2,970 matches
-
cei doi interpreți principali au fost la cea mai înaltă cotă. Johan Botha este, fără îndoială, cel mai reprezentativ tenor wagnerian al momentului. Vocea sa impecabil și inteligent condusă se pliază perfect pe vocalitatea solicitată de rol. Este dramatic sau tandru, sensibil și diafan atunci când e nevoie. În ciuda fizicului său masiv, mai puțin fericit, el se impune nu prin mobilitatea mișcării, întrucât știe exact să-și modeleze trupul atât cât trebuie, ci prin nuanțele subtile ale glasului său fenomenal. L-am
La Covent Garden by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/5687_a_7012]
-
îi este dor de Mama lui. Și se roagă pentru ea ca să nu pățească ceva. Îi poartă de grijă și o iubește nespus. Îi e frică să nu.... dacă Mama lui ar muri, atunci ar lua cu ea toate cuvintele tandre. Doamne, Dumnezeule, ce e de făcut cînd toate cuvintele tandre dispar? Au fost atîtea ninsori și nu m-am gîndit la asta. Am zis eu că ele sînt veșnice pentru că Mama nu poate să moară niciodată. Mama este fericirea lui
Afară, în fața ușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5801_a_7126]
-
ea ca să nu pățească ceva. Îi poartă de grijă și o iubește nespus. Îi e frică să nu.... dacă Mama lui ar muri, atunci ar lua cu ea toate cuvintele tandre. Doamne, Dumnezeule, ce e de făcut cînd toate cuvintele tandre dispar? Au fost atîtea ninsori și nu m-am gîndit la asta. Am zis eu că ele sînt veșnice pentru că Mama nu poate să moară niciodată. Mama este fericirea lui Sașa. Iar viața este Bunica. Aș vrea să mă opresc
Afară, în fața ușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5801_a_7126]
-
mic. În pașii lui săltăreți. În viscolul de afară și dinăuntrul lui. În hainele cu care este înfofolit de Bunica- Viața rar, foarte rar cînd iese să o vadă pe Mama. Și pe piticul vampir, Marius Florea Vizante. În gesturile tandre pe care Sașa cel mare le face față de amintiri, față de Bunica, față de Mama. În fuga lui de la Bunica prin ninsoare și prin viscolul de la Moscova. Cade și Mama îl ridică, își pierde o cizmă caraghioasă, Mama i-o pune la
Afară, în fața ușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5801_a_7126]
-
dai dovadă ca să mai vorbești de imperativ categoric, de caracter sau de onoare? Ori ești un puritan avid de predici vetuste, ori ești un visător din speța rigizilor idealiști. Vasile Morar e din categoria a doua. Un entuziast de stofă tandră, avînd o limfă senină de intelectual stenic, a cărui formă predilectă de expresie e prelegerea universitară. Profesor de-o viață, Vasile Morar are o mină curtenitoare de mic burghez pedant, al cărui ștaif se simte în vestimentație (costum și cravată
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]
-
lui, rostind tot tărăgănat, în falset, dar într-o altă tonalitate, care m-a făcut să îmi ridic pleoapele și să mă uit iarăși în ochii lui. Privirea-i mi s-a părut, de astă dată, adiată de o lumină tandră. - Ai auzit? m-a întrebat. - Nu! - am răspuns. - A trecut un înger printre noi și te-a binecuvântat. Poți să vorbești! Mi-am scos iarăși, încet, lucrurile din servietă, punându-le rând pe rând pe masă, servieta am pus-o
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
fost, orice va fi, vreau să știi că v-am iubit foarte mult pe tine, Cora și Alexandra.» Acesta este singurul Mihai pe care am hotărât să-l păstrez în suflet - nici drac, nici sfînt. Doar un frate mai mare, tandru și generos, pe care mi l-am dorit întotdeauna. A-l fi avut, fie și doar pentru scurtă vreme, nu poate fi decît motiv de mulțumire” (p. 45). Dacă Dorin Tudoran ar fi bănuit măcar că Mihai Botez s-ar fi
