse jos cutia cu scule la intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Apoi se auzi din nou, înaintând spre tufișuri, un scârțâit ca de roată neunsă. Probabil unul dintre orfani împingea o roabă sau se juca cu una din mașinuțele acelea pe care copiii le confecționează din bucăți de sârmă ruginită și tablă. Domnul J.L.B. Matekoni își șterse mâinile cu o bucată de cârpă pe care o îndesă apoi în buzunar. Zgomotul părea să se apropie, apoi îl văzu apărând dintre tufișurile care ascundeau poteca sinuoasă: era un scaun cu rotile în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de un zid scund, un lomotana care împrejmuia o curte micuță, situată în fața și de-a lungul casei. În afara zidului se aflau două coșuri din paie pentru cereale, pe un fel de catalige, și o poiată. În spate, confecționată din tablă și înclinată periculos, era privata, dotată cu o ușă din scânduri și o sfoară cu care se lega aceasta. Copiii alergară și își îmbrățișară mama, apoi așteptară sfioși să fie prezentați străinei. Din interiorul întunecat al casei ieși bunica, îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Nu încerc să te forțez, domnule J.L.B. Matekoni, dar n-ai vrea s-o întâlnești din nou și să-l vezi și pe băiat? În cameră se așternu tăcerea. Nu se auzea nimic în afară de câte un scârțâit al acoperișului de tablă, care se dilata de căldură. Domnul J.L.B. Matekoni se uita în pământ și își aminti, pentru o clipă, ce a însemnat copilăria lui acolo, în sătuc, cu mulți ani în urmă. Își aduse aminte cum se bucurase de bunătatea mecanicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
astea înălțate în mijlocul savanei; toată speranța pusă în ele, iar acum tot ce rămânea erau urmele fundațiilor din clisă și zidurile surpate. Porniră pe jos spre clădirea principală. Acoperișul era întreg în mare parte, deoarece, spre deosebire de celelalte, fusese făcut din tablă ondulată. Avea încă uși, niște uși vechi, cu plasă, scoase din țâțâni, iar unele ferestre încă aveau geamuri. Aici stătea neamțul, spuse Mma Potsane, împreună cu americanul și sud-africanca și alți oameni de departe. Noi, batswana, stăteam acolo. Mma Ramotswe dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
își puse, cu această ocazie, o pereche de ochelari cu lentile fumurii. Porniră dis-de-dimineață spre casa de lângă măcelărie unde locuiau domnul Badule și soția sa. Era un bungalou destul de dărăpănat, înconjurat de arbuști de papaia, și avea un acoperiș de tablă dat cu vopsea argintie care avea nevoie de reparații. Curtea era aproape goală, cu excepția arbuștilor de papaia și a unui rând de belșițe ofilite din fața casei. În spatele casei, lipite de gardul din sârmă ghimpată care împrejmuia proprietatea, se aflau locuințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
l-a repezit el și pe rector, să-i fie de bine, dacă se bagă unde nu-i fierbe oala. Ultima dată m-a învățat cum să scap de dușmani, iei mata un inel de argint, da’ de argint, nu tablă, mergi la cimitir, îl îngropi în marginea unui mormânt, ar fi bine să vezi înainte care și cum, poate reușești să dai de vreun sinucigaș sau de careva mort prin accident, astea-s cele mai bune, și-l lași acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cum ar veni, ei beau de dimineață ceva ce nu există? - Numai mintea voastră atât de puțină și gândirea voastră de rumegătoare, ce zic eu, de căcăreze de iepure, aia-i... asta vă face să vedeți sticla, hârtia, lemnul, piatra, tabla... Ele nu există cu adevărat, n-au fost niciodată, sunt numai pentru c-așa au vrut „Vocile”. Când una dintre „Voci” a spus „sticlă”, voi ați văzut porcăria asta de pahar... Pot să-l sparg... Îl aruncă de podea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
