865 matches
-
zilei pătrunde cu greu, se ascunde dintotdeauna un cumplit adevăr, o cumplită taină. „Locurile unde se produc aparițiile se deschid și se închid ca niște porți de comunicare cu moartea”, scrie Michel Serres. La Maeterlinck, porțile se deschid întotdeauna înspre tenebre, porți de-a dreptul înfricoșătoare: poarta de fier de sub bolțile întunecate din Moartea lui Tintagiles, de pildă, poartă rece și necruțătoare ce-l desparte pe Tintagiles de Ygraine, poartă imposibil de clintit, de care se sparge lampa lui Ygraine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
sunt puteri ale morții, dar și metafore ale nenumitului, ale nemărginitului, ce cristalizează acea „sete de imposibil” pe care, îndurerat, Wangel însuși este silit să o recunoască în soția lui și care, se teme el, „îi va cufunda sufletul în tenebrele nopții”. Numai dragostea imensă a doctorului Wangel, a celui ce acceptă „să desfacă învoiala” dintre ei, o va elibera, în cele din urmă, pe Ellida de fascinația și de teroarea sumbră a mării, ca și de Străinul revenit la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
acele vremuri când mai trăiam încă”. Rubek i-a distrus viața, i-a furat sufletul și l-a întemnițat într-o statuie; când acest „copil” al lor s-a arătat scăldat în lumina Învierii, femeia, abandonată, a pășit în lumea tenebrelor: s-a prăbușit într-o existență depravată, rătăcind de colo-colo, jucând în tablouri vivante unde apărea goală, „ca o statuie”; după două căsătorii ratate, și-a pierdut cu totul mințile și a trebuit să fie internată într-un spital de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
un om viu, aidoma spectatorilor, despărțit însă de aceștia printr-o barieră cu atât mai inimaginabilă, mai înfricoșătoare, cu cât era absolut invizibilă - iată imaginea actorului din primele vremuri ale teatrului, „imagine vie a OMULUI ieșit dintr-o lume a tenebrelor”, imagine legată de „MOARTE, de tragica și înspăimântătoarea ei frumusețe”. Ceea ce Kantor vrea, așadar, să regăsească în teatru, ceea ce vrea să reintroducă în experiența spectatorului este această surprindere, această uimire originară - uimire în înțelesul cel mai puternic și cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
acelui univers secret pe care nici Genet nu va înceta să-l celebreze în scrierile lui și a cărui măreție e dată de vecinătatea morții. Înconjurată din toate părțile de moarte, fiecare statuie a lui Gicometti pare să iasă din tenebre și, în același timp, să se retragă în tenebrele unei nopți „într-atât de îndepărtate și totodată atât de dense, de compacte, încât nu se mai deosebește cu nimic de moarte”. Dar statuile acestea, venite din timpuri imemoriale și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
înceta să-l celebreze în scrierile lui și a cărui măreție e dată de vecinătatea morții. Înconjurată din toate părțile de moarte, fiecare statuie a lui Gicometti pare să iasă din tenebre și, în același timp, să se retragă în tenebrele unei nopți „într-atât de îndepărtate și totodată atât de dense, de compacte, încât nu se mai deosebește cu nimic de moarte”. Dar statuile acestea, venite din timpuri imemoriale și din spații aflate parcă la capătul pământului, nu ne trimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
își dorește un teatru „printre morminte”, e pentru că moartea înseamnă mister, înseamnă taină de nepătruns, în opoziție cu spiritul analitic, cu luciditatea atotștiutoare de care dramaturgul s-a săturat până peste cap, după cum el însuși mărturisește. Avem nevoie și de tenebre, avem nevoie și de lucruri ce rămân neînțelese, iar teatrul ar putea să ni le ofere. Simțul gravității, simțul misterului - iată ce-i cere Genet lui Roger Blin atunci când acesta se pregătește să pună în scenă Paravanele. De altfel, asimilarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
și foc devastator. Nu împlinise nici douăzeci de ani când simțise toate acestea pentru ea. Se căsătorise cu Avet într-un elan arzător. Amândoi erau la prima iubire și mult prea tineri. Nu știau ce înspăimântător de adâncă și câte tenebre nebănuite, mereu altele, ascunde iubirea. Cât de sfâșietoare îi erau căderile, cât de devastatoare putea fi lipsa de înțelegere și cât de prețioasă era o scânteie de luciditate în marele tărâm necunoscut, altul pentru fiecare. Nu știau că fiecare avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