Un mare disident: Dorin Tudoran by Radu Călin Cristea () [Corola-journal/Journalistic/5825_a_7150]
-
suportă să se miște pe suprafața pământului, când toți știu că dedesubt sunt numai morți destrămați și morminte”), și o împăcare cu viața, în ciuda morții consubstanțiale acesteia: „Moartea este sora noastră trupească. Însă viața este un lucru bun: umedă întunecată tandră și blestemată chiar și-atunci când este ca viața asta pe care am avut-o noi între Armaghedonul lui Ticu și blestemele Mamei șuvoiul ăsta de sânge ce duce cu el morții noștri tineri și ne ia până la urmă pe toți
La Judecata de acum by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5594_a_6919]
-
icoana aceea în brațe, am părăsit casa.” (Dora Sarafolean). De asemenea, atrage atenția și scurtul text al Rodicăi Palade intitulat „Câți poți tu, coane...”, unde tonul autoarei este necruțător: „Conversația celor doi, consemnată în referatul procurorilor, arată o sinceră și tandră apropiere, cam așa cum își imaginează făpturile romantice că ar fi fost cea între Titu Maiorescu și Mihai Eminescu. Nu degeaba poetul-portofel Dinescu (numit astfel de un partener al său de afaceri) ne vorbea într-un trecut apropiat despre Vântu ca
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5089_a_6414]
-
la Sibiu. Seara, mesaj. „Păpușa mă uit la Mungiu. E mare. Îl sărută Jane Fonda. Fără gelozii, da? Pup.” Am sărit pe geamul hotelului ca să strig și eu, ca păunii, vestea formidabilă trimisă de Leo. Prietenul meu. Inteligent. Ferm. Cinic. Tandru. De o tinerețe fără bătrînețe. Fermecător cînd voia. Și afurisit tot cînd voia. Clevetitor și discret. Artist. Desprins de șabloane. Îndrăgostit de cuvînt și de imagine. De film și de fotografie. De păuni și de fluturi, de iarbă, de cer
Păunii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5631_a_6956]
-
evreu; nu-i destul de bun pentru Poporul Ales etc. Portnoy trezește în cititor aceeași pleiadă de sentimente pe care el le trezește în propria-i persoană: milă, furie, dispreț, dorința de-al lua la bătaie și apoi de-al strânge tandru în brațe, plus unul la care Portnoy nu aderă: amuzamentul. Rar s-a mai pomenit o confesiune care să fie în același timp atât de deprimantă și atât de amuzantă. Nu este de neglijat nici postfața autorului, scrisă pentru ediția
Arta de a te simți vinovat by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/5493_a_6818]
-
s-o trimită din Mizil ar putea să poarte semnătura lui Caragiale. O semnează, până la urmă, cu un Caragiale din care scoate mai bine grecul, Caragealis. Locul, așa cum îl găsește Bogza, amintește pretutindeni de Caragiale, care l-a dezmierdat cu tandră ironie pentru lucrurile făcute în zadar. Parohia dă pământ în arendă, un tâmplar face coșciuge. Și timpul curge mai departe. Ariditatea vieții orășenești „la poalele Carpaților” nu privează reportajul lui Bogza de câtimea lui de poezie: „Mă simt rătăcit undeva
Cu ochii pe ceas by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5504_a_6829]
-
gratitudine; căci îți apar precum o bornă a bunătății regăsite. ... Și tot sub unghiul amintirii, cum ași omite, oare, emblema veghindu-l pe artistul magistral, cînd își scria povestirea, papagalul împăiat pe care-l ținea pe masă, cînd zugrăvea fervoarea tandră, idolatră, din sufletul bătrînei slujnice Félicité? Iar o singulară analogie îl actualiza cumva mai deunezi, îl aducea către noi în chiar expoziția, foarte coerentă, propusă de Olga Morărescu-Mărginean, într-o sală care se sprijinea pe edificiul Bibliotecii Centrale Universitare : un
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