public. Biata fată, mâzgălită, împopoțonată cu tot felul de hârtiuțe și decupaje din ziare, arată ca o corcitură între o paparudă și-un caloian bun de dus cu alai în Jijia. Într-un colț, Mat bate într-o cutie de tablă ritmul unei compoziții auzite numai de el și fluieră pentru a marca pasajele mai importante. Biju zace pe linoleum. Înalță puțin fruntea doar pentru a arunca, fornăit, vreun poem: „Shhh...dopuri în pălării galbene vinete shhhh... păianjenii scurmă pământul shhh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ziceți. Dar unde-s plasate personajele? La noi, în tranziție? Au ceva de-a face cu vreo sectă, cu yoghinii ăia ciudați? Pufnește c-un dispreț suveran, se lasă să cadă pe un scaun, executând ca o foarfecă de tăiat tabla de șase o mișcare à la Sharon Stone. Și-napoi, să fie sigură c-am observat. - N-ai foc? Cum poți să-ntrebi așa ceva? se rățoiește, suflându-mi fumul în ochi. Ce pușca mea mai contează timpul și spațiul? M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lui amărâtă de sub scară. A scos o sticlă din sertar, și-a umplut ceașca. S-a scurs niște coniac basarabean pe manuscrisul din fața lui, un volumaș de poezii. Fără să stea pe gânduri, a aruncat foile pătate în cutia de tablă de la piciorul mesei. - O să-l conving că n-avea nevoie, în deschidere, de-o artă poetică explicită. C-așa-i mai sugestiv, mai ambiguu, c-are cârlig la cititor, trestii... Trebuie să mai am puțină răbdare, ficatul mi-e flenduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
aici. Of, de-aș muri, să scap odată de blestematu’ ăsta de mucegai... În capelă sunt doar vreo cincisprezece oameni, în jurul unui sicriu de brad. Masa cu pomul mortului, cu mere și prune înfipte-n țepușe, cu struguri pe-o tabla albastră de plastic, cu prosoape flaușate, chinezești, legate la lumânări, cu sticla de vin roșu și colacii în formă de cruce. - Costache, Costache, bocește o bondoacă în doliu, văduva, bănuiesc. - Ăăăă, ăăăă... îi țin isonul, din spate, două femei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de-acu’, păduchiosule... - Putem să mergem și pe acoperiș? Borobeții urcă pe vârful casei, încep să arunce cu țigle, câte două-trei, rămân găuri în acoperiș, se văd grinzile și căpriorii. - Apucă și jgeabul, trage... lasă-mi mie cocoșul ăla de tablă... Țin-te bine, l-ai luat? - Adu-mi toporul, aschimodie! Care sparge primul ușa are de la mine cinci lei! Dați-i bătaie! - Dă-mi și mie să-ncerc, scuipă unul în palme. - Dă și mie... zboară lemnul de brad. - Acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
asta fumând un pachet pe zi. Am să gust weltshmertz-ul până la zaț. Ies pe culoar, mi-aprind o țigară și admir prin geamul pătat de muște niște foste cooperative căzute în paragină. S-a terminat inspecția. Profesoara a desenat pe tablă planul lecției, cu cretă colorată, cu pătrățele și săgeți, am mai aflat încă o dată că Ion Creangă reprezintă o comoară de înțelepciune românească, un izvor nesecat, că limba lui e, așa, ca fagurele. Când am mâncat eu, pe la vreo zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
biserică. - Cum crește numărul absolvenților de Teologie, o să avem mai multe biserici decât cabine telefonice sau veceuri... - A, bineînțeles! La mine-n cartier au răsărit vreo trei, postrevoluționar, cam la o sută de metri una de alta și una de tablă, un soi de vagon pentru muncitori recondiționat, i s-a montat o cutie a milei și-o cruce, lâng-o groapă din care o să răsară altă biserica adevărată. Dar tot s-a întâmplat o minune... Au crescut stuful și papura pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
milei și-o cruce, lâng-o groapă din care o să răsară altă biserica adevărată. Dar tot s-a întâmplat o minune... Au crescut stuful și papura pe malul gropii pentru fundație și sunt pești... Stă lumea și pescuiește lângă biserica de tablă... - Cum sunt pești? - Cum îți zic... Sunt carași, unii mai mărișori. Poate și crapi. A aruncat cineva, poate au adus păsările icre, nu știu. - Sau e tactica popii, s-adune enoriașii? O minune contemporană, să se bucure turma păstorită... - Îhî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de asemenea tăcut, contemplînd marea, cufundat În propriile-i gînduri, și după o bună bucată de vreme Își aținti privirea asupra penei de cormoran care rămăsese pe piatră, lîngă grosolana călimară care nu era altceva decît o cutie veche de tablă, și comentă sec: - Învață-mă să scriu. - Ce-ați spus? se miră Lassa. - Ai auzit doar: să mă Înveți să scriu... Luă pana și Începu să se joace cu ea. Știu că pot să Învăț și Îmi va sluji ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de bărbierit, ziarul Dimineața și o pereche de bocanci ușori, luați din Lipscani. Urma să bată cu piciorul un drum lung, prin grohotișul ăla și trebuia să fie asigurat. Ali Mehmet deschise ușa cu piciorul, purta plin de grijă o tablă de aramă cu o sticlă de apă și un pahar în care era o linguriță încărcată cu o pastă rozalie. Am adus șerbet, rahat-locumul s-a terminat pe neobservate. Dar e bun și șerbetul, poate chiar mai bun. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sînt bătrîn și cu somnul scurt. Cu cît ți-a mai rămas mai puțin de trăit, cu atît dormi mai puțin. Cînd n-o să mai pot dormi deloc înseamnă că voi fi chemat de Cel Puternic la el." A așezat tabla pe pat și a rămas în așteptare. Trebuia să hotărască doarme ori stă de povești. S-a gîndit că-l așteaptă zile grele. Mi-e cam somn, domnule Ali, și nu știu cînd o să mai pot prinde un pui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ciudat, își ținea buzele strîns lipite, știa că arată îngrozitor fără dinți, și-și întindea gura cu un efort vizibil. "Dacă-l cunosc?!" Se depărta tiptil, îl auzi hodorogind într-o cămară și s-a întors cu o cutie de tablă în care se vindea halva Kadri, rotundă, în două culori, roșie și verde. Dacă-l cunosc, mai întrebi dumneata!" Cu degetele groase, negre de tutun, nu l-a văzut fumînd, în odăi nici nu mirosea a scrum, ci doar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
știa ce face!; de obicei, cînd bea de unul singur în cămăruța asta de sub scara Cramei, o face numai în scopuri profilactice, cînd simte că e gata să răcească ori cînd n-are somn. Și bea dintr-o cană de tablă smălțuită șampanie Mott, clănțănind cu dinții pe buza cănii, simțind băutura cum îl înțeapă ușurel în cerul gurii și pe gingii. Zghihară nu băuse pînă atunci niciodată și nici cu Radul Popianu nu mai băuse în acea odaie. La crîșmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
plouă numai pentru că în mintea lui ceva bate darabana. Și cum o să arate raportul unui comis-voiajor către firma Mott cînd comis-voiajorul nu poate să știe pe ce lume trăiește?"' Atunci Radul Popianu i-a turnat iar în cana sa de tablă o jumătate de măsură și, după cum îi tot arăta cu degetul, se vedea că era foarte încîntat de ceea ce spunea. Iar a doua oară a fost la fel de mulțumit cînd Leonard Bîlbîie l-a întrebat plin de uimire și neîncredere "de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceai verde, știți, ceaiul verde..." A dat aprobator din cap, și-a încrețit fruntea și s-a străduit să se arate încîntat și mai ales cunoscător în secretele ceaiului verde. Avea gust de leșie și îi făcea gura ca de tablă. Dacă domnișoara K.F. continua tot așa o să o șteargă cît se poate de repede și îi va face o vizită adevărată lui Hariton. O să găsească el ceva prin beciul personal al ticălosului ăluia! Nu era deloc ticălos Hariton, dar Radul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
amestecau feciorii de casă ai lui Cantacuzino, toți rotunjori și bărnaci, cu părul creț, încît te puteai gîndi că zvonurile care umblau pe seama beizadelei Basarabă nu erau doar vorbe goale, aduceau cu gesturi sigure, autoritare, cafele și pahare cu coniac. Tablele de argint vechi, cești de porțelan străveziu, pahare burduhănoase de cristal, tapetul de mătase, sofalele și taburetele acoperite cu brocart, lumina galeșă a lumînărilor, mirosul de ceară, aromitor și insinuant, totul te fura și te mințea lăsîndu-te să trăiești o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
motorului ca pe bătaia propriei inimi și, cine știe, poate va fi mulțumit; soarta îl va ajuta ca pînă la capăt să privească lucrurile numai dinspre el, niciodată către el." Leonard Bîlbîie simți că are gura uscată și limba de tablă. Voia să bea ceva neapărat. Întinse mîna și desigur întîlni la îndemînă tava întinsă de un chelner, șampanie. Bună șampanie, te aduce la realitate, prințul vorbea de parcă ar fi văzut în acel moment imaginile legate de sfîrșitul unui om nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]