șarpe boa. ― Sunteți un om extrem de generos, Alteță! Prietenul meu se va bucura, după cum, de altfel, și eu mă bucur că am din nou privilegiul de a vă vorbi despre tainicele aspecte ale existenței, ca și despre lumina care risipește tenebrele haosului. A căuta Lumina, a contempla Lumina, a urma Lumina sunt îndatoriri de onoare ale oamenilor cu adevărat aleși. Ridică paharul, îl clătină și examină încântat transparența, culoarea, remanența licoroasă. Apoi veni mai aproape de prinț.) Aveți în mine cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe care Iuda o speculează, ci o stare malefică provocată de acesta din urmă. Pare să fie vorba de un „somn malefic” produs de Iuda sau ca urmare a apropierii acestuia. Pentru mentalitatea populară, Iuda este principiul Haosului. El instaurează tenebrele, inerția, letargia, nonmanifestarea. Ca și alte ființe demonice simi- lare, el însuși zace de regulă în această stare de „somn nepomenit”. Mihai Coman a refăcut corect sfera semantică a expresiei : „somnul nepomenit” este unul de „netrezit”, fără de capăt, adică unul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
chiar filosofice extrem de interesante din punctul de vedere din care am abordat problema. Scenariul mitului este asemănător cu cel al colindei în discuție. Din gelozie și ură, Ahriman - esența răului cosmic și principiul distrugerii și al dezordinii - se ridică din tenebre, ajungând la granița cu lumea creată de Ormazd, cu gândul de a o distruge. Dar Ormazd este omniscient. „El cunoaște - menționează comentariul - spiritul plin de răutate al Demonului și gândurile sale înșelătoare. El știa, de la el însuși, că Demonul nu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
cazurile este vorba de răpirea unor atribute divine care reglementează ordinea cosmică, răpire ce răstoarnă supremația lui Dumnezeu în favoarea Demonului și, implicit, răstoarnă supremația Ordinii în favoarea Dezordinii. Soarele, Luna, stelele etc. sunt răpite sau devorate de demoni, fiind înlocuite cu tenebrele precosmogonice. „Opoziția întuneric/lumină se supra- pune polarității fundamentale Haos/Cosmos” (10, p. 99). Astrele sunt fie ascunse în Infern sau reprezentări simbolice ale acestuia (peșteră, beci etc.), fie în pântecele întunecos al Demonului (fie el lup, leu, vârcolac sau
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și-a băgat Dracul coada „și de atunci oamenii se îmbată” (94). Este o tipică rezolvare dualistă (bogomilică) a situației. Sunt deci de căutat originile maniheiste ale acestei legende din folclorul religios al românilor. „Vinul era, potrivit maniheenilor, veninul Prințului Tenebrelor”, își nota Emil Cioran în jurnal (95). în literatura ebraică de exegeză biblică (Midrash Tanhuma 58), vinul a luat naștere din colaborarea dintre Noe și Diavol. După potop, Noe plantează vița-de-vie (cf. Facerea, IX, 20). Este prima plantă care se
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
este alcoolul? Are vreun rol beția ("cu vin, cu poezie sau cu virtute") în configurarea universurilor paralele în care pătrunde scriitorul? Cu toate cele trei mă îmbăt nu chiar arareori. Iubesc însă bețiile line, fără căderi bruște, fără scufundări în tenebre, fără agresivitate, bețiile în care să plutești nu deplin lucid, dar nici dus cu totul pe alte tărâmuri, bețiile până la nivelul la care inspirația ajunge la apogeu, nu însă mai departe, când inspirația devine delir și mai rău decât dicteu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ceva a încercat să pună stăpânire pe mintea mea în ultimele câteva minute. În jurul lui Marin umbrele se îndesiră din nou. I se păru că în sală era aproape întuneric, iar siluetele oamenilor din ea se desenau pe fundalul unor tenebre groase. Își aminti de fiul lui, David Burnley, care avea și el "ceva" în creier. "Nu simt și eu același lucru?", se întrebă el. "Nu asta înseamnă să ai ceva în creier?" Era greu de crezut. Nu avea nici un sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ci un fel de nișă în peretele exterior al coridorului, mărginită de un enorm ecran curb turnat dintr-un metal atât de transparent, încât dădea impresia unei breșe regulate lăsată de constructori în carcasa navei. Dincolo de acest ecran se întindeau tenebrele spațiului. Grosvenor observase, distrat, că nava ajunsese la marginea micului arhipelag de stele; se mai vedeau doar câțiva din miile de sori ai galaxiei. Dădu să deschidă gura pentru a-i spune lui Korita că i-ar face plăcere să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