pietății ortodoxe, culese dinspre Răsărit. În miezul Rusiei, la Serghiev Possad, lîngă cioporul de turle și acoperișuri vălurite, ce cresc sub oblăduirea unui faimos hram mînăstiresc, am dat, ieșind de la slujbă, peste un soi de parafrază vie, spontană, la extravaganțele tandre din Floretti. Nu uit, în cenușiul anilor de ateism sovietic, stupoarea acestei întîlniri, - niște bătrînele de aspect mohorît, ca niște călugărițe austere, înconjurîndu- se de porumbei, frenetic, înfășurînduse de-a dreptul în atingerea lor trepidantă. Îi purtau în palme, pe
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
Eliade între confesiunea egolatră (ca formă de aventură) și extimitatea antiindividualistă (subsumată ideologiei experienței) nu sînt de ignorat, iar analizele dedicate lui G. Ibrăileanu sau Mihail Sebastian sînt, de-a dreptul, un lux, în care prețuirea nu exclude accente de tandră maliție. O idee centrală a cărții vizează relația directă între revoluția confesivă din roman și afirmarea individului/individualului/individualității în interbelicul românesc. Nu înseamnă că punctele discutabile ar lipsi - nici vorbă. N-aș fi, de pildă, de acord cu autorul
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
adulați pentru talentul lor e o erezie pe care japonezul, dornic de stihii care trec prin măștile actorului, nu o poate înțelege. În al treilea rînd, „munca“ în accepția niponă nu înseamnă intervenție agresivă asupra naturii, ci dezvăluirea unei relații tandre ce leagă omul de natură, așa explicîndu-se o artă precum ikebana sau un obicei ca cel al întocmirii de koane (întrebări paradoxale urmărind trezirea cititorului de sub tirania rutinei). Fundalul acestei optici stă în identitatea de substanță între natură și om
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
înmănuncherea tuturor acestor poeți da curentului o dimensiune eroica, halucinanta, clocotitoare de viață. Ce fantastică diversitate de caractere și destine angajate pe același front! - diplomați, șefi de școală, vagabonzi, academicieni, ființe îndrăznețe și bătăioase, ratați sociali, candizi până la sfinție, individualități tandre, melancolice ori colerice, încrezători ori dezabuzați, născuți sub stea norocoasă ori dezmoșteniți ai soartei, unii mândrii, alții umili - ce lume! Ce univers fabulos, dantesc! - funcționari banali, scoși din anonimat printr-un geniu pe care nici un coleg nu i-l bănuia
Ștefan J. Fay și contemporanii săi by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6274_a_7599]
-
ce punea sub semnul întrebării raportul dintre iubire și politică! Scrisoarea pierdută descoperă cheia fericirii! În tragedia grecilor de altădată iubirea ar fi pierdut războiul cu lipsitele de scrupule respirări ale politicii! În Scrisoarea pierdută politica este făcută KO de tandrele respirări ale iubirii! Dacă politica ar fi învins, Mesia ar fi fost crucificat încă o dată! Mălăele și Delakeza, în somnambulia lor din cărucioarele pe rotile, au Înviat! O, da, Zoe n-a mai fost nevoie să fie jertfită la temelia
Ateismul politic și capul de bour by D.R. Popescu () [Corola-journal/Journalistic/3673_a_4998]
-
încă o probă a rafinamentului la care poate ajunge un panegiric închinat micului animal domestic. Textul poemului apare etajat pe cîteva unghiuri de atac ce concură în a înfățișa o ingenioasă participare a autorului la obiectul său ludic, dar și tandru, versatil, dar și atașant, martor al unei simțiri care leagă ființa umană de necuvîntătoare. Mai întîi o familiaritate joculară, cu tușele unui portret: „Eram în relații bune/ de ziua mea o țigară/ de ziua lui o țigară/ negru pufos cu
Un motan poetic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3550_a_4875]
-
a contesta (cu delicatețe, ce-i drept). Dincolo de retorică, se ascunde aici un refuz al docilității (adică tocmai al uneia dintre virtuțile cele mai des pomenite în legătură cu Adrian Popescu): „O groapă de la țară unde aluneci,/ Printre crengi uscate e aproape tandră,/ Te zgârâie [sic!] un pic spinii măceșului,/ Și gata, e aproape o glumă,/ Un păcat venial,/ O lăcomie de elev,/ Un pastel de Alecsandri,/ O poezie de notație de la Steaua,/ Prin anii domniei dogmaticilor,/ Ceva onorabil, sau, hai, scuzabil,/ Dar
Palinodii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3552_a_4877]
-
Bratu Iulian UNESCO a ales valsul lui Eugen Doga între primele patru capodopere muzicale ale secolului XX. Considerat cel mai mare compozitor român în viață, Eugen Doga a scris celebrul său vals pentru coloana sonoră a filmului „Gingașa și tandra fiară”. Celebra operă a fost aleasă de ruși, în această iarnă, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci. Printr-o decizie specială a UNESCO, „valsul lui Eugen Doga este recunoscut drept una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului
VALS de EUGEN DOGA, în topul UNESCO al primelor 4 capodopere muzicale ale secolului XX by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/37083_a_38408]
-
într-un top internațional realizat de site-ul History Rundown, cu cele mai bune 200 de opere muzicale din toate timpurile. Astfel, în Top 200 Classical Music Pieces sunt incluse lucrările „Gramofon” - pe poziția a 83-a și „Dulcea și tandra mea fiară” - pe locul 94, adaugă sursa citată. Eugen Doga este recunoscut la nivel internațional, alături de George Enescu, ca unul dintre numele mari ale muzicii clasice.
VALS de EUGEN DOGA, în topul UNESCO al primelor 4 capodopere muzicale ale secolului XX by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/37083_a_38408]
-
e antifrastic. Cartea cuprinde o colecție de nefericiri. Nefericiri surde, însă persistente până la a fi ireversibile. Tineri și bătrâni, căsătoriți ori celibatari, cu sau fără copii, mai toți căzuți în rutina vieții și roși de frustrări, irascibili sau batjocoritori, niciodată tandri, descoperă singurătatea, de obicei singurătatea în doi, în cuplul conjugal, ori adulterin. Abia, ici și colo, câte o singurătate solitară, dacă se poate spune, de pildă a unui homosexual aflat în căutare zadarnică de afecțiune, sau, mai grav și mai
Nefericiți cei nefericiți by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3470_a_4795]
-
atunci încărunțea și care îi mărginea fruntea înaltă, bombată. Apar, desenate perfect, sprâncenele piezișe, deasupra ochilor mari - cu pupile de culoarea alunei - și nasul ușor acvilin, bărbia puternică, dar nu voluntară. În colțul gurii strânge luleaua. Privirea îi era întotdeauna tandră cu cei familiali, iar zâmbetul timid ne înștiința discret că ne stă la dispoziție." Cânta la vioară și violoncel, vorbea bine englezește, scria articole în care polemiza cu "bătrânii" liberali și îi mobiliza pe tinerii care îl priveau ca pe
Zbor spre libertate? by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Memoirs/9752_a_11077]
-
Îmi las capul pe spate și urmăresc nimfele și îngerii, alegoriile paradisiace. Tematica picturii de pe plafon este Povestea. Nimic nu-i întîmplător, nu-i așa?... Spectacolul pus în scenă de Purcărete în 2009, Uriașii munților de Luigi Pirandello, vorbea, poetic, tandru și inițiatic despre cum se face teatru. Artă. Un fel de aventură, de du-tevino, pe căile seducției, ale inspirației și ale fanteziei. „La voce della Luna”... așa începea... cu vizionarea filmului lui Fellini. Și totul îmi pare, și astăzi, că
Seducția iluziei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3816_a_5141]