ce părea să vorbească atât minții cât și simțurilor sale. Grosvenor își tălmaci automat gândurile tulburi într-un limbaj familiar: - Celulele cheamă! Celulele se tem! Celulele cunosc, vai, durerea! În lumea Rimilor e întuneric. Depărtează-te de acest Rim... Umbre, tenebre, vârtejuri... Celulele trebuie să-l alunge... Dar nu au puterea. Era firesc să încerce o apropiere de ființa ieșită din beznă adâncă, fiindcă nu știau că-i un dușman... Noaptea e din ce în ce mai întunecoasă. Toate celulele ar vrea să dea înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de opacitate și de străvezire, pe care cei vechi o concepuseră rudimentar pe icoanele rigide, în vulgaritatea stemei de aur, în cercuirea luminoasă bizantină sau prerafaelică a Madonei nimbate. Eclipsele, incursia violentă a negrului în alb, sau invaziile luminei în tenebre, fuseseră destui de speculate în culoare ca și în simțire, dar Mini acum se gândea la senzația rară a fuzionare! acelor nimburi deopotrivă transparente, la voluptatea acelor .... armonioase de atome, impalpabile, la penetrațiunea luminei în lumină, la ceva fără de realizare
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
atârnate dintr-o stea tăcută peste plecata tăcere a regăsirilor noastre... Orele ne țineau împietriți, pe jumătate prefăcuți în aer pentru a nu se vedea toamna târzie a neșanselor noastre. Durerile trezite din sunetul amintirilor vibrau pe rând în glezna tenebrelor unde dorul de viață se vrea decapitat ca un vis în care mai pot să mă sprijin înaintea ultimei nopți. Cu înfrigurare îmi îngenunchiam sentimentele ca pe niște faceri invizibile în care încercam să discern arderea din ce în ce mai profundă a pământului
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
un dor prea dus spre alte vieți Unde nici vântul nu se pleacă Să mai deplângă soarta unor ceți Ce nu ucide-n cel ce se îneacă. E un dor de lumea viețuită-n timp Cu suflete de stele și tenebre În care ani-lumină vor rămâne-n vid Și-un trup de aripi pe vertebre. Atunci vom trece viața-n univers Și vom uita de apariția terestră În care frica e un model ceresc Și-un babilon de așteptări pe zeistră
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Praful s-a așezat demult pe drum, dar vântul continuă să-i aducă, cu intermitențe, glasurile celor mici, venind de departe. Zgomotele domestice, bâzâitul automobilelor, lătrăturile - deși vii - pătrund ca sunete fade și molatice în urechea bătrânei; vocea nepoților străbate tenebrele și ajunge până la ea. Atunci realizează pupila-i ostenită că nimic din solitudinea ei tragică n-o să oprească lumea în loc si că tot ce ia rămas e puțină puritate goală... ....capătă brusc curaj, străbate strada cu toată viteza labelor ei
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
asculte. Ochii se dilată și mă privește ca pe un dușman. „-Lasă-mă, iartă-mă!”-îmi spune. „-Vreau să uit grozăvia pe care ai spus-o. Nu vreau să cred în ideile tale înfiorătoare. Ești doar un exaltat ce a născut tenebre. Tu nu-ți dai seama că ajungem la psihoză? Ce-o să ne facem dacă dezastrul teluric și durerea vor pune stăpînire pînă și pe nădejdea noastră?” Îl ascult și-l simt totodată în mine pe cel îndepărtat. Devin, odată cu el
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Răuvoitoare! Prostituată! Crunt molipsitoare! Și această, ca, de altfel, mai toate celelalte reclame, difuzate pe canalele televiziunilor din amarele și dureroasele zile ale vremurilor noastre! Monumentul acesta de om, un monument brut, neprelucrat, nu prea departe de rudiment, și de tenebre, prin urmare, un monument manifest, un monument de om, nu are de unde și nici cum să cunoască, toate dedesubturile profanatoarei reclame, care, de un timp Încoace, Îi toacă, mărunt-mărunțel, creierii, de parcă s-ar strădui, din răsputeri, să construiască și să
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
a prieteniei care unește doi oameni animați de idealul datoriei față de patrie și de umanitate, în egală măsură. Pe de o parte, Francis Blake, ofițerul de informații din serviciul secret, cel care nu se dă niciodată deoparte în fața secretelor și tenebrelor, posesor al celor mai periculoase informații, pregătit, întotdeauna, să pornească în ajutorul prietenului său, ignorând pericolele, Francis Blake, cel devotat, fără echivoc și fără compromisuri, promisiunii unei lumi guvernate de bine, seninătate și justiție. Pe de altă parte, Philip Angus
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
de izolarea într-un teritoriu aseptic al imaginației sterile. Dimpotrivă, chiar dacă nu este un ofițer al Majestății Sale, el posedă acea curiozitatea nestăpânită ce îl plasează în familia verniană a exploratorilor anglo-saxoni. Misterul îl atrage, irepresibil, după cum această propensiune către tenebre se întâlnește cu simțul justițiar pe care îl împarte cu prietenul său. Aventurile lui Mortimer nu sunt niciodată inocente. În fiecare dintre parcursurile sale se află, ascunsă, osatura principiilor pe care profesorul nu le poate negocia, niciodată. Știința este, în
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]